Mihail Sadoveanu viata si activitatea sa

"Hanul Ancutei"

Bruma Ana
 NASCUT: 5 noiembrie, 1880
DECEDAT: 19 octombrie, 1961
NATIONALITATE: Română
CUNOSCUT CA: scriitor, povestitor, nuvelist, romancier,
academician, om politic
OPERE CELEBRE: Baltagul, Fratii Jderi

Publica aproape 100 de volume, printre care: "Floare

ofilita", "Apa mortilor", "Neamul Soimarestilor", "Tara de dincolo
de negura", "Hanu-Ancutei", "Imparatia apelor", "Zodia
Cancerului sau Vremea Ducai-Voda", "Baltagul", "Creanga de
aur", "Locul unde nu s-a intamplat nimic", "Fratii Jderi", "Nada
Florilor". Mihail Sadoveanu, a fost numit de catre Geo Bogza
”Ceahlaul literaturii romane”, iar de catre George Călinescu,
"Stefan cel Mare al literaturii romane” datorita operei
monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si
grandoarea compozitionala.
 La 5 noiembrie, 1880, în Pașcani, județul Iași, România, s-a născut Mihail
Sadoveanu (născut după mama Mihail Ursachi). A fost un romancier, nuvelist, ziarist,
eseist, poet, traducător, activist, funcționar public, politician român, una dintre cele
mai importante figuri ale literaturii române din primii 50 de ani ai secolului douăzeci.
A fost fiul lui Alexandru Sadoveanu, avocat de profesie și al Profirei Ursachi, țăranca
din satul răzeș moldovenesc Verseni. Parintii sai nu erau casatoritisi au avut
impreuna patru copii: Mihail, Dimitrie, Alexandru si Vasile. Paternitatea primilor doi a
fost confirmata abia in anul 1891.
Intre anii 1892-1897 a urmat scoala primara la Pascani, unde l-a avut ca invatator pe
Mihai Busuioc, cel pe care l-a transpus in povestirea "Domnul Trandafir". A continuat
gimnaziul "Alecu Donici" din Falticeni. Impreuna cu un coleg, in timpul gimnaziului a
incercat, fara succes, elaborarea unei monografii a lui Ștefan cel Mare, din lipsa de
informatii.
In 1897 isi semneaza debutul cu pseudonimul Mihai din Pascani, la varsta de 16 ani, in
revista bucuresteana "Dracu" cu schita "Domnisoara M din Falticeni".
Intre 1897-1900 si-a continuat pregatirea la Liceul National din Iasi si la Facultatea de
Drept a Universitatii din Bucuresti, insa cursurile au fost intrerupte la sfarsitul
aceluiasi an, intorcandu-se la Falticeni. Incepe sa colaboreze la foaia "Viata noua"
alaturi de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi s.a., semnand cu numele sau,
dar si cu pseudonimul M.S. Cobuz.
In 1904, Sadoveanu se stabileste la Bucuresti, se casatoreste si va avea unsprezece
copii. In acelasi an are loc debutul editorial cu patru volume deodata: "Povestiri",
"Dureri inabusite", "Crasma lui Mos Precu", "Soimii", fapt pentru care Nicolae Iorga
numeste aceasta perioada "anul Sadoveanu"
 In 1921 Mihail Sadoveanu, devine membru al Academiei Romane. In 1926 reprezinta
Societatea Scriitorilor Romani, impreuna cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin.
In 1928 apare povestirea "Hanul Ancutei", apartinand perioadei de maturitate a scriitorului, fiind
un volum de 9 povestiri, o imbinare ideala a genului epic si liric.
In 1936 Mihail Sadoveanu, George Topirceanu, Mihai Codreanu si Grigore T. Popa, scot,
incepand cu luna ianuarie , revista lunara "Insemnari iesene". La moartea lui Garabet Ibrăileanu,
Mihail Sadoveanu va evoca cu cuvinte elogioase personalitatea criticului de la revista "Viata
romaneasca".
Incepand cu 1947, scrisul sau vireaza spre ideologia noului regim comunist, publicand opere
afiliate curentului sovietic, al realismului socialist, celebre fiind romanul "Mitrea Cocor" sau
cartea de reportaje din URSS, "Lumina vine de la Rasarit". Ca recompensa pentru aceasta
orientare, devine presedinte al Prezidiului Marii Adunari Nationale, functia politica maxima
ocupata de un scriitor roman in timpul regimului comunist si se bucura de toate privilegiile ce
decurgeau din aceasta.
In 1949 este ales presedinte al Uniunii Scriitorilor. Apar operele "Pauna Mica" (1948), capodopera
"Nicoara Potcoava" (1952), "Aventura in lunca Dunarii" (1954).
In 1955 scriitorului i se confera titlul de Erou al Muncii Socialiste. Sase ani mai tarziu, in anul
mortii (1961), i se acorda Premiul Lenin pentru Pace. Tot in 1961 sufera un infarct care ii
afecteaza vorbirea si vederea.
La 19 octombrie, 1961, scriitorul Mihail Sadoveanu s-a stins din viata, in localitatea Vanatori-
Neamt, judetul Neamt, Romania, la varsta de 80 de ani. Este inmormantat la 21 octombrie in
cimitirul Bellu din Bucuresti, alaturi de Mihai Eminescu.
 Opera"Hanul Ancutei"
Hanul Ancuței este un volum de nouă povestiri scrise de Mihail Sadoveanu, volum publicat în anul 1928.
Prin frumusețea deosebită a limbii și vraja stilistică, observația realistă și pătrunzătoare de a surprinde
destinele omenești, candoarea romantică în dezvăluirea sentimentelor și tainelor sufletești, cadrul de legendă și
atmosfera poetică, poate fi considerată cea mai strălucită creație lirico-epică a lui Sadoveanu.

