Ciobănilă

De Vasile Voiculescu

Vasile Voiculescu- prozatorul și dramaturgul- s-a

născut la 27 nov. 1884, în localitatea Pârscov- Buzău.
După absolvirea Facultății de Medicină, funcționează ca
medic în județele Dâmbovița și Ilfov; pleacă pe frontul
din Moldova, în timpul răboiului pentru întregirea
neamului, unde își face exemplar datoria(izbucnise o
epidemie de tifos exantematic). Răsplătit cu o
decorație- Coroana României, dupa eliberarea din
armată este numit ,,medic al orașului’’ București, apoi
medic al Domeniilor Coroanei.
În timpul regimului comunist(1958-1962) Vasile
Voiculescu este arestat și condamnat la mulți ani
de închisoare. Se stinge din viață la 26 apr. 1963 la
București. Este înmormântat la cimitirul Belu alături
de soția sa.
Vasile Voiculescu are o bogata creație scriitoricească,
antumă și postumă.
Primul volum de Poezii apare în 1916 urmat de
altele:
Din țara Zimbrului(1918), Pârgă (1921) ,Poeme cu
îngeri (1927) ș.a ; postum,în 1964, i-a apărut volumul
intitulat Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare
în traducere imaginară de V Voiculescu, conținând
versuri erotice de o înaltă valoare artistică .
Proza voiculesciană este cea mai realizată parte a
operei sale. Ea cuprinde două volume de povestiri ,
apărute postum, în 1966 , intitulate: I Capul de Zimbru ,
II u
Ultimul Berevoi și romanul Zahei Orbul (1970); Cele 29
de bucăți de proză sunt : unele ,anecdote, (Proba , Fata
din Java) , altele, nuvele (Sezon mort, l
Lostrița); scurte basme (Iubire magică , În mijlocul
lupilor) ; povestiri (Viscolul, Ciobănilă Ispitele
părintelui Efdechie etc). Majoritatea au fost scrise între
1946-1949 și vădesc preferința scriitorului pentru
partea de mister a lucrurilor , V. Voiculescu fiind
interesat de resturi, simboluri magice, de scene de
vânătoare și pescuit ,de moravuri călugărești - se
plasează în tradiția sadoveniană pe care o depășește
însă prin modul de,, a sugera” (ca Mircea
Eliade) ,,existența celor două planuri: miticul și
realul ,sacrul și profanul , într-o încordată pândă”
(Eugen Simion ,Scriitori români de azi) ,II , p304
Povestirea Ciobănilă, dată de autor 24 iunie 1957 ,
București (vezi volumul Viscolul editura Tineretului
1969) ,face parte din creația postumă a lui Vasile
Voiculescu și este destinată copiilor (alături de care se
găsesc și Viscolul, Revolta dobitoacelor ) ; avem de a
face cu o operă epică,specifică a Artei lui Vasile
Voiculescu, și care încântă la lectură, fiind desăvârșită
ca tehnică a narațiunii.
Autorul povestirii își exprimă gândurile și
sentimentele în mod indirect prin intermediul acțiunii și
al personajelor ( câinele , copiii, învățătorul, ciobanul).
Naratorul este scriitorul însuși , iar modul de expunere
dominant este narațiunea (autorul povestește un șir de
întâmplări în desfășurarea lor treptată); aceasta se
împletește adesea cu descrierea sau cu dialogul
(gr. ,,dialogos”=vorbire în doi- procedeu care mărește
impresia de viață autentică) și cu monologul
(gr ,,monos”=singur+ gr. ,,logos”= vorbire-eroul își
analizează acțiunile și propriile stări sufletești).
Tema narațiunii Ciobănilă este cea a prieteniei dintre
un câine năzdrăvan și om temă care apare și la alți
scriitori români : M. Sadoveanu ,Emil Gârleanu ,Cezar
Petrescu.
