Un prim element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume a

autorului il reprezinta diegeza integrata celor . capitole. Expozitiunea este marcata de

prezentarea lui Victor Petrini, aflat in recluziune, fiind acuzat de crima, care isi
povesteste intreaga viata. Incipitul romanului se suprapune cu finalul, opera fiind
intoarsa in trecut, element prin excelenta de modernitate. Prima parte a acestei
retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in
vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Crescut intr-un oras transilvanean, dupa
toate indiciile oferite, Clujul, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor
Petrini devine un adolescent dur si turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el si
urat de colegi pentru gandirea sa transanta. Prima parte a volumului intai ar putea fi
privita si ca roman al formarii unui tanar, avand astfel calitatile unui bildgunsroman. Din
aceasta formare face parte si initierea erotica - episodul legaturii cu Nineta Romulus -
sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se inscrie la
Facultatea de Litere si Filosofie din acelasi oras, devenind un student stralucit. Traieste
o noua iubire pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta proiectata nu are loc:
dorind sa scape de o sarcina indezirabila, "amintire" de la un medicinist, fata moare in
timpul interventiei. Trupul ei nu este gasit in ciuda anchetei care este facuta de
autoritati. Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul superior, Petrini preda la o
scoala unde-l are drept coleg pe Petrica Nicolau, care ii devine prieten. Invitat intr-o zi la
masa in casa acestuia, Victor se indragosteste de Matilda, sotia lui Petrica. Dupa doi
ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda si se
muta in somptuoasa ei casa. Intelectuala si ea, fiind arhitecta, Matilda nu poate crea o
comunicare spirituala cu sotul ei, care devine asistent universitar. In plus, femeia are
destule momente in care isi arata adancurile urate ale sufletului sau abisal devenind
parca un alt om. Sunt inregistrate simultan « operatiile de epurare » efectuate de
regimul comunist : noul decan al facultatii in care preda si Petrini este un anume
Vaintrub, medic stomatolog devenit peste noapte, profesor de marxism. Tot acum
marele poet filosof, Lucian Blaga, este inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar
unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din facultate
este caloriferistul, devenit secretar de partid. Din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea
Canalului Dunare - Marea Neagra, pe santierele caruia este reprimata intelectualitatea
romaneasca, greselile partidului comunist fiind evidentiate obiectiv. Arestarea lui Petrini
chiar in seara botezului fiicei sale, Silvia, puncteaza intriga romanului, Victor Petrini este
acuzat ca ar fi facut parte din miscarea "Sumanule negre" de esenta antimaghiara,
deoarece autoritatile descopera intr-o scrisoare primita de acestia de la un prieten
asertiunea "astept ordonantele dvs". Fiind inteleasa tendentios, este condamnat si
ajunge in minele de plumb din Baia Sprie, pe vremea aceea trei ani fiind verdictul in
cazul nevinovatiei. Victor Petrini il ucide pe gardianul, care il trimitea in fiecare noapte la
carcera numai in camasa, in luna februarie, dorind astfel sa-l omoare. Petrini il impinge
in abisul intunecat al minei, salvandu-si astfel viata. Eliberat dupa trei ani si trei luni, nu
mai poate fi reintegrat in invatamant, fiind obligat sa intre in echipa de deratizare a
orasului, fiind evidentiat astfel procesul de reprimare a intelectualului in regimul
comunist. La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda deranjata de noua pozitie
sociala a acestuia, divorteaza si se casatoreste cu Mircea, activist de partid de rang
superior. Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la intreprinderea Oraca, incercand
sa ramana om intr-o lume ilogica. In finalul volumului al doilea, este evocata moartea
mamei lui Petrini. Volumul al treilea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii.
Suzy Culala, noua iubita a acestuia, isi ascunde statutul social, fiind casatorita cu un
inginer dipsoman, numit Pencea. In timp ce se afla la munte, Suzy si Victor sunt
urmariti, pana la cabina telefericului, de catre Pencea, care este hotarat sa-i ucida, fapt
ce constituie punctul culminant al actiunii. Pentru a se apara, Petrini il impinge in
prapastie pe dipsoman. Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei
fiind cel in care isi scrie jurnalul. Finalul il invoca pe acest om, batut de soarta in
perioada urmatoare eliberarii, scapa de iubirea-iluzie prin plecarea din tara a lui Suzy si
se pregateste sa-si publice cartile. La numai 35 de ani, personajul intelege ca mitul
fericirii prin iubire va dainui etern, opera avand un final deschis si memorabil prin
caracterul definitiv atingand astfel monumentalul "daca dragoste nu e, nimic nu
e".Viziunea despre lume a autorului este reliefata in acest roman si prin modul de
individualizare a personajului Victor Petrini. La fel ca toate romanele subiective, chipul
personajului este realizat dinauntru, in mod subiectiv. Spre deosebire de "Ultima noapte
de dragoste, intaia noapte de razboi", in care perspectiva subiectiva este generata si la
nivelul interpretarii, romanul lui M. Preda este obiectiv in ceea ce priveste modul de
percepere romanesc, personajul povestind o intamplare, dand mai multe interpretari, iar
celelalte personaje avand pareri diferite. Ca instanta narativa, Victor Petrini este un
personaj principal, datorita ocurentei din discursul narativ, sugerat, numele lui fiind
inlocuit de sintagma continuta in titlul romanului – "Cel mai iubit dintre pamanteni". Este
si personaj protagonist, sustinand dominant diegeza, tridimensional, deoarece
evolueaza pe parcursul diegezei si cu "functia de reprezentare" – Lintvelt -, asumandu-
si functia narativa. Ca referent uman, Victor Petrini este profesor universitar intr-un oras
transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuie sa tina locul spovedaniei
dinaintea mortii dictate de un  verdict posibil. Din paginile lui se incheaga imaginea unui
personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire.
Aflat intr-o situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe viata, el isi
regaseste astfel intreaga existenta condusa de o soarta nemiloasa si atotputernica, asa
cum se intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este
un personaj tragic. Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de
invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul operei,
prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins. Caracterizarea personajului
este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului de a vorbi. Ca eroii
camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si referinte la
Platon, Socrate, Spinoza, ii atesta aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum reiese
din discutiile purtate cu prietenul sau, Ion Micu, dar mai ales din numeroasele sale
pagini in care analizeaza viata si lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul
existentei consta in apararea valorilor ei sacre, traind complexul unei adevarate "caderi"
luciferice. Cea dintai dintre  acestea o constituie istoria aberanta al carui martor este.
Onest in gandire, si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la
care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor profesori renumiti in facultate,
condamnarea lui pentru dogme. Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor
soartei, se simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima detentie ii
anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul
fericirii prin iubire in care se refugiaza. Autocaracterizarea il defineste definitiv insa « eu
sunt omul care isi asuma totul » va afirma intr-o conversatie, incercand sa-si explice
intransigenta fata de ideea compromisului si a coruptiei pe care ceilalti le accepta cu
nonsalanta.