Personaje
1.Iapa lui Voda Iapa Lui Vodă - Ancuța(cea tânără), Comisul Ioniță, boierul(Vodă Sturdza), moș Leonte,
Ancuța(mama Ancuței tinere), Neculai Isac, calul lui Comisul Ioniță
2.Haralambie Haralambie - Călugărul Gherman, Haralambie Leondari, Gheorghe Leondari, Vodă Constantin
3.Balaurul Ipsilanti
4.Fântâna dintre plopi Balaurul - Boierul Năstasă Bolomir, Irinuța, Moș Leonte
Fântâna dintre plopi - Neculai Isac, Marga, Comisul Ioniță, Ancuța cea tânără, Bătrânul
5.Cealaltă Ancuță Hasanache și cei doi țigani
6.Județ al sărmanilor Cealaltă Ancuță - comisul Ioniță, Ienache coropcarul, Ancuța cealaltă, Varvara, Costea Căruntu,
Todoriță Catana
7.Negustor lipscan
Județ al sărmanilor - Comisul Ioniță, Ancuța cea tânără, Constandin Motoc, soția ciobanului,
8.Orb sărac Vasile cel mare(hoțul), Răducan Chioru
9.Istorisirea Zahariei Fantanarul Negustor lipscan - comisul Ioniță, moș Leonte, Ancuța cea tânără, Daiman Cristișor (negustor
lipscan), Hoțul, Privighetor, Graniceri
Orb sărac - Constandin (orbul), Duca-Vodă, hoții din pădure, prietenul orbului, baba, comisul
Ioniță
Istorisirea Zahariei Fântânarul - Boierul Dinachi Mânza, Aglaița, Ilieș Ursachii, Zaharia
 Iapa lui Vodă
Comisul Ioniță povestește cum, în tinerețea sa, a trebuit să meargă până la Vodă pentru a i se face dreptate, legat de o problemă cu
pământurile pe care le-a moștenit. Pe drum s-a oprit la Hanul Ancuței și i-a împărtășit unui străin (boier) problema sa, concluzionând că
dacă Măria Sa nu-i va face dreptate „să poftească Măria Sa să-mi pupe iapa nu departe de coadă!”.
Acesta își continuă drumul și ajunge la curte. Este primit imediat la Vodă, și face o plecăciune. Domnul îi cere să se ridice, și auzindu-i
vocea comisul își dă seama fulgerat că era chiar boierul de la han, dar nu era supărat de cele spuse. Încrezător, Ioniță îi arată hârtiile,
spunându-și pricina.
Vodă îi dă dreptate, dar, amuzat, domnitorul îl întreabă ce ar fi făcut dacă nu ar fi fost de acord cu el, iar el a zis ca nu-și dă cuvântul
înapoi și ,,iapa-i peste drum."
Haralambie