Acțiunea povestirii se desfășoară de a lungul
câtorva luni : de toamnă târziu, când ciobanii cu turma
lor coboară Valea Urseiului, spre baltă , până în
primăvară, când aceștia urmează să urce iar pe Foișag;
evenimentele narate se petrec mai întâi în curtea unui
gospodar care îl îngrijește pe dulăul Samson, iar apoi în
preajma școlii din cătunul Poieni
Întâmplările înfățișate de autor pun în evidență
calitățile ieșite din comun ale acestui câine năzdrăvan,
Samson, simbolul devotamentului total față de om
(față de stăpânul lui - baciul care ,, l-a crescut de când
era de o șchioapă”- și apoi dragostea profundă față de
copii).
Tehnica narațiunii în povestirile voiculesciene este
următoarea:autorul începe povestirea cu ,,opunere în
temă”( expoziția după care ,,urmează narațiunea
propriu zisă” , și la sfârșit ,,o încercare de a explica în
chip rațional faptele iraționale din cuprinsul
povestirii.Explicația decide, (...) neputința de a explica.
Final deschis , lăsând cititorului posibilitatea să dea
singur o interpretare”. (Eug Simion , scriitor român de
azi II. 303 )
Așadar , Vasile Voiculescu își începe povestirea
Ciobănilă cu o punere în temă , cu o expoziție
cuprinzând un minimum de date: un dulău bolnav ,
Samson , este lăsat la un gospodar din sat care îl
îngrijește; după însănătoșire, acesta îl pune în lanț .
Nesuportand jugul, câinele se eliberează într o
noapte ,ajungând apoi în curtea școlii din cătunul Poieni
, unde zburda ,,un ciopor de copii”. Samson , crezând
că școlarii sunt un fel de miei despărțiți de
oi , ,,zbierând după mamele lor”, s- a apropiat ,,să-i
miroase” ....
Acum se declanșează intriga acțiunii: un copilaș îl
vede , de alarma, iar ceilalți tovarăși, speriați , fug
grămadă în pridvorul școlii, chemându-l pe învățător:
-,,Domnule , strigau, domnule , un câine , un câine
turbat!”.Dulăul era într-adevăr ,,hâd”: ,,cu blana vâlvoi
terfelită de pulberi și noroaie, cu lanțul târâș după el”.
Cercetând câinele ,care ,,se înfățișa fioros” învățătorul
observă că acesta ,,nu părea primejdios” , mai ales
că ,,sta liniștit” , vârându-și coada între picioare ;
Dascălul îl alungă totuși, zvârlind în el cu o piatră ,
convins fiindcă n-avea ce căuta în școală...
De observat este faptul că dialogul ocupă acum în
spațiu mai larg în povestire (ceea ce înviorează ,
dinamizează acțiunea), pentru că autorul reproduce
întocmai discuțiile pitorești ale copiilor care ,,se
buluciseră la zăbrele să-l lovească” pe cel alungat ;
apare totodată și monologul , procedeu de mare
rafinament artistic , introdus de autor, menirea lui fiind
să reproducă stările sufletești ale personajului
principal ; și cum acesta este un câine , Samson , vom
spune că el apare personificat ,(autorul atribuindu-i
însușiri omenești). Punându-l ,de exemplu, să își
exprime în sinea lui nedumerirea (starea specific
umană) va obține ,intenționat o tonalitate veselă ,un
umor fin . Să exemplificăm: - << ăsta e baciul lor>> își
zice Samson când apare învățătorul; sau : <<țarcul o fi al
Baciului ,dar drumul era slobod>>; și ; <<mieii ăștia ,
când nu zbiară , vorbesc ca baciul meu >> ; <<tot
mieii>> hotărâ Samson , care ,, se puse pe brânci , își
rezemă botul pe labe, cu ochii țintă în ogradă ,să vadă
ce se mai petrece cu ei” , dar , ,,lihnit de foame și
ostenit de alergătură ațipi”.