Un al treilea element prin care se reliefeaza in aceasta opera viziunea despre lume a lui
M. Preda il constituie infrastructura narativa. Astfel, pana la capitolul al XIII –lea din
volumul III, perspectiva narativa este cea homodiegetica, naratorul fiind intradiegetic,
intamplarile fiind povestite la persoana I, de catre cel care a fost eroul principal al lor. Pe
parcursul capitolelor al XIII-lea pana laXVIII-lea, naratiunea este continuata de Ciceo,
Stefan Pop, care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform spuselor lui Ciceo, Petrini
"n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut fericit". Incepand de la capitolul al XVIII-lea
este reluata perspectiva autodiegetica, naratiunea fiind arborescenta, lucru ce face
posibil proteismul romanului, fiecare intamplare povestita, generand ample momente de
meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext, este grefata o dimensiune
gnomica, romanul fiind o culegere de invataturi morale. Tiparul narativ este cel
auctorial, in depozitie naratorul detinand toate informatiile asupra evenimentelor
anterioare naratiei, discrsul este insa intrerupt uneori prin fragmente de tipar actorial,
cand personajul narator da indicii asupra diegezei contemporane naratiei. Acest tipar
este prezent in vizitele lui Ciceo si vestile pe care acesta i le aduce lui Petrini,
referitoare la desfasurarea procesului. In tiparul narativ auctorial, focalizarea este neutra
sau zero, naratorul stiind mai mult decat personajele si timpul dominant este imperfect,
un timp al rememorarii. Focalizarea interna sau fixa, cand naratorul stie cat personajul
si timpul prezent este uzitat in tiparul auctorial.

Cel de-al patrulea element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea viziunii
despre lume a autorului il reprezinta tehnicile narative. In primul rand, in roman, tehnica
dominanta este cea a jurnalului, bazata pe memoria involuntara, deoarece uneori
intamplarile nu respecta cronologia. De asemenea, pe langa acestea autorul utilizeaza
tehnici precum : tehnica contrapunctului, unele secvente fiind afectate altor personaje,
tehnica flash-back-ului, romanul deschizandu-se cu o rememorare a copilariei sale,
'mise-en-abime", titlul condensand semnificatia intregului roman prin sintagma"cel mai
iubit dintre pamanteni" prezenta intr-o replica a lui Suzy, opera putand fi intitulata de
fapt "cel mai iubitor dintre pamanteni", increderea incapatanata a eroului in mitul fericirii,
fiind uimitoare.

Viziunea lui M. Preda despre viata este reliefata in aceasta opera in special prin
conceptiile transmise de personajul central, Victor Petrini. Acestea sunt sublimate prin
butada scriitorului conform careia ½Scriitorul este omul care isi asuma totul½. M. Preda,
asemenea lui Petrini, este adeptul unui sistem de valori, constientizand totusi ca de cele
mai multe ori incapacitatea oamenilor de a renunta la acesta are urmari importante in
viata unei persoane : ½Compromisul cu ideile e un lucru tragic½(M.P.). Daca
romancierul afirma ca in cazul in care ar fi pus in pozitia de a alege intre dreptul de a
trai si cel de a scrie ar opta, in orice conditii pentru cel de-al doilea, eroul romanului,
meditand asupra mortii, se pregateste sa dispara, nu inainte de a rememora si re-
evalua cele mai importante etape din existenta sa, apeland la metoda epica a jurnalului
pentru ca experienta sa sa ajunga si la ceilalti.

Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu celelalte specii literare

inrudite, prin dezvoltarea unei problematici grave, prin modul adanc reflexiv de abordare
a problemelor existentiale pe parcursul diegetic, prin modul de individualizare subiectiv,
dinauntrul personajului, si cel de constructie a discursului narativ ce presupune
echivalenta narator-personaj, "Cel mai iubit dintre pamanteni" este un roman total :
politic, sentimental, social, de aventuri, de meditatie, de moravuri, de dragoste….
Acesta avanseaza ideea mitului scriitorului adevarat pledand pentru neacceptarea
compromisului, a neabaterii de la valorile morale, prin insusi destinul autorului, care a
ales eliberarea acestui roman in lume, chiar cu riscul de a fi condamnat defintiv de un
regim absurd si aberant.