LICEUL TEORETIC ,,MIRCEA ELIADE” LUPENI

PORTOFOLIU
PENTRU
BACALAUREAT
Conținut:
AXELE ȘI PLANURILE CORPULUI...................................................................................................................2
SISTEMUL NERVOS..............................................................................................................................................3
ANALIZATORI.......................................................................................................................................................9
GLANDE.................................................................................................................................................................13
SCHELETUL UMAN............................................................................................................................................15
SISTEMUL MUSCULAR......................................................................................................................................18
SISTEMUL DIGESTIV.........................................................................................................................................21
SISTEMUL RESPIRATOR...................................................................................................................................22
SÂNGE.................................................................................................................................................................... 24
SISTEMUL CIRCULATOR.................................................................................................................................25
SISTEMUL EXCRETOR......................................................................................................................................28
SISTEMUL REPRUDUCĂTOR-ALCĂTUIRE..................................................................................................29
SISTEMUL REPRODUCĂTOR-FIZIOLOGIE.................................................................................................31

1
 AXELE ȘI PLANURILE CORPULUI

Corpul uman este alcătuit din extremitate cefalică ( cap, gât ), trunchi ( torace, abdomen, pelvis ) și
membre ( centura care leagă membrul de trunchi, membru liber ) .
Torace :
 Mediastin
 Cavitate pleurală
Abdomen :
 Epigastru
 Hipogastru
 Hipocondru ( stâng, drept )
 Zona periombilical
Axele sunt linii imaginare care traversează corpul și au 2 poli .
1. Axul longitudinal are un pol superior ( cranial ) și un pol inferior ( caudal ) .
2. Axul transversal are un pol drept și un pol stâng .
3. Axul sagital are un pol anterior ( ventral ) și un pol posterior ( dorsal ) .
Planurile corpului sunt:
 Planul frontal – paralel cu fruntea și împarte corpul intr-o parte anterioară ( ventrală ) și una
posterioară ( dorsală ) .
 Planul transversal – împarte corpul într-o parte superioară și una inferioară .
 Planul sagital – numit și planul simetriei bilaterale împarte corpul în jumătatea dreaptă și
jumătatea stângă .

2
 SISTEMUL NERVOS

Țesutul nervos este alcătuit din neuroni și celule gliale. Neuronii sunt celule specializate în
generarea și conducerea impulsurilor nervoase.Sunt alcătuiți din corp neuronal și prelungiri neuronale
reprezentate de dendrite și axon.
Corpul neuronal poate fi de formă ovalară, rotunda, fusiformă sau piramidală și poate avea mărimi
diferite. Prezintă o membrană numită neurilemă și o citoplasmă numită neuroplasmă ce conține
organite citoplasmatice commune și specifice. Cele specifice sunt neurofibilele și corpii nissl ( corpii
tigroizi ). Neurofibrilele formează o rețea de filamente ce traversează citoplasma și se ancorează de
suprafața internă a membranei. Au rol de susținere și de transport. Corpii nissl sunt reprezentați de
reticulul endoplasmatic rugos cu rol în sintezele proteice neuronale.
Prelungirile neuronale sunt dendritele ( scurte, groase, ramificate ) care prezintă corpi nissl spre
baza lor și conduc impulsul nervos centripet ( celulipet ) aferent si axonii.
Axonul este o prelungire unică, lungă de până la 1m, care se continuă cu ramificații axonice ce
prezintă butoni terminali. Prezintă o membrană numită axolemă si o citoplasmă numită axoplasmă,
care este lipsită de corpi nissl și prin urmare la nivelul ei nu au loc sinteze proteice neuronale. În
sistemul nervos periferic mai prezintă și un sistem de teci conjunctive cu rol de protecție.
1. Teaca de mielină se găsește la suprafața axolemei. Mielina este o substanță de natură lipo-
proteică de culoare albă dispusă concentric. Este produsă de celulele Schwann in sistemul
nervos periferic și de oligodendrocite în sistemul nervos central. Are rol de izolator electric și
este implicată în conductibilitatea nervoasă.
2. Teaca Schwann este o teacă discontinuă care se termină la capătul axonului, prezintă din loc
in loc regiunea nodală de unde mielina lipsește. Are rol in secreția de mielină deci implicit în
conductibilitatea nervoasă.
3. Teaca Henle este o teacă continuă, însoțește ramificațiile axonice și are rol de protecție și de
hrănire.
Butonii terminali conțin axoplasmă și numeroase vezicule de dimensiuni mici cu mediator chimic.
Acesta poate fi :
 Catecolamine : Adrenalina ( Epinefrina ) Noradrenalia ( Norepinefrina)
 Acetilcolina
 Serotonina

Axo-
somatice
Neuro- Axo-
Sinapse neuronal dendritice
chimice Neuro- Axo-
Sinapse
Sinapse muscular axonice
electrice

Sinapsele neuronale reprezintă legatura care se stabilește între neuroni. Se clasifică în :

Sinapsele chimice presupun existența unui segment presinaptic reprezentat întotdeauna de butonul
terminal al neuronului presinaptic, deoarece numai aici avem mediator chimic și un segment postsinaptic
reprezentat de corpul neuronal, dendrita sau axonul unui alt neuron.Între cele 2 segmente există un spațiu
numit fantă sinaptică sau spațiu sinaptic,datorită prezenței acestuia, despre sinapsa chimică se spune că
3
este o legătură de contiguitate.În cazul plăcii motoare, segmentul postsinaptic este reprezentat de fibra
musculară striată.
Potențialul de acțiune ajuns la capătul butonului terminal al neuronului presinaptic determină ruperea
veziculelor cu mediator chimic și răspândirea acestuia în fanta sinaptică.Potențialul trece astfel la
neuronul postsinaptic.
Caracteristicile sinapsei chimice sunt :
 Prezența obligatorie a mediatorului chimic
 Prezența obligatorie a fantei
 La nivelul fiecărei sinapse apare o întârziere de 0,1 ms
 Sunt cele mai răspândite sinapse din organism
 Sunt unidirecționale deoarece mediator se găsește numai în butonii terminali
Sinapsele electrice sunt prezente în zonele în care apar aglomerări de corpi neuronali. Se realizează la
nivelul canalelor ionice, nu prezintă fantă sinaptică, nici mediator chimic.Nu prezintă întârzieri și sunt
bidirecționale.
Pe langă sistemul nervos ele sunt prezente la nivelul miocardului ( mușchiul inimii ).

Măduva spinării se întinde de la gaura occipitală C1 pană la nivelul celei de-a 2-a vertebre lombară
L2 de unde se continuă cu o formațiune alungită numită Filum Terminale ( con medular ) până la nivelul
celei de-a 2-a vertebre coccigiene. Acesta împreună cu nervii lombari și sacrali formează coada de cal. În
secțiune longitudinală prezintă 2 umflături numite intumescențe, una cervicală unde-și au originea nervii
brahiali ce inervează membrele superioare și una lombară unde-și au originea nervii lombari. Măduva este
protejată de un sistem de meninge spinale.
Este alcătuită din substanță cenușie formată din corpi neuronali și substanță albă formată din prelungiri
neuronale. Substanța cenușie este dispusă la interior, are forma literei H sau de fluture cu 2 perechi de
coarne anterioare, 2 perechi posterioare și 2 perechi laterale. Substanța albă este dispusă în cordoane.
Coarnele posterioare sunt mai lungi și mai subțiri comparativ cu cele anterioare și conțin neuroni somato-
senzitivi, care aduc informații de la exteriorul corpului. Coarnele anterioare sunt scurte și late și conțin
aparatul somato-motor alcătuit din 2 tipuri de neuroni α ce determină contracție musculară și γ ( gama )
ce modifică tonusul muscular. Coarnele laterale conțin neuroni vegetativi viscero-senzitivi în jumătatea
posterioară și viscero-motori în jumătatea anterioară. Cele 2 bare ale literei H sunt unite prin comisura
cenușie străbătută de canalul ependimar ce conține LCR ( lichid cefalo-rahidian ). În jurul canalului
ependimar și între cornul lateral și cel posterior avem substanță reticulată ce face parte din căile
nespecifice.
Funcțiile măduvei spinării :
 Funcție reflexă
 Funcție de conducere
FUNCȚIA REFLEXĂ are la bază actul reflex ca proces fiziologic de răspuns la acțiunea unui
stimul. Baza anatomică este arcul reflex care prezintă 5 componente : receptorul, calea aferentă, centrul
nervos, calea eferentă și organul efector.
Receptorii primesc informații transformă energia stimulului în potențial de receptor.Pot fi clasificați în
funcție de energia transformată în fotoreceptori,chemoreceptori,termoreceptori,mecanoreceptori sau
algoreceptori.În funcție de proveniența stimulului vom avea externoreceptori (din mediul extern),
interoreceptori/visceroreceptori (de la organele interne), proprioreceptori (de la mușchi, oase, articulații).
În funcție de capacitatea de adaptare,receptorii pot fi fazici sau tonici.Receptorii fazici sunt cei care au

4
capacitate mare de adaptare de exemplu receptorii olfactivi. Receptorii tonici nu au capacitate de adaptare
și transmit impulsuri cu aceeași intensitate pe tot parcursul aplicării stimulului. Calea aferentă este
senzitivă, transmite informații de la receptori spre centrii nervoși. Centrii nervoși sunt localizați la diferite
niveluri cortical sau subcortical. Calea eferentă este motoare și transmite comenzi către organele
efectoare. Efectorii pot fi fibre musculare sau glande.
FUNCȚIA DE CONDUCERE se realizează pe căi ascendente (senzitive specifice și nespecifice) și
pe căi descendente (motoare voluntare și involuntare).

