Cel mai iubit dintre pământeni

Marin Preda

Disciplina: Didactica domeniului și dezvoltări în didactica specializării

Profesor: Lect. univ. dr. Cristian Mănguță

Specializarea: Multilingvism și interculturalitate în context european

Anul: II

Student: Petre Maria- Denisa

Date despre autor

Marin Preda s-a născut pe 5 august 1922, la aproape patru ani de la încheierea Primului
Război Mondial, în comuna Siliştea-Gumeşti din judeţul Teleorman.

Părinții lui Marin Călăraşu, cum era trecut la școală, nu acordau foarte multă importanță
studiului, motiv pentru care acesta a terminat cu chiu, cu vai clasele primare. Micul Marin lipsea
frecvent de la şcoală din pricina muncilor gospodărești la care trebuia să ia parte. Chiar și așa,
era cel mai bun din clasă.

În anii ce urmează, Marin Preda reușește să iasă din săracia cruntă de până atunci,
destinul său luând calea către faimă, bani, recunoaștere. Ia naștere un scriitor nou, cu un cuvânt
clar și dur. Totuși, alte romane ale sale nu au fost primite la fel de bine, precum “Moromeții”, de
Partidul Comunist. “Cel mai iubit dintre pământeni”, în ale cărui pagini Marin Preda prezintă
ororile comunismului din perioada anilor 50, a fost retras imediat de pe piață. Romanul nici nu ar
fi văzut lumina tiparului dacă nu ar fi apărut chiar la editura condusă de Marin Preda.

Preda a fost pentru cele trei soţii ale sale cel mai iubit dintre pământeni, un soţ pe cât de
adorat şi iubit, pe atât de dificil de înţeles. Preocupat mai mult de carieră şi literatură, despre
Preda se spune că n-a trăit iubiri adolescentine care să îi fi marcat existenţa sau să îi influenţeze
scrierile. A descoperit marea dragoste la 32 de ani când a cunoscut-o pe tânăra Aurora Cornu de
doar 20 de ani.

După numai câteva săptămâni după ce a publicat ultimul său roman, Marin Preda a fost
găsit mort, la 16 mai 1980, cauza oficială fiind “asfixierea mecanică”. Mai exact, potrivit
raportului medico-legal, „moartea lui Marin Preda a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice
prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condițiile unei
come etilice”.

„Iubirea poate să fie oricum, numai să fie! Poţi să arăţi ca un chimval răsunător, dar dacă
dragoste nu e... spune evanghelistul. E vorba, desigur, de dragostea divină, dar a noastră, cea
profană, are oare vreo limită care s-o împiedice să atingă graniţa divinului? Lăcaşul ei nu e tot
inima umană?“, se întreba Marin Preda, prin Victor Petrini în celebrul roman „Cel mai iubit
dintre pământeni“.
Personajul „Victor Petrini”

Personaj principal masculin, individual, Victor Petrini este, în același timp, un personaj
multidimensional, reprezentând un alter-ego al autorului. Petrini este caracterizat în mod direct
de către alte personaje, precum și prin autocaracterizare. În momentul povestirii, el se află într-o
situație-limită, închis, așteptând o condamnare pe viață.

Personajul spune despre sine: „Eu sunt omul care își asumă totul”, precum și „iubesc prea
mult”. Cu un acut simț al responsabilității, Petrini tratează cu seriozitate viața, spre deosebire de
mulți dintre cei cu care are de-a face. Această problemă se evidențiază mai ales în relația lui cu
femeile, vizibilă încă din adolescența protagonistului: „Fetele mă ocoleau”. Petrini, spirit lucid și
sincer pînă la durere, își analiza viața, încercând să-și descopere greșelile, încercând să dea un
sens existenței sale.

El deține rolul de narator, toată acțiunea fiind văzută prin ochii săi. În roman se
evidențiază caracterizarea directă a personajului și anume prin autocaracterizare: ,,Aveam figura
frumoasă fizic, dar urâtă din expresie. Aveam sprâncene groase de timpuriu bărbătești, dar
puternic și anevoios desenate, ochii mari și negri, nasul și barba prea voluntare, gura bine
desenată, dar lipsită de cea mai vagă senzualitate, obrazul tras laminat, ascetic, deși numai
ascetic nu eram.''

Caracterizarea sa este relevată în mod direct și prin relațiile acestuia cu alte personaje.
Spre exemplu, atitudinea lui față de fiica sa, Silvia era una sufletească, bună, părintească. El ținea
foarte mult la ea, iar când o privea simțea în suflet mii de emoții care îl copleșeau: ,,Căldura
dulce a corpului ei mi se transmite și mă turbură, și o pace adîncă se lasă asupra mea, o încordare
ascunsă se împleti în mine și neliniștea, privind această minune care nu sperasem să arate astfel,
mă părăsi.''

Petrini se încadrează în tipologia intelectualului. Valorile pe care le promovează el pe

parcursul romanului sunt dragostea și sinceritatea. Sinceritatea pentru el era o formă de
comunicare despre sine și mai ales atunci când se afla la o încercare grea.

