UNIVERSITATEA ȘTEFAN CEL MARE, SUCEAVA

FACULTATEA DE LITERE ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII

Lucrare științifico-metodică de susținere a

gradului didactic I
Tipologia personajului feminin în
romanul românesc interbelic
Îndrumător, Candidat,
Prof. univ. dr. Daniela Petroșel Ionela Pujină (Aionesă)

Liceul Dimitrie Cantemir, Darabani

19 aprilie 2018

1
MOTTO: Nu ne putem înţelege unii pe alţii
decât superficial; nu ne putem dezvălui pe
noi înşine, chiar dacă o dorim; ceea ce
numim intimitate e numai un expedient;
cunoaşterea perfectă e o iluzie.
E.M. Forster, Aspecte ale romanului
2
 Argument
 Personajul reprezintă în viziunea lui Roland Barthes o ființă de hârtie; personajele sunt
reprezentări ficționale care „fac concurență stării civile“; lumea romanului interbelic suferă
mutațiile sociale și psihologice apărute o dată cu conștientizarea efectelor războiului . Viața
capătă rapiditate, tragediile individuale, chiar dacă minore, se augmentează spre dimensiuni
colosale Totul stă sub semnul clipei, al setei de tragic și de absolut.
 Lucrarea de față își propune o analiză a reprezentărilor personajului feminin din romanul
interbelic. Alegerea temei derivă din aceea că, pentru prima dată în istorie, inclusiv a romanului
românesc, femeia își permite o negociere a rolurilor în cuplu cu bărbatul, fie că o inițiază
explicit sau nu. Ea devine o individualitate, nu mai depinde de acesta decât în măsura în care
nu-și poate depăși limitele. În acest fel, rolurile pe care le poate avea aceasta variază foarte
mult, motiv pentru care se evidențiază necesitatea construirii unei tipologii a acestui personaj.

 Alt motiv pentru alegerea temei este faptul că elevii consideră romanul modern subiectiv
o provocare, lucru observat atât la receptarea textului, cât și la caracterizarea
personajelor sau surprinderea relațiilor dintre ele, exerciții care necesită o gândire
globală, complexă, bazată pe judecarea faptelor, pe interpretarea lor.
 Concluzionând, această lucrare permite o conturare a unei investigații care să prezinte
epoca interbelică în proza românească, noile formule epice ce determină mutații în
prezentarea/interpretarea personajelor, raporturile dintre personajul masculin și cel
feminin evidențiate în romanele studiate la clasă cu ajutorul metodelor didactice
tradiționale și moderne, și, nu în ultimul rând, conturarea unor noi perspective în
portretizarea personajelor feminine din proza interbelică. 3
 I. CE ESTE PERSONAJUL?.
I.1 Evoluția istorică a personajului
I.2 Personajul feminin
II. IPOSTAZE ALE PERSONAJULUI FEMININ ÎN ROMANUL OBIECTIV
II.1 Romanul sadovenian între tragedie și spirit combativ
II. 2 Vitoria Lipan
II.3 Maria și „Creanga de aur“
II.4 Femeia, singurătate și ascultare, în romanul lui Rebreanu
II. 5 Două povești, Ana și Laura
II.6 Feminitate … fără femei
II. Feminitate în romanul lui George Călinescu. Legea contrastului
III. ROMANUL MODERN SUBIECTIV. ROMANUL POLIFONIC
III.1. Femeia redusă la fapte. Ela și altele
III.2 Femeia – revelație în opera lui Mircea Eliade
III.3 Anton Holban și abolirea feminității
III.4 Concepția unei femei despre roman
IV. PERSONAJUL FEMININ ÎN MANUALELE ALTERNATIVE. MODALITĂȚI DE PREZENTARE
IV.1. Clasa a IX-a
V. 2. Clasa a X-a și a XI-a
V.METODE DE PREDARE MODERNE
V.1 Demersul didactic. Modele de lecții
V. 2 . TIPURI DE LECȚII
V.2.1 LECȚIA DE PREDARE ȘI ÎNSUȘIRE DE NOI CUNOȘTINȚE
V.2.1.1 Brainstorming
V.2.1.2. Predarea-învățarea reciprocă
V.2.1.3 Cvintetul
V.2.1.4 Lectura aniticipativă
V.2.1.5 Chestionarul
V.1.5 Tipuri de fișe de lectură
V.2.2. LECȚIA DE FIXARE ȘI CONSOLIDARE
V. 2.21. Dezbaterea
V.2.2.2 Procesul literar
V.2.2.3 Studiul de caz
V.2.2.3 Metoda pălăriilor gânditoare
V.2.2.4 Metoda cubului
4
V.2.3 LECȚIA DE RECAPITULARE ȘI SISTEMATIZARE
V.2.3.1 Metoda Jigsaw
V. 2.3.2 Metoda RAI
V.2.3.3 Analiza Swot
V.2.3.4 Harta conceptelor
V.2.3.5 Proiectul
V.2.3.6 Prelectura, lectura, postlectura

V. 2.4 LECȚIA DE RECAPITULARE

V.2.4.1 Tabelul T
V.2.4.2 Metoda Graffiti
V.2.5 LECȚIA DE VERIFICARE ȘI EVALUARE
V.2.5.1 Fișa de întrebări
V.2.5. 2 Fișa de control
V.2.5. 2 Tipuri de teste
VI. CONCLUZII
ANEXE
BIBLIOGRAFIE
EXEMPLE DE BUNĂ PRACTICĂ

5
 I. CE ESTE PERSONAJUL?
 Personajul reprezintă o deosebită încercare
a minţii umane de a imita creaţia supremă a
divinităţii, aşa cum observa Aristotel în Poetica.
Termenul este un neologism preluat din
franceză, dar, etimologic, provine din latină unde
persona însemna „mască de teatru”, „rol”. De
asemenea, exista şi termenul grecesc prosopon,
care semnifică reprezentare, cu sensul de portret.

 Unele opinii despre personaj au drept

criteriu de judecată statutul său, ca fiinţă
imaginară/ imaginată, inspirată din realitate sau
pur ficţională (Barthes).
 De exemplu, Roland Barthes numeşte personajul
„fiinţă de hârtie”, sugerând incapacitatea
scriitorului de a reveni asupra lui odată ce l-a
creat, personajul guvernând alături de narator
spaţiul ficţiunii. Personajul devine liber,
neîncorsetat, scăpând de sub autoritatea
creatorului.
 Apoi, Toma Pavel numeşte personajul fiinţă
ficţională şi afirmă acceptarea acestor fiinţe non-
existente, care au sau trebuie să se accepte
valoarea lor ontologică

6
 Scurtă istorie a personajului
Salvatore Batagglia, Mitografia personajului
 importanţa personajului e minoră până în Evul Mediu, existând chiar tragedii fără caractere
 Epoca medievală inversează drastic raporturile anterioare: personajul nu mai este excepţional, ci devine „un
grăunte de nisip azvârlit în marea vastă a existenţei” ; eroul e conştient de faptul că e victima realităţii, a istoriei sau
un simplu figurant
 În secolul al XIX-lea personajul romantic excepțional coexistă cu cel clasic și cu cel realist
 La începutul secolului al XX-lea personajul decadent şi diletant specific simbolismului nu este decât sugerat la noi
prin romanul în patru părţi al lui Urmuz, Pâlnia şi Stamate, sau în Thalassa al lui Macedonski
 Distanţarea faţă de personajul tradiţional se observă cel mai mult, în viziunea lui Salvatore Battaglia, la Marcel
Proust, cel care introduce definitiv noul roman, ultima modificare uriaşă a romanului în toate elementele sale
narative. Romanul e o „idolopopee” prin faptul că personajele sunt „dublete ale autorului lor”, sentimentul realităţii
fiind subiectivizat definitiv. Personajele preiau memoria autorului, într-o „maieutică a iraţionalului”, într-o evocare a
unei realităţi subiective, dense, apăsătoare, halucinante. Idolopopeea, adică realitatea absentă, reevocată,
determină pulverizarea personajului, dar şi reducerea lui la o experienţă labirintică în care acesta rămâne captiv.
Societatea e mereu respinsă, superficială, cauzatoare a acestor crize, iar existenţa timpului și a ideilor sacre este
posibilă numai prin activarea acestei realităţi interioare. Totuşi, spaţiul interior şi timpul recuperate prin povestire nu
conturează un tărâm fericit. Personajul este definit de o criză de conştiinţă profundă, statutul lui
moral aflându-se, conform criticului, în „penumbra unui nesfârşit crepuscul”; este
neputincios, viciat şi condamnat, aşadar, la imperfecţiune şi nefericire, iar totul e văzut pe
fondul unei cruzimi considerate „echivalentul istorico-sadic al pasivităţii isterico-
masochiste a eroului”. Personajului din romanul modern îi rămâne rolul de a se contempla
cu maximă luciditate, până în apropierea disoluției, stând mereu într-o stare de coincidentia
oppositorum, adică a fi și a nu fi în același timp.
 În postmodernism el poate fi doar un factor unificator al acţiunii sau un factor simbolic, central, un mit sau un
arhetip ce simbolizează Omul în luptă cu alţii sau cu sine însuşi sau Anonimul. Personajul postmodern se hrăneşte
cu toate producţiile intelectuale anterioare şi le dinamitează, refuză un pact tranşant cu naratorul sau cu epoca sa,
pentru ca demersul său să nu fie acelaşi. Singura constantă a postmodernității și a personajului în textului
postmodern este ludicul.
7
 Tipuri de personaje
 Rolul personajului în planul îndepărtat al textului, prin viziune de ansamblu, înregistrează câteva denumiri:
personajul alegoric, care-şi dezvăluie semnificaţia abia la finalul acţiunii, la nivelul interpretării, suprapersonajul,
care poate fi chiar un lucru cu valoare simbolică (de exemplu, hanul din opera lui Sadoveanu), arhetipul (tipar
vechi, provenit din mitologia cu caracter iniţiatic, al unei fiinţe cu caracteristici excepţionale precum Prometeu, Icar
etc.) şi, mai nou, anarhetipul (termen uzitat în cercetarea imaginarului, bazat pe dezagregare, pe contradicţie, pe
simboluri ce ambiguizează mesajul, intrând în opoziţie cu ideea de unitate specifică arhetipului).
Teoretizări ale personajului în funcție de:
1. rolul pe care îl are personajul în planul textului:
- pozitiv - care are doar calităţi, negativ- care are defecte puternic marcate ;complex- care prezintă un raport
echilibrat între defecte şi calităţi),
2. posibilitatea personajului de a evolua pe parcursul desfăşurării acţiunii (tip - cel definit de o singură trăsătură
comportamentală, numit de E.M Forster şi „personaj plat”, fără evoluţie; caracter – cel care îşi diversifică
trăsăturile, evoluând pe parcursul acţiunii, numit de acelaşi teoretician „personaj rotund”)
3. rolul său în acţiune: principal, secundar, episodic, figurant.
4. rolul pe care îl are în raport cu naratorul:
 Personajul -marionetă, știe mai puțin decât naratorul ce joacă în text rolul unei divinități. Naratorul este
omniscient, ştie mai mult decât personajele, deci viziunea lui e extradiegetică (Wayne Booth) sau „din spate”.
 Personajul-narator, specific perspectivei „împreună cu” conferă senzaţia autenticităţii faptelor, duce la limitarea
omniscienţei şi la deschiderea orizontului de interpretare. Naratorul devine intradigetic, identificându-se cu
personajul principal, astfel încât cititorul nu are acces decât la modul de a vedea, de a gândi ale respectivului
personaj.
 Personajul –narator – martor e specific perspectivei „din afară”, personaj ce limitează ce ştie atât personajul
principal, naratorul, cât şi cititorul