In continuare, epicul se desfășoară liber (în
momentul numit desfășurarea acțiunii) după
mecanisme proprii artei voiculesiene ,narațiunea
propriu zisă este realistă și prezintă alte întâmplări
pitorești, ce rețin culoarea locală și sunt infuzate de
voia bună care decurge dintr-o contradicție între
aparență și esență , între ceea ce crede dulăul că sunt
eroii : (,,miei, baci și țarc , strungă”)-și ceea ce sunt în
realitate ( copiii învățătorul,
curtea ,școlii ,poarta ) ;avem de a face cu un comic de
situație în cele mai multe dintre întâmplările narate de
aici înainte.
(1)Astfel ,având dezlegată nedumerirea, cum că
școlarii nu erau ,,miei de oi” ,ci ,,miei de om”, iar
domnul acela ,,voinic și mustăcios” , ,,baciul” lor ,
Samson este bucuros că a găsit ,,o fărâmă de turmă , cu
baci” , care va avea nevoie ,,și de un câine vrednic” ,
pentru că , după cum văzuse , ,,îi trimete singur la
pășune” ( ,,pășune=acasă)
(2) V. Voiculescu surprinde apoi cu delicatețe în
momentul psihologic când dulăul a început să-i
iubească pe noii lui prieteni ,copiii;plecarea din școală ,
,,aceștia și au scormonit trăisteoarele de după gât” și l-
au hrănit pe câine dându-i fiecare câte ceva : ,,un boț
de brânză, ,,O hâlcă de mămăligă” , ,,o așchie de
slănină”, unul îndrăznind chiar să- l mângâie ;fericiți că
dulăul ,,îi linse mânuța” aceluia, toți au tăbărât pe
el ,,să-l atingă ,să-l scarpine”, făcând ,,mare larmă” ;
dar a ieșit învățătorul,care, supărat , a alungat iar
câinele; prea târziu, însă, pentru că Samson ,,se desfăta
privindu i cu ochii luminați de amintiri”...și ,,prinse să
iubească”.
Când au venit după prânz la școală , ei au găsit
câinele ,,la post, în poartă”; care cum trecea, îl
mâmângâia. Dragostea e acum reciprocă:un copilaș îi
dă să bea apă ,,din mâna lui”, iar fruntașul clasei îi
azvârle un pumn de nuci , pe care Samson le mănâncă
tacticos - fiindcă e și deștept.
(3) Spre seară , când baciul- învățător le a dat
drumul copiilor, și ,,cârdul mieilor de om” s-a vestit prin
larmă ,,de zbierete” ,câinele s-a mirat din nou: baciul ,,îi
trimite la pășune acum seara?Și singuri?” E de tot
hazul presupunerea lui Samson că pe ,,cârlani” i- ar
putea mânca ,,lupii” și de laudă fapta lui : s a dus să i
petreacă o bucată de drum , dar l-au simțit câinii satului
și s-a dezlănțuit ,,hărmălaie”; atunci s a întors la poarta
școlii, unde se știa ,, tolerat" ,și- a adormit .
(4) A doua zi ,proaspă îmbăiat, Samson era ,,în
strunga prin care intră mieii" (poarta școlii) ,, ca la o
datorie"; el i-a întâmpinat pe copii ,,sculându-se și
iesindu-le mult înainte" , cu clătinat întregului mături al
cozii. Fericiți că i-a așteptat ,școlarii l-au răsplătit cu
multe daruri și mângâieri, convinși că au de a face c-un
câine ,, bun și deștept"; în plus , l-au rugat pe domnul
lor să nu -l izgonească... ,, e bun să păzească școala și
casa dumneavoastră" , spune monitorul.
Pe moment , ,, domnul nu zise nimic" , ,,
cercetă ...lung cu ochii câinele , care ținti drept în ochii
lui o privire caldă și credinciosă, cum își privea baciul".