Dragostea era singurul lucru care l-a ținut pe Petrini în viață. Ea a fost singura care i-a
menținut aprinsă flacăra vieții înauntru său. El nu a încetat niciodată să credă în mitul fericirii
prin iubire, a sperat continuu că prin dragoste poate atinge fericirea și asta l-a definit ca om.

În ciuda celor întâmplate, Petrini a recunoscut că iubirea îl poate susține moral și îl ajută
să privească cu speranță în viitor. Începând cu o lungă reflecție asupra morții, romanul se încheie
cu ideea: ,,Dacă dragoste nu e,nimic nu e''. Aceste ultime rânduri ale cărții îi fixează tema în
profunzime, având mitul fericirii prin iubire, văzut ca o dimensiune esențială a existenței
Personajul Matilda

Prin Matilda, Marin Preda a creat o ipostaza a feminitatii, interesantă psihanalitic, de o

vigoare neașteptată, enigmatică. Rădacinile psihologice ale feminității schimbatoare, dominată
de instincte contradictorii, il fascinează pe autor, care creează un personaj unic în literatura
noastră. Victor Petrini traiește, în relația cu ea, momente de euforie, de perplexitate și, fără să o
mărturisească, teamă și repulsie. A exercitat de la început o anume fascinație asupra sa și chiar
după ce relația lor încetează, rămâne ceva inexplicabil, nespus, imposibil de caracterizat,
enigmatic.

Rădacinile psihologice ale feminității schimbătoare, dominată de instincte contradictorii,

il fascinează pe autor care creează un personaj unic în literatura noastră. Matilda ar trebui situată
în descendența personajelor feminine voluntare (doamna Chiajna, Vidra, Mara etc), în
personalitatea cărora energia masculină a voinței acceptă cu greu principii, comandamente
străine, chiar atunci când impulsul interior ar îndemna la o atitudine conciliantă.

Era soția lui Petrica Niculau, iar Victor Petrini, deși prieten cu el, va contribui la
despărțirea lor, va intra într-un vârtej sentimental care îi va aduce, la început, momente de
bucurie intensă, apoi multă amărăciune. Între clipele de tandreț și izbucnirile lamentabile (cum e
cea de la botezul fiicei) se acumulează o serie de detalii care, în loc să “descifreze” enigma
caracterului Matildei, o măresc. Pentru Victor Petrini e de neînțeles cum a fost posibilă
apropierea de Matilda.

Caracter posesiv, nu acceptă să piardă și găsește soluții neașteptate pentru a se menține la

suprafață. După ce se desparte de Petrini, se căsătorește cu Mircea, activist la județ, apoi la
București. Când proprietatea afectivă îi este amenințată (Victor Petrini se îndrăgostește de Suzi
Culala), ea reacționează, încearcă să îi deturneze atenția.

Matilda este “misteriosul suflet abisal, intrat și altădată în literatura română, însă
niciodată cu atâta forță și într-o desfășurare epică atât de amplă ca în romanul lui Marin Preda”
(Eugen Simion).

Un scurt rezumat

„Romanul „CEL MAI IUBIT DINTRE PAMANTENI„ este ultimul roman al scriitorului
Marin Preda și a apărut cu câteva săptămâni înainte să moară. Alcătuit din trei volume, „Cel mai
iubit dintre pământeni” este un jurnal, o confesiune lucidă și amară, scrisă la persoana I de către
un om pe care șansa l-a ocolit. Tehnica este cea a retrospectivei, eroul închis pentru crimă. Titlul
romanului poate fi înțeles abia la sfârșit și constituie o ironie amară - cel mai iubit dintre
pământeni n-are parte de dragostea semenilor- mai mult decât atât, însăși soarta nu-l iubește,
&araindu%i înfrângeri si umilințe si făcând din el un ucigaș fără voie. Romanul se constituie
ca un jurnal, pe care deținutul Victor Petrini il scrie în timpul ultimei sale condamnări și în care
își regândește întreaga viață.

