Poemul “Luceafarul” a aparut in 1883 in “Almanahul Societatii

Romania Juna” din Viena si a fost inspirat de basmul “Fata din gradina
de aur” cules de calatorul german Richard Kunisch.Alaturi de acesta
poetul mai valorifica basmul “Miron si frumoasa fara corp”,mitul
zburatorului si alte mituri grecesti, filozofia clasica germana, indeosebi
conceptia lui Schopenhauer despre omul de geniu.
Eminescu a creat o alegorie pe tema conditiei omului de geniu, dar si
o meditatie cu privire la conditia umana duala(omul supus unui destin
pe care tinde sa-l depaseasca).Poemul este romantic prin amestecul
genurilor(epic,liric,dramatic),relatia geniu-societate,alternarea
planurilor terestru-cosmic,antiteze,motive
literare(luna,lacul.codrul,stelele,etc.), iubirea si cunoasterea -teme
predilecte in creatia poetului.
Compozitia romanica se realizeaza prin opozitia planurilor cosmic si
terestru, prin ipostazele cunoasterii: geniul si omul comun. Incipitul
poemului sta sub semnul basmului. Timpul este mitic: “A fost odata ca-
n povesti/A fost ca niciodata”. Cadrul este umanizat. In centru se afla
fata de imparat portretizata astfel: “O prea frumoasa fata”, forma de
superlative absolute care evidentiaza unicitatea terestra a ei.
Comparatiile “Cum e Fecioara intre sfinti/Si luna intre stele” propun o
posibila dualitate: puritate si o predispozitie spre inaltimile astrale.
Imaginarul poetic este de facture romantica. Iubirea se naste lent din
starea de contemplatie si de visare, in cadrul nocturn, conturat prin
motivele romantic: luceafarul, marea, castelul, fereastra si oglinda.Fata
contempla Luceafarul de la fereastra,iar acesta privind spre “Umbra
negrului castel”, o indrageste si se lasa coplesit de dor.Semnificatia
alegoriei este ca fata pamanteana aspira spre absolut, iar spiritul
superior simte nevoia compensatory a materialitatii. Iubirea fetei are
accente ale vietii cotidiene , sugerate de formula mediana “Il vede azi,
in vede maini”.Iubirea Luceafarului cunoaste un process mai
indelungat: “El iar privind de saptamani/Ii cade draga fata.” Aparitia
iubirii este sustinuta de mitul zburatorului, iar metafora “Tesand cu
recile-I scantei/O mreaja de vapaie” reda intensitatea si delicatetea
iubirii Luceafarului.
Atracita indragostitilor este sugerata prin intermediul unei chemarii
care are rol incantatoriu si apare de trei ori in poem: “ Cobori in jos,
Luceafar bland/Alunecand pe-o raza/Patrunde-n casa si in gand/Si
viata-mi lumineaza.” Aceasta reda intensitatea iubirii. Luceafarul se
intrupeaza din cer si mare,asemenea lui Neptun, ca un “tanar voievod”,
insa portretul sau are mai multe conotatii care trimit la moarte: “Un
mort frumos cu ochii vii/ Ce scanteie-n afara”. Fata intelege
incandescenta din ochii Luceafarului si refuza sa-l urmeze .
A doua metamorfozare a Luceafarului va fi din soare si noapte si este
demonica in antiteza cu prima ce parea angelica. Nici de data aceasta
fata nu-l urmeaza: “O,esti frumos, cum numa-n vis/Un demon se
arata”.Dragostea lor semnifica atractia contrariilor. Daca fata nu se
poate ridica la conditia nemuritoate, Luceafarul este gata sa se sacrifice
si sa plece la Demiurg pentru a devein muritor. “Da, ma voi naste din
pacat/ Primind o alta lege/ Cu vecinicia sunt legat/Ci voi sa ma
dezlege.”
Partea a doua are in centrul ei idila dintre Catalina-Catalin si arata
rapiditatea cu care se stabileste relatiile intre exponentii aceleasi
lumi.Asemanarea numelor sugereaza apartenenta la categoria omului
comun, iar Catalina recunoaste ca, dincolo de statutul social diferit,
seamana cu pajul: “ Inca de mic/Te cunosteam pe tine/ Si guraliv si de
nimic,/Te-ai potrivi cu mine.” Portretul lui Catalin este realizat in stilul
vorbirii populare, in antiteza cu cel al Luceafarului. Catalin este
intruchiparea mediocritatii, are origine incerta: “ viclean copil de casa”,
“Baiat din flori si din pripas,/ Dar indraznet cu ochii”,”cu obrajei ca doi
bujori”. Idila Catalina si Catalin se desfasoara sub forma unui joc initiatic
in tainele iubirii. Pentru a o seduce pe Catalina,baiatul urmeaza tehnica
asemanatoare prinderii pasarilor in Evul Mediu. Cei doi formeaza un
cuplu norocos si fericit. Partea a doua se incheie cu proiectul de viata
fericita al cuplului, departe de lumea cunoscuta si plina de prejudecati.