Interoceptive Termice

Dure(Protopatice)

Căile ascendente Exteroceptive Tactile

Fine(Epicritice)

Proprioceptive Dureroase

 SENZIBILITATEA TACTILĂ PROTOPATICĂ: fasciculele spinotalamice anterioare

 Primul neuron: Ganglionul spinal
 Al doilea neuron: Cornul posterior al măduvei spinării
 Al treilea neuron: Talamus
 Traiect: Încrucișat (face sinapsă în cornul posterior, dar circulă prin cordonul medular
anterior de parte opusă)
 Proiecție: În aria senzitivă primară (somestezică I) situată paricentral îm lobul parietal
 SENZIBILITATEA TERMIC DUREROASĂ: fasciculele spinotalamice laterale
 Primul neuron: Ganglionul spinal
 Al doilea neuron: Cornul posterior al măduvei spinării
 Al treilea neuron: Talamus
 Traiect: Încrucișat (face sinapsă în cornul posterior, dar circulă prin cordonul medular
lateral de parte opusă)
 Proiecție: În aria senzitivă primară (somestezică I) situată paricentral îm lobul parietal
 SENZIBILITATEA TACTILĂ FINĂ: fasciculele spinobulbare GOLL și BURDACH
 Primul neuron: Ganglionul spinal
 Al doilea neuron: Nucleii Goll și Burdach din bulbul rahidian
 Al treilea neuron: Talamus
 Traiect: Axonul primului neuron intră în cordonul posterior de aceeși parte, are traseu
ascendent spre bulbi și se încrucișează la nivelul bulbului.
 Proiecție: Aria somestezică primară
 SENZIBILITATEA INTEROCEPTIVĂ: Fasciculele spinotalamice anterior și lateral

5
 SENZIBILITATEA PROPRIOCEPTIVĂ:
 Conștientă: Fasciculele spino-bulbare
 Inconștientă: Fasciculele spinocerebeloase direct (dorsal)-Fleshig și încrucișat
(ventral)-Gowers
 Primul neuron: Ganglionul spinal
 Al doilea neuron: Cornul posterior medular
 Al treilea neuron: NU EXISTĂ
 Traiect: -direct: Nu se încrucișează și circulă prin cordonul lateral de aceeași parte cu
cordonul unde a făcut sinapsă
-încrucișat: Se încrucișează în măduvă și circulă prin cordonul lateral de parte
opusă
 Proiecție: Nucleii cerebeloși

CĂI DESCENDENTE:

 MOTILITATEA VOLUNTARĂ: căi piramidale (fasciculele piramidale direct și incrucișat)

 Primul neuron: Scoarța cerebrală în aria motoare
 Al doilea neuron: Coarnele anterioare ale măduvei spinării
 Traiect: -direct: Se încrucișează la nivelul măduvei și circulă prin cordonul medular
anterior)
-încrucișat: Se încrucișează în decusația piramidelor (motoare) situată la limita
dintre bulb și măduvă
 MOTILITATEA INVOLUNTARĂ: căi extrapiramidale
 Primul neuron: Aria motoare/nucleii bazali (corpi striați), nucleii motori ai căilor
proprii din trunchiul cerebral
 Al doilea neuron: Coarnele anterioare ale măduvei spinării

 Nucleii bazali:
 Primul neuron
 Strionigrice
 Strioreticulat
 Miorubrice
 Al doilea neuron
 Substanța neagră
 Nucleul roșu
 Substanța reticulată

Rubrospinal: Primul neuron : Nucleul roșu din mezencefal

Nigrospinal: Primul neuron : Substanța neagră din mezencefal
Tectrospinal: Primul neuron : Coliculii cvadrigemeni din mezencefal
Oligospinal: Primul neuron : Oliva bulbară
Vestibulospinal: Primul neuron : Nucleul vestibular bulbar
Reticulospinal: Primul neuron : Substanța reticulată

6
 Cordoane Posterioare
 Fasciculul fundamental
posterior
 Fasciculul Goll
 Fasciculul Burdach
Cordoane Laterale
 Fasciculul fundamental
lateral
 Fasciculul vestibular
lateral
 Fasciculul olivospinal
 Fasciculul spinotalamic
lateral
 Fasciculul
spinocerebelos direct
 Fasciculul
spinocerebelos încrucișat
 Fasciculul rubrospinal
 Fasciculul piramidal
încrucișat
Cordoane Anterioare
 Fasciculul fundamental
anterior
 Fasciculul piramidal
direct
 Fasciculul
vestibulospinal ventral
 Fasciculul tectrospinal
 Fasciculul spinotalamic
ventral
 Fasciculul reticulospinal
 Fasciculul nigrospinal

Sistemul nervos vegetativ are rol în reglarea activității interne,funcționarea sa se bazează tot pe actul
și arcul reflex.
Receptorii sunt osmoreceptori, baroreceptori sau chemoreceptori, situați în diferite zone numite zone
reflexogene.
Calea aferentă sunt nervii cranieni VII, IX, X și componenta vegetativă a nervului spinal.
Centrii nervoși sunt situați în hipotalamus, paleocortex și neocortex.
Calea eferentă este reprezentată de nervii III, VII, IX, X și componenta vegetativă a nervului
spinal.
Efectorii sunt musculaltura netedă si glande.

Organul efector Efectul stimulării simpatice Efectul stimulării parasimpatice

Ochi
Iris ( mușchi dilatator pupilar ) Dilatarea pupilei ( midriază ) NU ARE EFECT
Iris ( mușchi constrictor NU ARE EFECT Contracția pupilei ( mioză )
pupilar )
Mușchi ciliar Relaxare ( pentru vedere la Contracție ( pentru vedere de
distanță ) aproape )
Glande
Lacrimală Scade secreția Stimulează secreția
Sudoripară Stimulează secreția Stimulează secreția la nivel palmar
Salivară Scade secreția-Determină Crește secreția-Determină secreție
secreție salivară vâscoasă salivară apoasă
Gastrice Scade secreția Stimulează secreția
Intestinale NU ARE EFECT Stimulează secreția
Medulosuprarenale Stimulează secreția hormonală NU ARE EFECT
Cord
Frecvență Crește Scade
Conducere Crește Scade
7
Forță de contracție Crește NU ARE EFECT
Vase sangvine În principal Dilatație în câteva teritorii vaculare
vasoconstricție;Afectează
majoritatea vaselor
Plămâni
Arborele bronșic Dilatație Constricție
Glande mucoase Inhibă secreția Stimulează secreția
Tract gastrointestinal
Motilitate Inhibă mișcarea Stimulează mișcarea
Sfinctere Stimulează închiderea Relaxează sfincrerele(de cele mai
multe ori)

Ficat Stimulează glicogenoliza NU ARE EFECT

Pancreas Inhibă secreția exocrină
Splină Stimulează constricția
Tract urinar Reduce debitul urinar și secreția
de renină;Determină contracția
sfincterului vezical intern
Stimulează secreția exocrină
NU ARE EFECT
Contractă mușchiul detrusor
vezical;Relaxează sfincterul
vezical intern

8
 ANALIZATORI

A. Analizatorul cutanat:
1. Segmentul periferic: Piele
 Repartiția receptorilor cutanați:
o Edem-Terminații Nervoase Libere (TNL)
o Derm
 Corpusculi Miesner
 Corpusculi Merkel
 Corpusculi Ruffini
 Corpusculi Krause
o Hipoderm-Corpusculi Vater-Pacini
 Tipuri:
o Receptori tactili:
 În Derm:
 Corpusculi Miessner
 Corpusculi Merkel
 Corpusculi Ruffini-proprioreceptori
 Corpusculi Krause
 În Hipoderm:
 Corpusculii Vater-Pacini
 Corpusculi Golgi-Mazzoni
o Receptori termici: TNL+Ruffini(cald),Krause(frig)
o Algoreceptori(durere):TNL
2. Segmentul intermediar este reprezentat de fasciculele căilor ascendente specifice.
3. Segmentul central este situat în aria senzitivă primară numită și somestezică I situată
postcentral/postrolandic în lobul parietal.

