Opera lui TITU MAIORESCU

Andrei Ioana-Maria
1

Opera lui Titu Maiorescu

Titu Maiorescu (numele su complet era Titu Liviu Maiorescu) s-a nscut la Craiova, la 15 februarie 1840. Mama lui Titu Maiorescu, n. Maria Popazu, este sora crturarului episcop al Caransebeului, Ioan Popazu. Familia Popazu era de la Vlenii de Munte i, se pare, de origine aromn. Tatl su, Ioan Maiorescu, fiu de ran transilvnean din Bucerdea Grnoas, se numea de fapt Trifu, dar i luase numele de Maiorescu pentru a sublinia nrudirea cu Petru Maior. Teolog prin formaie (cu studii la Blaj, Pesta, Viena), Ioan Maiorescu se dovedi un liber cugettor. Profesor la Cernui, Craiova, Iai, Bucureti, el rmne o figur luminoas a epocii de formare a nvmntului romnesc modern. Ioan Maiorescu a fost inspector al colilor din Oltenia, profesor la coala Central din Craiova. ntre 1846 i 1848 Titu Maiorescu este elev al colii primare din Craiova. n zilele evoluiei, Ioan Maiorescu plecnd n misiune la Frankfurt am Main, Maria Maiorescu cu copiii pribegete la Bucureti, Braov, Sibiu. Prin decembrie 1848 sub conducerea lui Avram Iancu, familia lui Ioan Maiorescu ajunge la Blaj. Din nou la Braov. Titu Maiorescu continu cursul primar (1848/1849 i 1849/1850) la coala protodiaconului Iosif Barac unde urmeaz primele dou clase elementare. ntre 1850 - 1851 absolvind coala primar, Titu Maiorescu este nscris la Gimnaziul romnesc din Schei-Braov, gimnaziu nfiinat n 1850 prin strdania unchiului su, Ioan Popazu, pe atunci paroh al bisericii Sf. Nicolae din Schei, apoi protopop al oraului. El face clasa nti de gimnaziu la gimnaziul romnesc din Braov. n casa protopopului Popazu l vede pe Anton Pann care i va lsa o impresie de neters. Titu studiaza la Viena, unde traiete printre fii de nobili, el singur aproape sarac, sustinut baneste de B. D. Stirbei. Se dezvolta in el o mare vointa. La 19 ani i ia doctoratul in filosofie n Germania i apoi licenta n drept la Paris. Este, pe rand, profesor universitar, decan, rector, academician, deputat si minstru. Spre deosebire de toti prietenii lui politici, mosieri cu venituri sigure, el trebuie sa munceasca enorm pentru a se putea mentine. Titu Maiorescu a fost o personalitate impunatoare a societatii Junimea. A avut preocupari multiple in ceea ce priveste literatura si limba romana.