8
Alte denumiri:

- Judecarea acestui concept a devenit mai vastă, referindu-se nu doar la personaj ca figură
exemplară sau reprezentare asemănătoare realităţii, ci el poate fi o figură distinctă, specifică doar
pentru o anumită specie, operă literară sau perioadă literară. De exemplu, un individ inadaptat, în
cazul prozei moderne se numeşte antierou; un individ ce doreşte să ia locul eroului fără a-l duce
la capăt (fraţii personajului din Prâslea…), este un un fals erou. Vladimir Propp evidenţiază în
Morfologia basmului funcţiile clasice ale personajului de basm (ajutor, donator, antierou etc)
aratând că în funcţie de opera din care face parte, personajul poate avea o denumire specifică,
conformă acţiunilor sale.
- În funcție de complexitatea judecării personajului Vasile Popovici propune o terminologie
specifică:
- El [ personajul monologic] nu are a face cu tensiuni insolubile, autodistructive, încât conştiinţa sa
nu cunoaşte posibilitatea de a se opune ei înseşi.
- Personajul dialogic este opus celui monologic tocmai pentru că lui îi lipseşte unitatea şi liniştea.
El trăieşte într-un univers pe care nu îl controlează, ideile lui se succed treptat, iar el vede în
experienţe o cale de transformare. Astfel, el intră în dialog cu sine, descoperind „o conştiinţă
incontrolabilă: a celuilalt, dar totodată şi a sa
- „Delegat al socialului”, personajul trialogic beneficiază de un „orizont mai îndepărtat”, unificator,
o instanţă din interiorul ficţiunii care judecă protagoniştii. De obicei, are rolul unei instanţe
superioare, „gura satului” de pildă, care anulează impresiile subiective ale personajului dialogic.
Acest tip de personaj este total neimplicat în acţiune, are funcţia de martor, prezintă o instanţă
care punctează întocmai desfăşurarea unor evenimente

9
 Personajul feminin
Gilles Lipovetsky încearcă să explice modificarea structurală şi mentală a femeii de-
a lungul timpului definind în evoluţia conceptului trei epoci.
Prima femeie ar fi, o „femeie depreciată”, condiţie determinată în societățile
primitive de natură inferioară, de slăbiciunea fizică în raport cu bărbatul. Ea
reprezintă mai mult un lucru decât o fiinţă cu voinţă sau personalitate proprie,
sistematic devalorizată și disprețuită.
A doua femeie corespunde „femeii slăvite”, model impus începând cu a doua
jumătate a Evului Mediu. Ea e femeia diafană, rod al dorinţei, vaporoasă şi
inaccesibilă. Uneori, nu doar dragostea pe care ea o poate oferi este ieşită din
comun, ci, poate avea şi ipostaza de fiinţă sacră, adulată, protectoare a casei, care
desăvârşeşte educaţia copiilor, uneori chiar îndeplinid scopul ca prin oamenii pe
care-i formează să schimbe fața întregii societăți.
A treia femeie sau femeia nedefinită are, o dată cu libertatea şi puterea
financiară, posibilitatea de a se reinventa pe ea însăși. Îşi exercită drepturi altădată
de neconceput precum accesul la educaţie, la studii, ceea ce îi permite să fie la fel
de pregătită intelectual ca şi bărbatul, intrând direct în concurenţă cu acesta în ceea
ce priveşte ocupaţiile, profesiile. Devine un factor decizional, atât în cuplu, cât şi în
distribuirea sarcinilor între parteneri în vederea asigurării unei educaţii pentru copii
Concluzia acestui studiu este surprinzătoare, considerând că femeia nu are
capacitatea de a-și inventa propria paradigmă, lumea viitorului în continuare
dominată de bărbaţi sau de modul lor de a fi, model social perpetuat chiar prin
fiicele Evei. Raportul de complementaritate dintre bărbat şi femeie se preschimbă în
unul de imitaţie; femeia preia calităţile şi drepturile consacrate altădată doar
bărbatului, intrând în concurenţă cu el, „masculinizându-se ‟.

10
 Femeile din romanul interbelic au fascinat receptorul mai ales prin faptul că aduc în discuţie câteva trăsături precum
supunerea faţă de bărbat, jocul seducţiei sau posibilitatea de a găsi independenţa manifestată prin modul de a fi/ de
a gândi
1. Vitoria Lipan. –de la prima, la a treia femeie
Prinsă în „ţara de sus”, a muntenilor, ca într-un gineceu, Vitoria este

analfabetă şi ancorată într-un strict „instinct” tradiţional de

care depinde parcă propria-i supravieţuire. Mamă severă, nu este

mai înţelegătoare cu fiul, deşi la început naratorul ne specifică

slăbiciunea ei pentru băiat şi a tatălui pentru fată. Pe

Gheorghiţă îl ironizează când e trist că nu merge la horă, iar

băiatul e mirat:
„Mama asta trebuie să fie

fărmăcătoare; cunoaşte gândul omului.

Vitoria, dincolo de latura ei simbolică, ce răsare din inconștientul colectiv, are și o parte conştientă, desfășurată epic
în mod realist, căci ea reprezintă factorul de decizie, înţelepciunea şi experienţa de viaţă pe care copiii nu le au.
Este o femeie ageră, mereu gândind sau acţionând, ce nu comunică cu copiii, ci îi pune în faţa faptului
împlinit: să lase „jucăriile”, să „tragă în fuşalăi” lâna, să „sară” pentru a pedepsi ucigaşul. Rolul cuvintelor ei nu e acela de
a arăta, ci îi invită să înţeleagă şi ei ce văd, ca însăşi mama lor, căci lecţia tăcerii determină ca vederea şi meditaţia să
dezvăluie lucruri profunde, ce nu se spun sau nu se ştiu.
Potretul moral bazat pe duritate, hotărâre, curaj, culminează cu imaginea ei încălecând bărbăteşte pe cel mai vrednic
cal dintr-un şir în care sunt legaţi câte cinci, ca o amazoana autentică. Tot călare şi cu puşcă pleacă Vitoria la drum, astfel
încât portretul realist capătă, prin aceste ultime aspecte, trăsături romantice.
-raportul în cuplu dintre bărbat şi femeie arată rolul pasiv al femeii, supusă forţei lui fizice, lipsei de educaţie şi de
independenţă financiară; lipsa de cunoaştere a lumii, deşi o protejează, o ţine şi captivă în „Ţara de Sus”, în raport cu soțul
reprezintă „prima femeie‟.
-raportul dintre femeie și ceilalți bărbați e diferit:Inteligenţa ei îl scoate din sărite pe Calistrat Bogza, pentru că îndrăzneala
ei este de bărbat. De altfel, enervat, Bogza gândeşte: „Muierea-i muiere şi bărbatu-i bărbat”, replică ce intră în contrast
comic cu scena următoare, a arestării. Această ipostază a Vitoriei duce, deci, la transformarea ei de la prima femeie, în
accepţia lui Gilles Lipovetsky la a treia femeie, prin faptul că limbajul ei se desăvârşeşte, prin faptul că reuşeşte să se
descurce în „ţara bărbaţilor” mai bine decât ei 11
 2.Maria și Creanga de aur- femeia duală

Maria, nepoata lui Filaret şi a Teosvei, este o grăitoare prezenţă feminină, în acest roman. Povestea ei este, ca în toate romanele
de această dimensiune, destul de simplă, în sensul că e curtată de un trimis al mamei împăratului Constantin pentru a-i găsi
acestuia o soţie vrednică; motivul căsătoriei este responsabilizarea fiului de către împărăteasa Irina, Vasilisa, care ar dori astfel să-l
despartă pe fiu de o viaţă de desfrâu şi răutăţi. Fata apare în vis episcopului Platon de care împărăteasa ascultă, tot acesta
observând calităţile lui Kesarion imediat ce-l priveşte. Kesarion este emisarul acestei solii. El o găseşte pe fată, îi dă să încerce un
condur împărătesc cu cocostârci de argint; potrivindu-se, condurul îşi aşteaptă perechea în sensul că, dacă o place şi Constantin,
Maria va deveni împărăteasă. De la început, tinerii sunt prezentaţi în antiteză, căci, Constantin, „Era fiul lupoaicei. Era aprig ca şi
Vasilisa, mama lui, însă numai pentru desfătarea cărnii.”. Maria, în schimb, are 16 ani, e sfioasă, „Avea păr negru şi greu, ochi mari
adumbriţi de gene lungi […]. Văzând-o, Kesarion gândeşte: „O, vedenie a frumuseţii eterne!”. Educaţia pe care o primeşte arată
modestie şi bună cuviinţă, căci bunicul ei, Filaret şi-a împărţit toată averea săracilor, iar potretul lui fizic denotă aceeaşi demnitate şi
frumuseţe care se multiplică parcă: „ cu barba albă şi fruntea înaltă. Avea ochii negri, vii şi veseli”.
Maria place celorlalţi mai ales prin modestie; se revelă în ochii tuturor ca „un dar al cerului. Era o armonie mlădioasă. Era un
cântec al mersului”. Privirea lui Constantin, însă, evaluează alte aspecte: „Erau ochi plini de adâncimea plăcerilor. Constantin
cunoscu şi el că aceasta trebuie să fie aleasa şi o dori numaidecât, ca pe o jucărie”. Această caracterizare diferită determină
pluriperspectivismul, în sensul relativizării imaginii personajului; un adevăr fundamental despre modul în care sunt caracterizate
personajele este că nu contează aproape niciodată trăsăturile esențiale ale personajului, ci ce anume caută să evidențieze sau să
obțină cel care îl privește. Ca atare, frumusețea Mariei e duală, pe de o parte o caracterizează, înnobilând-o, pe de altă parte
provoacă plăcerea, tentația corporalității. Generează lumină în aceeași măsură ca și întuneric.
Lucrurile pe care le săvârşeşte Constantin nu sunt pe placul Mariei, căci ea recunoaşte că soţul ei are alte plăceri: îşi
petrece nopţile „prin băi publice şi prin lupanare”. Despre practicile soţului, care ar trebui învăţate şi de către Maria, după părerea
sclavelor, ea spune că sunt „o broască râioasă vie, pe care n-o pot înghiţi”. Această tristă dramă conjugală determină mustrări de
conştiinţă pentru Kesarion care posteşte şi deplânge soarta fetei: „eu am fost solul care am adus o floare curată şi am aruncat-o într-
o volbură prihănită”.
. Poate că, în fond, toată evoluţia evenimentelor poate fi o strategie: împărăteasa Irina are un plan ticluit, în care Maria şi
Kesarion sunt simple marionete. Meditând asupra realizării căsătoriei dintre o fiinţă pură şi Constantin, Kesarion crede că
împărăteasa a vrut ca prin sacrificarea acestui suflet nevinovat să arate poporului sufletul monstruos al bărbatului. Virtuţile femeilor
par să evidenţieze tabloul grotesc al gândurilor şi faptelor soţilor. Dacă această reunire a contrariilor a fost urzeala unei femei, cum
bănuieşte Kesarion, în stare să-şi devoreze propriul fiu, slab, nevolnic, impulsiv, renegarea Mariei fiind un pretext pentru pedepsirea
dură a fiului ei, atunci Irina este cu adevărat femeia demonică aflată în opoziţe cu tipul feminin suav, angelic reprezentat de Maria.
Însă, așa cum am văzut, puritatea poate ascunde în sine ispita, așa cum lumina ascunde în sine întunericul. Cele două femei
devin excepţionale prin dualitatea lor, situată între magie și realism, între puritate și ispită, dar, mai ales
prin actele lor de tăcere. Astfel, devin excepționale prin faptul că reușesc să construiască o lume în care
nu mai există autoritatea de tip patriarhal, o lume fără bărbaţi. 12
II.2 Femeia, singurătate și ascultare, în romanul lui Rebreanu –femeia-trofeu
Ana și Florica sunt portretizate difuz, pe o mare suprafață textuală.
Destinul nu îi hărăzește Anei doar un tată bețiv, autoritar și un soț viclean.
În plus, Ana nu e frumoasă, fapt ce generează tragedia personală, căci pentru țăranii
mânați de instincte este mai important ceea ce văd, ceea ce au, decât calitățile sufletești
ale soției. Nici celălalt pretendent al Anei, George Bulbuc nu o consideră pe Ana cea
subțirică, cu mersul șovăielnic, foarte frumoasă: „Nu zicea că-i cine ştie ce de frumoasă, ‟
dar Ana îi fusese „făgăduită‟. Actrița Ioana
Crăciunescu
Dragostea poate face minuni și George reușește să-și schimbe perspectiva când Ana pare inaccesibilă:
mergând mereu pe la ea, „i se părea frumoasă ruptă din soare‟
Naratorul o caracterizează direct înaintea scenei sinuciderii: „Cu obrajii galbeni, supți, cu nasul subțiat părea
însăși desperarea‟
Pe Florica, în schimb, Ion o vede ca pe un etalon al frumuseții „Râsul ei cald, buzele ei pline şi umede,
obrajii ei fragezi ca piersica, ochii ei albaştri ca cerul de primăvară”, iar George o privește la început doar ca pe
un tovarăș de suferință. Singurul motiv pentru care dansează cu ea este gelozia, căci plecarea Anei de la horă
cu Ion determină o mare tragedie în sufletul lui.
Femeile devin, deci, ținte ale parveniților, în cazul în care provin din familii bogate,
sau monede de schimb ale orgoliului lor. Sunt „femei-trofeu‟, dorite pentru o perioadă sau
din anumite motive, iar dragostea și plăcerea de a privi o femeie au în sistemul de referință al
bărbatului, în mod evident, caracter secundar.
Femeii îi rămâne un rol neînsemnat, secundar, căci societatea nu îi oferă
posibilitatea de a intra în lumea bărbaților, ci doar pe aceea de a trăi în umbra lor, gradul de
dezvoltare socială fiind invariabil acela al primei femei femei

