c








 







cronica lui Alex Leo Şerban despre această carte.

****

  




Bucureştiul se trezeşte în valuri: mai întîi vînzătorii de ziare şi florăresele, apoi muncitorii, pe
urmă funcţionarii, terorizaţi de ceasul deşteptător, şi, cel mai tîrziu şi mai greu, intelectualii, care
nu se ştie precis în ce moment al nopţii au adormit. Micul dejun se ia pe îndelete, în sufragerie,
cînd eşti îmbrăcat cuviincios, după ritualul matinal. Citirea gazetei alternează cu dialogul casnic
şi sorbitul cafelei, fiartă în ibric. Burlacii preferă, pentru micul dejun, cafeneaua, unii încîntaţi de
interlocutorii ocazionali, alţii terorizaţi de ei. Camil Petrescu este asaltat de la prima oră de
diverşi literaţi insistenţi şi fuge de la Capşa la Wilson, ca să scape de urmăritori: "... Mi-au dat de
urmă şi acolo... Într-o zi, unul pe care nici nu ştiam cum îl cheamă, s-a apropiat de masa mea
cordial, dîndu-mi mîna: - Sînteţi singur? - Da... să vezi...trebuie să mai vină cineva. - A, nu-i
nimic... eu am luat masa, dacă vine cineva, plec. Aţi fost aseară la 'Bulandra'? - Mda. - Ce ziceţi
de Mme Bulandra? Îmi venea să înnebunesc... Sleit, obosit ca gîndire, surmenat, nu puteam să
mă decid să scriu cronica în acea zi la Argus şi el îmi cerea o cronică anume pentru el, ca o
conferinţă la Radio."

Pe la 8 dimineaţa, vagoanele celor 30 de linii de tramvai (sîntem în anul de graţie 1935) alunecă
unele după altele, pline cu cei care pleacă spre ministere, bănci, şcoli, birouri şi magazine. Liniile
se încrucişează şi oamenii îşi întîlnesc o clipă privirile, alunecînd fiecare pe direcţia şi pe şinele
lui: Colentina - Piaţa Sfîntu Gheorghe -Calea Văcăreşti - Lemaître - Abator, dacă eşti în
tramvaiul 1, Bariera Vergului, prin Mircea Vodă spre Universitate şi capătul la Strada C.A.
Rosetti, dacă te-ai suit în tramvaiul 2 şi aşa mai departe pînă la Linia E spre Expoziţie, la Parcul
Carol şi linia H spre Hipodromul Băneasa. Ca-ntr-o lume cu armonii pitagoreice, 1 se întîlneşte
cu 2, 5, 7, 8, 9, 11, 14, 16, 19, 24, 25, 26, lucru pe care îl poţi afla de pe tabela din staţie. Cobori
din 1 şi îl iei pe 16, spre Hala Traian. Ca să ajungi dintr-o locuinţă din Floreasca la un magazin
de pe bulevardul Brătianu trebuie să iei tramvaiul 5, al cărui capăt este la Piaţa Sf. Gheorghe.
Dacă, dimpotrivă, locuieşti într-una din casele din Piaţa Sf. Gheorghe şi vrei să ajungi, prin
Vasile Lascăr, la Piaţa Gemeni, pe Ştefan cel Mare sau la Calea Lacul Tei, te urci în tramvaiul 9.
Cînd faci drumul zilnic, îţi scoţi, fireşte, un abonament pe linia de care ai nevoie, dacă nu, îţi iei
bilet de la taxator. Orele de lucru trec greu, marcate de ceasul de pe perete, la fel şi orele de
şcoală. Elevii evadează uneori, în parcuri, lăzăriştii şi cei de la Sf. Sava în Cişmigiu, fetele de la
Şcoala Centrală şi băieţii de la Cantemir în Grădina Icoanei şi Parcul Ioanid. Băieţii de la Spiru
Haret se plimbă, ca din întîmplare, prin faţa liceului de fete Regina Maria, care se află în
apropiere, cei de la Viteazu\' se duc spre Notre-Dame, pension de fete, în limba franceză, ë