n cadrul literaturii a fost atat critic cultural, cat si literar. In calitate de critic cultural, Titu Maiorescu directioneaza atat limba si literatura, cat si civilizatia prin lucrarile sale. Pleda pentru autonomia esteticului, care se referea la faptul ca frumosul in arta nu depinde de categorii exterioare acesteia, ci de propriile sale legi. Aceasta atitudine este binevenita intr-o perioada in care literatura era confundata cu istoria sau politica. Analiza operei lui Titu Maiorescu este important nu numai pentru c ne poate duce la valoarea exacta a unuia dintre cei mai de seam critici romni ,ci i fiindc poate contribui la o mai precisa nelegere a configuraiei ideologice a epocii,ct i a contemporanilor si ,dintre care unii s-au aflat cel puin o vreme- n strns colaborare cu el.Influena lui Titu Maiorescu a fost destul de mare n epoc,dar i dup aceea. Analiza operei lui Maiorescu ntmpin diferite dificulti.Cea dinti const n faptul ca Titu Maiorescu a depus,jumtate de veac ,o activitate multilateral ,ca profesor ,critic ,animator al unui cerc literar Junimea- i al unei reviste Convorbiri literare-ca audiat confereniar i ca om politic .n afar de contribuia sa n domeniul criticii literare ,el i-a expus parerea n controversatele ,pe atunci ,probleme ale limbii i scrierii ,n domeniul filozofiei ,al istoriei etc. Cea de-a doua dificultate este creat de faptul c posteritatea critic adversari i discipoli- au vzut n estetica maiorescian un steag al autonomiei esteticului, al artei pentru art ; i este destul de complicat astzi de a detaa din text o imagine proprie, nedeterminat de imaginea pe care,vreme de cel puin jumtate de secol , posteritatea a elaborat-o , fie pentru a contesta, fie pentru a o invoca drept zeu sau tutelar. Maiorescu se ocupa de literatura romn din ndatorire de pionier, preferinele lui erau pentru oratorie.i ,in fond ,el nsui ca polemist este un mare orator, cci polemica rezist n opera scris prin arta de a desfura argumentele,bune ori sofistice. ( G.Clinescu) n Arta prozatorilor romni Tudor Vianu ne spune despre Titu Maiorescu c nsemntatea contribuiei lui Titu Maiorescu n ordinea artei literare nu este cu nimic mai prejos de aceea pe care el a obinut-o n attea alte domenii ale culturii naionale.Sunt cteva orientri stilistice care devin imposibile ndat ce,dupa 1867,Maiorescu public primele sale studii critice.Este adevrat c aceste studii privesc in primul rnd poezia liric,njosit n mai multe opere contemporane i a crei ndrumare i se prea criticului mai urgent. Cercettorul de azi este totui bucuros sa afle, n primul volum al Criticelor ,unele reflecii asupra prozei literare , analoage pna la un punct acelora pe care Maiorescu le consacra liricii timpului su.Nu ne gndim att la consideraiile nchinate prozei n Direcia Noua, care se menin n generaliti i se opresc, cu unele probleme de limb,n vestibulul creaiei literare.

Cea mai importanta lucrare este O cercetare critica asupra poeziei de la 1867, prin care delimiteaza poezia de stiinta.El arata ca poezia nu-si gaseste materialul in natura, precum celelalte arte, ci se creeaza din cuvant. Acesta trebuie sa raspunda la anumite conditii pentru a destepta imagini sensibile in fantazia auditoriului. O cercetare critica asupra poeziei romane (1867)este un studiu al lui Titu Maiorescu ce are un puternic caracter didactic. Este urmarita aici o iniiere n problemele generale ale artei, ncercnd-se explicarea elementar a fenomenului literar. Studiul se mparte n dou capitole: I. Condiiunea material a poeziei i II. Condiiunea ideal a poeziei. I. Condiiunea material a poeziei (forma): n acest prim capitol Maiorescu pornete de la disocierea, n spiritul filosofiei lui Hegel, dintre adevr i frumos. Adevrul, spune autorul, cuprinde numai idei pe cnd frumosul, exprimat prin arte, cuprinde idei manifestate n materie sensibil. n interiorul artelor, literatura are un statut singular pentru c, spre deosebire de artele care se fac cu ajutorul unui material concret (marmura, piatra - n sculptur, sunetele n muzic, culorile n pictur), literatura beneficiaz de o dimensiune material incert - imaginile sugerate de cuvinte: "Prima condiiune dar, o condiiune material sau mehanic pentru ca s existe o poezie n genere, fie ea epic, fie liric, fie dramatic, este ca s detepte prin cuvintele ei imgini sensibile n fantezia auditoriului". Dac discursul tiinific (denumit de Maiorescu proz) abstractizeaz, poezia, pentru a sensibiliza contiina cititorului, trebuie s fac apel la imagini concrete prin intermendiul cuvintelor capabile s nasc aceste tipuri de imagini. Poetul trebuie, aadar, s aleag cuvntul cel mai puin abstract. Acest lucru se va putea face cu ajutorul figurilor de stil care vor avea tocmai aceast menire de a sensibiliza contiina cititorului: epitete ornante, personificri, comparaii. Din acest punct de vedere Maiorescu va defini i condiia unei poezii reuite: originalitatea imaginilor sensibile i modul de realizare. Va conta deci noutatea "vemntului sensibil" (imaginile folosite) dar i modul de realizare ("justeea comparrilor). Al doilea capitol, Condiiunea ideal a poeziei, se va ocupa de "fondul" literaturii (poeziei). Maiorescu spune c "ideea sau obiectul exprimat prin poezie este ntotdeauna un simmnt sau o pasiune, i niciodat o cugetare exclusiv intelectual sau care ine de trmul tiinific..." Dac tiina se ocup de moral, politic, filosofie, poezia va trebui s se ocupe de sentimente general umane ca iubirea, ura, mnia etc: "Poezia cere, ca o condiiune material a existenei ei, imagini sensibile, iar ca condiie ideal, simmine i pasiuni". ntregul studiu este elaborat n spirit critic ntruct aceste idei estetice sunt ilustrate de Maiorescu prin aprecieri i exemple din litratura romn i universal. Astfel Maiorescu d exemple concrete de ceea ce reprezint, n viziunea sa, inadecavare la

