Gheorghe Tătărescu


 
 Gheorghe Tătărăscu (n. 
2 noiembrie 1886, Târgu Jiu, 
România – d. 28 martie 1957,[1][2][3] 
București, 
Republica Populară Română) a fost 
prim-ministru al României în
perioada 1934-1937 și în perioada 
1939-1940. Gheorghe Tătărăscu a
deținut și alte portofolii
ministeriale; a fost martor al
acuzării în procesul lui 
Lucrețiu Pătrășcanu. Numele lui s-a
ortografiat și Tătărescu în epocă.
 Începutul carierei politice


 Gheorghe Tătărescu a intrat în viața politică militantă în anul 1912, când s-a înscris
în Partidul Național Liberal condus de Ion I. C. Brătianu. Liderul partidului a
apreciat perspicacitatea și spiritul de combativitate al tânărului om politic. Dacă în
1914 era prea devreme, la următoarele alegeri parlamentare, din 1919, Tătărescu a
fost înscris pe listele național-liberale și ales deputat de Gorj. S-a remarcat de la
început prin incisivele și valoroasele sale discursuri în Adunarea Deputa ților și în
Senat. Politicianul avea să declare mai târziu, în 1932, despre alegerea sa ca
deputat: „Când județul acesta căruia îi datorez ființa mea politică și căruia îi voi
închina cu recunoștință toate gândurile și toate puterile mele de înfăptuire, când
județul acesta mi-a reînoit încrederea sa, m-am legătuit să vin regulat în mijlocul d-
tră pentru a da socoteală de mandatul pe care mi l-a ți încredin țat și pentru a vă
lămuri, în același timp, toate problemele care stau în fața Parlamentului”.
 Demnitarul liberal avea în coordonare, la Ministerul de Interne, Poli ția și
Jandarmeria. El a introdus metode moderne în conducerea acestor două institu ții,
încercând să îmbunătățească activitatea lor.
Înăbușirea revoltei de la
Tatar Bunar

 O primă acțiune importantă din această calitate a fost înăbușirea revoltei de la Tatarbunar
 în septembrie 1924, o mișcare insurecțională provocatoare din sudul Basarabiei, pusă la
cale de agenții Internaționalei Comuniste, dirijați de la Moscova, al cărei scop era
extinderea revoluției bolșevice spre apus, prin crearea unei republici sovietice pe teritoriul
României și dezmembrarea statului român. În zilele de 15, 16 și 17 septembrie 1924,
situația la Tatar-Bunar și în alte comune din împrejurimi devenise alarmantă și nu mai
putea fi tolerată. Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au luat măsuri energice
pentru restabilirea ordinii. În legătură cu această acțiune, Tătărescu declara în fa ța
parlamentarilor: „Domnilor deputați, știți ce s-a petrecut apoi și știți cu câtă grabă au
intervenit Jandarmeria și Armata, cunoașteți cu toții împrejurările care au întovărășit
acțiunea acestei armate, care în câteva zile a restabilit ordinea în cele câteva sate ocupate și
terorizate de bande...” Discursul publicat sub numele „Internaționala a III-a și Basarabia”,
rostit în Adunarea Deputaților la 9 decembrie 1925, expunere amănunțită a chestiunii
revoltei de la Tatar Bunar și profesiune de credință în ce privea funcția internațională a
statului român, de apărător al ordinii democratice europene, a fost unanim aprobată de
Parlamentul României, marcând un moment hotărâtor în cariera politică a lui Gheorghe
Tătărescu.
 

 Monumentul comemorativ ridicat în memoria

răsculaților, în timpul ocupației sovietice a Basarabiei
 Prima guvernare (3 ian
1934-28 dec 1937)