. Uneori, ca să nu fie descoperiţi, îşi aleg şi locuri insolite:
un reporter care se duce să pozeze monumente funerare în Cimitirul Bellu publică o fotografie de
grup şcolăresc, cu următoarea legendă: "Au tras desigur 'fitul' şi au venit să-şi consume flirtul
nevinovat printre morminte." Imaginea arată două fete şi trei băieţi, eleganţi, cu servietele în
mînă, şepci şcolăreşti (ei), berete (ele) şi zîmbete fericite pe chipuri, de care nu moartea, ci
dragostea e răspunzătoare. În rest, orele trec prea încet pentru toţi şi fiecare visează la vacanţă şi
timp liber.

Pe la 5 după-masa tramvaiele sînt din nou pline: de la lacul Tei, cu 9, spre casă, în Piaţa Sfîntul
Gheorghe, de pe Bulevardul Brătianu, cu 5, în Floreasca, de la Hala Traian, cu 16, pînă la
întîlnirea cu 1 şi, cu 1, din nou la familie, în Colentina. Cina o poţi lua acasă, la prieteni, dar cei
mai mulţi preferă un local, în oraş. Restaurantele şi grădinile de vară sînt pline ochi de oameni,
din centru şi pînă la periferie, unde sînt mult mai ieftine. Pe strada 11 Iunie, firma Leul şi
Cîrnaţul spune, cu o concizie demnă de scriitorii clasici şi cu un umor demn de avangardă,
meniul, preţul, categoria de local şi categoria de clienţi, tineri, veseli, săraci. La Şosea, localuri
de vară, Colonada, Vişoiu, Flora, Bufet, la Dorobanţi Roata Lumii, în Cişmigiu Monte-Carlo, în
Herăstrău proaspăt deschisul Pescăruş, în Piaţa Buzeşti, Dory-Parc. Dacă foamea de seară te
prinde în centru şi buzunarul îţi permite, ai de unde să alegi: Athenee Palace şi Continental, pe
Calea Victoriei, Capşa, pe Edgar Quinet, Modern, pe Sărindar, pentru gazetarii de la Adevărul,
Dimineaţa şi Cuvântul, Gambrinus, la numărul 4, pe Cîmpineanu, pentru sburătoriştii de la nr.
40, Trocadero pe Academiei, Ileana pe Bulevardul Elisabeta. De la cele mai fine icre negre şi de
la şampania ţinută la gheaţă, în frapieră, la restaurantele de lux, pînă la aperitivul cu ţuică,
telemea şi măsline din localurile rustice, masa e un ritual şi are un cod al ei. Gourmet-ul Păstorel
Teodoreanu glumeşte serios pe teme gastronomice şi priveşte prin aburii mîncării marile
probleme ale omenirii: viaţa şi moartea, războiul, dragostea, nebunia. Naşterea este "un tacîm în
plus", sinuciderea e "renunţarea la alimente", nebunia, "o stare a spiritului în care omul nu mai
ştie ce mănîncă", amorul "agrement între cele două mese", iar războiul, dimpotrivă, "un fenomen
social în timpul căruia se mănîncă prost". Bucureştenii mănîncă bine, dar şi frumos, ştiu cum se
dezosează un peşte, care sînt etapele prin care trece un pahar cu vin pînă cînd ajunge la buze,
precum şi limbajul tacîmurilor aşezate pe farfurie.

O zi din viaţa unei femei, fie ea sau nu independentă, are cîteva minusuri şi cîteva plusuri, în
comparaţie cu ziua domnilor. Ea nu stă la cafenea, nu citeşte şi nu discută gazeta, nu vizitează
reprezentanţele de automobile, în schimb merge mai des la cumpărături, de la La Fayette pînă la
magazinul de delicatese Dragomir Niculescu, unde se găseşte tot ce e nevoie pentru un jour, de la
bomboane, la ceaiuri sau şampanie St. Marceaux, încearcă pălării la modistă şi petrece ore bune
în compania croitoresei, confidentă şi sfătuitoare de încredere. Coaforul cere timp, vizite
bisăptămînale (coafat în cea dintîi, pieptănat după cîteva zile), la fel prietenele cu care se discută
tot ce ţine de Bucureştiul monden. Există nenumărate asociaţii pentru femei, unele conduse de
feţe auguste, jurii care dau premiul Femina, societăţi cu proiecte diverse, orientate spre opere de
binefacere, care au în grijă aziluri de bătrîni şi de copii orfani. Nu în ultimul rînd, doamnele
încep să se ocupe tot mai serios de drepturile lor noi, fără să renunţe la cele tradiţionale.