B. Analizatorul vizual:

9
 1. Segmentul periferic: Ochi
 Tunicile globului ocular:
o Sclerotica
o Coroida
o Retina
 Aparatul optic:
o Cornee
o Cristalin
o Umoare apoasă
o Corp vitros

Rolul aparatului este în formarea imaginilor. Puterea de refracție a uchiului uman este 60 dioptrii (40
cornee-20 cristalin,formând aparatul dioptric).

Acomodarea reprezintă modificarea puterii de refracție a cristalinului în funcție de dinstanță. Ochiul

uman percepe clar, fără nici o acomodare obiecte situate la o distanță de 6m. Pentru obiectele aflate la mai
puțin de 6m curbura cristalinului crește, adică cristalinul se bombează, iar pentru cele aflate la mai multe
de 6m curbura cristalinului scade, adică cristalinul se alungește.Arcul reflex pentru acomodareare ca și
cale aferentă nervul optic, centru nermos coliculii cvadrigemeni superiori și aria vizuală primară din lobul
occipital, și cale eferentă nucleii motori ai nervilor III, IV, VI și nucleul accesor al nervului III. Reflexul
simpatic pupilodilatator este în mmăduvă, iar parasimpatic pupiloconstrictor în nucleul accesor al
nervului III.

2. Segmentul intermediar:
 Primul neuron -neuronii bipolari din retină
 Al doilea neuron -neuronii multipolari situați tot în retină

Axonul acestora formează nervul și respectiv tractul optic.

Nervul optic este alcătuit din axonii neuronilor multipolari care părăsesc ochiul prin pata oarbă, după
care la nivelul chiazmei optice axonii ce provin din zona nazală se intersectează formând tractul
optic.Acesta conține ramura temporală de aceeași parte și nazală de parte opusă. O parte din fibrele
tractului vor face sinapsă în coliculii cvadrigemeni superiori și vor merge la nucleii nervilor III, IV, VI,
pentru reflexele oculogire, la nucleul accesor al nervului V pentru reflexele cefalogire, la nucleul accesor
al nervului III pentru reflex pupiloconstrictor sau la cornul lateral al măduvei pentru reflex
pupilodilatator.

3. Segmentul cental este reprezentat de marginile scizurii calcarine din lobul occipital.
10
  Boli ale analizatorului vizual:
1. Cataracta: opacifierea cristalinului
2. Glaucomul: se datorează creșterii tensiunii intraoculare.Este asociat frecvent cu diabetul
3. Daltonismul: are o frecvență în populația umană de 8%. Constă în incapacitatea de a
cunoaște culoarea roșie și/sau verde.

C. Analizatorul acustico-vestibular:
1. Segment periferic:Urechea internă

Urechea prezintă 3 segmente: urechea externă, urechea medie și urechea internă.

Urechea externă prezintă pavilion format din țesut cartilaginos hialin cu rol în captarea undelor sonore,
conduct auditiv extern (lungime 2,5-3 cm) căptușit cu chilli și glande care secretă cerumenul cu rol în
reținerea impurităților. Timpanul este o membrană elastică cu o grosime de 0.1mm, are funcție de
rezonator și vibrează la intensitatea undelor sonore.

Urechea medie este o cavitate în osul temporal plină cu aer la presiune atmosferică. Prezența aerului se
datorează faptului că comunică cu nazofaringele prin trompa lui Eustachio. În urechea medie întalnim un
lanț articulat format din 3 oscioare: ciocanul, nicovala și scărița și mușchii anexați lor. Prin contracția
mușchilor ciocanului sunt diminuate sunetele prea puternice iar prin contracția mușchilor scăriței sunt
amplificate sunetele prea slabe.

Urechea internă este formată dintr-un labirint osos în care se află un labirint membranos. Labirintul
osos este format din canale semicirculare membranoase. Sunt orientate în cele 3 planuri ale spațiului și
informează despre poziția corpului în raport cu aceste planuri. La baza canalelor se află niște dilatații
numite ampule care conțin organul receptor numit creastă ampulară. Creasta ampulară conține celule
receptoare ciliate si celule de susținere acoperite de o masă gelatinoasă. Vestibulul osos este format din 2
vezicule suprapuse: utricula la baza canalelor și sacula la maza melcului. Conține receptorii maculari
formați tot din celule receptoare ciliate și celule de susținere, dar acoperite de cristale de carbonat de
calciu și de magneziu, ce poartă numele de otoliți. Toți acești receptori din canal și vestibul sunt receptori
ai analizatorului vestibular. Melcul osos se mai numește și cohlee osoasă, conține melcul membranos
numit și canal cohlear ce conține organul corti.La acest nivel se află receptorii analizatorului auditiv.

11
 2. Segmentul intermediar:
 Analizatorul vestibular: Primul neuron-ganglion scarpa, Al doilea neuron-nucleii
vestibulari bulbari, Al treilea neuron-talamus
 Analizatorul acustic: Primul neuron-ganglion corti, Al doilea neuron-nucleii
acustici din punte, Al treilea neuron-coliculii cvadrigemeni inferiori, Al patrulea
neuron-corpii geniculați mediali din metatalamus
3. Segment central:
 Analizator vestibular: Aria somestezică I din lobul parietal
 Analizator acustic: lobul temporal
 Boli:Otita

12
 GLANDE

1. Hipofiza(glanda pituitară)

Cântărește 0,5g, este situată pe șaua turcească formată din osul sfenoid și dura mater. Prezintă 3 lobi:
lobul anterior-reprezintă 75% din masa glandei, lobul intermediar-reprezintă 2% din masa glandei și lobul
posterior-reprezintă 23% din masa glandei.

Lobul anterior și cel intermediar formează adenohipofiza, iar lobul posterior neurohipofiza.
Adenohipofiza are proprietăți secretorii, celulele sale sunt dispuse în cordoane. Neurohipofiza nu secretă
nici un hormon, ci doar depozitează și eliberează hormoni secretați de nucleii hipotalamusului anterior.
Hipofiza este conectată structural și funcțional cu hipotalamusul prin tija pituitară formată din sistemul
port-hipofizar, un sistem vascular care începe prin capilare la nivelul hipotalamusului mijlociu, se
continuă cu o venă, se termină prin capilare la nivelul lobului anterior hipofizar. A doua componentă a
tijei este tractul hipotalamo-hipofizar alcătuit din axonii neuronilor și nucleii hipotalamusului anterior.

Lobul anterior secretă 2 categorii de hormoni:

 Glandulotropi, ce intervin în reglarea activitații altor glande.

 Nonglandulotropi, care nu influențează activitatea altor glande.

Hormonii glandulotropi:

 TSH(Tirostimulina, Tirotropoina) -intervine în reglarea și secreția de hormon tiroidian.

Secreția sa este influențată de TRH(Hormon eliberator de tirotropină) din
hipotalamus(nucleii mijlocii).
 ACTH(Adenocorticotrop,Corticotropină) -influențează și reglează secreția
corticosuprarenalei. La rândul ei secreția este controlată de CRH(Hormon elibebrator de
corticotropină) din hipotalamus(nucleii mijlocii).
 FSH(Foliculostimulant),LH(Luteinizant) -intervin în dezvoltarea și secreția
gonadelor(ovare,testicul). Secreția lor este controlată de GRH(Hormon eliberator de
gonadotropine) din hipotalamus(nucleii mijlocii).

Hormonii nonglandulotropi:

 STH(Hormon de creștere,Somatotrop) -are rol în creșterea și dezvoltarea organismului cu

excepția gonadelor și a creierului. Secreția sa este controlată prin intermediul a 2 neuroni: unul
stimulator și unul inhibitor.
 Prolactina -are rol în menținerea secreției lactate, împreună cu hormonii tiroidieni.

13
 Lobul intermediar are aspectul unei lame și secretă un singur hormon MSH(Melanocitostimulator) -
este responsabil cu pigmentarea pielii, asigurând distribuția uniformă a ganulelor de melanină în
citoplasmă. În absența acestui hormon, melanina se agregă în jurul nucleului și celula se depigmentează.
Melanina este prezentă în firul de păr, în iris și în piele.

