RELATIE PETRINI- MATILDA

Personajul literar, "fiinta de hartie"care traieste doar in lumea fictiunii, dupa cum opina
Roland Barthes, este o instanta definitorie a comunicarii narative, indiferent de multiplele sale
ipostazieri. Acesta nu se va construi insa numai singularizat , ci si in asociere cu un complementar al
sau, construind astfel impreuna o relatie intre personaje. Relatia dintre personaje va deveni in timp o
ipoteza de gandire si de lucru pentru toti marii creatori epici, indiferent de epoca sau curentul in care
au fost integrati. Literatura postbelica nu face exceptie de la aceasta tendinta comuna creatorilor de
frumos literar. In aceasta epoca, sub semnul ingerintei nefaste a factorului politic in toate sectoarele
vietii, literatura va fi stratificata in trei directii: subcultura sau literatura proletcultista, adica aceea
afiliata ideologiei comuniste si care nu reprezinta o literatura autentica, o literatura care combina
traditia interbelica incluzand scriitori care au publicat si inainte de razboi ca Sadoveanu, Calinescu,
Eliade si care mentin stacheta valorica ridicata oferind un termen de comparatie, si o literatura
moderna sincronizata cu valorile literare universale, caracterizata printr-un stil conotativ subliminal si
care se naste initial din nevoia de a pacali cenzura, directie reprezentata de Marin Sorescu, Nichita
Stanescu, Ana Blandiana, Marin Preda.

Ca orice personaj literar si acestea vor fi construite pe baza a doua coordonate intrinseci : ca
instante narative si ca referenti umani. Astfel, primul parametru ce intregeste portretul acestora
vizeaza incadrarea lor estetica, calitatea lor de «personna». Astfel, din acest punct de vedere, Victor
Petrini este un personaj principal, datorita ocurentei in discursul narativ, central, gratie rolului
dominant detinut in transmiterea mesajului operei, protagonist, reprezentand pivotul diegezei si
tridimensional, evoluand pe parcursul discursului narativ, in timp ce Matilda este deuteragonist,
adica perosnajul care face cuplu cu protagonistul, ea nefiind insa inzestrata cu functia de
reprezentare, fiind un simplu actant. Aceste trasaturi definitorii ale personajelor se evidentiaza pe
baza diegezei integrate celorcapitole care graviteaza in jurul lor , diegeza care este practic un simplu
schelet, deoarece fiecare intamplare genereaza un moment de reflectie si in acelasi timp de
interpretare pluralista : personajul-narator al romanului, Victor Petrini, tipul intelectualului lucid
ofera o perspectiva subiectiva asupra intamplarilor. Spre deosebire de "Ultima noapte de dragoste,
intaia noapte de razboi", in care exista perspectiva subiectiva si la nivel de interpretare, romanul lui
M. Preda este mai obiectiv, personajul povesteste o intamplare, dand mai multe interpretari, iar
celelalte personaje au pareri diferite.

Diegeza devine astfel o prima modaliate de evidentiere a acestei relatii dintre Petrini si
Matilda. Expozitiunea este marcata de prezentarea lui Victor Petrini, aflat in detentie, fiind acuzat de
crima, care isi povesteste intreaga viata. Incipitul romanului se suprapune cu finalul, opera fiind «
intoarsa in trecut », element prin excelenta de modernitate. Prima parte a acestei retrospective
cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in vremea celui de-Al Doilea
Razboi Mondial. Crescut intr-un oras transilvanean, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane,
Victor Petrini devine un adolescent dur si turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el si urat de
colegi pentru gandirea sa transanta. Prima parte a volumului intai ar putea fi privita si ca roman al
formarii unui tanar. Din aceasta formare face parte si initierea erotica - episodul legaturii cu Nineta
Romulus - sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la
Facultatea de Litere si Filosofie din acelasi oras, devenind un student stralucit. Traieste o noua iubire
pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina, «
amintire » de la un medicinist, fata moare in timpul interventiei. Trupul ei nu este gasit in ciuda
anchetei care se face de autoritati. fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei fiind cel in care
isi scrie jurnalul. Finalul il evoca pe acest om, batut de soarta si in perioada urmatoare eliberarii :
scapa de iubirea-iluzie prin plecarea din tara a lui Suzy si se pregateste sa-si publice cartile. La numai
35 de ani, personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va dainui etern, opera avand un final
deschis si memorabil prin caracterul definitiv, atingand astfel monumentalul: « daca dragoste nu e,
nimic nu e ».