 Gh. Tătărescu și membrii cabinetului său au depus jurământul pe 5 februarie
1934, la Sinaia. S-a speculat mult în jurul aducerii lui Tătărescu în fruntea
guvernului prin intervenția directă a regelui, înainte de desemnarea șefului
Partidului Național Liberal, care ar fi trebuit să asume pre ședin ția Consiliului
de Miniștri. Potrivit lui Pamfil Șeicaru, observator, în noaptea de 2/3 ianuarie
1938, din casa lui Gheorghe Tătărescu, al dezbaterilor referitoare la succesiunea
politică a lui I. G. Duca, fostul prim-ministru asasinat de legionari, regele Carol
al II-lea ar fi vrut ca președinte de Consiliu pe Richard Franasovici, care însă
refuzase, recomandându-l în schimb pe Gheorghe Tătărescu. Acesta refuză la
rândul lui președinția Consiliului, insistând ca ea să fie cedată lui Constantin. I.
C. Brătianu, odată cu aceea a partidului. Au fost necesare insisten țele
principalilor fruntași ai Partidului Na țional Liberal pentru ca Tătărescu să
accepte, cu acordul prealabil al lui Constantin. I. C. Brătianu, pre ședin ția
Consiliului de miniștri, urmată de reconfirmarea sa în func ția de secretar
general al partidului.
 Actiuni notabile:
 Redresarea economică

 În domeniul politicii economice, o caracteristică a guvernării liberale tătăresciene a fost intervenția
statului, având drept scop amplificarea și concentrarea efortului național de dezvoltare a economiei.
Guvernarea Tătărescu a pornit de la premisa că, în mod provizoriu, pentru a revigora economia era
necesară introducerea unui dirijism care să se substituie inițiativei private. Implicarea aceasta directă
a statului a adus efecte pozitive economiei românești: contingentarea importurilor, controlul
devizelor, sporirea unor taxe vamale la import, acordarea de prime de export, investiții, legislație de
încurajare pentru unele ramuri ale industriei etc.

 Slăbirea sistemului democratic

 Dacă în plan economic, guvernarea Gh. Tătărescu a reprezentat un relativ succes, în ceea ce privește
menținerea regimul democratic lucrurile nu stau deloc la fel. Încă de la debutul său în noua postură,
Tătărescu, deși era deplin conștient de criza sistemului politic, nu a dat nici un semn că ar urmări
consolidarea și stabilizarea structurilor parlamentar-democratice. Acțiunile sale au generat o
intensificare a luptelor dintre partide. Erorile guvernării, conjugate cu ascensiunea curentelor
extremiste, au reușit să determine pierderea încrederii oamenilor în regimul democratic și să
favorizeze instaurarea dictaturii regale în 1938.
 A doua guvernare (25
nov 1939 - 4 iul 1940)

 Cel de-al doilea mandat de premier al lui Gheorghe
Tătărescu nu s-a mai ridicat la nivelul atins de
primul. Țara nu a mai cunoscut performanțele
economice și sociale dintre anii 1934-1937. Cauzele
erau diverse: începuturile izolării României pe plan
extern, ultimatumul U.R.S.S. din 26/27 iunie 1940 și
consecințele sale nefaste. Economia țării se afla într-o
situație dificilă. Un factor important l-a constituit și
faptul că Gheorghe Tătărescu și guvernul nu se mai
bucurau acum de sprijinul politic al P.N.L., fapt care
a complicat și mai mult situația.
 Al-2-lea Razboi Mondial
-GuvernulTatarescu-
Datorită poziției foarte puternice obținută de Germania în Europa și a situa ției critice a
aliaților tradiționali ai României, guvernul Tătărescu a fost nevoit să semneze în mai
1940 Pactul petrol-armament cu Germania. Acest acord a determinat cre șterea
dependenței României față de Germania hitleristă. Între timp s-a produs și demisia lui
Grigore Gafencu din funcția de ministru al Afacerilor Străine, ca urmare a împotrivirii
acestuia față de politica de cedare în fața Germaniei hitleriste. În locul rămas vacant a
fost numit Ion Gigurtu, un progerman convins.
Punctul culminant al guvernării eșuate a lui Gheorghe Tătărescu din 1939-1940 l-a
reprezentat cedarea Basarabiei și Bucovinei de Nord sovieticilor. În noaptea de 26/27
iunie 1940, Guvernul sovietic a somat Guvernul României să parăsească urgent cele
două ținuturi care urmau să intre în componența Uniunii Sovietice. În aceste condi ții
Gheorghe Tătărescu, dându-și seama ce se va întâmpla în viitorul apropiat, a
demisionat din funcția de premier al României.

