Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice moderne ale

literaturii române din perioada interbelica, alaturi de Testament de Tudor Arghezi si Joc secund de lon Barbu.
Poezia este asezat in fruntea primului su volum, Poemele luminii (1919), si are rol de program (manifest) literar,
realizat însã cu mijloace poetice (nu este un text teoretic in proza).
Este o artã poetica, dearece autorul isi exprima crezul liric (proprile convingeri despre arta literara si despre
aspectele esentiale ale acesteia) si viziunea asupra lumii. Prin mijloace artistice, sunt redate propriile idei
despre poezie (teme, moda-litati de creatie si de expresie) si despre rolul poetului (rapor-tul acestuia cu lumea
si creatia, problematica cunoasterii).
Este o artã poetica moderna, pentru cã interesul autorului este deplasat de la tehnica poetica la relatia
poet-lume si poet-creatie.
Relatia dintre viziunea autorului asupra poeziei si expre-sionism se concentreaza in jurul unor aspecte
relevate in textul poetic: exacerbarea eului creator ca factor decisiv in raportul interrelational stabilit cu
cosmosul, sentimentul absolutului, interiorizarea si spiritualizarea peisajului, tensiunea lirica.
Ideile poetice se vor regasi ulterior în alte volume si si vor gasi formularea si corespondenta în plan
teoretic-filozofic in lucrarea Cunoasterea luciferica (1933), volum integrat in Trilogia cunoasterii. Dar textul
operei Eu nu strivesc corola de minuni a lumii nu este de ordin conceptual, nu contine un sir de rationamente,
ci este un text poetic, cu limbaj metaforic, având, ca la Eminescu, un plan filozofic secundar.
Atitudinea poetului fatã de cunoastere poate fi explicata cu ajutorul terminologiei filozofice ulterior
constituite. El face distinctie între cunoasterea paradisiac (pe calea ratiunii), misterul find partial redus cu
ajutorul logicii, al intelectului, si cunoasterea luciferica (intuitiva, din care face parte si cunoaste-rea poetica),
misterul find sporit cu ajutorul imaginatiei poe-tice, al trairii interioare, al intelectului extatic. Creatia este o
răscumpărare a neputintei de a cunoaste absolutul: „Omul tre-buie sã fie un creator, — de aceea renunt cu
bucurie la cunoasterea absolutului" (Lucian Blaga, Pietre pentru templul meu). Optậnd pentru al doilea tip de
cunoastere, poetul desemneazã propria „cale": adâncirea misterului si protejarea tainei prin creatie.
Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trirea interioara si prin
contemplarea formelor concrete prin care ele se înfatiseaza.
Rolul poeziei este acela ca, prin mit si simbol, elemente specifice imaginatiei, creatorul sã pătrundă in
tainele Universului, sporindu-le.
Creatia este un mijlocitor intre eu (constinta individuala) si lume. Sentimentul poetic este acela de
contopire cu misterele universale, cu esenta lumii. Actul poetic converteste (transfigu-rează) misterul, nu il
reduce. Misterul este substanta originara si esentialã a poeziei: cuvântul originar. lar cuvântul poetic nu
înseamna, ci sugereazã.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii in
planul creatiei poetice este posibil numai prin iubire (comunicarea afectiv totalã).Find o poezie de tip
confesiune, lirismul subiectiv se realizeaza prin atitudinea poetica transmisă in mod direct si, la nivelul
expresiei, prin marcile subiectivitätii (mărcilexico-gramaticale prin care se evidentiaza eul liric): pro-numele
personal la persoana I singular, adjectivul posesiv la persoana I, verbele la prezent, persoana I singular,
alternand spre diferentiere cu persoana a III-a; topica afectiva (inversiuni si dislocari sintactice), pauza afectiva/
cezura.
Titlul este o metafor revelatorie care semnifica idea cunoasterii luciferice. Pronumele personal „eu" este
asezat or-golios in fruntea primei poezii din primul volum, adică in fruntea operei. Plasarea sa initială poate
corespunde influ-entelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerete. Dar mai ales exprima
atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorâtă din iubire. Verbul la forma negativă „nu strives"
exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica/ poetica. Metafora
revelatorie „corola de minuni a lumii", imagine a perfectiunii, a absolutului, prin idea de cerc, de întreg,
semnifica misterele universale, iar roll poetului este adâncirea tainei care tine de o voint de mister specific
blagiana.