13
Feminitate… fără femei .SUPRAPERSONAJUL

Roza Lang reprezintă pentru Titu prima lui experiență erotică,

pasiunea lui pentru ea este autentică. Surprinzător, Roza nu e o
femeie îndrăgostită, căci peste un timp,când îl reîntâlnește pe Titu
i se adresează cu dumneata, semn al unei amnezii desăvârșite.
Ea este, totuși, o inițiatoare în dragoste, o bacantă care săvârșește
un ritual fără să aibă vreo valoare sentimentală. Devine doar pe
jumătate bovarică, suficient cât viciul ei să nu o degradeze definitiv.
Inițierea aceasta în dragoste are consecințe deosebite
asupra lui Titu, căci mereu aseamănă viitoarele pretendente cu TATIANA STEPA, FEMEIA DE LUT
Rosa, iar răceala sau interesele acestora nu corespund
idealului feminin pasional.
O altă feminitate fără obiect este pământul. Ion privea brazdele lucitoare cu „dragoste pătimașă‟,
iar secvența sărutării pământului, într-o zi de luni, primăvara, sugerează începerea unui nou ciclu
existențial. Pământul se ține de opinci ca niște „ibovnice credincioase‟, Ion constatând că „s-a dezbrăcat
de zăpadă locul ca o fată frumoasă care și-ar fi lepădat cămașa, arătându-și corpul gol ispititor‟.
Revelația vizuală, atingerea erotică ce par a aparține unei ființe uriașe îl determină și pe Ion să fie un
adevărat erou de basm care a reușit să învingă balaurii, potrivnicii. Doar pământul e pentru Ion „prințesa
din basme‟, iar sărutul e atât de pătimaș încât ființa lui e absorbită cu totul.
Întrepătrunderea aceasta cu pământul-ibovnică este considerată un semn al morții ce va veni, căci
ea va fi cea care îl primește în sânul ei întru eternitate. Moartea devine mireasa lui Ion, iar lăcașul de veci
va fi pământul ce-i fusese încă de mic „mai drag ca o mamă‟; altfel spus, doar pământul are atât
atributele mamei, grijă, protecție, cât și ale erotismului simțit deplin, prin descrieri sinestezice acute.
Sărutarea brazdei, obicei banal în lumea satului, întâlnit sub forma unei metanii pentru a aduce
Dumnezeu spor în toate, devine în viziunea rebreniană o contopire erotică, prin care ființa face traseul
invers din momentul creației. Își leapădă dragostea față de cele omenești, sufletul, și revine în huma din
care a fost făcut.

14
 Astfel, prin cele trei forme ale feminității care depășesc în mod clar forma trupească și
se desăvârșesc în reprezentări eterice specifice suprapersonajului, se subliniază o
contrapondere a sărăciei reprezentative a personajelor feminine. Nici Laura în
cumințenia ei, nici Ana în pasiunea ei bolnăvicioasă, nici Florica cea frumoasă nu
sunt îndeajuns de diversificate, de mature, pentru a-și permite să schimbe cu
inteligență și dezinvoltură diferitele laturi ale personalității lor. Nu ajung, parcă nici
măcar la stadiul de prima femeie, fiind doar femei-trofeu dorite pentru o caracteristică
unică, zestrea sau frumusețea.
Misterul feminin se revelă surprinzător doar printr-o femeie fără memorie, banală, dar
care determină mari pasiuni, printr-un loc personificat -pământul- sau printr-o
experiență- moartea- ; cele trei sunt prototipuri de feminitate fără femei ce reprezintă,
de fapt, trei momente decisive ale existenței: pasiunea, nunta, moartea.

15
 Feminitate în romanul lui George Călinescu. A doua femeie, femeia în devenire
Titlul textului aduce în prim plan figura personajului feminin; Otilia este fata vitregă a lui moș Costache
Ea nu este o apariție senzațională, ci mai ales o formă de discreție feminină: „un cap prelung și tânăr
de fată, încărcat cu bucle, căzând până la umeri‟, o fată „ subțiratică, îmbrăcată într-o rochie foarte
largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc și cu o mare coleretă de dantelă pe umeri″
Comportamentul fetei e bazat pe legea contrastului, ea manifestându-se zburdalnic, aproape haotic.
Fata pare mai curând copil, fără a avea conștiința propriei feminități. Cu toate acestea, cea mai mare calitate a
Otiliei este responsabilitatea. Ea cere frecvent bani de la Pascalopol, bani pentru alții, mai ales cei necesari
pentru studiile lui Felix, îndeplinind astfel o parte din obligațiile tatălui, pe care acesta le neagă nepăsător
Obișnuită cu stilul de viață oferit de Pascalopol și conștientă de faptul că „rostul femeii este să placă‟,
ea alege să trăiască alături de el, bucurându-se de cei „cinci-șase ani‟ în care femeia este fermecătoare.
După prima plecare cu Pascalopol la Paris, cunoașterea vieții este mai clară pentru Otilia, după cum observă
Felix, considerând-o o ființă superioară care se maturizează pe parcursul romanului, făcând întâi
reflecții amuzate: „Sunt întâia ta cucerire. Pe când a doua?‟, iar apoi triste: „Succesul nostru [al
femeilor] în viață e o chestiune de viteză, iubite Felix‟
Deși Felix neagă faptul că viziunea asupra Otiliei s-ar putea schimba, la mai mulți ani după plecarea ei,
reîntâlnindu-se cu Pascalopol, nu o recunoaște pe Otilia în fotografia ce înfățișa o femeie frumoasă, „gen
actriță întreținută‟.
Epitetele din familia Tulea nu contenesc să arate malițiozitate: verișoara Otiliei, Aurica, rămasă fată
bătrână, o consideră „dezmățată‟, iar Aglae spune că e „orfană‟, „stricată‟, inducându-și grotesc prin
umilirea fetei o stimă de sine falsă, calmându-și totodată invidia. Despre sine Otilia spune că e „o fată ca toate
fetele‟, „liberă‟, astfel încât prin reflectarea poliedrică, ea nu rămâne aceeași în ochii vreunui personaj, ci
reprezintă un exemplu clar al faptului că nu există cunoaștere obiectivă a sufletului uman, în ciuda obiectivării
perspectivei narative sau a înregistrării unui număr mare de opinii.

16
 În mod clar, ea nu e un mister erotic
datorat faptului pentru Felix este o„ fată incertă‟, cum se
întreabă Al. Rosetti în corespondența către autor, ci este
enigmatică prin „feminitatea ei, mereu proaspătă‟.
(Pompiliu Constantinescu). Frumusețea fizică, dar și a
caracterului reprezintă, așadar, modul prin care femeile
cuceresc, în tinerețe; dar, aceste trăsături sunt efemere, se
estompează până la dispariție încât transformă
feminitatea, înțeleasă ca atracție pe care femeia o poate
exercita, în cochetărie, autoritate exagerată, răutate,
pragmatism etc. Bucuria de a fi adorată de către bărbați,
de a li se oferi diverse lucruri, se transformă în disperarea
de a mai menține cât de puțin avantajele care le sunt
acordate când sunt admirate. Femeia nu își îngăduie
libertăți decât la nivel discursiv. Ea reprezintă a doua
femeie în accepția lui Gilles Lipovetsky, prin forța de
atracție exercitată și inteligența ei, dar este dependentă
financiar de bărbat.

17
 III. ROMANUL MODERN SUBIECTIV. ROMANUL
POLIFONIC

 Apariția literaturii feminizate prin viziune narativă ține de o istorisire a

emoțiilor, a sentimentelor, a afectului, lăsând în urmă rigidul, omnisciența
autosuficientă specifică naratorului obiectiv, „rațional‟, „lucid‟, „frust‟,
„riguros‟, „robust‟ (Iulian Boldea), adică scriiturii masculine. Vrând, nevrând,
schimbarea de perspectivă narativă coincide cu afirmarea scriitoarelor și a
drepturilor acestora, din orice punct de vedere, social, artistic, familial,
intelectual. Bărbații înșiși acordă atenție femeii, descoperind-o ca semn
distinct al succesului operei. Se spune, de fapt, că romantismul descoperă
succesul evidențierii femeii, prin transformarea ei succesivă sau prin tipuri
diferite ce surprind farmecul și misterul ei, de la „fata de împărat‟ la
Cătălina. Modernismul le analizează detaliat, abordând aspecte rar
conturate până atunci.

18
 Femeia redusă la fapte. Ela și altele

În romanul camilpetrescian, dragostea e „proces de autosugestie‟

în care cei doi, îndrăgostiții „au drept de viață și de moarte unul asupra

celuilalt‟. Din start, iubirea nu e un construct ideologic comun în ciuda

utilizării formei de plural a verbului, ci e pasională și irațională.