Lobul posterior(Neurohipofiza) are origine nervoasă și depozitează 2 hormoni: ADH(Hormon

antidiuretic,vasopresină) -acționează asupra tubilor distali și colectori ai nefronului și de aceea cresc
reabsorbția de apă. Se mai numește și vasopresină deoarece acționează asupra musculaturii netede a
vaselor de sânge și de aceea crește tensiunea arterială.

Ocitocina(Oxitocina) -acționează asupra musculaturii netede a uterului gravid, realizând expulzia

fetală(nașterea), dar acționează și asupra celulelor mioepiteliale din pereții canalelor galactofore,
realizând ejecția laptelui.

2. Tiroida

Este cea mai voluminoasă glandă endocrină. Cântărește între 25-30g. Are 2 lobi uniți printr-o porțiune
intermediară numită istm. Este localizată la partea anterioară a gâtului într-o lojă fibroasă numită Mărul
lui Andam. Celulele secretoare sunt organizate în foliculi. Aseștia prezintă la interior un coloid vâscos
numit tireoglobulină,ce conține un aminoacid-tirozină. La periferia folicului prezintă celule epiteliale care
captează iod. Prin iodare tirozinei se formează tiroxina T4-tetraiodotironină și T3-triiodotironină. Rolul
hormonilor tiroidieni este în creșterea metabolismului bazal, adică în stimularea arderilor celulare, dar și
în dezvoltarea neuronilor, a sinapselor inter neuronale și a tecii de mielină în perioada intrauterină.

3. Suprarenalele

Sunt situate la polul superior al rinichilor, au formă de coif și prezintă 2 zone: medulosuprarenala și
corticosuprarenala.

 Medulosuprarenala este localizată central, are structura unui imens ganglion simpatic
paravertebral care si-a pierdut axonii și a dobândit proprietăți secretorii. Secretă 2 hormoni care au
si funcția de mediator chimic: Adrenalina și Noradrenalina. Efectele celor 2 hormoni sunt
similare cu ale sistemului nervos vegetativ simpatic.
 Corticosuprarenala secretă hormoni de natură lipidică derivași din colesterol și care se clasifică în
3 grupe: mineralocorticoizi, glucocorticoizi, sexosteroizi. Mineralocorticoizii au ca reprezentant
Aldosteronul. Acesta acționează asupra tubilor distali și colectori ai nefronului, realizând retenție

14
 de apă, prin urmare va scădea volumul urinar și va crește concentrația urinară. Glucocorticoizii
având ca reprezentant Cortisolul este un hormon catabolizant care stimulează arderile la nivelul
celular cu excepția ficatului. Este considerat hormon al stresului, deoarece se secretă în condiții de
stres, având ca efect scăderea numărului de limfocite în sânge, ceea ce duce la scăderea eficienței
sistemului imunitar. Sexosteroizii se mai numesc și hormoni ai sexului, sunt reprezentati de
Estrogen și Testosteron și sunt responsabili de caracterele sexuale secundare, cum ar fi barba,
pilozitatea corpului, vocea îngroșată.

4. Pancreasul endocrin

Face parte din pancreas,care este o glandă mixtă. Are celule secretoare dispuse în insulele Langerhans
și secretă 2 hormoni implicați în metabolismul glucidic. Celulele α care secretă glucagon și celulele β care
secretă insulina. Insulina este principalul și singurul hormon care realizează hipoglicemie, adică scade
cantitatea de glucoză din sângele circulant, menținând glicemia în valori normale de 1g/l. Pentru a
îndepărta excesul de glucoză din sânge, insulina realizează glicogenogeneză, adică depozitează glucoza în
depozite inactive de glicogen. În condiții de hiposecreție duce la apariția diabetului zaharat. Este singurul
hormon cu efecte anabolizante asupra tuturor metabolismelor. În condiții de hipersecreție conduce la
hipoglicemie. Diabetul zaharat prezintă urmatoarele manifestări: hiperglicemie, glucozurie(prezența
glucozei ăn urină), poliurie(eliminarea unor cantități mari de urină diluată), polidipsie(ingerarea unor
cantități mari de apă), polifagie(prezența unei pofte de mâncare excesive). În condițiile unei glicemii
foarte mari, se poate ajunge la comă diabetică, ca rezultat al intoxicării sistemului nervos cu corpi
cetonici. Glucagonul se mai numește și hormon al inaniției deoarece se secretă în cantitate mare în lipsa
unui aport alimentar. Inhibă secreția de suc gastric, evitând astfel apariția ulcerului. Realizează
glicogenoliza hepatică și musculară cu scopul de a elibera glucoza din depozitele de glicogen, dar
realizează și gluconeogeneza, adică sinteză de glucoză din compuși neglucidici, în special din lipide.

15
SCHELETUL UMAN

16
 Creșterea în lungime se realizează prin intermediul cartilajului diafizo-epifizar(metafizar) prin
depunere de țesut osos spre diafiză.

Creșterea în grosime se realizează prin suprafața internă a membranei care protejează osul și se
numește periost, tot prin depunere de țesut osos spre diafiză.

Rolurile sistemului osos:

1) Rol de pârghii: împreună cu mușchii participă la mișcare, oasele reprezentând elementul pasiv.
Prezintă un punct de spijin reprezentat de articulație, o forță activă-mușchii și o forță rezistentă-
oasele.
2) Rol de protecție: Oasele formează cutia craniană care adăpostește encefalul, cutia toracică care
adăpostește inima și plămânii, dar și bazinul(pelvisul) la nivelul căruia întâlnim vezica urinară,
uterul, etc.
3) Rol de depozit: reprezintă o rezervă de săruri minerale și de ioni de calciu.
4) Rol hematopoietic: la nivelul scheletului copiilor și a oaselor late ale adultului are loc diferențierea
elementelor figurate ale sângelui. Procesul poartă numele de hematopoieză și este controlat de un
hormon numit eritropoietină secretat de rinichi.
5) Rol antitoxic: la nivelul oaselor sunt depozitate temporar substanțe toxice pătrunse în organism, de
unde vor fi eliminate treptat.

17
 SISTEMUL MUSCULAR

1) Mușchii capului -sunt reprezentati de mușchii mimicii, mușchii masticatori, mușchii limbii
si mușchii extrinseci ai globilor oculari.
a) Mușchii mimicii -au rol în determinarea expresiei feței (mimica) și sunt următorii:
 mușchiul frontal
 mușchiul occipital
 mușchii grupați în jurul orificiilor nazale, orbitale si auditive
b) Mușchii masticatori -intervin în actul masticației (proces mecanic de marunțire și fragmentare a
alimentelor) și sunt următorii:
 mușchii maseteri
 mușchii temporali
c) Mușchii limbii
d) Mușchii extrinseci ai globilor oculari -sunt 4 drepți și 2 oblici:
 mușchii drept superior si drept inferior
 mușchii drept intern si drept extern
 mușchii oblic superior si oblic inferior
2) Mușchii gâtului -au rol in mișcările capului și sunt reprezentați de următorii mușchi:
 mușchiul pielosul gâtului
 mușchii sternocleidomastoidieni
3) Mușchii trunchiului -sunt reprezentați de mușchii spatelui si cefei, mușchii toracelui și
abdomenului.
a) mușchii spatelui si cefei
 mușchii trapezi
 mușchii dorsali
b) mușchii toracelui
 mușchii pectorali
 mușchii dințați
 mușchii intercostali
 diafragmul (mușchiul respirator care separă cavitatea toracică de
cea abdominală)
c) mușchii abdomenului
 mușchii drepți abdominali
 mușchii oblici interni
18
  mușchii oblici externi
4) Mușchii membrelor -sunt reprezentați de mușchii membrelor superioare și cei al
membrelor inferioare.
a) Mușchii membrelor superioare
i. mușchii umărului
 deltoidul
ii. mușchii brațului
 biceps și triceps brahial
iii. mușchii antebrațului
 mușchii flexori și extensori ai degetelor
 mușchii pronatori și supinatori ai antebrațului
iv. mușchii mâinii
 mușchii flexori și extensori ai degetelor
b) Mușchii membrelor inferioare
i. mușchii articulației coxo-femurale
 -fesierii
ii. mușchii coapsei
 mușchii croitor si cvadriceps femural (pe partea anterioară a
coapsei)
 mușchii biceps femural (pe partea posterioară a coapsei)
iii. mușchii gambei
 mușchii triceps sural alcătuiți din mușchii gemeni
(gastrocnemieni) si solear
 mușchii flexori și extensori ai degetelor
 mușchii pronatori și supinatori a piciorului
iv. mușchii plantei (laba piciorului)
 mușchii flexori și extensori ai degetelor

19
Contacțiile musculare: Contractilitatea=proprietatea de a se scurta sub acțiunea unei forțe.

Tipuri de contracții:

1) Izotonice -tensiunea este constantă; lungimea se modifică în sensul că mușchiul se

scurtează.
2) Izometrice -la care lungimea este constantă și se modifică tonusul muscular în sensul că
tonusul crește.
3) Auxotonice -în care se modifică atât lungimea cât și tonusul și care reprezintă principalele
tipuri de contracții din organism.

