 Titu Maiorescu este fondatorul societatii cultural-literare

Junimea. Contributia lui Titu Maiorescu s-a manifestat in a

doua jumatate a secolului al XIX-lea pe trei directii
importante: in limba, in literatura si in cultura si civilizatie in
general. In evolutia limbii romane si in normarea ei, secolul al
XIX-lea se caracterizeaza prin dorinta oamenilor de cultura de
a impune un caracter unitar al limbii romane. In a doua
jumatate a secolului al XIX-lea apare problema acceptarii sau
nu a imprumuturilor din alte limbi. Se stie ca odata cu primele
decenii ale secolului al XIX-lea (1820-1830) si chiar inainte
de perioada pasoptista se manifesta puternic influenta culturii
si civilizatiei occidentale, rezultatul fiind la nivelul limbii o
serie intreaga de imprumuturi care au ca scop sa inlocuiasca
termenii vechi, arhaici sau sa defineasca realitati noi. Unul
dintre cele mai importante articole privitoare limba prin care
Maiorescu isi exprima acordul in privinta acestor imprumuturi
este articolul Neologismele (1881). Alte articole prin care
Maiorescu vizeaza problema limbii romane si a evolutiei ei
sunt: Despre scrierea limbii romane , Limba romana in
jurnalele din Austria si Betia de cuvinte. In ceea ce priveste
literatura, Maiorescu a avut o contributie majora prin
activitatea sa de la cenaclul Junimea. In primul rand,
Maiorescu este considerat fondatorul criticii noastre estetice in
sensul in care impune ca principiu in judecarea operelor
literare exclusiv valoarea lor estetica. Ideea nu este noua, ea
fusese enuntata si de Mihail Kogalniceanu in articolul
 Introductie aparut in primul numar al revistei “Dacia literara”
la 30 ianuarie 1840. Meritul lui Maiorescu este de a fi aplicat
acest principiu estetic in analiza operelor reprezentative pentru
 ceea ce el a numit “directia nouă” in poezia si proza
romaneasca.
 Cele mai importante articole privitoare la literatură sunt: O
cercetare critică asupra poeziei de la 1867, Directia nouă in
poezia si proza romaneasca-1872, In contra directiei de astazi
in cultura romana-1868, Comediile domnului Caragiale-1885
si Eminescu si poeziile lui-1889. Articolul O cercetare critica
asupra poeziei romane de la 1867 este structurat in doua parti:
prima parte se refera la doua reguli importante in scrierea
poeziei, pe care autorul le numeste “condiţiunea materială” si
“condiţiunea ideală” ale poeziei. A doua parte a articolului se
ocupă de analiza critica a unor texte din epocă , ce respectă
sau nu cele doua conditiuni. In ceea ce priveste “conditiunea
materială” a poeziei, Maiorescu afirmă ca fiecare arta are un
material specific cu ajutorul caruia artistul se exprima. Astfel,
spune el,daca pentru sculptor materialul este piatra, pentru
pictor culorile iar in muzica “sonurile”, poetul are ca material
pentru poezie, cuvintele. Criticul nu se opreste insa aici, ci
afirmă ca nu toate cuvintele pot constitui material pentru
poezie, ci numai cele imbrăcate in “materie sensibilă” adica
cele care reusesc sa creeze imagini poetice. Maiorescu
recomanda in constituirea imaginilor artistice, figurile de stil ,
in special comparatii, epitete si personificari. Pe de alta parte,
“conditiunea ideala” a poeziei ar insemna ca poetul trebuie sa
exprime intotdeauna un sentiment si nu un adevar stiintific.
Conform opiniei criticului, adevarul reprezinta preocuparea
stiintelor, in timp ce literatura se ocupa cu exprimarea
frumosului. Articolul In contra directiei de astazi in cultura
romana contine una dintre cele mai importante teorii
maioresciene si anume teoria formelor fără fond. Prin această
 teorie, Maiorescu analizeaza formele de civilizatie si cultura
de la acea vreme si combate imitatiile.
 Odata cu perioada prepasoptista, cultura romaneasca a primit
o puternica influenta a modelului occidental. Astfel, la 1868,
Maiorescu observa decalajul dintre specificul autohton
(romanesc) si modelul occidental. Astfel, el afirma ca formele
de civilizatie occidentala cum ar fi universitati, teatre,
filarmonici nu au aici un fond de manifestare si ca exista riscul
ca aceste forme sa fie imitate gresit. In fine, Maiorescu
acceptă ideea ca infiintarea de universitati, teatre sau
filarmonici ar putea deveni un catalizator pentru civilizatia
romaneasca, astfel incat accepta ideea imitatiei cu conditia ca
aceasta sa fie corecta.
 In articolul din 1872 Directia nouă in poezia si proza
romaneasca, Maiorescu stabileste o ierarhie a autorilor care
reprezinta valori autentice pentru a doua jumatate a secolului
al XIX-lea. Astfel, pentru poezie, el afirma ca cei mai
importanti poeti ai vremii sunt V. Alecsandri, dar si tanarul M.
Eminescu pe care criticul il considera de pe acum “poet in
toata puterea cuvantului”. In ceea ce priveste proza, doua
dintre figurile reprezentative mentionate de Maiorescu sunt C.
Negruzzi si I. Slavici. In urma acuzatiilor de imoralitate la
adresa pieselor lui Caragiale, in special a piesei D’ale
carnavalului ,Titu Maiorescu scrie articolul Comediile
domnului Caragiale, articol in care vorbeste despre valoarea
morală si valoarea estetica a operei literare. Ideea generala a
articolului este ca imoralitatea, daca apare la Caragiale,
apartine lumii pe care autorul o infatiseaza si nu operei pentru
ca opera nu este altceva decat o oglindire lumii. In articolul
din 1889, Eminescu si poeziile lui, Maiorescu descrie profilul
geniului eminescian. El vorbeste aici despre nemaipomenita
sete de cunoastere a lui Eminescu, despre energia lui
intelectuala in studiul filosofiilor lumii, despre patriotismul
poetului si despre absoluta lui indiferenţă in ceea ce priveste
chestiunile materiale ale vietii, descriindu-l ca pe un individ
preocupat exclusiv de problematica spiritului. In finalul
articolului, Maiorescu face o afirmatie care si-a dovedit
valabilitatea in timp. El considera ca intreaga literatura a
secolului al XX-lea va sta sub auspiciile geniului eminescian.
Asadar, prin contributia sa majora in cele trei domenii: limba,
literatura si civilizatie, Maiorescu a influentat intreaga
evolutie a culturii romanesti in cea de-a doua jumatate a
secolului al XIX-lea. El este considerat fondatorul criticii
noastre literare datorita preocuparii pe care a avut-o in
impunerea principiului valorii estetice in judecarea operei
literare. Judecatile sale de valoare in ceea ce priveste operele
marilor autori, au impus figuri care au devenit clasice in
literatura romana :Eminescu, Caragiale, Creanga si Slavici.