 Sultana Craia arată cum nesiguranța personală, neîncrederea duc în cadrul cuplului la o „sistare a
spontaneității soției, ceea ce permite instalarea minciunii între soț și soție‟. Minciuna există de la început, iar
Ștefan e incapabil să înțeleagă cum alții pot avea alte păreri despre dragoste, motivându-și doar că „n-au
habar despre ce vorbesc‟. Pentru a nu-i fi declanșate reacțiile nervoase, el determină tăcerea celuilalt sau
minciuna, orice poziție de egalitate fiind respinsă sau ridiculizată, întrebările pertinente ale soției despre
chestiuni filosofice determinând catalogări ironice, deși afectuoase, precum „proastă mică‟.
 La început el ne mărturisește că în făptura Elei era „atâta tinerețe, atâta frângere și atâta nesocotință în
trupul bălai și atâta generozitate în ochii înlăcrimați albaștri‟, că era „un continuu prilej de uimire‟ , iar la
final, după ce o scrisoare anonimă pare să-i confirme infidelitatea Elei „Am privit-o cu indiferența cu care
privești un tablou. Și frumusețea ei blondă era acum de reproducere în culori, vreau să spun că avea ceva
uscat, fără viață, așa cum e uleioasă și grea culoarea tabloului original și luciul banal al cromolitografiei…‟.
Femeia unică devine inautentică, lipsită de valoare; de fapt, chiar de la ritualul iubirii inițiat de femeie după
ce el e lăsat la vatră din cauza unei răni de război, în care el analizează oarecum tern, rece semnele timpului
lăsate pe trupul ei, are loc o distanțare definitivă. El înlocuiește în planul reveriei portretul grotesc al soției
regăsite cu „ genunchi mici de țigancă ca niște mere‟, referire la fata cu obraz verde de la Vulcan. Preferă,
deci, o altă vânătoare de iluzii, de frumusețe, îndrăgostirea lui fiind o încercare de posedare a tinereții, a
frumuseții; fuge de realitate, de trăirea iubirii sau de cunoașterea adevărului, a certitudinii.

19
 Ela, doamna T, Emilia
 Portretul ei conține secvențe impresionante, instantanee fizice cu rol de confirmare a frumuseții, dar
personajul feminin e prea vaporos și aparent inconsecvent pentru a avea un caracter anume. Nici
înger, nici demon, personajul feminin din romanul interbelic este, o zână a neliniștii, cea care
determină experiențe deosebite, la care, din nefericire, din prea multă impulsivitate, Ștefan rămâne
opac. Istoria iubirii mărturisite de Ștefan evidențiază personajul feminin captiv în conștiința lui
străbătând „haltele intermediare de la ipostaza unică la femeie‟ (Sultana Craia, Îngeri, demoni și
muieri)

 Personaj idealizat, doamna T din Patul lui Procust este, am putea spune,

un personaj întreg, prima femeie autentică din romanul interbelic. Este și ea o

femeie văzută prin ochii unui bărbat, dar ea devine, într-o structură polifonică,
personaj-narator, purtătoare a unui mesaj despre sine. Dubla perspectivă
asigură, în mod clar, un plus de cunoaștere.
„Nu înaltă și înșelător slabă‟, „alternând o sprinteneală nervoasă cu lungi

tăceri melancolice‟ doamna T nu este frumoasă, așa cum ne asigură și Autorul.

Dar, are „un păr bogat de culoarea castanei cu irizări și luminiscențe‟, fluxul ei

de feminitate emană „o permanentă tensiune intelectuală‟ și e străbătută mereu

 Emilia Răchitaru este o actriță demimondenă, lipsită de talent. E considerată „un ospăț
de carne‟, în deliciile căruia Fred se complace, fără a ne dă seama, după cum
observă și Sultana Craia, de ce merge la Emilia cu un infinit dispreț și nu preferă
„festinuri mai fine‟.
 Emilia este opusul doamnei T, după cum observă Fred: „Frumusețea-i
caligrafică e uneori jignitoare.‟ „Are capul rotund de tot cu părul pieptănat lipit,
cu o frunte ca un fragment de sferă … așa de limpede de parcă nici unul dintre
milioanele ei de strămoși n-a încrețit-o vreodată din cauza vreunui gând‟; cu
toate acestea, sărăcia ei de spirit pare să-l facă să se simtă bine, superior,
făcându-i oarecum plăcere să sondeze lipsa de talent a Emiliei, imoralitatea și
aroganța ei
 Limbajul ei este șocant, căci denotă lipsă de sensibilitate primară și existența
unei viclenii ce sugerează ură față de bărbații pe care-i păcălește. Astfel, pentru
ea Ladima era cam „haloimăs‟, i s-a dat o dată „treacă-meargă‟, dar nu era „de
înțeles‟, deși…„ mă iubea mult, săracul ‟.
 Femeia este, în romanele camilpetresciene, expulzată din spațiul interior
masculin, devine o amenințare adresată orgoliului masculin prin libertatea ei de
a gândi.
 În romanul subiectiv, deși prototipul femeii evoluează, acest lucru produce o
serie de personaje masculine frustrate de lipsa de autoritate, care fusese
statornicită la nivel inconștient de generațiile precedente. Urmând o lege
biologică, a naturii, pentru că nu se pot adapta, ei mor, se retrag din scena
ficțiunii după ce și-au etalat idealurile, sensibilitatea, febrilitatea, iar femeile
trebuie să se adapteze și să supraviețuiască singure.
 Femeia – revelație în opera lui Mircea Eliade
 Prin Maitreyi Allan descoperă o adevărată poetizare a jocului dragostei, înțelegând „iubirile‟ fetei:
pentru pomul cu șapte frunze, pentru un tânăr care îi dă o coroniță într-un templu, pentru prietenii
care își ating picioarele sau chiar le strâng în semn de respect, pentru un guru, lider spiritual al
fetei căruia îi era promisă ca soție, Robi Takkur. Dorește nu doar posesiunea fizică, ci accesul la
gesturi mici permise doar membrilor familiei precum să atingă brațul când vorbeau, să o scuture
de păr în joacă, să o bată pe umăr. „Gesturile acestea de abandonare inocentă mă chinuiau mai
mult decât orice rival.‟ Senzualitatea pe care o consideră Allan o formă de posesie este pentru
ea un act gol de semnificație, viciu, căci dragostea împlinită nu e lipsită de datorii. Împlinirea
iubirii trebuie să ducă la respectarea datoriei față de strămoși, provoacă teama de karma,
respectiv datoria de a procrea.„[…] mă gândeam unde se găsește adevărata sinceritate a
simțurilor, adevărata inocență a cărnii, la ei sau la noi civilizații? ‟
 Nicolae Manolescu este convins că povestea de dragoste nu e orientală, nu ține mai ales de
diferențele religioase și culturale, ci e o poveste obișnuită, în sensul unei pasiuni devoratoare, în
care fata, aflată la vârsta primei iubiri se dăruiește total și definitiv. Ea este o Julietă orientală în
primă fază, o Ofelie ce divinizează iubitul, asemănându-l elementelor cosmice (musonul, soarele
meu), atunci când el este departe. Cu toate acestea, Maitreyi e, poate, personajul feminin cel mai
surprinzător din romanul modern, căci idealul ei nu este cel de integrare în societate, de
supraviețuire sau de adaptare, iar despre cochetărie, dorință de a fi admirată, nu poate fi vorba.
Felul ei de a fi e profund și idealist, creat din esențe și mituri, redevenite prin ea vii și exprimate
plenar; experiența epifanică – ca o coborâre a sacrului în profan – este deopotrivă înălțătoare
spiritual și distructivă în plan material.

22
 Iubita absolută rămâne pentru Allan Maitreyi, decantată în sfera perfectă a amintirii. Ea e
rememorată ca o poezie a gesturilor și a dăruirii, pe când jocul de-a iubirea cu celelalte femei –
Jenia, Geurtie- este doar o satisfacție de moment înregistrată ca o confirmare a virilității.
Vindecarea există, cumva, ca o formă de supraviețuire fizică într-o viață moartă spiritual; prin
amintire și ficționalizarea iubirii se prelungește dragostea eternă și difuză pentru Maitreyi, dusă
ca o boală, refuzată, dar în deliciile căruia gândul străruie.
 Femeia este în opera lui Mircea Eliade o adevărată vrajă, emanând totul,
sacralitate, copilărie, viață, moarte, duioșie, erotism. Iubirea abolește parțial
conștiința bărbatului, dar el nu poate să accepte definitiv o altă natură. În lumea
rece, europeană, rațională bărbatul preferă să trăiască mai liniștit, cu nostalgia
paradisului pierdut și cu sentimentul ratării, decât în patosul sentimentelor
care-l consumă atât de puternic. Preferă femeia care se oferă, cocota sau
prietena, mai mult decât cea autentică, care-l transformă, căci se pune în final
accentul mai mult pe efectele relației decât pe intensitatea sentimentului de
iubire. Iubita și iubirea devin experiențe, etape din viață, femeile sunt trofee,
rolul bărbatului rămânând, indiferent de intensitatea iubirii, să revină irațional și
ciclic la descoperirea altor femei.
 III.3 Anton Holban și abolirea feminității –femeia casetă
 În opera lui Holban se instaurează, relația stăpân-slugă,
protagoniștii jucând rolurile consecutiv
 În O moarte care nu dovedește nimic dragostea dintre Irina și
Sandu oferă spectrul femeii ca vas gol, fără personalitate.
Manechin desăvârșit, ea va fi ruptă în două de cele două
influențe masculine care o modifică și mesajul lor contrar va
determina ruptura interioară și presupusa sinucidere. La vestea
morții ei, Sandu stătea lângă Colette căreia îi face un tablou
romantic, învăluitor: „Colette e fragilă și vaporoasă, piciorul ei
mititel abia atinge pământul, vorba ei sună încetișor ca cristalul
lovit încetișor cu un cuțitaș de argint […] pun în ea sau iau din
ea, ca dintr-o casetă toate gusturile mele‟. Frumusețea fizică
fără cusur, spiritul posesiv al fetei nu contează, încât Colette, ca
și Irina, devine o femeie-casetă de o platitudine aproape totală,
cu o dragoste ce nu presupune discuții sau concurențe.
 Concluzionând, opera prezintă destinul femeii văzut prin
ochii bărbatului, deposedată de propria gândire și de modul
personal de a fi prin acțiunile lui ce transformă hiperanaliza în
tortură. Bărbatul nu poate empatiza, lumea sa e egoistă. Când
nu poate controla relația încearcă introducerea sentimentului de
nesiguranță, teamă sau a unui tabiet comun care, indiferent de
grotescul acestuia – discuția cu iubita despre bărbatul cu care
ea l-a înșelat –, construiește între cei doi o stranie dependență.
 Primăvara, de Ștefan Luchian