Manifestări mecanice ale contracției:

1) Secusa -contracție izolată ca urmare a aplicării unui stimul prag.

2) Tetanosul incomplet -rezultat al aplicării unor stimuli prag la intervale mai mari de
timp(aproximativ 20 stimuli/sec) și se caracterizează prin apariția unui platou striat.
3) Tetanosul complet -rezultat al aplicării unei succesiuni de stimuli prag dar la intervale mici
de timp(50-100 stimuli/sec) și se caracterizează prin apariția unui platou neted.
4) Tonusul muscular -reprezintă starea de tensiune permanentă a unui mușchi în repaus.

20
 SISTEMUL DIGESTIV

Digestia bucală: se desfășoară la nivelul cavității bucale, implică 3 tipuri de procese: mecanice
(mărunțirea alimentelor), fizice (dizolvarea în salivă), chimice (descompunerea amidonului preparat sub
acțiunea amilazei salivare până la stadiul de maltoză). Rezultatul digestiei bucale este formarea bolului
alimentar care va părăsi cavitatea bucală printr-un proces numit deglutiție.
Digestia gastrică: se realizează în stomac sub acțiunea sucului gastric. Acesta conține enzime, apă și
acid clorhidric. Enzimele din sucul gastric sunt pepsina care descompune proteinele până la stadiul de
peptide, labfermentul care coagulează laptele prin transformarea cazeionogenului solubil în prezența
ionului de Ca în paracazeinat de Ca, gelatinaza care lichefiază gelatina și lipaza care descompune
grăsimile emulsionate până la stadiul de acizi grași și glicerol. Rezultatul digestiei gastrice este chimul
gastric.
Digestia intestinală: se realizează la nivelul intestinului subțite sub acțiunea bilei produsă de ficat,
sucului pancreatic produs de pancreas și a sucului intestinal produs de glandele intestinale. Bila nu
conține enzime. Sărurile biliare din compoziția bilei emulsionează grăsimi solide prin reducerea tensiunii
superficiale ale acestora. Sucul pancreatic sucul digestiv care conține cele mai multe enzime. Astfel
tripsina, chemotripsina si carboxipeptidazele descompun peptidele până la stadiul de oligopeptide (lanțuri
de 2-3 aminoacizi). Amilaza pancreatică este cea mai puternică amilază, deoarece are capacitatea de a
degrada amidonul crud dar și pe cel preparat, până la stadiul de dizaharide. Lipaza pancreatică
descompune lipidele emulsionate până la acizi grași și glicerol. Sucul intestinal conține dizaharidaze care
descompun dizaharidele până la stadiul de monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză), peptidaze care
descompun oligopeptidele până la stadiul de aminoacizi și lipaza care descompune grăsimile emulsionate
la stadiul de acizi grași și glicerol.
Digestia și absorbția glucidelor: începe în cavitatea bucală sub acțiunea amilazei salivare care
degradează glucidele până la stadiul de maltoză, se continuă în intestinul subțire sub acțiunea amilazei
pancreatice care le transformă în dizaharide și se termină tot în intestinul subțire sub acțiunea
dizaharidazei din sucul intestinal cu formare de monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză). Glucidele
sunt absorbite la nivelul vilozității intestinale în sânge, prin mecanism activ (glucoza și galactoza) și pasiv
(fructoza). Prin vena portă ajung la ficat.
Digestia și absorbția proteinelor: începe în stomac sub acțiunea pepsinei din sucul gastric care
transformă proteinele până la stadiul de peptide. Degradarea peptidelor continuă în intestinul subțire sub
acțiunea tripsinei, chemotripsinei și carboxipeptidazelor care degradează peptidele până la stadiul de
oligopeptide și se încheie sub acțiunea peptidazei din sucul intestinal care descompune oligopeptidele
până la stadiul de aminoacizi. Aminoacizii sunt absorbiți direct în sânge, la nivelul vilozităților intestinale
prin mecanism activ, folosind un transportor comun cu glocoza. Aminoacizii ajung în vena portă care îi
transportă la ficat.
Digestia și absorbția lipidelor: lipidele solide suferă un prim atac la nivelul intestinului subțire prin
sărurile biliare din bila produsă de ficat, cu scopul emulsionării lor. Gelatina este lichefiată cu ajutorul
gelatinazei din sucul gastric, laptele este coagulat la nivelul stomacului prin intermediul labfermentului
iar lipidele emulsionate sunt descompuse de către lipaza gastrică, lipaza pancreatică și lipaza intestinală
până la stadiul de acizi grași și glicerol. Absorbția lipidelor se realizează prin mecanism pasiv: acizii grași
cu lanț mai scurt de 12 atomi de C și glicerolul ajung prin mecanism pasiv în sânge, urmând ca vena portă
să îi transporte la ficat. Acizii grași cu lanț mai lung de 12 atomi de C ajung la nivelul vilozității
intestinale în limfă și din limfă în vena cavă superioară.

21
 SISTEMUL RESPIRATOR

Respirație:

 Inspirație: aerul este tras în plămâni(plămânii se măresc, mușchii pectorali minori se

contractă, mușchii intercostali se contractă, diafragma se contractă devenind plată)
 Expirație: aerul este forțat afară(plămânii se contractă,mușchii pectorali minori se
relaxează, mușchii intercostali se relaxează, diafragma se relaxează și se mișcă în sus)

Ventilația pulmonară: Circulația alternativă a aerului se realizeaza ca urmare a variațiilor ciclice ale
volumului cutiei toracice, urmate de mișcări în același sens ale plămânilor, solidarizați cu aceasta prin
intermediul pleurei. Variațiile ciclice ale volumului aparatului toraco-pulmonar se realizează în cursul a
două mișcări de sens opus, definite ca mișcarea inspiratorie si mișcarea expiratorie.

Mecanica ventilației puplmonare: Dimensiunile plămânilor pot varia prin distensie și retracție în 2
moduri: 1) prin mișcările de ridicare și coborâre ale diafragmului care alungesc și scurtează cavitatea
toracică; 2) prin ridicarea și coborârea coastelor, care determină creșterea și descreșterea diametrului
antero-posterior al cavității toracice. Respirația normală, de repaus, se realizează aproape în întregime
prin mișcările din prima categorie. În timpul inspirației, contracția diafragmei trage în jos fața bazală a
plămânilor. Apoi, ăn timpul expirației liniștite, diafragma se relaxează, iar retracția elastică a plămânilor,
a peretelui toracic și a structurilor abdominale comprimă plămânii.

A doua cale de expansionare a plămânilor o reprezintă ridicarea grilajului costal. În poziția de repaus
acesta este coborât, permițând sternului să se apropie de coloana vertebrală; când grilajul costal se ridică
acesta proiectează înainte sternul, care se îndepărtează de coloana vertebrală ,ceea ce mărește diametrul
antero-posterior cu aproximativ 20% în inspirația maximă față de expirație. Mușschii care determină
coborârea grilajului costal sunt mușchi expiratori; de exemplu drepți și abdominali.

Presiunea pleurală este presiunea din spațiul cuprins între pleura viscerală și cea parietală. În mod
normal, există o sucțiune permanentă a lichidului din acest spațiu, ceea ce duce la o presiune negativă la
acest nivel (mai mică decât valoarea celei atmosferice). Presiunea pleurală variază cu fazele respirației.
Difuziunea oxigenului se face din aerul alveolar spre sângele din capilarele pulmonare, deoarece
presiunea parțială a O2 în aerul alveolar este de 100 mmHg, iar în sângele care intră în capilarele
pulmonare este de 40 mmHg. După ce traversează membrana respiratorie, moleculele de O2 se dizolvă în
plasmă, ceea ce duce la creșterea presiunii parțiale a O2 în plasmă; consecutiv, O2 difuzează în hematii,
unde se combină cu hemoglobina. În mod normal egalarea presiunilor parțiale, alveolară și sangvină, ale
O2 se face în 0,25 secunde.