Gheorghe Tătărescu s-a retras la conacul său de la Poiana-Gorj. Aici a

redactat cunoscutul memoriu intitulat „Politica noastră externă” în anul
1943. Memoriul avea obiectiv politica externă a statului român
desfășurată de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial până la
evacuarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord. În august acela și an,
Tătărescu încheie redactarea unei scrisori cu caracter politic pe care a
înmânat-o personal mai multor colaboratori din partid și din guvernele pe
care le-a prezidat.
 Șeful delegației române la
Conferința de Pace de la Paris

 În august 1946, delegația română condusă de Gheorghe Tătărescu pleacă la Conferin ța de Pace de
la Paris. Când a luat cuvântul, ministrul român de Externe s-a mulțumit să ceară ușurarea clauzelor
economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale - frontierele de nord-est și plecarea
trupelor rusești din țară - nu au fost atinse. Despre aceasta, generalul Constantin Sănătescu spunea
că „Nu se poate ca Gheorghe Tătărescu să nu răspundă de aceste abuzuri”.
 La 10 februarie 1947, Gheorghe Tătărescu, în calitate de viceprim-ministru, ministru de Externe și
conducător al delegației române, își va pune semnătura pe Tratatul de Pace. Conștient de istorica
răspundere, Tătărescu simte nevoia unei justificări prin declarații care le face în preajma plecării la
Paris. El afirma că Tratatul de Pace „Trebuie considerat ca un sfârșit și, totodată, ca un început... El
lichidează un război pierdut... și constituie un punct de plecare pentru o viață nouă...” Pe când se
afla în fruntea delegației României la Paris, Gheorghe Tătărescu a fost îndemnat de oamenii politici
români din emigrație să nu semneze și să rămână în străinătate. Răspunsul demnitarului a fost
unul calm, cu liniștea celui care se sacrifică: „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu țării,
deoarece nu ar schimba nimic. Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între
Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din
România. La Ialta, Occidentul ne-a predat rușilor. Conștiința mea de român îmi poruncește să mă
întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei [...] Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru
români, pentru libertatea lor. Resping eroismul prin procură dată altora”.
 Înlăturarea din Guvern

 Odată semnat Tratatul de pace, încep atacurile fă ți șe la adresa lui Tătărescu și a grupării
sale. În mai 1947 se dă clandestin publicită ții memoriul pe care Gheorghe Tătărescu
intenționa să-l prezinte și să-l discute în Guvern. În memoriu se aduceau numeroase critici
reformelor economice și măsurilor politice opresive ale Guvernului din care încă făcea
parte. Organul central de presă al P.N. Ț. „Dreptatea” titra: „P.C.R. nu poate ierta și nu va
ierta d-lui Tătărescu actul publicat...”.
 Văzând că nu mai poate salva nimic, Tătărescu a încercat să se justifice într-un articol
publicat în propria gazetă, „Drapelul”. El declara că participarea sa și a partizanilor săi la
această guvernare a vrut să reprezinte o for ță de echilibru și de armonizare în guvernul
Groza.
 Toate încercările lui Tătărescu de a ie și dintr-o situa ție devenită imposibilă au fost
zadarnice. La 3 noiembrie 1947, Comisia afacerilor externe a Parlamentului adoptase
„moțiunea de neîncredere” față de activitatea ministerului de Externe. În ziua următoare to ți
miniștri tătărescieni sunt demiși. Gheorghe Tătărescu se retrage de la conducerea partidului
în favoarea secondantului său, Petre Bejan. Însă în noaptea de 5/6 mai 1950, aproape to ți
foștii miniștri tătărescieni, în frunte cu liderul lor, sunt aresta ți și întemni ța ți la Sighet.
 Perioada detenției
-Moartea

 În vreme ce Gheorghe Tătărescu era ținut în arestul Securită ții din
Calea Plevnei, lucrătorii din serviciul Evidență al Ministerului
Securității Statului căutau în arhive probele incriminatorii din
activitatea trecută a lui Tătărescu, pentru a le putea folosi în scop de
intimidare în anchetele la care era supus, legate nemijlocit de “Cazul
Pătrășcanu” .
 În cele din urmă, Gheorghe Tătărescu a fost nevoit să scrie și să
semneze cu propria-i mână declarația atât de așteptată de
Gheorghiu-Dej și oamenii sai. Toți cei din cazul Pătrășcanu au fost
condamnați, unii la moarte, alții la închisoare. Tătărescu n-a fost
judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare. Când a fost,
mai târziu, eliberat, aproape concomitent au fost amnistiați de restul
pedepsei și condamnații din “Procesul Pătrășcanu”.