Sunteți pe pagina 1din 3

,,Secerișul” de Vasile Alecsandri

Poezia ,,Secerișul” de Vasile Alecsandri este un pastel, deoarece poetul își exprimă în mod direct
sentimentele de admirație în fața anotimpului vara- anotimpul luminii.
Principalul mod de expunere este descrierea. Poezia prezintă, prin intermediul imaginilor vizuale,
spațiul înalt ceresc de unde ,,pe o scară de lumină”,o punte pe care coboară raze din lumina
solară,purtând aripile legănate ale ciocârliei,pasăre măiastră,ce-și cântă setea de zbor,bucuria vieții.
Glasurile păsărilor se aud ca o simfonie a vieții. Cântecul ciocîrliei înseamnă rugă răspicată şi
veselă pentru binele pământului,iar cântecul prepeliței se aude de undeva din grâul pământului, al
greierului ,,din mohor.”
Tabloul nemișcat al naturii caniculare este surprins în momentul începutului de zi cu lumină,semn al
vieţii, bunătăţii, cunoaşterii adevărului şi speranţei. Culoarea aurie exprimă entuziasmul,iar verbul
,,ciripie”aduce sunetele păsării măiestre venite din înaltul divin.
În lanul de grâu –simbol al hranei și al nemuririi-secerătorii sunt fetele și flăcăii,tinerii ce,,înoată-n
galbin râu”-loc al fertilităţii şi al reînnoirii.
Secera este emblema secerișului,a morții grâului,cu forma de semilună,,crai-nou”.
Imaginea vizuală este asemenea unei mări aurii.Pentru grâu și vietățile ce s-au găsit adăpost în
lan,secera este Luna cu forma ei aducătoare de moarte.Tabloul pictat este plin de culoarea aurie a
bogăției pământului ce-o arată cerului cu mulțumire.
Eul liric contemplativ își exprimă bucuria de a vedea priveliștea cerului și a pământului
bogat.Natura capătă imaginea unui rai plin de bogăție și strălucire. Eul liric îşi face simţită prezenţa
prin formele pronumelui personal,,mi”și verbele: ,, ciripie,fâlfâind,cântă,se ridică”exprimă mișcarea
vieții,bucuria verii arzătoare,oameni și vietăți în deplină armonie.
Caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imaginile vizuale și auditive: cerul
plin de cântecele păsărilor,imaginea lanului de grâu asemenea unei mări aurii- prin intermediul cărora
poetul îşi exprimă emoţiile

Cainele si catelul

De Grigore Alexandrescu

Fabula incepe cu vorbele arogante ale dulaului Samson care isi exprima indignarea fata de
pretentia celor mai puternici, precum, lupii, ursii si leii, ca „ pretuiesc ceva” prin originea lor nobila. El
considera ca acest aspect este o intamplare si apreciaza cu falsa modestie: „ Si eu poate sunt nobil,
dar s-o arat nu-mi place”. In felul acesta, el critica lipsa de modestie a celor mai puternici decat el.

In sprijinul afirmatiilor sale, aduce exemplul tarilor civilizate in care exista egalitate. Cum
societatea este in schimbare( „lumea se ciopleste”), asteapta ca progresul sa se manifeste si la noi
unde, din pacate, exista multa aroganta din partea celor puternici.

Povestitorul care priveste scena din exterior intervine, aducand cateva precizari legate de
timp si personaje. Prin cateva cuvinte, face un portret sumar celor doua personaje prezente: „ un bou
oarecare”, fara identitate precizata, un animal puternic, dar tacut, care nu intervine in discursul
celuilalt. Samson este definit drept „ dulau de curte”, mai putin puternic decat boul, dar mai
zgomotos. El vrea sa atraga atentia asupra sa.

Scena este animata de Samurache care, incantat de ideile lui Samson, isi arata admiratia fata
de mai puternicii ograzii, tratandu-i de la egal la egal, ca pe niste frati. Afirmatia lui Samurache
starneste mania lui Samson, uimit de indrazneala bietului catel. Pe un ton jignitor, ii raspunde
amenintandu-l cu bataia: „Noi, fratii tai, potaie! / O sa-ti dam o bataie / Care s-o pomenesti.”
Incercarea sarmanului catel de a se justifica este taiata cu autoritate si dispret, dulaul explicandu-i cu
aroganta adevaratul sens al cuvintelor sale:”Adevarat vorbeam / Ca nu iubesc mandria si ca urasc pe
lei, / Ca voi egalitate dar nu pentru catei”. Morala este simpla: dulaul dorea egalitate cu cei mai
puternici decat el, iar in fata celor slabi dorea sa mentina diferenta de pozitie sociala, ca o certificare
a puterii sale.

oamenilor.

