Descrierea

Descrierea reprezintă modul de expunere care constă în prezentarea unor particularităţi ale
obiectelor, fenomenelor, personajelor.

Observaţie! Se discută despre descriere că despre un procedeu opus naraţiunii, deoarece acesta se
remarcă printr-o impresie de static.

Tipurile de descriere: portretul, tabloul sau peisajul, descrierile de interior.

1. Descrierea de tip tablou înfăţişează caracteristicile unui anumit spaţiu, cadru.

2. Descrierea de tip portret înfăţişează trăsăturile fizice şi/ sau morale ale unei persoane/ unui
personaj.

Observaţie! Există descrieri în care autorul/ naratorul/ personajul se referă la el însuşi. Acestea se
numesc autoportrete.

Reţine! Portretul poate fi individual (referindu-se la un singur personaj) sau colectiv. Poate fi
sumar ( o schiţă) sau detaliat, poate fi o caricatură ( portret insistând pe anumite trăsături ale
personajului, pe care le „ îngroaşă”, cu scopul de a ( se) amuză sau poate fi autoportret.

Există descrieri literare şi ştiinţifice (nonliterare). Trăsăturile acestora se pot regăsi în tabelul următor:

Trăsături ale descrierii literare Trăsături ale descrierii ştiinţifice

(nonliterare)
- subiectivitate; - obiectivitate;
- prezenţa imaginilor artistice (vizuale sau - surprinde elemente reale, demonstrabile;
auditive), realizate cu ajutorul figurilor de
stil;
- discurs la persoana I sau a III-a; -discurs la persoana a III-a;
- prezenţa unor arhaisme (= cuvinte, forme - predomina neologismele (= cuvintele noi);
învechite), regionalisme, cuvinte populare;
- verbele apar, în general, la indicativ -predomina verbele la modul indicativ, timpul
prezent şi imperfect; prezent;
- se poate face în versuri sau în proza; -se face doar în proza;

Observaţie! 1.Textele literare integral descriptive se numesc pasteluri;

2.În operă lirica, prin descriere se poate realiza cadrul de manifestare pentru trăirile sufleteşti;

1
Unde poate apărea descrierea în naraţiune:

-in debutul unui text literar, pentru a contura cadrul desfăşurării acţiunii;

- în interiorul unui text narativ, pentru a contura un portret al unui personaj sau un tablou de natură
( creează o pauză în naraţiune);

- în finalul unui text narativ, evidenţiind caracteristicile cadrului ( eventual, după soluţionarea sau
ameliorarea unui conflict).

Cum se poate redacta o compunere descriptivă:

- Respectaţi structura tripartita/ în trei părţi: introducere, cuprins, încheiere;

- Introducerea poate face referire la obiectul descrierii ( ce se descrie sau cine se descrie), poate
fi o secvenţă narativă, eventual relatarea evenimenelor „ de până la” întâlnirea persoanei,
locului, obiectului descris. Poate fi şi ceea ce latinii numeau „ captatio benevolentiae”./
captarea bunăvoinţei cititorului prin întrebări provocatoare, exclamaţii care să-i antreneze
curiozitatea, etc.

- Cuprinsul conţine descrierea propriu- zisă. Esenţiale sunt întrebările Cine/ Ce se descrie
( obiectul descrierii), Cum se descrie ( ar trebui să fiţi expresivi, să realizaţi imagini artistice
folosind figurile de stil cunoscute). Nu trebuie neglijate elementele cadrului ( Unde? Când? În
ce împrejurări?). Dacă este vorba despre o persoană, folosiţi termenul „ portret”, dacă este
vorba despre o descriere de natură folosiţi termenul „ tablou”.

Nu uitaţi că trăsăturile persoanei sunt deopotrivă fizice şi morale. Exprimaţi-vă sentimentele

determinate de persoană sau cadrul natural evocata/ evocat. Chiar dacă este vorba despre un
obiect, fixaţi-l atât în spaţiu ( unde se afla, „ lângă”, „ în spatele”, „ în fata”, „ aproape”,
„ departe”, etc.), în timp ( „ atunci”,” astă-vară”, „ odată”, etc.), cât şi afectiv ( ce reprezintă
pentru voi).

-Incheierea poate reprezenta o puternică impresie personală produsă de obiectul descris.