22
 Hematia petrece, în medie, 0,75 secunde în capilarul pulmonar; daca echilibrarea apare în 0,25
secunde, rămâne un interval de 0,50 secunde, numit margine de siguranță și care asigură o preluare
adecvată a O2 în timpul unor perioade de stes (efort fizic, expunere la altitudini mari, etc).

Difuziunea CO2 se face dinspre sângele din capilarele pulmonare spre alveole, deoarece presiunea
parțială a CO2 în sângele din capilarele pulmonare este de 46 mmHg, iar în aerul alveolar, de 40 mmHg.
Deși gradientul de difuziune al CO2 este de doar o zecime din cel al O2, CO2 difuzează de 20 de ori mai
repede decât O2, deoarece este de 25 de ori mai solubil în lichidele organismului decât O2. În mod
normal, egalarea presiunilor parțiale alveolară și sangvină, ale CO2 se face în 0,25 secunde.

Transportul O2: Din plasmă, O2 difuzează în eritrocite, unde se combină reversibil cu ionii de fier din
structura hemoglobinei, transformând dezoxihemoglobina în oxihemoglobină. Fiecare gram de
hemoglobină se poate combina cu maximum 1,32 ml O2; în mod normal, există 12-15g de
hemoglobină/dl sânge. Astfel, sângele arterial transportă 20 ml O2/dl, din care 98,5% este transportat de
hemoglobină, iar 15%, dizolvat în plasmă.

Fiecare moleculă de hemoglobină se poate combina cu maximum 4 molecule de O2, situație în care
saturarea hemoglobinei cu O2 este de 100%. Cantitatea de O2 care se combină cu hemoglobina depinde
de presiunea parțială a O2 plasmatic, fiind condiționată, printe altele, și de pH-ul plasmatic și de
temperatură. Scăderea pH-ului plasmatic și creșterea temperaturii determină scăderea capacității
hemoglobinei de a lega oxigenul, care astfel, este cedat țesuturilor.

La nivel tisular, presiunea parțială a O2 este de 40 mmHg, iar O2 va difuza din plasmă în interstiții și
de aici în celule. Are loc scăderea rapidă apresiunii parțiale a O2 plasmatic, fapt ce determinî disocierea
oxihemoglobinei, hemoglobina rămânând saturată in proporție de 50-70%.

Fiecare 100 ml de sânge eliberează la țesuturi, în repaus, câte 7 ml de O2. Acesta este coeficientul de
utilizare a O2. În timpul efortului fizic, acest coeficient poate crește la 12%. Prin cedarea O2 la țesuturi, o
parte din oxihemoglobină devine hemoglobină redusă, care imprimă sângelui venos culoarea roșu-
violaceu caracteristică.

Transportul CO2: CO2 este rezultatul final al proceselor oxidative tisulare. El difuzează din celule în
capilare, determinând creșterea presiunii sale parțiale în sângele venos cu 5-6 mmHg față de sângele
arterial. CO2 este transportat prin sânge sub mai multe forme: 1) dizolvat fizic în plasmă(5%); 2) sub
formă de carbaminohemoglobină, care rezultă prin combinarea CO2 cu grupările NH2 terminale din
lanțurile proteice ale hemoglobinei(5%); 3) sub formă de bicarbonat plasmatic(90%), obținut prin
fenomenul de membrană Hamburger (fenomenul migrării clorului), care are loc la nivelul eritrocitelor.

23
 SÂNGE

Grupe sangvine:

 Aglutinogene -substanțe de natură proteică situate pe suprafața hematiilor. Se notează cu

literele A/B. Au rol de antigen.
 Aglutininele -substanțe situate în plasma sângelui, cu rol de anticorpi. Se notează cu α/β.

Aglutinogen Aglutinine
0 / α,β
A A Β
B B Α
AB A,B /

Înlănțuirea aglutinogenului cu aglutinina corespunzătoare(A cu α,B cu β) este incompatibilă deoarece

produce reacția antigen-anticorp ce determină:

 Hemoliza -distrugerea hematiilor

 Aglutinarea hematiilor -adunarea hematiilor la un loc

Transfuzia se poate realiza:

 Cu cantitate mare de sânge în cazul aceleiași grupe.

 Cu cantități mici(<500ml) astfel:

Sistemul RH:

 RH+ -dacă au pe membranele hematiilor antigenul D(moștenit de la tată)

 RH- -dacă nu au antigenul D pe membrană

Importanța RH-ului:

 prin transfuzii repetate de sânge RH+ la RH- se produc anticorpi anti D,care vor produce
hemoliza.
 Dacă mama are RH- iar tatăl RH+, copilul moștenește RH-ul tatălui. Prima sarcină decurge
normal, dar la sarcinile următoare se pot produce accidente de incompatibilitate(distrugerea
hematiilor fătului-icter hemolitic, avort precoce)

24
 SISTEMUL CIRCULATOR

Inima tetracamerală prezintă 2 atrii la bază și 2 ventricule la vârf. Fiecare atriu comunică cu ventriculul
corespunzător prin orificiile atrio-ventriculare care sunt prevăzute cu valve. Pe partea stângă valva
Bicuspidă(Mitrală), iar pe partea draptă valva Tricuspidă. Structural inima este alcătuită din 3 straturi concentrice:
Epicardul la exterior-este țesut epitelial, Miocardul(mușchiul inimii) stratul mijlociu și cel mai important și
Endocardul care căptușește cavitățile inimii.

Miocardul este mai gros în ventricule, mai ales în cel stâng, comparativ cu atriile. Miocardul atrial are fibre
dispuse circular și este neted pe suprafața sa internă. Miocardul ventricular are fibre dispuse oblic spiralat, iar
suprafața sa internă prezintă ridicături numite trabecule de care se prind prin cordaje valvele.

Activitatea inimii este independentă de cea a creierului datorită proprietății de automatism, adică descarcă
ritmic impulsuri datorită prezenței la nivelul miocardului a sistemului excitoconductor nodal. Activitatea constă în
succesiunea unei contracții numită sistolă și a unei relaxări numită diastolă. Din punct de vedere funcțional, inima
este o dublă pompă ce deservește 2 circulații:

 CIRCULAȚIA MARE(SISTEMICĂ): începe în ventriculul stâng cu artera aortă ce trasportă sânge cu O2 spre
celule și țesuturi și se termină în atriul drept cu cele 2 vene cave(superioară și inferioară) ce aduc sânge cu
CO2 la inimă.
 CIRCULAȚIA MICĂ(PULMONARĂ): începe în ventriculul drept cu trunchiul arterei pulmonare ce transportă
sânge cu CO2 la cei 2 plămâni și se termină în atriul stâng cu cele 4 vene pulmonare care aduc sânge cu
O2 la inimă.

Arterele sunt vase de sânge care transportă sânge de la inimă spre organe și țesuturi, cele mari au în perete
țesut elastic, acestea având capacitatea de a magazina energie cinetică în sistolă, pe care o eliberează în diastolă,
asigurând curgerea constantă a sângelui. Arterele mici și mijlocii conțin țesut muscular.

Venele sunt vase de sânge care aduc sângele la inimă; peretele lor este mai subțire decât cel al arterelor,
predomină țesutul muscular și însoțesc în drumul lor musculatura scheletică, prin contracția căreia este favorizată
întoarcerea venoasă.

Pulsul este bătaia ritmică percepută la palparea (comprimarea pe un plan osos) unei artere superficiale și care
este sincronă cu sistola ventriculară. El ia naștere din conflictul dintre sângele existent în sistemul arterial și cel
împins în timpul sistolei. Acest conflict se exteriorizează prin destinderea ritmică a arterei prin "unda pulsului".

BOLI ALE SISTEMULUI CIRCULATOR LA OM

1. VARICELE
 Manifestări:
 Dilatarea inegală şi neregulată a venelor superficiale ale membrelor inferioare

25
  Atrofii musculare
 Ulceraţii ale gambelor
 Edeme cronice masive
o Cauze :
 Ortostaţionarismul îndelungat întâlnit în profesiile de bucătar, ospătar, frizer etc.

2. ATEROSCLEROZA
 Manifestări:
 Scăderea elasticităţii vaselor
 Micşorarea calibrului vaselor
 Creşterea tensiunii arteriale
o Cauze:
 Impregnarea pereţilor arterelor mari cu lipide (grăsimi), colesterol şi uneori săruri de calciu
 Excesul alimentelor cu grăsimi animale
 Sedentarismul
 Fumatul

3. HIPERTENSIUNEA ARTERIALA
 Manifestări:
 Depăşirea valorilor normale ale tensiunii arteriale
 Ameţeli, dureri puternice de cap, oboseala, insomnii, palpitaţii, dureri în dreptul pieptului,
tulburări de vedere
 Paralizii ale membrelor
 Hemoragie cerebrala
o Cauze:
 -Factori glandulari, vasculari, renali, nervoşi.