Relatia dintre cele doua personaje se evidentiaza insa si pe baza celui de-al doilea parametru
pe care sunt construite personajele, parametru care vizeaza statutul lor de referenti umani, sau «
persoana », fiinta pe care o imagineaza fiecare .Aceasta se va intregi in mod evident pe baza
portretului fizic si a celui moral. Portretul fizic al personajului masculin este mai degraba un crochiu
decat o prosopografie riguroasa, dedus din spusele Caprioarei : « sa-ti scoti din cap ca esti cum ai zis
», Petrini marturisindu-si parerea despre faptul ca este urat. Portretul moral sau ethopeea este
construita dominant pe baza caracterizarii indirecte , trasaturile morale ale acestuia deducandu-se
din faptele si vorbele personajului. Acesta fiind in mod implicit si narator, se gasesc accidental si
secvente de caracterizare directa, adica de autocaracterizare. Victor Petrini este profesor universitar
intr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuie sa tina locul spovedaniei
dinaintea mortii dictate de un verdict posibil. Din paginile lui se incheaga imaginea unui personaj
complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire, eroul rememorandu-si
greselile, incercand sa stapaneasca mecanismele producerii lor prin constientizarea si descrierea
acestora din perspectiva analizei psihologice intreprinse asupra propriului eu .Aflat intr-o situatie
limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe viata, el isi regaseste astfel intreaga existenta
condusa de o soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile tragedii antice. Din
acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic. Prenumele primit la botez ar fi trebuit
sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul
operei, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins. Caracterizarea personajului este
dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului de a vorbi.

Caracterizarea Matildei, este realizata in mod direct prin prisma personaj-narator, Victor
Petrini: "se uita la mine cu aceasta bogatie de expresie pe chipul ei de o frumusete care m-a
coplesit(.). Avea o mana a carei greutate n-o simtii imponderabila dar care n-o stranse pe-a mea intr-
o scurta inclestare, strangere fraternala, care transmitea forta feminina dar si forta fizica, mana
groasa, ai fi zis o laba." ,dar si indirect prin faptele si atitudinile femeii. Ducandu-si sotul in vizita la o
ruda, Matilda il trateaza ca pe un necunoscut, ranindu-i mandria in fata numeroasei ei familii.
Banuitoare fara temei, il acuza mereu pe Victor de simpatie fata de alte femei, ba chiar, intr-o zi,
sparge sertarele in care acesta isi pastra manuscrisul viitoarei lui carti. Nu de putine ori, ea incerca sa-
si impuna dominatia sau il invita chiar sa plece.

Cuplul format din Petrini si Matilda Nicolau, fosta sotie a prietenului sau, traieste "o pasiune
abisala" dusa pana la limitele insuportabilului. Lucididatea ambelor personaje le-a amplificat forta
pasiunii, dar nu le-a aparat sentimentele de neintelegere, suferinta si decadere morala. Izbucnirile
Matildei ating uneori forma dementialului, insa motivatiile eroinei raman obscure. Matilda este o
femeie puternica, cu o mare vointa si cu un comportament contradictoriu, trecand cu facilitate de la
tandrete la manie si chiar la respingerea brutala a iubitului ei. Este infatisata in patru mariaje
succesive, dar adevarata dragoste o traieste alaturi de Victor Petrini. Esecul cuplului s-ar putea
datora faptului ca Matilda era o arhitecta inteligenta si informata, dar nu si o personalitate
intelectuala cu forta speculativa, care sa aiba acces la idee.

Dar relatia dintre aceste doua personaje nu se intregeste numai pe baza diegezei si a
nexurilor pe care le opereaza cu celelalte personaje, ci si gratie tehnicilor si procedelor narative
uzitate, menite a o individualiza. Astfel, intre acestea un loc deosebit il ocupa tehnica basoreliefului
deoarece toate personajele, prin faptele si replicile lor au menirea de a proiecta pe fundal ideea
acestui cuplu. De acest lucru tine motivatia artistica a operei, felul in care naratorul a stiut sa
contureze totul astfel incat din opera sa personajele sa iasa in evidenta si sa se pastreze prin
puternica impresie pe care o produce asupra lectorului. Ineditul constructiei este conferit de faptul
ca incipitul este suprapus finalului. Intamplarile din roman sunt relatate in cea mai mare parte la
persoana I, din perspectiva personajului-narator, pana la capitolul al XIII -lea din volumul III,
perspectiva fiind homodiegetica, cu narator intradiegetic. Pe parcusrul capitolelor al XIII-lea pana la
XVIII-lea, perspectiva devine heterodiegetica, naratiunea fiind continuata de Ciceo, care relateaza in
pozitie intradiegetica. Conform spuselor lui Ciceo, Petrini « n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut
fericit ». Insa nu Ciceo incheie naratiunea, ci revine Petrini pentru a da o solutie dramei in care a
intrat fara voia lui. Incepand de la capitolul al XVIII-lea este reluata perspectiva autodiegetica.
Naratiunea este arborescenta, specifica romanelor subiective, fiecare intamplare povestita generand
ample momente de meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext, este grefata o
dimensiune gnomica, romanul fiind o culegere de invataturi morale.

Ultima creatie a lui Marin Preda, romanul « Cel mai iubit dintre pamanteni », a reusit astfel sa
analizeze istoria dramatica a epocii stalinist-comuniste, si prin dezvaluirea unui cuplu nefericit.
Romanul este confesiunea unei dramatice captivitati si dezvaluie framantarile interioare ale
constiintei umane care a luptat impotriva dogmei comuniste si contra absurdului socio-moral aferent
acesteia.