SCRISOARE PIERDUTĂ

I.L. Caragiale
1884

Încadrare în epoca

Geniu incontestabil şi maestrul suprem al comediei şi prozei scurte, I L Caragiale face parte
din perioada marilor clasici, activitatea lui fiind strâns legată de Junimea, ce a adus teatrului şi
prozei româneşti o stralucire deosebită. Comediile sale se înscriu în realism, un curent literar
care apare la sfarsitul secolului al XIX-lea in Franta, ca o reactie impotriva romantismului,
impotriva tendintei de evadare din real a romanticilor, promovând în operele literare o viziune
asupra vieții cât mai aproape de realitate. I.L.Caragiale este un scriitor realist si moralizator, un
observator atent al societatii din vremea lui, pe care o prezinta in mod critic.

Specia literară

scrisoare pierdută este o comedie de moravuri, ca specie a genului dramatic ce stârneşte râsul,
prin surprinderea unor aspecte din viaţa publică şi de familie a unor politicieni care ,
ajunşi la putere şi roşi de ambiţii, se caracterizează printr-o creştere bruscă a instinctelor de
parvenire. Comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind prezenţa listei de
Persoane de la inceputul piesei şi a didascaliilor ca singurele intervenţii directe ale
dramaturgului.
O primă trăsătură a speciei este conflictul dramatic, determinat de contrastul dintre ceea ce
vor să pară personajele şi ceea ce sunt în realitate, ceea ce stârnește comicul. Un conflict
principal se manifestă între putere şi opoziţie, secundare în cuplurile formate şi în interiorul
partidului, moment în care Brânzovenescu şi Farfuridi se tem de trădare.
O altă trăsătură ce încadrează opera în comedie este structura, piesa de teatru, "O scrisoare
pierdută" este împărţită în patru acte şi scene. Textul este conceput ca o succesiune dinamică
de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul.

Tema

Tema comediei este de natură socială, unde se analizează formele parvenirii ca trasătura
tipologică a omului. Se prezintă viaţa social politică în circumstanţele tensionante ale alegerii
unui deputat.

1
Titlu

Titlul are o valoare anticipativă, reprezentând instrumentul de şantaj în lupta politică, care
pune în joc reputaţia personajelor din triunghiul conjugal. Articolul nehotarât “ o” subliniază
banalitatea ei.
Timp si spatiu: Acțiunea este plasată la sfârșitul secolului XIX, în capitala unui judeţ de
munte, într-un interval de trei zile. O prima scenă semnificativă pentru tematica operei este
cea de la începutul piesei, în care Trahanache îi povesteste amicului sau, Tipătescu, modul în
care fusese șantajat de Nae Catavencu, seful Opoziției locale. Tipatescu își exprimă disprețul
față de lipsa de moralitate a lui Catavencu: “Mizerabilul!”, când el însuși e imoral, fiind
amantul Zoei și înșelând astfel încrederea prietenului său. Trahanache îi spune ca Nae
Catavencu se afla in posesia unei scrisori de amor pe care Tipatescu o trimise Zoei. Srisoarea
găsită de cetăţeanul turmentat şi sustrasă acestuia de Caţavencu, este folosită de cel din urmă
ca mijloc de şantaj pentru obţinerea candidaturii. În timp ce Zoe este dispusă la acceptarea
condiţiilor cerute de Caţavencu, Tipătescu îi oferă acestuia diferite funcţii în schimbul scrisorii,
dar adversarul nu cedează. În zarva acestui conflict, Zaharia Trahanache pare convins că este
vorba de un fals iar Farfuridi şi Brânzovenescu bănuiesc o trădare şi se decid să expedieze o
anonimă la Centru.
O altă secenă reprezentativă este cea din punctul culminant. Când totul părea rezolvat
urmează o adevărată lovitură de teatru, de la Bucureşti se cere fără explicaţii să fie trecut pe
lista candidaţilor un nume necunoscut, Agamemnon Dandanache, care a ajuns să fie susținut în
această funcție, recurgând la aceleași strategii imorale ca Nae Cațavencu, dar la alt nivel şi cu
mai multă ticolăşie.. În actul trei al piesei are loc adunarea electorală, unde cu concursul
poliţaiului Ghiţă Pristanda şi al oamenilor acestuia se declanşează o bătaie. În încăierare
Caţavencu pierde scrisoarea şi dispare pentru o vreme , producând mari emoţii soţiei
prezidentului. Nae se simte dezarmat fără scrisoare, căci acesta este găsită de Cetăţeanul
turmentat, şi acceptă să conducă festivitatea în cinstea noului ales. Totul se termină într-o
atmosfră de sărbătoare şi împăcare.

Personajul

Ca dramaturg, Caragiale se remarcă prin măiestria cu care-şi construieşte personajele, devenite