4. INFARCTUL MIOCARDIC
 Manifestări:
 Ocluzia coronariană parţială sau totală (astuparea arterei coronare cu un cheag de sânge) duce la
necrozarea ţesutului miocardic
 Dezechilibru între irigaţia compromisă a inimii şi activitatea pe care trebuia să o desfăşoare
o Cauze:
 Fumatul
 Eforturi fizice îndelungate si necontrolate
 Enervări
 Emoţii
 Stări de răceala pronunţată care duc la insuficienţă circulatorie în vasele coronare

5. ACCIDENT VASCULAR
 Manifestări:
 Paralizii

26
  Pareze
 Tulburări senzoriale
 Tulburări de vorbire, memorie, vedere
 Coma
o Cauze:
 Ateroscleroza
 Hipertensiune după infarct miocardic

PREVENIREA BOLILOR SISTEMULUI CIRCULATOR LA OM:

 Viaţă ordonată fără excese de alcool, tutun, fără consum de droguri

 Evitarea tensiunii psihice şi a ritmului neregulat si încordat de viaţă şi munca
 Evitarea sedentarismului şi practicarea unui regim raţional de viaţă
 Evitarea supraalimentaţiei şi a alimentelor bogate în lipide
 Controlul greutăţii corporale pentru evitarea obezităţii
 Îmbrăcămintea şi încălţămintea să nu afecteze buna circulaţie.

27
 SISTEMUL EXCRETOR

Formarea urinei se desfășoară în 3 etape:ultrafiltrarea glomerulară,absorbția tubulară și secreția tubulară.

1. Ultrafiltrarea glomerulară se realizează la nivelul nefronului, mai exact a glomerulului. Aici

sângele este filtrat cu scopul eliminării substanțelor nefolositoare. Rezultatul este urina
primară care, ca și compoziție este o plasmă fără proteine. Rata de filtrare este de circa
125ml/minut/rinichi.

2. Absorbția tubulară reprezintă procesul prin care 124ml sunt absorbiți în capilarele din jurul
tubilor nefronilor. Rezultatul este 1ml urină finală/rinichi/minut. Compoziția urinii finale se va
stabili după etapa a III-a.

3. Secreția tubulară în care substanțele nefolositoare din sângele capilarelor din jurul tubilor trec
în tubii uriniferi, cu scopul de a fi eliminate.

Procesele de secreție și de absorbție se pot realiza pasiv/activ. Pasiv fără consum de energie pentru apă,clor și
uree sau activ pentru celelalte substanțe.

Urina finală nu conține în mod normal aminoacizi, glucoză sau globule roșii și leucocite. Urina se acumulează în
vezica urinară, a cărui proces de eliminare se numește micțiune. Micțiunea este un reflex închis la nivelul măduvei
spinării, aflat sub control cortical după vârsta de 2 ani.

1. Litiaza Urinară:
 CAUZE: Tulburări de metabolism ale apei și ale sărurilor minerale, avitaminoză, hiperparatidorism,
mecanismul de cimentare a sărurilor precipitate pentru a forma un calcul (piatră) nu este elucidat. Felul
alimentației:
 bogat în carne care va acidifia urina și favorizează precipitarea acidului uric.
 Bogată în lapte și vegetale care va alcaliniza urina și va favoriza precipitarea carbonațiilor și
fosfaților.
 bogată în dulciuri și cartofi favorizează precipitarea oxalaților.
 MANIFESTĂRI: Formarea de calculi în sistemul urinar care provoacă leziuni ale căilor urinare, hemoragii,
febră, grețuri,vărsături, durere.

2. Insuficienta Renala Acută:

 CAUZE: Intoxicații, infecții ( avort provocat), stări de șoc cu pierderi mari de lichide și reducerea debitului
renal (coma diabetică), diaree prelungită, hemoragii.
 MANIFESTARI: Încetarea bruscă și completă a funcției rinichiului;Nu se mai poate produce urina -> anurie.

 PREVENIRE (ambele boli) :Folosirea unei alimentații echilibrate, menținerea unei igiene corespunzatoare a
organelor excretoare, tratarea infecțiilor amigdaliene, a cariilor dentare, să nu se facă abuz de
medicamente, evitarea consumului de ciuperci neavizate, evitarea factorilor potențial vătămător pentru
aparatul excretor (chimici-> toxine; biologici-> microbi, virusi; fizici-> evitarea frigului și a căldurii
exagerate).

28
 SISTEMUL REPRUDUCĂTOR-ALCĂTUIRE

1. Sistemul reproducător feminin:

Este alcătuit din gonade(ovarele), conducte genitale(trompele uterine,uterul și vaginul) și glande anexe(glanda
mamară).

Ovarele sunt situate în pelvis în zona inghinală, sunt glande mixte, care secretă exocrin-ovule și endocrin-
estrogen și progesteron. Prezintă 2 zone: una corticală ce conține foliculi ovarieni în diferite stadii de dezvoltare
cum ar fi primordiali, plini, cavitari și maturi(foliculi de graas) și zona medulară-conține vase de sânge,vase
limfatice și terminații nervoase. La exterior ovarul conține o membrană-albuginea ovarului.

Trompele uterine sunt conducte musculare ce leagă ovarul de uter și prezintă extremitatea dinspre ovar în
formă de pâlnie cu margini franjurate numite fimbri, cu rol în captarea ovulului.

Uterul este situat în pelvis între vezica urinară și rect. Are formă de pară turtită,cu vârful orientat în jos,
prezintă un corp și un gât numit col uterin între care se află istmul. Peretele uterin prezintă 3 tunici: una externă
numită seroasă, o tunică mijlocie musculară ce poartă numele de miometru și o tunică internă mucoasă numită
endometru.

Vaginul este un conduct musculo-conjunctiv cu o lungime între 7-9cm care comunică superior cu colul uterin,
iar inferior se deschide în vestibulul vaginal delimitat de 2 labii mici.

Organele genitale externe reprezentate de vulvă are aspectul unei fante, mărginită de labiile mari și mici.
Labiile mari sunt prevăzute cu păr și glande sebacee, labiile mici anterior de care se deschide uretra și posterior
vaginul. Vulva prezintă organe erectile reprezentate de clitoris median, 5-6cm și bulbi vestibulari, la baza labiilori
mari.

Glandele anexe sunt glandele mamare cu rol în secreția laptelui.

2. Sistemul reproducător masculin:

Este alcătuit din gonade(testiculele), conducte spermatice, glande anexe și organ genital extern(penisul).

Testiculul are o greutate de aproximativ 25g. Are forma unui ovoid turtit transversal situat în scrot. Este învelit
la periferie într-o membrană conjunctivă-albuginea. La interior prezintă între 200-300 de lobuli testiculari. Fiecare
lobul prezintă 2-3 tubi seminiferi contorți la nivelul cărora se diferențiază spermatozoizii. Acești tubi seminiferi
contorți se continuă cu tubii drepți, care se deschid în rețeaua testiculară de unde pleacă între 10-15 canale
eferente care părăsesc testiculul. Între tubii seminiferi contorți se găsesc celulele leydieg care secretă testosteron.
La polul superior întâlnim o structură cu aspect de virgulă numită epididim ce conține canalul epididimar ce
continuă canalele eferente. Vascularizarea testiculului și a epididimului este asigurată de artera testiculară,
ramură a aortei abdominale, iar venele se deschid în cava inferioară.

Conductele spermatice au rol de eliminare a spermatozoizilor și a lichidului spermatic. Sunt intratesticulare

pâna la canalul epididimar și extratesticulare care continuă canalul epididimar cu canalul deferent ejaculator și
uretra.

Glandele anexe sunt reprezentate de prostată, veziculele seminale și glandele bulbo-ureteale. Veziculele
seminale sunt în număr de 2. Sunt situare deasupra prostatei, lateral de canalele deferente. Au o formă ovoidală,
lungime de 4-5 cm și o lățime de 2,5cm.

Prostata este un organ glandular exocrin situat în jurul uretrei sub vezica urinară. De asemenea secretă o
componentă a lichidului spermatic.

29
 Glandele bulbo-uretale sunt 2 formațiuni ovoide glandulare de mărimea sâmburelui de cireșe. Se deschid în
uretră. Secretă un lichid clar și vâscos ce intră în componența lichidului spermatic.