24
  Ciclul Hallipilor prezintă nu doar o femeie, ci generații de femei văzute în
Sfâșierea evoluția snobismului: generația veche e reprezentată de Lenora și Doru
feminității, Hallipa, următorii sunt Ada Razu și Maxențiu, iar ultima, reprezentată de Elena,
Coca-Aimeé e generația scutită de a mai munci sau de a resimți vreo povară
femeia socială, conturând un grup închis ca o „castă‟.
ambițioasă  Femeia intră în competiție directă cu bărbatul, vrea să-și construiască un
destin conștient, chiar își permite „o desființare‟ a lui prin ironie. Elena îi spune
lui Nory despre soțul ei:„ Așa mare cum îl vezi, nu există!‟; așa cum altădată
bărbații își prezentau în public amanta pentru a gira astfel forța de posesie, de
seducție, astfel și femeia independentă financiar și având deja admirația unei
întregi lumi consideră partenerul o sursă de distracție.
 Femeile, cu adaptabilitatea specifică, deși au o coerență interioară, justificând
astfel și cele mai ciudate pasiuni, devin orice, de la victime ce-și acceptă
soarta dacă au ceva de câștigat (Lenora), până la călăi ce pun în slujba
devenirii personale viața altora (Ada nu acceptă plecarea prințului la băi pentru
tratament până nu obține o invitație la concert).
 Poveștile amplificându-se, bârfele, promiscuitățile morale sunt
aproape maladive. Astfel, se sugerează chiar admirația unei
femei față de o alta (Cora față de Coca Aimée), nu ca expresie a
unei pasiuni, ci ca formă de autarhie, de independență dusă la
absurd în vederea izolării față de factorul masculin.
 Personajul feminin este neapărat o femeie mondenă cu
ambiții, purtătoarea unor pasiuni neobișnuite sau a unor reverii
bolnăvicioase, pot crea bărbatul de lângă ele sau îl pot distruge,
devenind adeseori fie ca ispite, fie ca salvatori, manipulatoare,
păpușari ce abolesc conștiința proprie sau pe a altora.
25
 Manuale alternative.
Clasa a IX-a Raluca Dună, Limba și literatura română. Manual pentru clasa a IX-a , Editura Didactică și Pedagogică,
2007
Adrian Costache, Florin Ioniță, M.N Lascăr, Adrian Săvoiu, Limba și literatura română. Manual pentru clasa a IX-a ,
Editura Art, 2004

 Manualul de la Editura Didactică și Pedagogică pentru clasa a IX-a abordează romanul interbelic,
cu referire la Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade, ilustrând tema adolescenței.
Fragmentele generoase subliniază esențialul în evoluția personajului
 Înțelegerea textului este făcută gradat, itemii obiectivi, cu alegere duală, cu alegere multiplă etc.
fiind succedați de cei cu răspuns scurt, trecându-se mai apoi la itemi subiectivi ce permit
caracterizarea personajului masculin sau la compuneri scurte ce comentează relația dintre
personaje.
 Exercițiile, din păcate, nu au în vedere portretul femeii în conștiința masculin.Textul e privat de vreo relație cu
imaginea, întrucât nu este ilustrat, dar prezintă comentarea unor secvențe în care se inserează opinii critice și
câteva elemente de teorie literară, tema textului, motive literare etc. Se observă că rolul propunerii fragmentelor
destul de lungi este acela de a determina o lectură cât mai extinsă, familiarizarea cu tematica textului și
înțelegerea semnificațiilor globale
 Manualul de clasa a IX-a de la Editura Art prezintă un design mai atrăgător, modern, prezentând texte scurte și
imagini cu autorul, fotografii ale manuscriselor sau ale unor decoruri ce conturează o anumită epocă. Informații
suplimentare, despre autor sau despre conceptele literare, sunt puse în coloană în marginile paginei, cu o culoare
diferită, verde, fapt care organizează înțelegerea, accentuând noțiunile tranferabile. La partea intitulată Dincolo de
text se urmărește stabilirea unei relații cu viața cotidiană, prin identificarea unor asemănări sau deosebiri între
situațiile din text și cele reale, sau se sugerează că unele evenimente și modul de a fi al unor personaje pot
reprezenta exemple în vederea susținerii unor argumente sau opinii

26
 Manuale alternative și auxiliare didactice

 Aspecte cu adevărat inovatoare, cum ar fi învățarea interactivă, sunt propuse printr-un auxiliar
apărut la editura Paralela 45 , „mai bogat decât un manual‟, după cum ne asigură o notă de
prezentare, în sensul că elevii pot contura un portofoliu personal – PP – , pot consemna părerile
lor prin jurnale de lectură, pot evidenția PE, adică secvențele de învățare propuse pentru
portofoliul disciplinei, în sensul aprofundării conținuturilor. Auxiliarul reprezintă un instrument util
prin care se pot iniția cunoașterea mitologiei, a literaturii universale. De asemenea, itemii au un
nivel avansat de concepere, căci permit interevaluarea, jocul de rol și alte metode active ce
dinamizează procesul învățării. Singurul neajuns ar fi că, prin formularea itemilor în ceea ce
privește prezentarea personajului Maitreyi, din opera eponimă propusă lecturii, portretul acesteia
este o preocupare secundară, insistându-se pe stările, sentimentele personajului-narator.

27
 Manuale alternative, clasa a X-a și a XI-a
Nicolae Manolescu (coord.), George Ardeleanu, Matei Cerkez, Dumitrița Stoica, Ioana Triculescu, Limba și
literatura română, Manual clasa a X-a, Editura Sigma, 2005
Alexandru Crișan, Liviu Papadima,Ioana Pârvulescu, Limba și literatura română, Manual clasa a X-a, Editura
Humanitas Educational, 2005

 Editura Sigma prezintă un manual care pune accentul deopotrivă pe textul literar și pe elemente
pragmatice ale comunicării, scrisul funcțional. Conceptele literare specifice folosite în analiza textului sunt
explicate minimal, manualul încurajând nu atât asumarea unor interpretări anterioare, cât „lectura
nemijlocită‟, excluzând comentariul gata făcut. Explicațiile devin întrebări stimulatoare, altfel spus, se
încurajează o descoperire ad-hoc, în momentul lecturii sau la clasă, scopul fiind evitarea reproducerii
mecanice. Materialul critic sugerat a fi folosit în rezolvarea cerințelor se oferă odată cu formularea
cerințelor, ca sugestie de rezolvare. Este de apreciat o asemenea abordare, întrucât se sugerează că
procesul de învățare e un flux continuu, pe măsură ce gradul de complexitate al întrebării crește, cu atât
sugestiile cu privire la rezolvarea sarcinii sunt mai multe. Un alt avantaj al învățării după acest manual
constă în faptul că pentru fiecare dintre trăsăturile clasice ale romanului, esențiale în structurarea unui
eseu pentru bacalaureat, se oferă o scurtă serie de întrebări. După ce se oferă un răspuns acestora, se
pot decanta subiectul, tema, structura romanului, personajele, secvențe decisive pentru destinul lor,
trăsăturile acestora, relația dintre ele, tipul de narator, încadrarea în curent literar, viziune despre lume;
altfel spus, pregătirea în vederea examenului de bacalaureat pare a fi rațiunea structurării manualului.
 Cu toate acestea, manualul de la editura Humanitas are un design mai atractiv, prezintă generos
elemente de teorie literară pe marginea textului, rubrică numită Dicționar literar, iar secvențele critice sunt
indicate în chenar verde. Se remarcă, de asemenea, că formularea itemilor încurajează dezbaterile,
interacțiunea între elevi pentru explicarea unor secvențe sau a unor aspecte ale acestuia, exprimarea
preferinței pentru unul dintre personajele feminine, astfel încât atât dezvoltarea spiritului critic, cât și a unei
atitudini afectiv-emoționale față de personaje este asigurată. Nu mai puțin de patru alte rubrici, Dincolo de
text, Criticii spun, Biblioteci deschise, Citiți despre… , sugerează lecturarea unor alte cărți din literatura
universală sau română ce propun o tematică similară.

28
 VI.METODE DE PREDARE MODERNE
VI.2.1 Lecția de predare și însușire a noilor cunoștințe
BRAINSTORMING

 Metoda poate avea mai multe moduri de realizare, de la conturarea unei singure secvențe în
etapa de evocare, la considerarea ei ca metodă de bază, desfășurându-se pe mai multe etape
 După enunțarea obiectivelor, în momentul enunțării temei și a sarcinii de lucru, elevii, împărțiți de
obicei pe grupe, vor trebui să spună un cuvânt pe care-l asociază cu tema de discuție.

29

VI.2.1.2. Predarea-învățarea reciprocă
Este considerată cea mai eficientă formă de învățare, mai ales de către cel care organizează
conținuturile și conduce învățarea. Astfel, dacă prin prelegere se observă că învățarea se produce într-un
procent de 15-20%, această metodă își poate atinge eficiența maximă, ducând la însușirea conținuturilor
în jur de 90%.
 Ca obiective ce pot fi realizate enunțăm:
 1. dezvoltarea abilității de comunicare și cooperare în cadrul lucrului în echipă
 2. sintetizarea unui conținut
 3. reliefarea secvențelor reprezentative pentru definirea temei sau pentru caracterizarea personajului
 De obicei se împarte textul în grupuri de câte patru până la șapte membri și se desfășoară astfel:
 Aleg un text pe care îl împart la numărul de elevi care constituie grupul, ce discută tema iubirii în romanul Ultima noapte de
dagoste, întâia noapte de război .
 I.„ – Cu ce drept să ucizi o femei care nu te mai iubește? N-ai decât să te desparți. dragostea-i frumoasă tocmai pentru că
un poate cunoaște nici o silnicie. E preferință sinceră. Nu poți să-mi impui să te iubesc cu sila.
 Căpitanul Floroiu, puțintel, cu fața arsă de soare era de aceeași părere. ‟
 II.„ – Cum poți să ai cruzimea să siluiești sufletul unei femei? Dreptul la dragoste e sfânt, domnilor… Da, da… și aci lungea
mult cu capul întors, cu capul întors a necaz în profil, cei doi a. Îți spun eu…oricând trebuie să-i fie îngăduit unei femei să-
și caute fericirea‟
 III.„Aș fi vrut totuși să spun și eu două vorbe. Simplismul convins ale acestei discuții mă făcea să surâd nervos, căci se
suprapunea celor înveninate din mine, ca în revístele ilustrate prost unde roșul cade alături de conturul negru. Dar, fiindcă
vorbeam încet, nu eram auzit, și cum începeam fraza o voce mai puternică mi-o lua cu hotărâre și pasiune înainte. […]‟
 IV.„–Nu știu, domnule – filosofă cu resemnare căpitanul Dimiu, stând mare, dar cuminte ca o fată, la masă– mie mi se pare
că nevasta nu trebuie să-și facă de cap…mai e și obrazul omului în joc. Și dădu ordonanței șervetul împăturit cu grijă și cu
chibzuială. […] . Nu știu cum vine, dar eu aș achita pe acela care și-a omorât nevasta din pricină că și-a părăsit bărbatul și
copiii‟
 (Florentina Sânmihăian, O didactică a limbii și literaturii române. Provocări actuale pentru profesor și
elev)

30
 Activitatea propriu-zisă- predarea reciprocă

 După citirea primului paragraf, liderul rezumă întregul text. Îi poate conferí chiar și un titlu. Titlu: Despre dragoste,
dezbatere la popota ofițerilor
Rezumat: Doi dintre militari sunt de părere că o femeie, dacă nu mai iubește poate renunța oricând la relație. Ștefan
Gheorghidiu e revoltat pentru că trece printr-o dramă personală, crezând că soția îi era infidelă. Căpitanul Dimiu
are aceleași opinii ca și el, aceea că soția are obligații în fața soțului și a copiilor; dacă i-ar părăsi ar trebui
pedepsită.
 Al doilea paragraf este citit de un alt coleg și acesta îl rezumă sau discută partea care îi revine în sensul oferirii de
clarificări, de informații etc.
Rezumat: Ștefan, timid, vrea să se opună opiniei precedente, acuzând-o de simplism, dar nu e luat în seamă.
 Același procedeu, al lecturii împreună urmată de explicarea și discutarea secvențelor se derulează până la
terminarea textului.
Rezumat: Căpitanul Dimiu respinge idea că femeia poate scăpa nepedepsită dacă înșală sau părăsește.
 A doua grupă ar primi să prezinte câteva secvențe din roman: cina de la unchiul Tache, excursia de la Odobești,
despărțirea și împăcarea.
 A treia grupă ar prezenta fata cu obraz verde de la Vulcan, revenirea acasă de după razboi, despărțirea definitivă,
finalul deschis
 Ultima grupă ar determina grafic traseul personajului și ar evalua activitatea.

