EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este inclusa in seria artelor
poetice moderne ale literaturii române din perioada interbelică,alături de Testament de
Tudor Arghezi și Joc Secund de Ion Barbu.Poezia este plasata în fruntea primului său
volum,Poemele luminii(1919)și are rol de program(manifest)literar,realizat însă cu mijloace
poetice(nu este un text teoretic în proză).
Este o artă poetică,deoarece autorul își exprimă in mod direct crezul liric(propriile
convingeri despre arta literară și despre aspectele esențiale ale acesteia)și viziunea asupra
lumii.Prin mijloace artistice,sunt redate propriile idei despre poezie(teme,modalități de
creație și de expresie)și despre rolul poetului(raportul acestuia cu lumea și
creația,problematica cunoașterii,rolul sau social).
Este o artă poetică modernă,pentru că interesul autorului este deplasat de la
tehnica poetică la relația poet-lume cat și poet-creație.
Relația dintre viziunea autorului asupra poeziei și expresionism se concentrează în
jurul unor aspecte reliefate în textul poetic:manifestarea imperativa,exacerbarea eului
creator ca factor decisiv în raportul interrelational stabilit cu cosmosul intreg,contribuind la
dinamismul discursului liric;sentimentul absolutului, interiorizarea și spiritualizarea
peisajului, tensiunea lirică.
Atitudinea poetului faţă de cunoaştere poate fi explicată cu ajutorul terminologiei
filosofice ulterior introdusa in literatura romana,mai exact el face distincţia între
cunoaşterea paradiziacă sau catafatica(pe calea raţiunii si prin afirmare), misterul fiind
parţial redus cu ajutorul logicii, al intelectului,avand rol de limitare,şi cunoaşterea luciferică
sau apofatica (intuitivă,din care face parte şi cunoaşterea poetică), misterul fiind maximizat
prin intermediul imaginaţiei poetice, al trăirii launtrice, al intelectului extatic,izvorat din
elanul dionisiac,dar aceasta se realizeaza sub forma negatiei(antiteza) intrucat ea
imbogateste,lasa frau liber sferei semantice,interpretarii,ea transcede ci nu limiteaza.
Optând pentru al doilea tip de cunoaştere, poetul creioneaza,contureaza propria „cale”:
adâncirea misterului şi protejarea tainei prin creaţie.
Rolul poetului nu este acela de a decripta tainele lumii, ci de a le potenţa prin trăirea
imanenta şi prin contemplarea formelor concrete,obiectului prin care ele se înfăţişează,
manifesta,fiind de asemenea capabil de revelatie,in contact cu limitatul si absolutul.
Rolul poeziei este acela ca, prin mit şi simbol, elemente specifice imaginaţiei,
creatorul să patrundă în tainele Universului, maximizandu-le,de asemenea poezia este o
forma de cunoastere a absolutului si transpune conceptele filosofice ale lui Blaga,insa
filosofia cade pe un plan secund. Creaţia reprezinta cunoasterea poetica,fiind o punte de
legatura între conştiinţa individuală şi lume.Sentimentul poetic este acela de fuziune cu
misterele universale, cu esenţa lumii,intreaga poezie construindu-se in jurul misterului. Actul
poetic converteşte misterul, nu îl reduce. Misterul este substanţa originară şi esenţiala a
poeziei: cuvântul originar. Iar cuvântul poetic „nu inseamnă”, ci sugerează.
Tema poeziei rezida in atitudinea poetică în fața marilor taine ale Universului:
cunoașterea lumii în planul creației poetice este posibilă numai prin iubire(comunicarea
afectivă totală).
Fiind o poezie de tip confesiune,lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea
poetică transmisă în mod direct și,la nivelul expresiei,prin mărcile subiectivității(mărci
lexico-gramaticale prin care se evidențiază eul liric):pronumele personal la persoana I
singular,adjectivul posesiv la persoana I singular(mea),verbele la prezent,persoana I
singular(nu strivesc,nu ucid),alternând spre diferențiere cu persoana a III-a
(sugruma,mareste);topica afectivă(inversiuni și dislocări sintactice),pauza afectivă.
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii
luciferice,metafora tradeaza totodata o capacitate entropica ce se rezuma la inmagazinarea
misterelor.Pronumele personal "eu" este amplasat orgolios în fruntea primei poezii din
primul volum,adică în fruntea operei,unde situarea inițială poate coincide,rezona cu
influențele expresioniste(exacerbarea eului)din volumele de tinerețe,dar mai ales exprimă
atitudinea poetului-filosof de a proteja misterele lumii,izvorâtă din iubire.Verbul la forma
negativă "nu strivesc" exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea pentru
cunoașterea poetică.Metafora revelatorie corolă de minuni a lumii,imagine a perfecțiunii,a
absolutului ,exprima exhaustivitatea prin ideea de cerc,de întreg,puncteaza misterele
universale,iar rolul poetului este strans legat de adancirea in taine ce coincide adancirii in
mit si care ține de o voință de mister (cenzura transcendenta)specific blagiană.
Titlul este reluat în incipitul poeziei,ca prim vers,iar sensul său,îmbogățit prin seria
de antiteze și prin lanțul metaforic,se întregește cu versurile finale :"Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii/[...]/căci eu iubesc/și flori și ochi și buze și morminte."Poezia este un act de
creație ,iar iubirea o cale de cunoaștere a misterelor lumii prin trăirea nemijlocită a formelor
concrete.
