Gherasim Vlad-Vasile

Zei din mitologia antică: Zeul Mythras,

Zeul Zamolxe

Din cele mai vechi timpuri, oamenii credeau, și încă mai cred în divinitate. În ultimile 15 secole,
oamenii au început să aibă religii monoteiste, cum ar fi Religiile Avraamice. Până la Constantin Cel
Mare, în Europa(în special în Imp. Roman) erau legale doar religiile politeiste,adică cele în care erau
venerați mai mulți zei(mai ales împăratul). Din această cauză, primii creștini nu-i venerau pe împărați,
iar din această cauză a început prigoana lor.

Imperiul Roman, datorită expansiunii sale,romanii au preluat noi zeități: numeroși zei din mitologia
greacă (Dyonisos, Ares/Marte, Zeus/Jupiter etc)., zei din mitologia persană ( Mythras), și zei egipteni-
zeița Isis.

Zeul Mythras

Este zeul luminii din mitologia persană. Numele său înseamnă „Soarele nebiruit” și conform religiei
zoroastriene este conducătorul grupului de zei Yazatas. Considerat uneori ca fiu al lui Ahura Mazda,
el luptă contra forțelor răului conduse de Angra Maynu. Ca zeu al al sincerității și al loialității, numele
lui Mithra apare în timpul legământului și depunerii jurământului.

Acest zeu s-a născut după unele legende dintr-o piatră în ziua de 25 decembrie, când păstorii din
ținut au venit să i se închine. El a capturat taurul divin pe care l-a sacrificat pentru a organiza un
banchet alături de soare. Din sângele taurului se spune că au apărut toate plantele și animalele
folositoare omului. Străbatând ziua cerul, Mythra vede și aude totul din cer sau de pe pamânt
întrucât el are 10.000 de ochi și 1000 de urechi. El este înarmat cu o măciucă de lemn ferecat cu care
alungă demonii (alegorie pentru nori) ce năvălesc spre el. În Iranul arhaic, Mythras era o divinitate de
prim rang. Îi erau consacrate ca simbol și emblemă crizantemele, trandafirii și era zeul suprem al
oștirilor.

La inițiere novicele era adus în mod ritual legat la ochi și de mâini apoi legăturile erau tăiate,
semnificând eliberarea față de influențele negative ale lumii, apoi era încoronat cu coroana lumii,
inițiatul trebuia să o refuze spunând că Mithras este coroana lui
Zeul Zamolxe
 Zamolxe/Zamolxis a fost cel mai important zeu din
Panteneonul Genti-Dacic. Este de asemenea considerat
zeul suprem.
Unii cercetători și istorici români, consideră că
Zamolxe era unicul zeu din mitologia geto-dac, dată
fiind creștinarea rapidă a dacilor,dar cel mai mult din
zona cunoscută sub numele de Sciția Mică(zona
Dobrogei).
Alții susțin a fi mai mulți zei, dar niciodată nu vom
cunoaște adevărul, deoarece dacii nu au lăsat aproape
nimic scris în comparație cu grecii sau cu egiptenii. Nici
zonele cetăților dacice nu se cunosc nici 2 la sută din
totalitatea construcțiilor sau a scrierilor, din cauza,
posibil și a dezinteresului conducerii.
Această teorie este mai ales vehiculată de mediul
creștin-ortodox român, fiindcă ar arăta predispoziția
românilor pentru creștinism.

A fost, conform lucrării Getica a lui Iordanes un om

, iar în concordanță cu lucrarea Istoriile a lui Herodot un
zeu al tracilor
În afară de discuția despre monoteismul sau
politeismul geților mai există o a două discuție care
privește caracterul htonic (subpământesc) sau uranian
(celest) al zeității.

În teza de doctorat dedicată lui Zalmoxis, Dan Dana

consideră că restul istoricilor care îl menționează,
copiază de fapt conținutul lucrării Istorii de Herodot.

Herodot spune că unii îi spun lui Zalmoxis și

Gebeleizis,ceea ce a provocat discuții între savanți ca să
se știe dacă chiar este un alt nume pentru Zalmoxis sau
dacă este numele unei alte zeității confundată de
Herodot cu Zalmoxis.