spiritul poeziei: ritmul lent, excesul de diminutive etc., dar d i exemple de bun poezie romneasc (Mureanu, Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu). Maiorescu are vocatie didactica si stie sa explice cu claritate, fara sa coboare nivelul informatiilor, si de aceea si este capabil sa intemeieze un sistem. Estetica sa nu da doar retete de creatie in legatura cu forma si fondul, ci impune o metoda, o atitudine riguroasa si critica intr-un moment in care literatura noastra moderna isi cladea temelia. n contra direciei de astzi n cultura romn(1868) este un studiu al lui Titu Maiorescu, scris din perspectiva ndrumtorului cultural, expresie direct a contientizrii unei crize a culturii romne. Articolul, aparut in anul 1868, este o analiza lucida asupra civilizatiei romanesti, intemeiata, de la inceputurile ei de modernitate, pe un neadevar care a cuprins toate sferele vietii materiale si culturale: "Vitiul radical in toata directia de astazi a culturei romane, este neadevarul pentru a intrebuinta un cuvant mai colorat, neadevar in aspirari, neadevar in politica, neadevar in poezie, neadevar pana in gramatica, neadevar in toate formele de manifestare a spiritului public." Maiorescu face i un istoric al crizei respective descriind progresul ovitor al culturii romne care, pn la nceputul secolului al XX-lea, nseamn "barbarie oriental", dup care vine "trezirea" din epoca paoptist (dup 1820 spune Maiorescu), epoc n care tinerii ntori de la studii din Frana i Germania, aduc idei noi dar i forme culturale noi care nseamn, pentru Maiorescu, numai un "lustru cultural": "n aparen, dup statistica formelor din afar, romnii posed astzi aproape ntreaga civilizare occidental. Avem politic i tiin, avem jurnale i academii, avem coli i literatur, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituiune. Dar n realitate toate aceste sunt produciuni moarte, pretenii fr fundament, stafii fr trup, iluzii fr adevr, i astfel cultura claselor mai nalte ale romnilor este nul i fr valoare, i abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi n zi mai adnc". Maiorescu observ de fapt acea abunden de forme culturale strine care nu se potrivete deloc fondului naional. Modernizarea i se pare lui Maiorescu forat el fiind de prere c numai fondul esenial romnesc ar putea s nasc formele viitoare ale culturii romne. n anul 1872 publica studiul intitulat Direcia nou n poezia i proza romn care este structurat, aa cum anticip i titlul, n dou parti: poezie i proz. Prima parte pornete de la cteva ntrebri referitoare la viitorul Romniei, la cultura rii i la posibilitile de continuare a ceea ce fusese nceput de civa scriitori. Rspunsul acestor ntrebri, dup cum afirm Maiorescu "atrn de la direcia spiritelor din societatea de astzi", iar manifestarea acestei direcii este literatura " n sensul cel mai larg al cuvntului" . Este prezentat apoi si contextul politic al vremii, unul tulbure, confuz si ntunecat prin "tendinele lipsite de princip". In acest cadru nesanatos ii face timid loc i literatura,