Balaurul
Acțiunea se petrece demult la han. Un povestitor, pe nume Moș Leonte, relatează că a văzut balaurul pe când avea douăzeci de ani și învăța
meșteșug/ meserie de la tatăl său, să devină vrac și zodier.
Naratorul-martor, moș Leonte, povestește că în satul Tupilați a trăit un boier mare, numit Bolomir. Acesta este descris plastic cu ajutorul epitetelor
ca fiind mare, fudul, mâinios, aspru, purta o barbă „cât o coadă de păun”. Se însurase de mai multe ori, dar din cauza caracterului răutăcios
nevestele l-au părăsit sau au murit. Prima, era fiică de boier și nu l-a putut răbda, întorcîndu-se la părinții ei. A doua, era văduva unui grec,
Negrupunte, și a murit după doi ani. Boierului i se dusese veste rea prin preajmă și toate femeile fugeau de el. Dar, cu toate acestea, boierul se
căsătorește și a treia oară, de data asta cu o fată tânără de doar șaptesprezece ani, pe nume Irinuța, venită de la Iași. Pe zi ce trecea nevasta era
mai veselă și îmbujorată, iar boierul devenea mai lipsit de vlagă și posac. Într-o zi, boierul veni la tatăl lui Moș Leonte și-i povesti despre
comportamentul nevestei, spunându-i că o bănuiește că îl înșeală cu fiul vornicului Alexăndrel Vuza. Îl rugă să-i citească în zodii. Moș Leonte, de
teamă ca femeia să nu pățească ceva rău, nu-i spune adevărul, îl lămurește că sunt lucruri inventate. Pentru a o preveni pe tânăra soție a boierului
de primejdie merge la han, o așteaptă acolo, la întoarcerea de la Roman, fiind însoțită de Alexăndrel Vuza, și o previne. În acel moment, ca dintr-un
nor de pulbere, sosește boierul cu slujitorii săi, poruncește ca zodierul să fie jupuit de piele pentru trădare, iar Irinuța și iubitul ei să fie legați de
roțile căruței și duși în fugă până la Iași, până la Mitropolie. Dar, conița Irinuța a ripostat la înfruntat pe bărbatul ei, moment în care natura, cerul s-
au schimbat, au mugit văile și un balaur înfiorător a venit și l-a inconjurat pe boier, aruncându-l într-o groapă. De aici i s-a tras moartea boierului,
iar de Irinuța blondă și drăgălașă nu s-a mai auzit nimic vreodată.
 Fântâna dintre plopi
Căpitanul Neculai povestește despre istoria care se întâmplase cu el atunci când era îndrăgostit de o
țigancă pe nume Marga care și-a sacrificat viața pentru a-l salva.
Cealaltă Ancuță
Ienache coropcarul povestește despre un răzaș nebun, pe nume Todoriță Catana care a evadat din
turnul Golia și a răpit-o pe Varvara, sora lui Costea Căruntu.
Județ al sărmanilor
Un cioban de la Rarău pe nume Costandin Motoc povesteste viata prietenului sau.Sotia acestuia fusese
luata de un boier dar pe el l-au torturat.Stand in munte il intalneste pe Vasile cel Mare poreclit
hotul.Acesta se duce impreuna cu tanarul in sat si il omoara pe boier.
Negustor lipscan
Un negustor pe nume Damian ajunge la han împreună cu tovarășii de drum. Acesta se așază la foc și
povestește despre drumurile sale din Germania.
Orb sărac
Un orb, vrând să ajungă la Iași, la Sf. Paraschiva, poposește la un Hanul Ancuței unde este invitat de
comisul Ioniță să cânte din cimpoi. Primul cântec pe care acesta îl cântă este foarte trist si spune ca
ciobanii care l-au învățat acest cântec "l-au si legat cu blastam sa nu-l uite niciodata si, de cate ori a
suna din cimpoi, sa-l zica mai intai pe acesta". Le povestește apoi despre peregrinările lui prin lume în
tovărășia unor cerșetori și despre dorința lui de a se întoarce pe meleagurile natale după mulți ani.
Nemaigasind pe nimeni dintre neamurile și cunoscuții lui el pornește spre sf. Paraschiva și astfel
poposește la han. Le povestește celor de la han cum, sf. Paraschiva a făcut o minune și l-a alungat de la
domnie pe domnitorul Duca Voda care pusese biruri foarte grele pe care oamenii nu le puteau plăti.
Duca Voda, fugar fiind ajunge chiar la acel han unde stau ei și când cere de mâncare i se răspunde că
nu au nimic deoarece le-a luat tot domnitorul. Acesta pleacă și moare căzând într-o râpă. Hangița își
aduce aminte că auzise și ea această povestire de la mama ei și îl recunoaște în persoana orbului pe
Constantin.
Istorisirea Zahariei Fântânarul
Lița Salomia, în timp ce Zaharia aprobă ce spune aceasta.