E un nou moment de fină analiză psihologică ,surprins
cu subtilitate de autor ,dovadă repetarea de două ori a
cuvântului ,,ochi" ( apoi subînțeles) : ,,
Și ,ciudat,învățătorul ,parcă mustrat, și-i plecă pe-ai lui
în jos". epitetul dublu caldă credincioasă pus pe lângă
substantivul privire devenit mai încolo verb privea pune
plastic în evidență superioritatea morala dulăului în fața
omului care l a judecat greșit superficial prigonindu L
acesta aceasta e clipa importantă când Samson își face
un nou prieten pe învățător iar arta prozatorului derivă
din felul cum înfățișează jocul ochilor și al privirii lăcașul
sufletului în genere.
gândindu l la faptul că școala era zvârlită am pus
țietatea unei imagini de sat dar știind că Samson
iubește copiii și petrecerea plecare dascălul l a chemat
pe câine cu blândețe în curte la mângâiat la hrănit și a
desfăcut lanțul de la gât zicându i tu ai să rămâi aici cu
mine ceea ce dulăul mintos înțelesei numaidecât adică
baciul la plăcut și l a adoptat Fapt pentru care el este
așternut la picioare tânguidu se încet vă astfel de
recunoștință linse mâna binefăcătorului său
după prânz copiii L au găsit pe Samson în partea
dinăuntru a școlii slobod și plin de autoritate
învățătorului le a spus că s au hotărât să l oprească la ei
pe rând un câine bun și a rugat pe elevi să nu l
necăjească niciodată așa intrați dulăul în stăpânirea
școlii și a ogrăzii uns câine păzitor al Mieilor el își face
slujbă exemplar uimindu i pe toți din jur a la cea dintâi
recreație a fost un rând în mieii lui i a plăcut zburdul lor
lovirea berbecească de capete dar numai îngăduind să
se răstească vreun copil pe afară sau să se agațe de
uluci iar copiii făceau haz ca de o joacă a lui învățătorul ,
din ce in ce mai uimit, îi urmărea tot timpul purtarea B
la plecarea elevilor Samson îi cârmui ia grijuliu alergând
ca cel cu răspundere când în frunte când pe laturi când
înainte după cum cercetau abaterile copiilor paznic
inimos și vitează este Samson și când că îi apără pe miei
de câinii satului în întâia zi de slujbă n au mai fost
nevoie de pietre și ciomege căci Samson a scărmănat o
sumedenie de cotarele care săreau să dea la mieii lui
ceea ce i a tras Lauda Baciului acesta l a mângâiat și i a
spus bravo iar dulăul a scheunat fericit. Învățătorul s a
încredințat că se putea bizui pe acest câine viteaz și
grijuliu veniți de la o stână care era deprins cu
disciplinarea oilor.
Tot prin intermediul narațiunii împletit cu dialogul
este înfățișat momentul următor al acțiunii numit
punctul culminant acum Samson a ajuns marea
mândria și copiilor și a școlii este pusă la la o nouă
încercare iar apoi botezat Ciobănilă.
Învățătorul S a înțeles cu un gospodar să zboarele o
bucată de carne înaintea câinelui cât timp îl însoțește
copiii ca să vadă ce face paznicul în fața momelii dar
dulăul nu a părăsit datoria el a mirosit carnea din fugă
lăsând o acolo iar la întoarcere ridică piciorul de dinapoi
urină cu dispreț pe ea și pornit după stăpân fericiți
învățătorul la îmbrățișat și l a sărutat chiar acolo în
mijlocul drumului autorului îi zugrăvește în nou portret
pentru că dulăul te făcuse din din nou frumos ploile îs
spălaseră și rațele lui în voalte îl îmbrăcau într-o sarică
albă din creștet până-n vârful cozii.
 fiind Monitorul cel Mare și apărătorul copiilor eram
puternicete de baci care recreație să vegheze pe copii
dând Ocolul Horei lor începu să și muștruluiască ei așa
cum primește el predanie din bătrânii câini sărea pe
cine ascultători îi punea jos cu labele și ținea astfel până
venea învățătorul pe copilașii mai slabi bătuți de cei
mari îi salva potolint harta era într adevăr un câine
năzdrăvan care trebuia să aibă un nume și după multe
dezbateri când unul cochise ăsta te scoate și din
ghearele zmeului fiindcă citise basmul cu Făt Frumos si
Usurelul pământuluimulți au înclinat să i zic leul Dar
cum a venit contraargumentul că leul nu crește în țara
noastră și discuția ajunsese sfadă învățătorul a propus
să l boteze Ciobănilă el a dat și Explicația cuvenită
pentru că se poartă ca voi și vă păzește întocmai ca un
cioban cum e stâne acum acțiunea atinge cea mai mare
încordare copiii recunoscând cont entuziasm că numele
de botez alea s de învățător e cel mai bun Ciobănilă
Ciobănilă repetară cu mare însuflețire toți la rândul lui
Samson a primit bucuros noul nume recunoscându l ca
ale lui Și de aici înainte răspundea pe loc la orice
chemare la Ciobănilă dialogul copiilor din scenă
botezului este o pagină de mare artă prin din numărul
pin și impresia de viață autentică.