31
 CVINTETUL

 Este o metodă simplă, prin care se realizează încurajarea creativității. Reprezintă o poezie cu cinci versuri care
prezintă conținutul unei teme, respectând anumite reguli: primul vers arată subiectul despre care se vorbește sau
pe care îl abordează lecția; al doilea vers este format din două cuvinte, adjective, care caracterizează sau descriu
subiectul; al treilea vers este format din trei cuvinte, care sunt de obicei verbe la gerunziu, ce definesc acțiuni; al
patrulea vers are patru cuvinte ce descriu ceea ce simțim față de subiect, iar ultimul vers definește succint starea
pe care o provoacă subiectul.

 Exemplu: Iubirea,
 Intensă și vulcanică,
 Dăruind, așteptând, suferind,
 Este un joc la ruletă
 Efemer

32
 V.2.2 LECȚIA DE FIXARE ȘI CONSOLIDARE
DEZBATEREA

 De obicei, se constituie două echipe una afirmatoare și una negatoare pornind de la o moțiune:
cauzele despărțirii lui Ștefan Gheorghidiu de soția sa.
 a.O echipă poate susține că gelozia și părăsirea Elei de către Ștefan Gheorghidiu nu sunt
justificate de presupusa infidelitate a acesteia. Echipa va trebui să ofere dovezi -fapte- precum
infidelitățile lui Ștefan, lipsa de comunicare când ia decizii, inadaptabilitatea și încăpățânarea lui,
când refuză să-și modifice câteva aspecte ale ținutei etc.
 b. A doua echipă susține că infidelitatea Elei nu se reduce numai la faptul în sine, ci și prin
preferința manifestată public față de alți bărbați. Ca dovezi se pot aminti: schimbarea mașinii din
excursia de la Odobești pentru a sta lângă domnul G, plimbarea sub clar de lună, atenția
excesivă care i-o acordă, refuzul de a pleca de la o petrecere, scrisorile în care G. se oferă a-i
prezenta omagiile, scrisoarea care îi confirmă lui Ștefan infidelitatea soției.
 Regula este ca nimeni din echipa adversă să nu intervină pe parcursul susținerii opiniilor,
argumentelor ilustrate de fapte; la final se evaluează activitatea, modul de prezentare și
pertinența dovezilor prezentate de fiecare echipă. Se propune o FIȘĂ DE ARBITRAJ

33
 Echipa afirmatoare Criterii Echipa negatoare
A1 A2 A3 N1 N2 N3
Calitatea argumentării, a contraargumentării -
selectarea și ordonarea argumentelor,
pertinența acestora-

Calitatea dovezilor

Modul de prezentare – coerența, conncizia,

adecvarea limbajului, mijloace verbale și
nonverbale, respectarea convențiilor specifice
argumentării

Asumarea rolului- măsura în care vorbitorul

pare convins de ceea ce susține-

Atitudine- toleranță, civilitate, corectitudine,

fairplay-

Observații

34
 METODA PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE
 Pălăriile de culoare diferită arată ce activitate și atitudine trebui să aibă cei care provin dintr-o grupă: pălăria albă – informatorii care
prezintă succint faptele; pălăria roșie – înregistrează emoțiile produse de faptele prezentate, plăcere, indignare etc.; pălăria neagră –
pesimiștii care prezintă doar aspectele negative ale problemei; pălăria galbenă – prezintă optimiștii care văd doar aspectele bune;
pălăria verde– aparține creativilor care propun sugestii noi, chiar modificări ale textului, ale situațiilor, pentru a produce soluții mai
bune; pălăria albastră- propune o analiză echilibrată, realistă a situației, poate interveni pe parcursul prezentărilor, formulează
concluzii.
 Exemplu: analiza personajului Maitreyi din romanul eponim, de Mircea Eliade:
 Pălăria albă: Maitreyi este o indiancă de 16 ani, fiica inginerului Narendra Sen, din Calcutta. Are preocupări intelectuale, studiind limbi
străine, participând la conferințe și scriind poezie. Devine iubita europeanului Allan, găzduit de inginer în casa lui, având o frumoasă
poveste de dragoste. Când relația e descoperită, el va fi alungat, iar ea încearcă disperat să reia legătura cu el. I se spune lui Allan că,
pentru a fi alungată de acasă, se dăruiește unui vânzător de fructe.
 Pălăria roșie: Maitreyi provoacă admirație și milă. Prin iubirea ei deplină, intensă este un personaj feminin deosebit, sensibil, inteligent.
Teama că familia nu îl va accepta pe Allan, suferința ei din dragoste detemină mila.
 Pălăria neagră: Maitreyi știa foarte bine că familia nu va accepta un european ca soț al fetei. În plus, acesta îi necinstise, încălcând
legile ospitalității, astfel încât gestul lui era considerat o enormă lipsă de respect. Mai mult, ea era promisă lui Tagore. Suferința nu se
datorează decât ei, pentru că s-a lăsat condusă de sentimente.
 Pălăria galbenă:Maitreyi are parte, datorită iubirii pentru Allan, de singura dragoste adevărată, dorită de ea, neimpusă de familie.
 Pălăria verde: Maitreyi ar trebui să își consulte părinții cu privire la sentimentele pe care le are pentru Allan și la felul în care ar fi putut
trăi împreună. Allan ar fi trebuit să cunoască mai multe despre cultura indiană, pentru a nu-l dezonora pe cel care-l găzduise și să aibă
în vedere vârsta fragedă a fetei.
 Pălăria albastră: Problema: o iubire imposibilă
 Întrebări: Credeți că dragostea celor doi ar fi fost în alte condiții vreodată acceptată de familie?
 Credeți că dacă ambii sunt la fel de responsabili în relație?
 Credeți că Maitreyi ar fi suferit mai puțin dacă îl refuza de la început pe Allan?
 Concluzie: Maitreyi este o fată sensibilă, afectată profund de prima dragoste. Maturizarea ar trebui să determine acceptarea situației
de fapt, faptul că Allan nu o mai caută, astfel încât acest episod de dragoste nu ar trebui să o afecteze pe termen lung. Ea trebuie să
se integreze regulilor familiei și societății din care face parte, dacă nu e posibil să plece și să se descurce pe cont propriu.

35
 VI.2.3 LECȚIA DE RECAPITULARE ȘI SISTEMATIZARE A
CUNOȘTINȚELOR
JIGSAW
 Jigsaw sau metoda mozaicului este productivă mai ales în lecțiile de sistematizare și recapitulare,
întrucât poate să evidențieze prin lucrul în echipe câteva aspecte importante ale unor probleme. De
exemplu, problema propusă în lucrarea de față este tipologia personajului feminin în romanul
interbelic, astfel încât o clasă, structurată pe 4-5 echipe poate să evidențieze tipul fiecui personaj
feminin din romanele studiate la clasă: Vitoria- Ela Gheorghidiu,-Maitreyi-Otilia.
 Etapa 1:Se solicită aceleași informații despre personajul feminin precum:
 Grupa I Trăsături comune ale personajului feminin din perspectiva mediului din care provin
 Grupa II Trăsăturile personajelor din perspectiva bărbaților lor sau a relației cu aceștia
 Grupa III Interesul pe care îl provoacă personajele feminine din perspectiva cititorului contemporan
 Grupa IV Faptele personajelor din perspectiva unui judecător
 Etapa 2: Împărțirea elevilor în patru grupuri. Fiecare grup studiază una dintre temele propuse,
folosindu-se de fișe de documentare sau de volumele romanelor. Vor nota ideile pe care le vor avea
în cadrul echipei.
 Etapa 3: Elevii vor forma grupuri noi ’jigsaw’’ care vor avea câte un elev din cele patru grupuri
iniţiale. Fiecare dintre noii elevi din grup va prezenta o fațetă diferită asupra personajului feminin,
astfel încât portretul personajului va fi extrem de complex, comparativ cu o analiză obișnuită. Vor
prezenta rezultatele din prima grupă și vor explica, la cerere, modul în care au ajuns la acele
rezultate în grupa precedentă.
 Etapa 4: Activitate comună a noii grupe: Să realizeze un produs comun, de exemplu un pliant
despre personajul feminin din romanul interbelic, folosind cele mai interesante și pertinente rezultate
dintre cele obținute în etapa a doua a activității. O altă posibilă activitate: să organizeze un
clasament al personajului feminin interbelic, folosind drept criterii: independența,
frumusețea,inteligența,succesul, loialitatea etc.
36
 Analiza Swot
 De exemplu, pentru cunoștințe despre personajul feminin în romanul interbelic, la finalul unei unități de învățare putem
evidenția:
 Puncte tari:-Înțelegerea perspectivei din care se prezintă personajul feminine și consecințele acestui mod de
prezentare;
 Realizarea unei caracterizări a personajelor după un plan dat;
 Contextualizarea semnificațiilor textului prin raportarea la spiritul veacului;
 Exprimarea stărilor, emoțiilor provocate de lectură;
 Judecarea unei situații din mai multe puncte de vedere;
 Transferul de experiență sau modul în care textele, întâmplările prezentate pot constitui lecții de viață ;
 Puncte slabe :-Nerespectarea unor parametri în realizarea textului precum: încadrarea în limita de spațiu, folosirea
limbajului de specialitate, lipsa refacerii textelor după sugestiile colegilor sau ale profesorului;
 Stil de lucru inegal, preferința strictă pentru activitățile scrise sau pentru cele orale manifestate de câțiva elevi;
 Teme care solicită mult timp și abilități diferite- de înțelegere și creativitate-;
 evaluări subiective.
 Oportunități - Dezvoltarea gândirii critice;
 Realizarea unor planuri de eseu de tip caracterizare, structurate în așa fel încât planul poate fi folosit pentru orice
personaj dintr-o operă literară;
 Transferul experienței personajelor, în sensul unor lecturi implicate și a unor reconfigurări textuale;
 Redactarea unor texte variate, care dezvoltă limbajul, transpunerea ideilor în comunicare în mod progresiv;
 - dezvoltarea capacității de (auto)evaluare obiectivă
 Amenințări:-Neimplicarea poate determina cunoașterea parțială, necorespunzătoare a textului;
 Absența competențelor de lucru cu textul poate afecta interpretarea textelor la prima vedere, inclusiv a rezultatelor la
examene- la bacalaureat inclusiv-;
 Absența calității textelor produse, argumentări, eseuri, etc. determină imposibilitatea de a realiza un portofoliu de lucru
care să fie utilizat corespunzător în etapa pregătirii pentru examene și concursuri;
 Neimplicarea în activități de rescriere creativă determină o lipsă de adaptabilitate și de coerență în luarea de decizii în
viața personal;
 - Lipsa interevaluării și a autoevaluării determină nesiguranță în ceea ce privește aprecierea propriei munci și
corectarea eventualelor derapaje. 37
 Harta conceptuală
 Hartă conceptuală poate fi și sub formă de copac, evidențiind progresiv acumularea conceptelor, lineară,
evidențiind serii de concepte, de la unul central, la cele secundare și mai apoi cele derivate

Tipul avarului; deși

mamă cu bune
intenții, patima
banului o
dezumanizează

Tipul femeii
independente,
păstrătoare a
tradiției; a treia
Mamă implicată femeie
în creșterea și
educarea
copiilor,
dezamăgită de
lipsa de
recunoștință a
soțului și a
copiilor. Îl va
părăsi pe soț.