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul su, imbogätit prin seria de antiteze si prin
lantul metaforic, se întregeste cu versurile finale: „Eu nu strivese corola de minuni a lumii/ [../ caci eu iubescl si
flori si ochi si buze si morminte." Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor
lumii prin träirea nemijlocita a formelor concrete.Poezia inseamna intuirea in particular a
universalului.Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poe-tice, imaginate ca petalele unei
corole uriase care adăposteste misterul lumii: „flori" - viata/ efemeritatea/ frumosul, „ochi" - cunoasterea/
contemplatia poetica a lumii, „buze" - iubirea/ rostirea poetica, „morminte" - tema mortii/ eternitatea.
Compozitional, poezia are trei secvente marcate, de obicei, prin scrierea cu initială majuscula a versurilor.
Pompiliu Constantinescu reduce tehnica poetica la „o ampla comparatie,cu un termen concret, de puternic
imagism, si un termen spiritual de transparentă intelegere".forma negativă - „nu strivesc",
Prima seventa exprima concentrat, cu ajutorul verbelor la, „nu ucid (cu mintea)" -, atitu-dinea poetica fatã
de tainele lumii - refuzul cunoasterii logice,poetic asumat).rationale. Verbele se asociază metaforei „calea mea"
(destinul poetic asumat)
A doua seventã, mai amplã, se construieste pe baza unor relatii de opozitie: eu - altii, „lumina mea" -
„lumina altora". Metafora luminii, emblematica pentru opera poetica a lui Lucian Blaga, inclusa in titlul
volumului de debut, sugereaza cunoasterea. Dedublarea luminii este redata prin opozitia dintre metafora
„lumina altora" (cunoasterea de tip rational, logic) si „lumina mea" (cunoasterea poetica, de tip intuitiv).
Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale simetric antitetice: • „lumina altora" - sugruma (vraja), adica
striveste, ucide (nu sporeste, micsoreaza, nu imbogäteste, nu iubeste); • „lumina mea" - sporesc (a lumii
taind), mareste, imbogătesc, iubesc (nu sugrum, nu strivesc, nu ucid). Verbele la timpul prezent (prezentul
etern si prezentul gnomic), dispuse in serii antonimice, cu forme afirmative si negative, plaseazã eul poetic într-
o relatie definitã cu lumea, care sta sub semnul misterului: optiunea pentru o forma de cunoastere poetica.
Antiteza este marcata si grafic ,pentru ca versul liber poate reda fluxul ideatic si afectiv.In pozitie mediana sunt
plasate cel mai scurt (dar eu") si cel mai lung vers al poeziei (eu cu lumina mea sporesc a lumii taină").
Conjunctia adversativa „dar", reluarea pronumelui personal „eu", verbul la persoana I singu-lar, formã
afirmativă, „sporesc (a lumii taină)", afirmã optiunea poetica pentru un mod de cunoastere - „cu lumina mea" -
si atitudinea fată de misterele lumii. Ampla comparatie asezatã între linii de pauzã functioneaza ca o
constructie explicativa a ideii exprimate concentrat in versul median. Plasticizarea ideii poetice se realizeaza cu
ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: lună, noapte, zare, fiori, mister.
Finalul poeziei constituie o a treia seventã, cu rol conclu-ziv, desi exprimată prin raportul de cauzalitate
(căci). Cu-noasterea poetica este un act de contemplatie (tot ...se schimba... sub ochii mei") si de iubire (caci eu
iubesc).
Elemente de recurentă in poezie sunt: misterul si motioul luminii, care implica principiul contrar,
intunericul. Discursul liric se organizeaza in jurul acestor elemente.
Sursele expresivitätii si ale sugestiei se regäsese la fiecarenivel al limbajului poetic.' La nivel
morfosintactic, plasarea pronumelui personal eu in pozitie inifila gi repetarea de sase ori in poezie, sustine
caracterul confesiv si (auto)definirea relatiei eu-lume. Conjunctia si, prezentã in zece poziti - confera cursivitate
discursului liric si accentueaza ideile cu valoare gnomica. Topica afectiva (inversiuni si dislocări sintac-tice)
evidentiazã optiunea poetica pentru o forma de cu. noastere: iubirea, creatia.