evenimentele în rate în ultimele secvență proprie
povestirea de finalul ei a trecut toamna cu ploaie în
seninări și noroaie în zilele de duminică și de sărbători
atât Ciobănilă cât și învățătorul Erau doi posaci fiindcă
mieii lor nu se întoarceau la țară pe urmă s au așternut
iarna cu vifornițe a venit Crăciunul cu vacanța și școala
a rămas pustie câinele tânjea se posomorâse ca să l mai
inselineze învățătorul l a luat în ziua nașterii Domnului
la Biserică unde după ieșirea de la slujbă lumea uimită a
văzut o tăvăleală prin zăpadă de a valmă Câinele și mieii
rostogoliți într o joacă nebună încât Domnului i a venit
ideea că Ciobănilă să fie pază și tovarăș al scolarilor și
când aceștia vor merge cu colindul cu Sorcova cu
plugușorul copiii au strigat Ura zvârlindu și în sus
căciulile iar câinele a umblat într un card de de urători
pe la ferestrele gospodarilor apoi a fost de bobotează
cu toporul întreg până la malul apei unde s a sfințit
crucea când dracii de copii se vor troienele înalte și
strigau pe dulău să găsească el întra bărbătește flăcăia
cu labele îs scormonea și scotea în hazul tuturor în
găuri.
În vacanța de Paște copiii au venit să l ia pe Ciobănilă
seara la Deni ziua la câmp unde se jucau pe iarba
proaspătă în felul și chip cum apare acele semne care
tulbură desfășurarea realistă a narațiunii îndrumându
ne spre un final destins care îl lasă pe cititor să dea
singur o interpretare V Voiculescu se îndepărtează
astfel de stiluri tradițional care cere întotdeauna O
încheiere și o semnificație precisă apropiindu se de
ambiguitatea prozei moderne a lui Mircea Eliade acesta
este semne care Deșteaptă în în dulăul năzdrăvan
ciobanilă deprinderi vechi apar pe la Sfântul Gheorghe
când un copil i a adus să vadă o pereche de miei
timpurii atunci câinele îi mai rostesc lung și amănunțit
iar miezul de oaie adevărată e deșteptat afundă
aducere aminte cu aleannuri adormite acest fapt avea
va avea consecințe nebănuite ducând la un
deznodământ neașteptat câinele Nu mai dormea
noaptea Ieșea din curte scruta bezna urma vântul plin
de o mare neliniște și a început să aștepte în el Monea
o scânteioară de nădejde necunoscută într un revărsat
de zori ciobanilor și a regăsit urmașii pe baciul cel vechi
lui spune autorul este nălucitră zvonuri de tălănci,
ascuți în duș până la durerea auzul ăla de slujit sunetul
teleencii de la gâtul lui Florin berbecul trufaș al celei de
la gâtul lui foltea urecheatul burtos pe spinarea căruia îl
cocoțase baciul când era bolnav când a auzit și lătratul
lui Lăbuș stau ostele câinilor turme nu se mai îndoit fără
să se mai uite napoi ciobănila a luat la goană înaintea
lor și izbucni deodată ca din pământ drept În miezul
toamnei redevenind Samson el ăsta e pe pieptul
Baciului și își rezemă capul de inima omului care îl
îmbrățișez și îl primi cu ospăt mare.