Prima secvenţă exprimă concentrat, cu ajutorul verbelor la forma negativă- nu
strivesc, nu ucid (cu mintea),-atitudinea poetică faţă de tainele lumii- refuzul cunoaşterii
logice, raţionale. Verbele se asociază metaforei calea mea(destinul poetic asumat).
Enumeratia metaforica este o apozitie dezvoltata ce trimite spre tainele lumii regasite
in:,estetica(flori),suflet(ochi),dragoste(buze)si moarte(morminte),pe de-o parte,pe de alta
parte,versul este simbol ontologic dintr-o perspectiva a momentelor esentiale ale existentei
umane:nasterea redata prin flori,natura;dragostea indicata prin termenii ce intra in acelasi
camp semantica(ochi,buze) si moartea,sugerata prin morminte.
A doua secvenţă este una explicativa, mai amplă, se construieşte pe baza unor relaţii
de opoziţie: eu-alţii, lumina mea-lumina altora,avand rol de ambiguizare prin sintagme
metaforice proprii cunoasterii luciferice,impulsionand aruncarea in mister:intunecata
zare,taina mortii,sfant mister(inversiunea potenteaza misterul),neintelesuri.
Metafora luminii, emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, incorporata
în titlul volumului de debut, sugerează cunoaşterea. Dedublarea luminii este redată prin
opoziţia dintre metafora lumina altora (cunoaşterea de tip raţional, logic) şi lumina mea”
(cunoaşterea poetică, de tip intuitiv).Sintagmele poetice se inmanuncheaza cu serii verbale
simetric antitetice:"lumina altora"-sugrumă (vraja), adică striveşte, ucide (nu sporeşte,
micşorează, nu îmbogăţeşte, nu iubeşte)-si "lumina mea" sporesc (a lumii taină), măreşte,
îmbogăţesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid).
Verbele la timpul prezent(prezentul etern si prezentul gnomic),dispuse in serii
antonimice,cu forme afirmative si negative,plaseaza eul poetic intr-o relatie definita cu
lumea,care sta sub semnul misterului:optiunea pentru o forma de cunoastere poetica.
Ampla comparaţie aşezată între linii de pauză funcţionează ca o construcţie
explicativă a ideii exprimate concentrat în versul median. Plasticizarea ideii poetice se
realizează cu ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: lună, noapte, zare, fiori,
mister.
Finalul poeziei constituie o a treia secvenţă, cu rol conclusiv, deşi exprimată prin
raportul de cauzalitate (căci). Cunoşterea poetică este un act de contemplaţie şi de iubire
(căci eu iubesc).
Elementele de recurenţă în poezie sunt: misterul şi motivul luminii, care implică
principiul contrar, întunericul,discursul liric organizandu-se in jurul acestor elemente.
Sursele expresivității și ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
La nivel morfosintactic,plasarea pronumelui personal eu în poziție inițială și repetarea de
sase ori în poezie, susține caracterul confesiv și (auto)definirea relației eu-lume.Conjuncția
și,prezența în zece propoziții-conferă linearitate discursului liric și subliniaza ideile cu valoare
gnomică.Topica afectivă(inversiuni și dislocări sintactice, dezarticularea sintaxei)denota
opțiunea poetică pentru o formă de cunoaștere:iubirea, creația.
La nivel lexico-semantic se observă că terminologia abstractă,lexicul împrumutat din
sfera cosmicului și a naturii este organizat "ca forme sensibile ale cunoașterii"(ștefan
Munteanu).Câmpul semantic al misterului este realizat prin structuri lexicale cu valoare de
metafore revelatorii:tainele,nepătrunsul ascuns,a lumii taină,întunecata zare,sfânt mister, şi
tot ce-i ne-nţeles se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari(se sugereaza un drum al
cunoasterii).Opoziția lumină-întuneric reliefeaza simbolic relația:cunoaștere poetică(prin
iubire și creatie)-cunoaștere logică.
în poezia lui Lucian Blaga,limbajul artistic și imaginile artistice sunt puse în relație cu
un plan filozofic secundar.Poezia are un caracter centripet,concentrandu-se in jurul unei
imagini realizate prin comparația amplă a elementului abstract,de ordin spiritual,cu un
aspect al lumii materiale,termen concret,de un puternic imagism.O altă particularitate
stilistică este cultivarea cu predilecție a metaforei revelatorii, care caută să reveleze un
mister esențial pentru însuși conținutul faptului, dar și a metaforei plasticizante,care dă
concretete faptului si inlocuieste o realitate cu alta realitate,fiind însă considerată mai puțin
valoroasă.
Poezia este alcatuita din 20 de versuri libere(cu materia variabila si cu masura
inegala)al caror ritm intrinsec,pulsatie,reda fluxul ideilor si frenezia sentimentelor.Euforia
versurilor sugereaza amplificarea misterului.
Forma moderna este o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de transmitere a
ideii si a sentimentului poetic.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o arta poetica moderna
pentru ca interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice(restranse la
enumerarea metaforelor care sugereaza temele creatiei sale si la exemplificarea unor
elemente de expresivitate specifice:metafora revelatorie, comparatia ampla,versul liber)la
relatia poet-lume si poet-creatie.Creatia este un mijlocitor intre eu(constiinta individuala)si
lume.Sentimentul poetic este acela de contopire cu mistere universale,cu esenta lumii.Actul
poetic converteste misterul,nu il reduce.Misterul este substanta originara si esentiala a
poeziei:cuvantul originar(orfismul).Iar cuvantul poetic nu inseamna ci sugereaza,nu explica
misterul universal,ci il protejeaza prin transfigurare.