SOARECELE SI PISICA
de Grigore Alexandrescu
In fabula “ SOARECELE SI PISICA” , Grigore Alexandrescu ne infatiseaza prietenia nefireasca
dintre un soarece numit Raton si un cotoi cu “ bun renume-ntre pisici” shir Pisicovici.
Cotoiul, prefacandu-se smerit si cu un aer de sfant, a reusit sa-l invinga pe Raton ca el este
prietenul neamului soricesc si nici macar carne nu manaca, ba chiar doreste sa se
calugareasca.
Soarecii, crezadu-l cinstit s-au imprietenit cu el si l-au invitat la un bal. Cotoiul viclean le-a
cerut prietenilor sai soarecii sa-I imbratiseze pentru a le arata iubirea sa, dar in loc de
imbratisare el i-a mancat pe toti.
Morala fabulei ne indeamna sa nu avem incredere in prietenii smeriti, mierosi si care nu sunt
sinceri.

Bivolul si cotofana
De George Toparceanu

Fabula Prezinta in prima parte o intamplare avand ca personaje trei animale: bivolul, cotofana si
cainele.

Trecand din intamplare pe langa un bivol „bivol negru, mare, fioros”, un catel a constatat cu uimire
ca pe spinarea bivoluli se afla o cotofana. Desconsiderandu-l pe bivol pentru ca purta pe spinare
„pe orcine”,catelul s-a gandit sa profite si el „Ia stai, frate ca e rost /Sa ma plimbe si pe mine!”

Catelul, indraznet, si-a luat elan si i-a sarit bivolului in spinare. Luat prin surprindere, bivolul a
tresarit, dar s-a sculat repede, l-a lut in coarne si l-a aruncat cat colo „ca pe o zdreanta”

Urmeaza apoi cuvintele aspre ale bivolului care il apostrofeaza pe profitor: „Ce-ai gandit tu oare,
javra?/Au crezut-ai ca sunt mort?”.El ii explica de ce o suporta pe cotofana pe spinarea sa, fiindca
pasarea il apara de insecte: „Cotofana treaca-mearga pe spinare o suport/Ca ma aparade muste,
de tantari si de tauni/Si de alte spurcaciuni”. Toleranta lui fata de cotofana este legata de profitul
pre care el il are.

Bivolul il intreaba pe catel, cu acelasi ton usturator, despre avantajul pe care l-ar avea de pe urma
lui: „Pe cand tu, potaie proasta,cam ce slujba poti sa-mi faci?”.

El ii arata ca i-ar fi rusine de cei apropati ca in calitate de gospodar „cu greutate”sa-lpoarte


degeaba in spinare ca pe un parazit: „Nu mi-ar fi rusine mie de vitei si de malaci,/Bivol mare si
putrnic,gospodar cu greutae,/Sa te port degeba-n spate?”
Morala acestei opere nu este exprimata directa ci separat.Ea decurge din intrebarea din finalul
fabulei: „cei puternici ii tolereaza pe cei mai slabi cata vreme au un avantaj de pe urma lor, dar nu
accepta sa profite si acestia la randul lor”.

Boul şi Viţelul
de Grigore Alexandrescu

fabula «Boul şi Viţelu”, redă îndirect sentimentele autorului, de dispreţ şi dezaprobare faţă de
lumea timpului sau prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratului.
Expoziţiunea ne prezintă imaginea unui bou obişnuit: “un bou ca toţi boii”, care prin mare noroc
dobândeşte o poziţie socială importantă. Acest moment constituie intriga, care determină
desfăşurarea acţiunii scurte, constituită din încercările unui viţel, rudă apropiată a boului, de a
lua legătura cu unchiul său, devenit bogat, pentru a obţine şi el măcar “nişte fân”.
Încercările viţelului sunt zadarnice, fiind îndepărtat de către sluga stăpânului pe diferite motive.
Acţiunea ajunge la intensitatea maximă iî momentul în care boul ieşit la plimbare trece pe lângă
viţel ignorându-l. Necrezând că a fost ocolit intenţionat: “ca buna s-a ruda l-ar fi ocolit”,
perseverent, viţelul revine a doua zi la casa boului.
În deznodământ, boul indignat de îndrăzneala viţelului porunceşte slujitorului să fie aruncat pe
scări pentru că el nu are astfel de rude.
Morala se referă la faptul că bogaţia schimbă caracterul şi comportamentul omului,
făcându-l insensibil şi trufaş. Prin morala scriitorul îşi exprimă dezaprobarea faţă de bou, având
în acelaşi timp un sentiment de compasiune pentru viţel.