38
 PROIECTUL

 Este o metodă de recapitulare și sistematizare deosebit de incitantă întrucât elevul face mai
multe activități specifice redactării: se documentează, structurează ideile într-un plan,
redactează textul, îl revizuiește, îl editează. Lucrul se face de obicei în echipe,
presupunând o organizare decisă la nivelul echipei sau grupelor, astfel încât adesea
profesorul nu intervine în forma de organizare decât la solicitarea elevilor. De obicei, ei își
aleg obiectivele și activitățile pe bază a unei planificări pusă la dispoziție de către profesori,
dar pot propune activități proprii care să ducă la realizarea obiectivelor.
 1.Prima etapă este organizarea, distribuirea rolurilor, urmată de documentare, cu ajutorul
bibliografiei date la clasă la început de an.
 2.A doua etapă evidențiază structurarea ideilor.
 3.A treia etapă duce la scrierea decalogului prin scriere comună.
 4.Ultima etapă a lucrului în echipă este realizarea prezentării.
 5. Susținerea prezentării.

39
Proiect: TRAILER PENTRU RECOMANDAREA
FILMULUI SAU A CĂRȚII

40
 De exemplu, Proiect: Prezentarea personajului feminin în romanul modern subiectiv :
 1. Documentare – grupa 1
 Sanda Radian, Portrete feminine în romanul românesc interbelic, Editura Minerva,
București, 1986
 Sultana Craia, Îngeri, demoni și muieri, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999
 Irina Petraș, Proza lui Camil Petrescu, Editura Dacia, București, 1981
 Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură , Editura
Paralela 45, Pitești, 2008
 2. Structurarea ideilor – grupa 2
 - evidențierea obiectivelor proiectului, punerea unui titlu sau moto sugestiv.
 - constituirea fișelor de lectură pentru fiecare personaj, scrierea unor observații cu privire la
sistematizarea lor în funcție de de anumite criterii: de exemplu,viziunea nararatorului-
obiectivă sau subiectivă-.
 3. Redactarea fișelor de prezentare – Grupa 3: – personajul feminin în romanul obiectiv:
Vitoria, Otilia, Elena Drăgănescu; personajul feminin în romanul subiectiv: Ela, Irina sau
Ioana, Maitreyi
 4. Grupa 4 – Realizarea decalogului personajului feminin din romanul interbelic și
prezentarea Power Point.
 Elaborarea unor relații între text și imagine, cunoașterea și gestionarea adecvată a
resurselor TIC
 5. Susținerea proiectului – Grupa 5
 - organizarea materialului pentru dosarul proiectului
 - construirea unui scenariu al prezentării
41
 - realizarea împreună cu ceilalți membri a fișei de autoevaluare.
 Metoda GRAFFITI

 Este metodă pentru recapitulare sau evaluare, desfășurată de obicei într-un timp destinat
producției și unul destinat prezentării.
 La începutul activității profesorul afişează coli mari de hârtie pentru grupe constituite din 4-5
elevi. Ei determină construirea conținuturilor principale de recapitulat pe baza unor întrebări
scrise la tablă: Ce probleme aţi studiat în această unitate de învățare? Cu ce scop? Ce ați
învățat ?, într-un timp anunțat- 10 minute
 Elevii le completează, trecând de la o coală la alta; fiecare coală se referă la o lecție, un
subiect, un domeniu precum Limbă, Comunicare, Literatură etc.; ei adaugă pe fiecare, în funcţie
de sugestiile colegilor care au început desenul, propriile observaţii. Pot lucra cu culori diferite
pentru a evidenția aportul fiecăruia într-o grupă.
 La final pot construi un tur al galeriei, în care un membru al echipei, un ghid, să ofere
amănunte, explicații despre planșa grupei, argumentând care sunt punctele forte ale muncii
realizate de echipa lui.- 25 minute-
 În etapa de reflecție se propune acordarea de voturi pentru cea mai frumoasă și completă
realizare sub aspectul informațiilor de calitate, se notează recomandări în caiete pentru viitoarele
activități de acest fel. Se pot pune note.

42
 SINELG
 În această etapă elevii pot primi mai ales texte critice pentru a evidenția conținuturile pe care
le cunoșteau, pe cele noi sau neclare. De exemplu, se pot evidenția opinii generale despre
personajul feminin sau tipul de roman modern. De exemplu, se oferă unei grupe spre studiu un
citat din Îngeri, demoni și muieri de Sultana Craia (ed. cit., p 58):
 „Varianta moldovenească a Marei este Vitoria Lipan, protagonista romanului Baltagul
(1930). Acesta este unul dintre cele mai puternice personaje din literatura lui Sadoveanu și o
prezență memorabilă în proza românească. Inteligența ei deductivă înnăscută, voința și forța
interioară fac din această nevastă de oier, care nu și-a părăsit satul și casa, un detectiv care îi
poate umili pe polițiști. Analfabetă, foarte conservatoare, deseori naivă, munteanca din Tarcău
are o minte limpede, capabilă de organizare, de anticipări, de simulare, extrem de receptivă la
detalii.‟
 informațiile noi +, informațiile deja cunoscute √, conținuturile care nu corespund cunoștinețelor
elevului, iar el le infirmă - și conținuturile care au determinat curiozități, întrebări elevului sau
elevilor ?

v - + ?

Minte...capabilă de Cum îi umilește pe

Pleacă de acasă în Naivă ….simulare, receptivă polițiști?
căutarea soțului la detalii
Este dedicată casei,
valorilor lumii
tradiționale

43
 LECȚIA DE VERIFICARE ȘI EVALUARE
Fișa de întrebări
 1.EXPLORARE
 De exemplu, se pot formula întrebări specifice textului ficțional cum ar fi:
 Există părți neclare în textul citit?
 Care este firul evenimentelor, poți să realizezi o scurtă cronologie a evenimentelor, o hartă a timpului sau a spațiului?
 Există un protagonist?În ce raporturi se află cu celelalte personaje?Ce conflicte există? –interne sau externe
 Care este punctul critic al conflictului?
 Cum se soluționează problema?Ce indici-spațio-temporali specifici acestui tip de text ai identificat?
 Cine narează?
 Care este tema textului sau problemele din text?
 Care crezi că va fi destinul personajelor?
 2. INTERPRETARE
 Care este contextul istoric al romanului interbelic?Când a fost scris textul? Cum e reflectată acea perioadă în text?
 Care e semnificația titlului?
 Cum evoluează personajele?
 Care este perspectiva narativă specifică naratorului în text? Care sunt consecințele utilizării acestui tip de perspectivă?
 Care este atmosfera și cum se creează ea la nivelul textului?
 Ce moduri de expunere se utilizează?
 Ce ai putea spune despre stilul scriitorului?
 În ce curent literar ai încadra opera și ce trăsături te determină să faci această încadrare?
 3.EVALUARE
 Este povestea plauzibilă?Prin ce?
 Este un text bun? De ce crezi acest lucru?
 Crezi că e un text clasic, tradițional, realist, modern – inovator- ?
 Ce învățăminte crezi că ai putea folosi din experiențele prezentate?
 Ce conexiuni poți face între această poveste și altele citite de tine?
 Ai citi și alte texte scrise de același autor?Motivează răspunsul
44
 Testul docimologic
Lucrare scrisă la disciplina Limba și literatura română pe semestrul al II–lea
 Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
 Pentru redactarea întregii lucrări vei primi 10 puncte (utilizarea limbii literare – 3 puncte; ortografia – 3 puncte; punctuaţia – 3 puncte; aşezarea în
pagină, lizibilitatea – 1 punct)
 Timpul de lucru efectiv este o oră
 SUBIECTUL DE TIPUL I (50 de puncte)
 Cu timpul înveţi că unele cărţi sigur nu le vei reciti, ele aduc o cunoaştere fragilă şi temporară, pe altele doar le răsfoieşti, iar pe altele le citeşti
din timp în timp, de fiecare dată descoperind alte sensuri, alte asociaţii şi alte înţelesuri. E firesc. De fiecare dată altcineva citeşte cartea. Înţelegi atât
de bine acest lucru când citeşti despre Cartea schimbărilor, care-ţi promite schimbarea ta pe măsură ce o citeşti, pentru că, înaintând în lectură, nu
mai eşti cel care erai când te-ai apucat de citit. Oare putem surprinde acest lucru aşa cum vorbim despre modificări genetice? Putem vorbi despre
modificările minţii produse de lectură. (...)
 Generaţia mea a citit cu înverşunare. Desigur, nu erau tentaţiile de astăzi şi poate şi de aceea lectura era un diferenţial important între tineri, care
erau prieteni. Citeai şi cititul, cultura, erau o calitate recunoscută. (...) Generaţia mea citea noaptea cu veioza sub pătură. Astăzi, copiii nu dau de
bănuit părinţilor că-şi pierd noaptea nedormind. N-au nevoie de veioze, pentru că ecranul computerului este luminat, iar de citit pare că nu prea mai
citesc. (Aurora Liiceanu - Prin perdea)
perdea)
 A. Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat:
 1. Explică sensul expresiei în text: nu mai eşti cel care erai.erai. 10 puncte
 2. Indică modul în care lectura este parcursă de către diverse generații, după cum reiese din ultimul paragraf al textului. 10 puncte
 3. Menționează diversitatea cărților după cum rezultă din prima frază a textului. 10 puncte
 4. Precizează rolul tentațiilor în relația dintre cititor și carte, așa cum rezultă din penultimul paragraf. 10 puncte
 5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, perspectiva autoarei asupra culturii, după cum reiese din secvența: Citeai şi cititul, cultura, erau o calitate
recunoscută. 10 puncte
 SUBIECTUL DE TIPUL AL II-LEA (40 de puncte)
 Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţile unui personaj din romanul modern subiectiv studiat în acest
semestru.
 În elaborarea eseului vei avea în vedere următoarele repere:
 - prezentarea speciei, tipul de narator, tipul de personaj, particulariţilor stilistice, modalități de caracterizare.
 - evidenţierea a trei secvenţe reprezentative, comentate, care să evidenţieze relația dintre personaje;
 - analiza, la alegere, a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume.
 Pentru conţinutul eseului vei primi 27 puncte (câte 9 pentru fiecare cerinţă/ reper).
 Pentru organizarea discursului vei primi 14 puncte (existenţa părţilor componente – introducere, cuprins, încheiere – 3 puncte; logica înlănţuirii
ideilor – 3 puncte; abilităţi de analiză şi de argumentare – 4 puncte; claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul de cuvinte
– 1 punct).
 În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
 Notă: Se va acorda 10 p din oficiu.
45