Vasile Pârvan, probabil ca să „salveze” monoteismul

get, a afirmat că unii cercetători atribuie în mod
arbitrar geto-dacilor (tracii de la nord de munții
Haemus – munții Balcani) culturi și zeități care au fost
specifice numai tracilor sudici aflați sub influența
grecilor, făcând din Gebeleizis un zeu specific trac.[7]
Însă, rudenia geților și tracilor rămâne subiect de alte
discuții.
Unii istorici și teologi (români în special, cum ar fi Vasile
Pârvan și Sorin Paliga, dar și străini, cum ar fi Raffaele
Pettazzoni, Jean Coman, Eric Rhode)[39][40 prezintă
anumite asemănări ale „zalmoxianismului” cu
creștinismul, care în viziunea lor ar fi facilitat mult mai
ușor convertirea la creștinism a poporului dac față de
alte popoare învecinate (cum ar fi cazul Imperiului
Roman), cum ar fi:

Religia „zalmoxiană” era o religie monoteistă (conform

lui Herodot și a unor cercetători), asemenea.
creștinismului;
Figura „mesianică” și profetică a lui Zalmoxis, raportată
la mesianismul lui Iisus Hristos;
Credința în nemurirea sufletului, în viața de apoi,
comună în ambele religii. Sufletul, eliberat din trupul
material, dacă a avut o viață pământească merituoasă
și smerită, ajunge într-o lume fericită, pentru
totdeauna.
Învingerea morții și învierea, un traseu inițiatic foarte
asemănător în cazul celor două religii. Dacă în cazul lui
Iisus Hristos, odată cu moartea prin crucificare,
urmează coborârea în infern, pentru 3 zile, și triumful
asupra răului și a morții, iar apoi învierea, în a treia zi;
în cazul lui Zalmoxis, procesul durează 3 ani, iar
revenirea se face în al patrulea an.
“…Se făcu nevăzut din mijlocul tracilor, coborând în
adâncul încăperilor subterane.(…) Tracii fură cuprinși de
părere de rău după el și-l jeliră ca pe un mort. În al
patrulea an se ivi însă iarăși în fața tracilor și așa făcu să
creadă în toate spusele lui.” (Herodot, Istorii)

Promovarea virtuților și în „zalmoxianism”, cum ar fi

blândețea și mila (sclavia era interzisă în rândul
populației geto-dacice, ca urmare a învățăturilor
insuflate de către Zalmoxis geto-dacilor), abstinența,
cumpătarea și smerenia (dată de reforma religioasă
inițiată de preotul zalmoxian Deceneu și de către regele
dac Burebista, prin care era interzis consumul de alcool
și desfrâul, lucruri demonstrate concret prin arderea
viilor și interzicerea cultului dionisiac, inclusiv a
petrecerilor dionisiace), precum și a altor virtuți,
asemeni creștinismului;
„Zalmoxis, regele nostru, care e și zeu, precum nu
trebuie să încercăm a vindeca ochii fără să vindecăm
întâi capul, ori capul fără trup, tot așa nu se poate să
încercăm a vindeca trupul, fără să îngrijim și de suflet,
și tocmai de aceea sunt multe boli la care nu se pricep
medicii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar
trebui să se ocupe. Căci, dacă acesta merge rău, este cu
neputință ca partea să meargă bine.” (Platon);

Existența unui cod moral-religios și în „zalmoxianism”,

cunoscut ca „legile belagine” (conform lui Iordanes în
lucrarea sa Getica), oarecum asemănător învățăturilor
creștine;
Monahismul, demonstrat prin descoperirile arheologice
din Masivul Ceahlău, Grădiștea Muncelului și Munții
Apuseni;
Inexistența idolatriei în rândul populației geto-dacice;
Conform unor cercuri naționalist-creștin-ortodoxe
românești, aceste asemănări dintre cultul zalmoxian și
creștinism s-ar datora concepțiilor teologice
împrumutate de la iudaismul vechilor evrei de către
dacul Zalmoxis în crearea propriului său cult (cum ar fi
conceptul de monoteism: existența unui singur zeu,
numit Demiurg, de mesianism și de nemurire a
sufletului după moarte), acest lucru fiind „demonstrat”
de călătoriile lui Zalmoxis în mai multe regiuni ale
Orientului Apropiat, cum ar fi teritoriul de astăzi al
Israelului.