O dimineaţă oarecare din viaţa unui literat, a lui Călinescu, de pildă, poate arăta aşa: "Am stat în
pat pînă la nouă (cu ce vise am intrat în veghe?). Vera se strînge lîngă mine, îşi aşază capul pe
mîna mea, ' se perche NULL, nu mă lasă să citesc jurnalul. Am răsfoit Lanson, L\'art de la prose,
volume de Proust şi Gide, tronînd pe masă, Gaster, N.R.Fr. etc. Dejun în pat." Ritualul matinal e,
şi el, mai nuanţat: "Spălat cu două degete pe ochi, multă pastă de dinţi, contemplat în oglindă
profilul, declamînd 'je suis beau comme seulement en rêve, le demon nous apparaît'". Urmează
neliniştea dinaintea creaţiei, o muncă intelectuală de care poate să rîdă numai cine n-a practicat-
o: "Trec de pe scaun pe canapea şi invers, cu foarte multe gînduri. Mă dau jos în birou şi-mi iau
diferite cărţi. Recitesc pagini din Jugements de Massis, poeziile lui Mallarme (azi nu-mi plac).
Vera citeşte Les caves du Vatican. Îi explic dostoievskismul lui Gide şi teoria gratuităţii, Wilde".
Prînzul. După prînz criticul îşi caută din nou locul, cu plimbări prin casă şi schimbare de peisaj,
de pe scaun pe canapea şi invers, cu trecerea de la o carte la alta şi de la o idee la alta. Simte
imboldul de a scrie nişte poezii. Nu o face. Cărţile de dimineaţă sînt luate iar în mînă, concluziile
nu întîrzie ("Massis mi se pare cam cretin"), alte cărţi, cîte o pagină citită, alte idei. În timp ce
soţia se îmbracă să plece, bărbatul simte
 , lăsată în suspensie ca şi dorinţa de a scrie
poezii, şi un regret pentru "unele expresii din Cartea nunţii". Iar Massis, iar Gide, o digresiune
despre credinţă, despre religie şi, în fine, seara, o lungă consemnare de jurnal. Ar fi greu de spus,
din perspectiva unui om obişnuit cu linii de despărţire groase între orele de lucru şi cele libere, în
ce categorie intră ziua aceasta. Pentru cei obişnuiţi cu scrisul însă nimic nu e mai important decît
libertatea unei zile de lucru şi munca dintr-o zi liberă.

Simetric cu trezirea, Bucureştiul adoarme în valuri: întîi muncitorii, cu somn profund, apoi
funcţionarii cu grija şefului de birou şi, cel mai tîrziu, boema artistică. Localurile nu pot închide
din cauza grupurilor care nu se mai îndură să se ducă la culcare. E ora cînd Bucureştiul
îndrăgostit flirtează în armoniile de saxofon ale jazzului sau cînd, în liniştea alcovului, iubeşte.
Scriitorii, gazetarii, profesorii stau treji pînă la ore mici. Lumina veiozei se vede la geamurile lor,
de la Mărţişor pînă dincolo de Dorobanţi, pe Aleea Muller 55, în căsuţa lui Călinescu, de la
blockhausul în care s-a mutat de curînd Rebreanu pînă la cel în care s-a mutat de curînd
Lovinescu. Mult după miezul nopţii, toată capitala doarme: frumuseţea şi urîţenia, binele şi răul
sînt ascunse de respiraţia egală a oraşului.