inc nerecunoscut si "jun", dar cu un spirit "sigur i solid". Aceasta d astfel o speran pentru viitor, dar realitate poate deveni doar cu conditia de a fi inteleas si primit de public, punndu-se accent mai ales pe tineri. Prin cateva referiri la condiia anterioar a literaturii romneti se trece la noua direcie ce e caracterizat de "simmnt natural", adevar, nelegerea ideilor, valorificarea elementului naional. G.Clinescu afirma:La 1872 ,cnd Titu Maiorescu scrie articolul Direcia nou in poezia i proza romna, literatura epocii era nc aa de nebuloas ,nct tonul didactic se impunea. ns vom vedea c acum ,ca i ntotdeauna , critica i estetica maiorescian stau mna n mna.Criticul observ pe bun dreptate valoarea Pastelurilor, ndreptind-o numai prin o simire aa de curat i de puternic a naturii i printr-o limb aa de frumoas.Citeaz i slaba poezie Rodica, ncheind cu aceste consideraii generale: nicieri declamaii politice,simiri meteugite ,extazieri i desperri de ocazie ,pretutindeni concepie natural i un aer rcoritor de putere i sntate sufleteasc. Comediile domnului Caragiale (1885) este o lucrare scris de Titu Maiorescu din dorina de a-l apra pe I. L. Caragiale de atacurile din presa vremii care-l acuzau de imoralitate (datorat prezenei unei lumi de joas spe n piesele sale: oameni "viioi sau proti", amor nelegiuit etc.). Pornind de la constatarea c tipurile i situaiile din sfera timpului, Maiorescu atrage atenia c artistul recreeaz realitatea dintr-o perspectiv ideal-artistic, fr nicio preocupare practic.. Aici, Maiorescu trateaza problema mediocritatii in arta. El sustine ca moralitatea in arta se deosebeste de cea din realitate si nu tine de aceleasi reguli. Afirma despre Caragiale ca el generalizeaza, incercand sa surprinda trasaturile etern valabile ale omului. Subiectul operei literare este luat din realitate, dar tratarea este ideal-artistica. Arta este o finalitate fara scop, ea nu serveste decat spiritului. Il face pe om sa se inteleaga in raport cu ceilalti si cu natura. Maiorescu vorbeste despre katharsis sau starea de inaltare spirituala. Omul este egoist, dar daca o opera literara il face sa-si uite pentru o clipa interesele proprii, atunci aceasta este o opera de valoare. Stratul social luat sub observaie de Caragiale n aceste comedii este cel de jos, iar aspectele prezentate sunt tipice, exist la toat lumea, autorul dramatic descoperind existena unei societi n toat veridicitatea ei, "sub formele unei spoieli de civilizaie occidental, strecurat n mod precipitat pn n acel strat i transformat ntr-o adevrat caricatur a culturei moderne." Tipologia personajelor este, de asemenea, divers, caracterizat cu o intuiie i o fervoare critic de-a dreptul remarcabile. n studiul su, Maiorescu precizeaz faptul c societatea, mpreun cu opinia public, consider drept trstur caracteristic a comediilor lui Caragiale trivialitatea, ns argumentele i comparaiile aduse pe parcursul articolului au ntemeiat concluzia c n lumea artei nu poate fi vorba de "trivial", ci fiecare scriitor are dreptul su literar incontestabil.