III.REALIZAREA ARTISTICĂ
1. Povestirea Ciobănilă este o operă epică în proză
model de Artă literară în ea se relatează întâmplări
la care participă personaje selectate din lumea
animalelor câinele Samson Ciobănilă din aceea
oamenilor copiii învățătorul baciul autorul își
exprimă gândurile ideile sentimentele în legătură cu
acțiunile acestor personaje cu frământările lor
folosind într o originală împletire diferite moduri de
expunere narațiunea pentru înfățișarea treptată a
întâmplărilor descrierea pentru portretizarea
Eroilor dialogul folosit în reproducerea discuțiilor
pitorești cele copiilor monologul interior pentru a
releva trăirile sufleteștiPovestirea Ciobănilă este o
operă epică în proză model de Artă literară în ea se
relatează întâmplări la care participă personaje
selectate din lumea animalelor câinele Samson
Ciobănilă din aceea oamenilor copiii învățătorul
baciul autorul își exprimă gândurile ideile
sentimentele în legătură cu acțiunile acestor
personaje cu frământările lor folosind într o
originală împletire diferite moduri de expunere
narațiunea pentru înfățișarea treptată a
întâmplărilor descrierea pentru portretizarea
Eroilor dialogul folosit în reproducerea discuțiilor
pitorești cele copiilor monologul interior pentru a
releva trăirile sufletești ale eroului principalul un
 câine năzdrăvan nevoi să facă permanent în
paralelism între o școală și o turmă de oi cu baci
acest ultim procedeu este principalul izvor al râsului
al umorului din narațiune Povestitorul narator
vădite emoționat de subiect dovadă călduraspunerii
simplitatea și duioșia ei în prima povestire O
tonalitate veselă optimistă calmă El creează o
tulburătoare impresii de viață autentică
dobândindu se un film Observator al vieții
animalelor dar și un profund cunoscător al vieții
oamenilor copiilor.
2. Narațiunea Ciobănilă încântă la lectură prin fluența
propozițiilor Prin modul ingenios în care autorul
evită solemnitatea frazei reținând însă culoarea
locală și lăsând dialogul să zbocnească firesc când
se descarcă energii așa numite economia
mijloacelor de expresie adică folosirea cu măsură
diferitorilor figuri de stil este o calitate o dovadă de
originalitatea prozatorului acesta utilizează anumite
expresii literare într o maniera absolut personală ca
de exemplu Samson este mare voinic și flocos câine
ciobănesc alb epitete Colț Alb și cerul gurii negru
epitete pe copii învățătorului strânse ca un baci îi
urli cu nuiaua din urmă ca pe o turmă și varianta
comparație Samson soarele din noaptea Tăcerii
metaforă el gândește ca gâgâlicile Astea sunt
 tătărețe de aici din țară că aduceau cu mieii
despărțiții de bașca de oi zbierând după mamele lor
sau gălăgia călători înainte spre inima satului
metafore nu lipsesc nici diminutivele copilași
mânuță scânteioară care se îmbină cu unele cuvinte
specifice cotarlă regionalism egal javră potaie a
șirisei arhaism a Felicita a urma a mirosi predanie
arhaism tradiție învățătură din bătrâni târlă loc
împrejmuit și ne acoperit unde se odihnesc iubitele
toate aceste mijloace îmbinate cu artă dau frazelor
un sentiment de demnitate artisticel gândește ca
gâgâlicile Astea sunt tătărețe de aici din țară că
aduceau cu mieii despărțiții de bașca de oi zbierând
după mamele lor sau gălăgia călători înainte spre
inima satului metafore nu lipsesc nici diminutivele
copilași mânuță scânteioară care se îmbină cu unele
cuvinte specifice cotarlă regionalism egal javră
potaie a șirisei arhaism a Felicita a urma a mirosi
predanie arhaism tradiție învățătură din bătrâni
târlă loc împrejmuit și ne acoperit unde se odihnesc
iubitele toate aceste mijloace îmbinate cu artă dau
frazelor un sentiment de demnitate stilistică.