tipuri umane. Ele se încadrează într-o tipologie comică, având o trăsătură dominantă de
2
caracter, căreia i se subordonează alte trăsături. Astfel, Nae Caţavencu este tipul demagogului
ambiţios, Tipătescu – tipul junelui prim, Zaharia Trahanache reprezintă tipul soţului înşelat,
iar Pristanda – tipul slujbaşului umil, al servitorului slugarnic.
Statut social/ moral Singurul personaj feminin al piesei, Zoe Trahanache reprezintă tipul
adulterinei, femeie voluntară şi autoritară, figura feminină cea mai distinsă din dramaturgia lui
Caragiale. Apare in diverse ipostaze: soţia "venerabilului" domn Trahanache, amanta
prefectului Tipătescu , susţinatoarea "temporară" a lui Caţavencu, celelate personaje făcând
referiri directe la ipostazele menţionate.
Mijloacele de caracterizare a personajului sunt specifice genului dramatic, mijloace directe: de
către dramaturg, cuprinse în indicaţiile de regie şi de către celelalte personaje: Tipătescu,
Caţavencu, Pristanda, Farfuridi. Ca instanţă dramatică, Zoe este personaj principal, realist,
plat sau imobil, aceasta necunoascând o evoluţie pe parcursul acţiunii.
Caracterizare directă. Deşi nu este membră a partidului din care soţul şi amantul ei fac parte,
ea conduce totul din umbră, datorită influenţei asupra acestora şi de aceea, pentru Farfuridi,
partidul înseamnă în primul rând „madam Trahanache” şi apoi ceilalţi. Caţavencu însuşi o
consideră " mai cu minte" decât celelalte personaje implicate în şantaj, atunci când Zoe
hotărăşte să-i susţină candidatura. Părerile diferă în funcţie de conjunctură: soţul o consideră
"simţitoare", Caţavencu o numeşte "înger" după ce-i obţine iertarea, cetăţeanul turmentat o
vede " o damă bună", Tipătescu o acuză de "lipsă de judecată" fiind înfuriat de faptul că Zoe a
pierdut scrisoarea , "că eşti femeie în toată firea, nu mai eşti copil".
În momentul în care riscă descoperirea adulterului, Zoe luptă din răsputeri ca să-şi salveze
reputaţia şi poziţia socială pe care o deţine fiind conştientă de puterea şi influenţa sa. Astfel, îl
sfidează pe Tipătescu "am să lupt şi cu tine om ingrat şi fără inimă", ca mai apoi să se
autocaracterizeze atunci cand isi ameninta amantul " cine lupta cu Catavencu, lupta cu mine."
În atingerea scopului propus, pentru a-l convinge pe Tipătescu să-l sprijine pe Nae Caţavencu,
rivalul său, apelează la toate mijloacele posibile: se lamentează, plânge, leşină, ameninţă, trece
de la o stare la alta cu dezinvoltura unei actriţe, pentru ca, în final, să ajungă la aceeasi
concluzie: „în sfârşit, cine luptă cu Caţavencu, luptă cu mine!” Zoe manifesta acelasi
comportament și față de Cațavencu atunci când acesta declară că a pierdut documentul
compromițător: " când te-a arestat Fănica te-am scăpat eu. Acuma te arestez eu și n-ai să scapi
decât atunci când mi-oi gasi scrisoarea."
Alături de mijloace directe de caracterizare se întâlnesc şi mijloacele indirecte pentru
conturarea portretului moral al Zoei Trahanache: din fapte, gesturi, limbaj , comportament si
relatia cu celelalte personaje. Ea este o femeie voluntara ,care joaca însă comedia slăbiciunii
feminine. Speriată de şantajul lui Caţavencu, face uz de lacrimi si alte arme din arsenalul
lamentatiei feminine pentru a-si convinge amantul sa accepte conditiile avocatului. Are un
comportament tipic feminin, surprinzator atunci cand Nae este invins : il iarta si ii castiga
3
devotamentul . Ea nu alege sa se razbune deoarece ştie ca este mai important să ai aliaţi decât
duşmani care să pândească momentul prielnic răzbunării. Prin urmare, îi aminteste avocatului
ca mai sunt şi alte Camere, însemnând suportul ei cu conditia să-i accepte patronajul. Acest
gest natural este una dintre armele seductiei feminine pe care o exercita asupra tuturor
barbatilor de la Trahanache pana la cetateanul turmentat.

Tipuri de comic

Mijloacele de zugrăvire a epocii aparţin unui mare artist comic. În cuprinsul „Scrisorii
pierdute” se întâlnesc procedee, motive şi modalităţi care acţionează simultan, dramaturgul
speculănd aspecte comice ale evenimentelor, ale comportării oamneilor, ale circulaţiei ideilor
şi cuvintelor. Există în primul rând un comic de situaţie, rezultat din fapte neprevăzute şi din
prezenţa unor grupuri insolite: triunghiul conjugal Trhanache-Zoe - Tipătescu
Comicul de caracter rezultă din tipizarea eroilor lui, autorul îi particularizează, astfel încât
niciunul nu seamănă cu celălalt. Apar astfel- adulterina, prostul fudul, demagogul, ticăitul etc
Comicul de limbaj este cu totul remarcabil, dramaturgul reţinând cele mai fine nuanţe ale
limbii vorbite:
prin greşeli de vocabular- famelie, renumeraţie, adrisant, polisemie- ne-am răcit împreună,
cotradicţii de termeni- După lupte seculare care-au durat 30 de ani, asociaţii incompatibile-
Industria noastră e admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desavârşire, truisme-
Un popor care nu merge înainte, stă pe loc, expresii prolixe- Eu, care familia mea de la
patuzopt în Cameră, care va să zică, cum am ziţe, în sfârşit să trăiască, repetiţii obsedante-
Ai puţintică răbdare .

Concluzie

Caragiale ramâne un inegalabil creator de comedie umană, recunoscut atât de ai săi

contemporani, dovadă aprecierile realizate de Maiorescu, cât şi de posteritate. Garabet
Ibrăileanu îl caracterizeză pe I.L. Caragiale drept o culme a spiritului critic în Muntenia, ce se
exprimă prin ironia, ridicolul şi râsul pe care le provoacă eroii săi. Într-o societate a
compromisurilor de tot felul, personajele pieselor lui Ion Luca Caragiale, se adaptează perfect
oricărei situaţii, neţinând cont de principii, urmărind doar propriile interese.