Eminescu i poeziile lui este un studiu de Titu Maiorescu. A fost publicat n anul 1889, anul morii lui Eminescu, i este prima lucrare de exegez (analiz / interpretare) a operei eminesciene. Aadar, Maiorescu devine primul eminescolog (cercettor i cuceritor al operei eminesciene). Aa cum arat i titlul, studiul cuprinde dou pri: prima parte se refer la viaa poetului, (vizeaz omul Eminescu), n timp ce a doua cuprinde o analiz a operei acestuia. n partea nti, criticul fixeaz sumar cteva date din biografia lui Eminescu, artnd c acesta s-a nscut la Botoani, a studiat la Cernui, Viena i Berlin, a fost inspector colar, bibliotecar; a murit n 1889. Face un portret spiritual al lui Eminescu, evideniindu-i ca trsturi definitorii inteligena, memoria extraordinar (capacitatea de a reine un volum imens de cunotine), cultura excepional (cunosctor al filosofiei, al credinelor religioase; pasionat de marile scrieri ale lumii), setea de cunoatere (interesul constant pentru nou, pentru teoriile tiinifice, economice, filosofice etc.), modestia (refuzul premiilor i al gloriei; simplitatea pe care o dovedete n discuia cu regina Romniei, Carmen Sylva). Afirm c biografia lui Eminescu se apropie de cea a geniului romantic: inteligent, vistor, nsetat de cunoatere, dar nefericit n plan familial, neneles de societate. Pune n discuie pesimismul eminescian i arat c acesta a fost unul nativ , nu unul dobndit ca urmare a srciei n care a trit, a mizeriei i a lipsurilor cu care s-a confruntat. n partea a doua a studiului consacrat operei lui Eminescu, criticul supune analizei cteva dintre poeziile eminesciene reprezentative care-i pun n valoare genialitatea, comentndu-le sub aspectul limbajului i al coninutului de idei, socotit novator n literatura romn a momentului. Maiorescu afirm c ceea ce individualizeaz opera lui Eminescu n raport cu opera scriitorilor dinaintea sa i o face inconfundabil este bogia ideilor filosofice i frumuseea limbajului, semnul celor alei. Observ c poetul a utilizat relativ puine cuvinte, dar le-a atribuit sensuri noi. Apreciaz sonetele eminesciene, Glossa i Oda. Arat c una dintre sursele muzicalitii liricii poetului de la Ipoteti o constituie numele proprii (Dalila, Venera, Basarabi, Muatini). Laud nteresul acestuia pentru folclor i faptul c a valorificat o serie de cuvinte populare (sar, nouri), dnd versurilor o perfeciune aproape onomatopeic. n finalul studiului, Maiorescu se lanseaz ntr-o profeie care a fost confirmat mai trziu, artnd c pe ct se poate omenete prevedea, literatura (poezia) romnesc din secolul al XX-lea, va ncepe sub auspiciile geniului eminescian. n anul 1906 publica Povestirile lui Sadoveanu i Poeziile lui Octavian Goga. Maiorescu face si un studiu al folclorului pe care il apreciaza foarte mult si-l considera o sursa de inspiratie si un model in acelasi timp. Studiul se numeste Asupra

poeziei noastre populare (1868). Aici lauda culegerea de poezii populare a lui Alecsandri. Maiorescu vorbeste despre caracterul anonim si colectiv al literaturii populare si apreciaza faptul ca opera nu e nicioadata a celui care a produs-o. In ceea ce priveste limba romana, Maiorescu isi exprima si de aceasta data parerea. In 1886 apare studiul Despre scrierea limbii romane in care impune scrierea fonetica, excluzand-o pe cea etimologica. De asemenea impune alfabetul latin si eliminarea celui chirilic. Alta probleme de limba care l-au preocupat au fost vocabularul si imbogatirea acestuia. Scrie studiul Neologismele (1881) in care sustine ca in limba nu trebuie sa apara cuvinte noi decat daca ele nu au sinonim si exprima o realitate noua. De asemenea sustine ca neologismele sa fie de origine latina pentru a putea fi asimilate mai usor. El angajeaza o polemica cu autorii Dictionarului limbei romane A. T. Laurian si Massim. Acestia auatineau purificarea limbii, adica eliminarea cuvintelor de alta origine decat cea latina. Maiorescu afirma ca acestea sunt de natura sa confere expresivitate si bogatie limbii si ca exista unele bine inradacinate in limba care nu pot fi schimbate foarte usor. Titu Maiorescu combate stricatorii de limba in doua studii polemice: Betia de cuvinte (1973) si Oratori, retori si limbuti (1902). In Betia de cuvinte tinta polemicii este Revista contimporana care lauda unii autori mediocri. Acestia, pentru a exprima o singura idee, foloseau o insiruire de sinonime fara rost. Titu Maiorescu ridiculizeaza discrepanta dintre forma si fond. Acest studiu este subintitulat Studiu de patologie literara. Mai mult ofer Maiorescu n Beia de cuvinte , unde ne este indicat cu toat sigurana nejunsul pe care unii din scriitorii timpului , motenindu-l de la retorismul nainta,l perpetuau in ignorarea noilor cerine ale momentului .Beia de cuvinteeste forma epigonica i degenerat a retoricii.Ocupndu-se astfel de elucubraiile stilistice ale unui Pantazi Ghica.Maiorescu are ocazia s noteze: n fantezia d-sale cea invpiat adjectivele noata cu grmada ,i d-sa pescuiete cnd pe unul cnd pe altul i-l arunc fr alegere n braele vreunui substantive.Folosul acestei procedari literare este c poi petrece timpul cu variaii asupra aceleiai teme , cu combinari i pernutri n marginea numrului de cuvinte date.nelesul rmne acelai i uneori fraza ctig. (Beia de cuvinte,1973,Critice I,p.235) n Oratori, retori si limbuti(1902) evidentiaza proprietatile fiecaruia: Oratorul vorbeste pentru a spune ceva, retorul pentru a se auzi, limbutul pentru a vorbi. El ridiculizeaza discursurile limbutilor din vremea sa, si anume ale parlamentarilor romani. Acestia vorbeau mult, folosind cuvinte abstracte, dar fara a transmite o idee clara. Un al treilea mare domeniu de care s-a ocupat Maiorescu a fost filosofia cuturii. El scrie studiul In contra directiei de astazi in cultura romana (1868) in care combate formele fara fond. Condamna faptul ca in cultura romana s-au imitat si s-au falsificat toate formele civilizatiunii moderne. Maiorescu se refera la faptul ca, din