Prima parte a acestei retrospective cronologice evocă tinerețea lui Victor Petrini. Crescut
într-un oraș transilvănean, Petrini devine un adolescent dur si turbulent, ocolit de fete cărora le
era frică de el (și urât de colegi pentru gândirea sa tranșantă. Încetul cu încetul, tânărul se
transforma, într-un înstrăinat orgolios și revoltat împotriva lui Dumnezeu. Persoana asupra căreia
își revarsă liceanul necazurile și înstrăinăriile sale este mama. Cu toate aceasta, el poartă discuții
contradictorii pe teme religioase, ba chiar, într-o seară, o lovește peste brațul care făcea asupra
lui semnul crucii. Prima parte a volumului I ar putea fi privită și ca roman al formării unui tânăr.
Din această formare face parte și inițierea erotică cu episodul care are legătură cu Nineta (
sfârșită curând prin plecarea fetei. După ce termină liceul, Victor Petrini se înscrie la facultatea
de Litere si f1ilologie din același oraș, devenind un student strălucit. Acum trăiește o noua iubire
pentru o frumoasă colegă numită de el Caprioara, (dar nunta proiectată nu are loc căci Petrini
dorește ca aceasta să scape de o sarcină nedorită de la un medicinist. (Caprioara moare, însă în
timpul intervenției. Căutarea fetei de către autorități și ancheta la care este supus Petrini
constituie un mic roman senzațional a cărui enigmă rămâne pecetluită. Începând cu partea a doua
a cărții, viața personajului central curge dictată de aceeaș soartă, în interiorul căreia nopțile de
fericire, iubire, prietenie, dreptate își modifcă sensurile. Pregătindu-se pentru o carieră în
învățământul superior, Petrini preda la o școală unde are drept coleg pe un anume Petrica
Nicolau care îi devine prieten. Invitat într-o zi la masă, Victor rămâne impresionat de frumusețea
Matildei soția noului său amic, de care se îndrăgostește. La randul ei, femeia răspunde cu caldură
acestei iubiri, iar după doi ani, are loc divorțul dintre soții Nicolau. Petrini căsătorindu-se cu
Matilda și se mută în somptuoasa ei casă. Abia acum începe iadul pentru proaspătul soț, căci
iubirea stihială a femeii oscila între patimă și ură, cunoscând chiar momente de violență, când
dragostea coboară în subterană. Imaginea care sintetiza transformarea iubirii dintre cei doi soți
este chipul Matildei, care capata trăsături masculine, ca într-un mit întors al Androginului- cu
oribilele trăsături ale unui bărbat. Petrini resimte, în curând absurditatea timpului pe care-l trăia
căci chiar în seara botezului fiicei sale, Silvia, acesta este arestat. Aici se incheie primul volum al
romanului.

Volumul al II-lea prezinta, la început, interogatoriile absurde la care este supus Victor
acuzat ca ar fi făcut parte dintr-o mișcare antimaghiară. (După trei luni, cu toate că nu
recunoscuse ceea ce nici nu era adevarat, Petrini este condamnat și unul dintre gardienii de voia
să-l ucidă pe Victor Petrini, tinându-l nopți întregi desculț și numai în cămașă, in frig. Asa se
face că, într-o zi, Victor Petrini îl ucide pe gardianul primejdios, împingându-l în abisul
întunecat al minei și salvându-și astfel viața. Considerată drept un accident datorat neatenției,
această moarte trece neobservată. Eliberat după trei ani și trei luni, personajul se întoarce în
orașul său, dar nu mai poate fi vorba de a fi reintegrat în învățământ. El este obligat să intre în
echipa de deratizare a orașului, uciderea sobolanilor fiind, poate, ultima treaptă a coborârii în
Infern. La puțin timp după întoarcerea soțului său, Matilda deranjată de noua poziție socială a
acestuia divortează. Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la o intreprindere, încercând să
rămână om într-o lume ilogică. Volumul al II-lea se încheie evocând moartea mamei, care se
desparte de viața îndurerată și plină de amar.

Volumul al IlI-lea prezintă întoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii. Născută din
nevoia de a umple golul lăsat de moartea mamei, această dragoste se va dovedi o iluzie. Suzy
Culala, iubita lui Petrini își ascunde statutul social. Căsătorită cu un inginer, Pencea, ea „uită”
acest „amanunt” fapt care va avea urmari grave în timp ce se aflau la munte, Suzy si Victor sunt
urmăriți, până în cabina telefericului, de catre Pencea, acesta fiind hotărât să-i ucidă. Pentru a se
apara, Petrini îl împinge în prăpastie pe dipsoman, săvarșind a doua crimă. Mărturisindu-și fapta,
Victor este închis din nou, timpul detenției fiind și cel în care își scrie jurnalul. Finalul îl evocă
pe acest om bătut de soartă în perioada următoare eliberării, acum scapă de iubirea-iluzie prin
plecarea din țară a lui Suzy și se pregătește să-și publice cărțile. La numai treizeci si cinci de ani,
personajul înțelege că mitul fericirii prin iubire va dăinui etern. Viziunea lui Marind Preda despre
viață este reliefată în această operă în special prin concepțiile transmise de personajul central,
Victor Petrini. Marin Preda, asemenea lui Petrini, este adeptul unui sistem de valori,
conștientizând totuși că de cele mai multe ori incapacitatea oamenilor de a renunța la acesta are
urmări importante în viața unei persoane. Prin mărimea substanțială, prin complexitatea în raport
cu celelalte specii literare înrudite, prin dezvoltarea unei problematici grave, prin modul adânc
reprezentativ de abordare a problemelor existențiale pe parcursul diegetic, prin modul de
individualizare subiectiv, dinăuntrul personajului, și cel de construcție a discursului narativ ce
presupune echivalența narator-personaj, „Cel mai iubit dintre pământeni” este un roman total:
politic, sentimental, social, de aventuri, de meditație, de moravuri, de dragoste. Acesta avansează
ideea mitului scriitorului adevărat pledând pentru neacceptarea compromisului, a neabaterii de la
valorile morale, prin însuși destinul autorului, care a ales eliberarea acestui roman în lume, chiar
cu riscul de a fi condamnat definitiv de un regim absurd și aberant.