La nivelul lexico-semantic se observă că terminologia abstract, lexicul imprumutat din sfera cosmicului si a
naturii este organizat „ca forme sensibile ale cunoasterii"(StefanMunteanu). Câmpul semantic al misterului este
realizat prin termeni/ structuri lexicale cu valoare de metafore revelatorii: tainele, nepătrunsul ascuns, a lumii
taină, intunecata zare, sfânt mister, ne-nteles, ne-ntelesuri si mai mari. Opozitia lumina-întuneric releva
simbolic relatia: cunoastere poetica (prin iubire si creatie) - cunoastere logica.,
In poezia lui Lucian Blaga, limbajul artistic si imaginile artistice sunt puse in relatie cu un plan filozofic
secundar.Organizarea ideilor poetice se face in jurul unei imagini reali-zate prin comparatia amplă a
elementului abstract, de ordin spiritual, cu un aspect al lumii materiale, termen concret, de un puternic
imagism. O altã particularitate stilistica este cultiva-rea cu predilectie a metaforei revelatorii, care caut sã
reveleze un mister esential pentru insusi continutul faptului, dar si a metaforei plasticizante, care dã concretete
faptului, find insă considerat mai putin valoroasa.
Poezia este alcătuita din 20 de versuri libere (cu metrica variabila si cu măsura inegala), al caror ritm
interior redã fluxul ideilor si frenezia sentimentelor. Eufonia versurilor sugereazã amplificarea misterului.
Forma moderna este o eliberare de rigorile clasice, o cale direct de transmitere a ideii si a sentimentului
poetic.
CONCLUZIA Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga este o artã poetica moderna pentru
că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii poetice (restranse la enume-rarea metaforelor care
sugerează temele creatiei sale si la exem-plificarea unor elemente de expresivitate specifice: metafora
revelatorie, comparatia amplă, versul liber) la relatia poet-lume si poet-creatie. Creatia este un mijlocitor intre
eu (con-stiinta individuală) si lume. Sentimentul poetic este acela de contopire cu misterele universale, cu
esenta lumii. Actul poetic converteste (transfigurează) misterul, nu il reduce. Misterul este substanta originara
si esentialã a poeziei: cuvântul originar (orfismul). Iar cuvântul poetic nu înseamna, ci sugereaza, nuexplica
misterul universal, ci il protejează prin transfigurare.

Lucian Blaga si-a lasat amprenta asupra literaturii române, find un mare poet si reprezentant al
modernismului interbelic. Autor a unui sistem propriu de gândire filozofica, Blaga a scris si publicat in secolul al
XX-lea.Primul su volum de versuri, "Poemele lumini" (1919) se deschide cu poemul"Eu nu strives corola de
minuni a lumii", find o confesiune lirica si un poem manifest. Printre scrierile sale putem enumera: "Lauda
somnului", "La curtile dorului", "Pasii profetului".
Modernismul este miscarea culturalã-artistica, aparut ca reactie impotriva traditiilor academice si istorice,
caracterizat prin inovatiile aduse expresiei artistice. Lucian Blaga este si principalul reprezentant al
expresionismului românesc, miscare artistica, care se bazeaza pe întelegerea lumii prin perspectivă subiectiva
sau experientã emotionalã. Expresionismul a aparut la inceputul secolului al XX-lea, in Germania.
Poemul "Eu nu strives corola de minuni a lumii" se încadreaza inexpresionism, intrucât prezint trasaturile
acestei miscari moderne. O primătrasatura care poate fi remarcata in poezie constã în exacerbarea eului liric:
poetul este puternic individualizat, cu o prezentã accentuat. Apare pronumele personal, forma accentuat,
persoana I, "eu",, de sase ori in poem, inclusiv intitlu. Acesta il centreazä pe eul liric in univers, find cel care este
responsabil de cunoasterea lumii prin iubire. Expresionismul se remarca in poemul lui Blaga si prin dinamismul
liric, pe care-l regäsim aici prin verbe precum: ucid, sugruma, strivesc. Prin intermediul acestora, eul liric isi
declara scopul său in univers si mentine o diferentiere între sine si restul lumii: "Eu nu strivesc", "nu ucid", ci
"eu cu lumina mea sporesc", "eu iubes". Bogatia imagistica este o alta trasătura pe care o putem regăsi in
poem: predomina imaginile vizuale, construite pe baza unor contraste între lumina si întuneric, de
exemplu:"lumina altora", "adâncimi de întuneric". Expresionismul poemului reiese si din prezenta unei tensiuni
lirice: se creaza o opozitie intre cunoasterea luciferica si cea paradisiacã.