Barem de evaluare și notare
 SUBIECTUL I- 50 P
 1. Explicarea corectă a sensului expresiei -10 p
 2.Se punctează răspunsuri precum: în tinerețe, cititul era o calitate recunoscută, iar în zilele de astăzi copiii stau pe
calculator, nu mai citesc -10 p
 3. Textul arată că există cărțipe care le răsfoiești și cărți pe care le citești de mai multe ori, care determină
transformarea celui care citește-10 p
 4. Rolul tentațiilor este negativ, acela de a-l îndepărta pe cititor de lumea cărților -10 p
 5. - prezentarea convingătoare a perspectivei-8 p
 - prezentarea parțială, prin citate a perspectivei-4 p
 - folosirea limbajului adecvat și încadrarea în spațiu- 2p
 SUBIECTUL AL II-LEA-40P
 - prezentarea speciei, tipul de narator, tipul de personaj, particulariţilor stilistice, modalități de caracterizare.- 9 p;
 -se acordă punctaj mai mic cu un punct de fiecare dată când nu apar ilustrate fiecare dintre
 aceste concepte
 - evidenţierea a trei secvenţe reprezentative, comentate, care să prezinte relația dintre personaje;
 -se acordă câte trei punct pentru comentarea fiecărei secvențe
 -tendința de rezumare se punctează cu 4 p
 - analiza, la alegere, a două componente de structură şi de limbaj, semnificative pentru tema şi viziunea despre
lume.
 -pentru reliefarea adecvată a fiecărei particularități se vor oferi 4,5 p
 -reliefarea parțială a acestor particularități se vor oferi 3 p
 Pentru organizarea discursului vei primi 14 puncte:
 - existenţa părţilor componente – introducere, cuprins, încheiere – 3 puncte;
 - logica înlănţuirii ideilor – 3 puncte;
 - abilităţi de analiză şi de argumentare – 4 puncte;
 - claritatea exprimării – 2 puncte;
 - respectarea precizării privind numărul de cuvinte – 2 punct.
 Notă- Se acordă 10 p oficiu 46
 Matrice de specificație
Continuturi/ Achizitia Ințeleger Aplicare Analiza Sinteza Total
Obiective informati e
ei
Elemente de
10 10 20
structură a textului
epic
Mijloace de
9 9
caracterizare
Interpretarea
10 10
secvențelor
Evidențierea temei și
9 9 18
a viziunii despre
lume
Identificarea unor
10 10
informații din text
Comentariu unor
9 9
secvențe
Eseul
14
argumentativ
(elemente de
continut si de
redactare-
semne de ortografie
si de punctuatie
10% 19% 19% 19% 9%+14% 90+10
of.
100%
 CONCLUZII
 Lucrarea de față și-a propus o prezentare științifică și metodică a conceptului de personaj feminin în literatura
interbelică. Lucrările abordate au fost cele care sunt prezente cel mai frecvent în manuale și care sunt considerate
reprezentative pentru perioada respectivă.
 Partea științifică a relevat romanele obiective din perioada interbelică, ale lui Mihail Sadoveanu, Liviu
Rebreanu, Hortensia Papadat Bengescu, dar și pe cele subiective, ale lui Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton
Holban. Aspectele prezentate au evidențiat, așa cum am afirmat de la începutul lucrării, detalii despre portretizarea
personajului, afirmate direct în text, dar și cele bănuite, nespuse, care constituie adevărate zone de umbră în
receptarea textului, care sunt totuși, poate mai incitante pentru analiza și judecarea personajului.
 Partea metodică a evidențiat modul în care aceste conținuturi sunt prezentate, resursele educative standard,
modul în care profesorul își alege manualul sau alte auxiliare în vederea predării. Prezentarea metodelor moderne
s-a făcut în mod integrat, în sensul reflectării modului în care o metodă poate fi folosită în anumite momente ale
lecției sau în anumite tipuri de lecție. Este evident, însă, că aceste metode nu sunt circumscrise strict modului de
prezentare personal, rolul prezentării fiind acela de a accentua dimensiunea aplicativă a lucrării.
 Rezultatele lucrării sunt atât o serie de fișe, modele de lecții, metode evidențiate practic care pot fi folosite în
activitatea didactică, cât și o abordare științifică ce urmărește criteriul devoalării parțiale, gradate a personajului
din perioada interbelică, realizată prin diverse tehnici. Interesul temei în discuție a fost punctat întrucât varietatea
personajelor feminine în această perioadă include mereu ca principiu ordonator feminitatea, spre deosebire de
alte epoci
 Despre misterul feminin nu putem conchide decât că se relevă prin trup și, mai ales prin atitudine, ca un cumul
de negații ale cunoașterii, așa cum observa Mihai Eminescu: femeia are „un nu știu ce și un nu știu cum‟,
evidențiind dintotdeauna un Weltshmertz (răul secolului, dulce dor), ce provoacă bărbaților un șir nesfârșit de
extaze și chinuri.

48
 BIBLIOGRAFIE
 OPERE
 Călinescu, George, Enigma Otiliei, Grup Editorial Litera, Chișinău, 2001
 Călinescu, George, Enigma Otiliei, Editura Albatros, București, 1976
 Holban,Anton, O moarte care nu dovedește nimic, Editura Art, Colecția Mari Scriitori, colecție îngrijită de Adrian Săvoiu,
București, 2008
 Eliade, Mircea, Maitreyi, Editura Tana, 2009
 Papadat Bengescu, Hortensia, Nuvele.Povestiri, Ediție de Eugenia Tudor, repere istorico-literare alcătuite de Viola
Vancea, Editura Minerva, București,1980
 Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, Editura Agora, 2012
 Petrescu, Camil, Patul lui Procust, Editura Agora, 2012
 Rebreanu, Liviu, Ion, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1979
 Sadoveanu, Mihail, Baltagul, Editura Litera Internaţional, Bucureşti, 2005
 Sadoveanu, Mihail, Creanga de aur, Grup Editorial Litera, Chișinău, 2003
 STUDII CRITICE
 Angelescu, Silviu, Portretul literar, Editura Univers, București, 1985
 Aristotel, Poetica, Ediţia a II-a, Editura IRI, Bucureşti, 1998
 Balotă, Nicolae, De la Ion la Ioanide. Prozatori români ai secolului XX, Editura Eminescu, București, 1974
 Batagglia, Salvatore, Mitografia personajului, Editura Univers, București, 1976
 Bărboi, Constanța, Itu Iustina (coord), Dicționar de personaje literare, Ediția a II-a, Editor Ion Itu, Editura Orient Latin,
Brașov, 1992
 Călinescu, George, Istoria literaturii române, Grup Editorial Litera, Chișinău, 2001
 Chelaru, Corina, Psihologia vestimentaţiei în romanul românesc interbelic, rezumat teză de doctorat, sursa
http://www.arthra.ugal.ro
 Cizek, Eugen, Evoluţia romanului antic, Editura Univers, Bucureşti, 1970
 Constantinescu Pompiliu, Romanul românesc interbelic, Editura Minerva , bucureșt
 Craia, Sultana, Îngeri, demoni și muieri, Editura Univers Enciclopedic, București, 1999
 Crohmălniceanu, Ovid, Cinci prozatori în cinci feluri de lectură , Editura Cartea Românească, 1984
 Crohmălniceanu, Ovid, Literatura română între cele două războaie mondiale , Editura Universalia, București, 2003
 Forster, E. M, Aspecte ale romanului, Editura Literalum Universală, București, 1968
 Glodeanu, Gheorghe, Anton Holban, Editura Limes, Cluj, 2006
 Lipovetsky, Gilles A treia femeie, colecția Sinteze, București, Editura Univers, 2000 49
Hartmann, N., Estetica,
Estetica, Editura Univers, Bucureşti, 1974
Salvatore Battaglia, Mitografia personajului,
personajului, Editura Univers, Bucureşti, 1976
Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane,
contemporane, editura Litera, Chișinău, 1998
Lovinescu, Vasile, Creanga și creanga de aur, Editura Cartea Românească, București, 1989
Manolescu, Nicolae, Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc,citesc, Editura Paralela 45, Piteşti, 2014
Manolescu Nicolae,
Nicolae, Istoria critică a literaturii române, 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, Pitești, 2005
Manolescu, Nicolae, Modernitatea lui Sadoveanu în Metamorfozele poeziei. poeziei.Metamorfozele romanului,1999
romanului,1999
Manolescu Nicolae,
Nicolae, Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc,românesc, Editura 100+1 Gramar, Bucureşti, 1999
Mușat, Carmen, Romanul românesc interbelic,
interbelic, Editura Humanitas, București, 1998
Negrici, Eugen, Iluziile literaturii române,
române, Editura Cartea Românească, 2008
Popovici, Vasile, Lumea personajului. O sistemică a personajului literar, literar, Editura Echinox, Cluj‑Napoca, 1997
Radian, Sanda, Portrete feminine în romanul interbelic,
interbelic, Editura Univers, București, 1985
Simion, Eugen, Scriitori români de azi,azi, Editura Cartea Românească, București, 1984
Tomaşevski, Boris, Teoria literaturii. Poetica,
Poetica, Bucureşti, Editura Univers, 1973
Wellek R., Warren A., Teoria literaturii,
literaturii, București, 1967
ARTICOLE
Goraș-Postică, Viorica, Curriculumul și manualul școlar, școlar, Didactica Pro…, Revistă de teorie și practică educațională, aprile 2001,
Chișinău, Moldova
Popescu, Simona, Cum citesc bărbații cărțile femeilor,
femeilor, Timpul,
Timpul, 14.07.2017
Pruteanu, Gheorghe, Anton Holban: Jocurile Daniei, Daniei, Convorbiri literare, nr. 5, 15 martie 1972, sursa www. pruteanu.ro
MANUALE
Costache, Adrian, Ioniță, Florin, M.N Lascăr, Săvoiu, Adrian, Limba și literatura română. Manual pentru clasa a IX-a, IX-a, Editura Art,
2004
Crișan, Alexandru, Papadima,Liviu, Pârvulescu, Ioana, Limba și literatura română, română, Manual clasa a X-a, Editura Humanitas
Educational, 2005
Dună, Raluca Limba și literatura română. Manual pentru clasa a IX-a, IX-a, Editura Didactică și Pedagogică, 2007
Manolescu, Nicolae (coord.), George Ardeleanu, Matei Cerkez, Dumitrița Stoica, Ioana Triculescu, Limba și literatura română, română,
Manual clasa a X-a, Editura Sigma, 2005
DIDACTICĂ
Ghid metodologic. Aria curriculară Limbă şi comunicare.
comunicare. Liceu, M.E.C., C.N.C., Bucureşti, Editura Aramis Print, 2002
Axenti Victor, Verșina Maria, Metodica predării limbii și literaturii române,
române, suport de curs
Cioban, Florin, Elemente de metodică a predării limbii și literaturii române,
române, Budapesta, 2015
Corniță, Georgeta, Metodica predării, 1993, Editura Tipomar, Baia Mare
Goia, Vistian, Didactica limbii şi literaturii române pentru gimnaziu şi liceu,liceu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002
Ilie, Emanuela, Didactica limbii și literaturii române,
române, Editura Polirom, Iași, 2014
Marinescu, Valeriu, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Fundației România de Mâine, Mâine, București, 2002 50
 Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie generală ,Editura Didactică și Pedagogică, București, 1996
 Pamfil, Alina, Limba și literatura română în gimnaziu. Structuri didactice deschise , Paralela 45, Pitești, 2003
 Pamfil, Alina, Studii de didactică a literaturii române , Editura Casa Cărții, 2006
 Pamfil, Alina, Didactica literaturii. Reorientări, Editura Art, București, 2016,
 Parfene, Constantin, Metodica studierii limbii și literaturii române în școală. Ghid teoretico-aplicativ , Editura
Polirom, Iași
 Sânmihăian, Florentina, O didactică a limbii și literaturii române. Provocări actuale pentru profesor și elev , Editura
Art, București, 2014

51
 VĂ MULȚUMESC
 PENTRU PREZENȚĂ,
 RĂBDARE ȘI
 ATENȚIE.

52