dorinta de a copia universalitatea, romanii au creat unele institutii care nu sunt potrivite pentru societatea romana a vremii. Astfel, forma acestora era conform standardelor externe, dar nu aveau un fond de functionare. Aceste institutii pot fi periculoase datorita superficialitatii si mediocritatii care le caracterizeaza. Maiorescu nu era impotriva dezvoltarii culturii, dar considera ca in felul acesta nu se poate realiza un progres. Valoarea studiului consta in faptul ca el combate non-valorile si mediocritatea. George Calinescu afirma despre Titu Maiorescu ca e intai de toate un mare polemist, care stie sa traga profit din imprejurarea de a trai intr-o lume inferioara nivelului sau, punand in valoare arta de a corecta si admonesta. Enumera cele trei mari ideologii lansate de Titu Maiorescu: potrivirea intre fond si forma, inaugurarea spiritului critic si asezarea criticii in marginile adevarului, adica descatusarea ei de orice constrangere din afara si considera ca aceste puncte dadeau un caracter negativ. Maiorescu un polemist de un talent inegalabil.Paginile criticului rmn un izvor mereu proaspt de plceri subtile, dei punctul lor de plecare ar fi fost pentru oricare altul de o dezolant ieftintate .Nu din surprinderea inepiei iese humorul maiorescian,ci din altitudine ,din prefacuta rece cercetare a cauzelor rului ,dintr-o desfurare savant de fore,din tonul printesc i suficient medical.Raportul ntre polemist i adversar e acela dintre o minte inaccesibil i un lamentabil intelect,care trebe corijat ori admonestat , dupa cum e cazul.( G.Clinescu) Titu Maiorescu a avut preocupari vaste, acoperind multe domenii. Este autor de idei, cu un stil original, caracterizat prin spirit polemic, academic si ironic. De asemenea este primul critic literar si cultural, el directionand cultura in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Sub egida lui, s-a creat literatura marilor clasici. A stiut sa apecieze adevarata valoare a contemporanilor. A atras atentia asupra raportului cantitate-calitate, inclinand spre al doilea termen. Toate aceste mari realizari eclipseaza defectele celui ce a fost Titu Maiorescu.

Cuprins:

Partea I.....Scurta biografie Partea II.... Descrierea operei Partea III....ncheiere

10

Bibliografie
Titu Maiorescu, Critice I, Editura pentru Literatur, Bucureti, 1967 Titu Maiorescu, Critice II, Editura pentru Literatur, Bucureti, 1967 Tudor Vianu,Arta prozatorilor romani,Editura 100+1GRAMAR,Bucuresti,2000 G.Calinescu: Istoria literaturii romane de la origini pana in present.Editura Vlad &Vlad .Craiova .1993 http://ro.wikipedia.org/wiki/Titu_Maiorescu

11