Poemul lui Blaga este o artã poetic, având in vedere faptul cã autorul isi exprima propria conceptie despre
lume, creatie si roll su in univers: lumea din poezie este prezentat ca find un loc al misterelor, iar rolul poetului
este acela de a proteja tainele si minunile lumii.
Tema principalã a lirici blagiene este cunoasterea posibila numal prin iubire, temã care reiese din toate
cele trei secente ale poemului. Tittul surprinde o metafor revelatorie si arat rolul poetului in lume.
Prima seventã reia tittul poemului, enuntând misiunea poetului in lume, aceea de a nu strivi corola de
minuni a lumii. Corola este un simbol pentru perfectiune, universul find in ochii poetului, o creatie perfect,
ideala. Minunile lumii sunt simboluri regäsite chiar la finalul primei sevente: florile (care semnific frumusetea si
viata), ochii (care sugereazã cunoasterea) , buzele(reprezentative pentru iubire) si mormintele (referitoare la
moarte). Astfel, incipitul poemului il asaza pe eul liric in centrul lumii, cunoasterea poetului find una profundă,
nu de tip rational, acesta refuzând cunoasterea logica.
Dacã prima seventã il centrează pe eul liric, cea de-a doua se focuseazã pe restul lumii: "Lumina altora",
fäcând referire la tipul de cunoastere pe care ceilalti o posedă, o cunoastere paradisiaca, o cunoastere care
"sugrumã vraja nepätrunsului ascuns". Ultimul vers din seventã sugereazã cã lumea trebuiesa ramana un loc al
misterelor, pentru ca altfel, incercarea de a intelege totulrational duce la "adâncimi de intuneric", la haos si
lipsã de cunoastere realã.
Cea de-a treia sevent incepe prin conjunctia adversativă "dar", prin care eul liric se diferentiază de restul.
Se revine la roll eului liric, acela de a proteja tainele lumii. Acesta se comparã cu imaginea lunii, care nu
elucideaza taina noptii, ci aduce un plus de mister. Tot asa, poetul nu urmareste sã distrugã farmecul acestei
lumi misterioase, ci sã o amplifice. Spre finalul poemului apar câteva metafore referitoare la lume si la
cunoastere:"intunecata zare", "largi fiori de sfânt mister", "neîntelesuri si mai mari", care prezinta lumea ca pe
un univers plin de mistere. Ultimul vers reia simbolurile din prima sevent, care alcătuiesc corola de minuni a
lumii: "căci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte". Adevarata cunoastere este posibila asadar, numai
prin iubire.
Astfel, poezia este construitã pe dou opozitii specifice filozofiei blagiene: cunoasterea paradisiac (specifica
celorlalti, rationala), si cea luciferica (specifica poetului, prezentã in prima si a treia seventa). De asemenea,
remarcăm si dou tipuri de matafore: plasticizant, care doar infrumuseteazã (de exemplu: "lumina altora",
"întunecata zare"), si revelatorie, care incearcã sã reveleze un mister esential (de exemplu: "corola de minuni a
lumii", largi flori de sfânt mister".).
Poezia este structurat într-un mod modern, formata dintr-o singura strofã, cu 20 de versuri cu măsura si
lungime variabile. Versurile incep atât cu liter mare, cât si cu literã mica, iar idea dintr-un vers continua si in
altele.
Concluzionând, opera lirica "Eu nu strives corola de minuni a lumii" este o artã poetică modernă, Lucian
Blaga find considerat "cel mai original creator de imagini" (Eugen Lovinescu).

STRUCTURA
-date autor si opera
-curentul literar
-tema
-titlul
-motivele literare
-alcatuirea poeziei
-comentarea fiecarei strofe
-la nivel morfologic
-la nivel expresivitati
-concluzia