Penisul-organ copulator extern. Comun sistemului excretor și reproducător. Prezintă o rădăcină fixă și o
porțiune liberă. Corpul care anterior prezintă o parte mai voluminoasă numită gland. Structural penisul prezintă 2
corpi cavernoși care fixează rădăcina pe peretele bazinului și un corp spongios care atunci când se umple cu sânge
determină erecție. Periferic este învelit în piele care se continuă cu pielea scrotului și a peretelui abdominal

30
 SISTEMUL REPRODUCĂTOR-FIZIOLOGIE

1. Fiziologia sistemului reproducător feminin:

Fiecare ovar conține la naștere câteva sute de mii de foliculi ovarieni dintre care ajung la maturitate 300-400,
câte unul pe lună, de la pubertate până la menopauză când ovarele au fost epuizate. Procesul de creștere și
maturare a foliculului este ciclic. Ciclul ovarian fiind însoțit de modificări la nivelul mucoasei uterine, uterului,
vaginului și glandelor mamare. Durata medie a unui ciclu genital este de 28 zile. În cazul ciclului genital, vorbim de
un ciclu menstrual cu modificări la nivelul mucoase uterine, și un ciclu ovarian, cu modificări la nivelul foliculilor
ovarieni. Ciclul ovarian are 2 etape: din prima zi a ciclului până în ziua a 14-a, când se realizează ovulația;
postovulatorie-din a 15-a zi și până în prima zi de menstră. În primele 14 zile de preovulator, ovulul traversează
mai multe etape de diviziune, iar pe măsură ce se maturează, se umple cu lichid folicular. În ziua a 14-a foliculul se
rupe, ovulul este expulzat și preluat de trompă, iar foliculul ovarian se transformă în corp galben. Ovulul are o
durată de viață de 24h, timp în care poate fi fecundat în trompa uterină. Dacă se întâmplă acest lucru, corpul
galben va secreta intens hormon feminin și în primul trimestru de sarcină. Dacă ovulul nu este fecundat, corpul
galben degenerează, se transformă în corp alb și se prezintă ca o cicatrice pe suprafața ovarului. Faza
preovulatorie este controlată de FSH, în timp ce cea postovulatorie este controlată de LH. Ciclul menstrual
debutează cu 3-5 zile de menstră, adică de eliminare a mucoasei uterine, împreună cu o cantitate de sânge. Dintr-
a 5-a până intr-a 14-a zi vorbim de faza proliferativă în care se dezvoltă o nouă mucoasă și se află sub controlul
FSH-ului și a estrogenilor. Dintr-a 15-a până într-a 28-a zi are loc faza secretorie în care mucoasa este pregătită
pentru nidația celulei ou, se află sub controlul progesteronului și LH-ului.

Metodele contraceptive împiedică apariția unor sarcini nedorite și a avortului. Pot fi: definitive(legarea
trompelor, histerectomia, vasectomia) și temporare (prezervativul, pilula contraceptivă, steriletul, diafragma)

2. Fiziologia sistemului reproducător masculin:

Testiculul îndeplinește în organism 2 funcții: o funcție spermatogenetică și o funcție secretorie. Funcția

spermatogenetică constă în diferențierea spermatozoizilor în mai multe etape, la nivelul tubilor seminiferi
contorți. Procesul începe la pubertate, se desfășoară permanent, se acumulează în epididim, unde-și capătă
capacitatea de mișcare și rămân fertili aproximativ o lună. Procesul este stimulat de FSH. Sune eliminați prin
ejaculare, împreună cu lichidele spermatice aproximativ 3,5ml. Numărul spermatozoizilor fiind de 120
milioane/ml spermă. Funcția secretorie vizează testosteronul, un hormon lipidic, cu rol în creșterea organelor
genitale, pilozitatea corpului, îngroșarea vocii, dispoziția grăsimii de rezervă și menținerea funcționalității
epiteliului spermato-genetic. Secreția sa este controlată de LH.

La om, funcția de reproducere cuprinde o serie de procese care au drept rezultat fecundarea ovulului de către
spermatozoid și formarea produsului de concepție, ale cărui creștere și dezvoltare sunt asigurate de către
organismul matern printr-o serie de modificări biologice ce definesc gestația sau sarcina.

Fecundația este internă, având loc la nivelul trompelor uterine, unde spermatozoizii ajung ca urmare a
introducerii lor în vagin în timpul actului sexual. Acesta se încadrează în complexul de manifestări ce definește
comportamentul sexual și care la om este particularizat printr-o bogată încărcătură afectiv-emoșională.

Pentru fecundarea ovulului, este necesar un singur spermatozoid. Odată acesta pătruns în ovul, capul său își
mărește rapid volumul, pentru a forma pronucleul masculin. Mai târziu, cei 23 de cromozomi ai pronucleului
masculin si cei 23 de cromozomi ai pronucleului feminin se vor alinia pentru a realcătui un set complet de 46 de
cromozomi (23 perechi) în ovulul fecundat.

31
 Planificarea familială naturală se bazează pe cunoașterea ciclurilor menstruale și evitarea contactelor sexuale în
perioada fertilă.

1) Coitus interruptus: este o metodă prin care penisul se retrage din vaginul partenerei înainte de
ejaculare. Rata de prevenție este de până la 75 %. 
2) Anticonceptionalele orale au o rată de prevenire a sarcinii între 95% si 99%. Nu protejează de boli cu
transmitere sexuala (BTS). Trebuie să mergi la medicul tău ginecolog pentru un control și pentru
recomandare. 
3) Dispozitivele intrauterine (DIU) pot fi de doua tipuri: cele din cupru și cele hormonale. Acestea oferă
protecție pe termen lung, pot fi ținute intrauterin pentru trei-cinci ani, dar nu protejează de BTS. Rata
de prevenire a sarcinilor este de 99%. Pentru inserția steriletului trebuie să mergi la medicul ginecolog.
4) Diafragma este o metodă de contracepție de barieră care trebuie introdusă în vagin pentru a preveni
spematozoizii să pătrundă în uter. Nu protejează de BTS. Este eficientă in proporție de 80-95%.
5) Implantul contraceptiv oferă protecție pe termen lung, dar nu protejează de BTS. Conține progestin
care este eliberat treptat timp de trei ani. Rata de prevenire a sarcinilor este de 99.99%.
6) Spermicidele sunt o metodă de contracepție eficientă atunci când sunt folosite împreuna cu alte
metode, ca diafragma. Singure nu oferă protecție bună și nu protejează de bolile cu transmitere
sexuală.
7) Inelul vaginal este un inel mic de plastic care se inserează intravaginal și poate fi ținut trei săptamâni.
Conține aceiași hormoni ca și anticoncepționalele. Nu protejează de BTS.
8) Sterilizarea este o metodă disponibilă atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Pentru bărbați tehnica
se numește vasectomie și constă în secționarea tubilor ce transportă sperma. Este o metodă
permanentă. Sterilizarea feminină chirurgicală este o metodă definitivă care constă în secționarea
trompelor uterine.
9) Contracepția de urgență: Cea mai folosită metodă este administrarea pastilei de a doua zi – oferă
protecție în 95% din cazuri. Altă metodă este inserarea steriletului în primele cinci zile de la contactul
neprotejat.
10) Prezervativul masculin este una dintre cele mai folosite metode de contracepție. Este ușor de folosit,
ieftin și oferă protecție împotriva BTS: gonoree, chlamidya, HIV. Rata de prevenție este de 99%.
11) Prezervativul feminin oferă protecție în proporție de 95% din cazuri și, de asemenea, oferă o oarecare
protecție fața de BTS. Este mai scump decât cel masculin și are o probabilitate mai mare de a se rupe.
El poate fi introdus cu maxim opt ore înainte de contactul sexual.
12) Contraceptivele injectabile oferă protecție pentru trei luni. Sunt eficiente în 99% din cazuri.

Boli ale sistemului reproducător:

1) ANEXITA- este inflamația trompei uterine și a ovarului.

 Cauze -Poate fi cauzată de infecții bacteriene, avorturi și lipsa igienei.
o Simptome -Se manifestă prin dureri abdominale, febră, secreție vaginală, pierderi de sânge prin vagin.
 Prevenire -Evitarea relațiilor sexuale întâmplătoare și neprotejate; evitarea expunerii la frig, respectarea
regulilor de igiena intimă.
2) ADENOMUL DE PROSTATĂ -este o tumoare benignă ce apare pe prostată.
 Cauze -Scăderea creșterii de testosteron ce apare spre vârsta de 60 de ani, expunerea prelungită la
temperaturi scăzute.
o Simptome -Tulburari de micțiune (eliberarea urinei), infecții urinare, dereglări ale activității sexuale
 Prevenire -Evitarea unei vieți sexuale dezordonate, evitarea expunerii la frig.

32