3. Personajele (a) Samson Ciobănilă este personajul
principal al povestirii el apare personificată
deoarece autorul i a trebuit însușiri omenești vă
Voiculescu îi conturează un portret complex fizic și
mai ales moral făcând din el un simbol al prieteniei
și al devotamentului total față de om iar beneficiază
de o prezentare directă făcută de autor cât și de
una indirectă rezultată din faptele gândurile și
frământările lui sufletești în relația cu celelalte
personajele narațiunii accentul este pus pe calitățile
care fac din Samson un câine năzdrăvan comparat
cu personajele din basme El este un câine deștept
bun credincios grijuliu și viteaz intrat treptat în
stăpânirea școlii și a ogrăzii fiind uns câine păzitor al
Mieilor el își face exemplar slujba umilindu i pe toți
din dragostea de libertate și atașamentul față de
oameni de copii de stăpân de învățător sunt
principalele sale trăsături de caracter la ele se
adună disponibilitatea pentru joacă Autoritatea
cinstea și corectitudinea el știe este de acum
mulțumire din vârful cozii sau pe lângă mânuță
celor care-l îngrijesc cu dragoste botezat Ciobănilă
dulăul ajunge nu numai ajutorul învățătorului și
apărătorul copiilor ci și tovarășul lor de joacă în
timpul vacanțelor când însă aleanuri adormite
izbucnesc în sufletul lui îi părăsește pe toți și își
regăsește turma și pe barciul cel vechi redevenit
Samson deznodământul este neașteptat plin de
ambiguitate cum ce proză modernă.
(b)Copiii apar portretizat în grup ne individualizați ei
constituie personajul colectiv al povestirii gâgâlicile
astea săltărețe cărdul Mieilor de om gălăgia
călătorind spre inima satului turma ornită cu nuiaua
din urmă de către învățător sunt câteva metafore
foarte expresive prin care sunt portretizați copiii ei
sunt voioși gălăgioși gata oricând de bătaie dornici
de joacă inocenți capabilă să iubească și să l
îngrijească animale vrednice inventivi scena
botezării dulăul este concludentă prin discuțiile
pitorești prin umorul discret și duioșia risipite de
autor cu artă
(c)Învățătorul la lectură putem constata că autorul
narator și a însușit felul de a gândi al dulăului aflat
la poarta școlii O viziune comică transmisă prin așa
înnoitul stil indirect liber el îți scrie dar învățătorul
este arată numaidecât Cum nuiaua restrânse ca un
baci pe copii și rândui doi câte doi pornind despre
poartă o deschisă și le dă te drumul prin strunga ei
apoi se întoarsă și intră în tarla ce mai încoace și
încolo aidoma ca la stână și Samson se bucură.
Portretul fizic al învățătorului e este sumar abia
schițat un om voinic și mustăcios cu unul ia în mână
cel moral este mai amplu El este poarta autoritar cu
elevii dar și cu dulăul de pripas pe care îl alungă
urmărind doi mai atent portarea Ei bine însă mai
tolerant leordonă copiilor să nu necăjească și în cele
din urmă după ce l pune la o nouă încercare îl
Adoptă el propiune copiilor noul nume de botez
Ciobănilă pentru că dulăul era deprins cu
disciplinarea oilor dar și pentru calitățile sale
evidente câine bun deștept viteaz inimos și grijuliu
un câine păzitor al școlii și al Mieilor ciobanilă își
face exemplar datoria așa încât domnul sfârșește
prin a lui iubi la fel de mult ca și elevii săi el îi
îmbrățișează și-l chiar acolo în mijlocul drumului
fără a l pune dar nici o supraveghere convins fiindcă
Ciobănilă e un câine zdravăn.
Toate aceste calități enumerate mai sus ne
îndreptățesc să spunem că povestirea Ciobănilă de
V Voiculescu este o adevărată bijuterie literară.

DICȚIONAR DE SINONIME : CIOBAN- oier, păstor,

păcurar, oieș;
DICȚIONAR EXPLICATIV: CIOBAN s.m.- persoană
care paște și îngrijește oile, păstor, proprietar de oi,
baci;