MOROMETII

-roman postbelic realist obiectiv-

de Marin Preda
Realismul, curent literar aparut in secolul al XIX-lea, se caracterizeaza prin reprezentarea veridica a
realitatii, propunand o viziune obiectiva si impartiala asupra lumii, exprimata prn personaje tip aflate in
interdependenta cu mediul in care traiesc. Constructie epica in proza, de mare intindere, cu o actiune
complexa la care participa un numar mare de personaje supuse unor conflicte puternice, romanul isi gaseste
manifestarea plenara in realism.
In proza postbelica se inregistreaza in literatura romana o diversificare a tematicii si a formulelor
narative, insa obiectivitatea, verosimilitatea si prezentarea veridica a realitatii raman deziderate ale literaturii
de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.
Important reprezentant al prozei postvelice, unul dintre simbolurile generatiei ’50, Marin Preda
propune in creatiile sale o viziune noua, moderna, asupra vietii satului si a taranului, ilustrativ in acest sens
fiind primul sau roman Morometii, publicat in 2 volume, aparute la o distanta de 12 ani unul de celalalt
(1955-1967). Autorul inregistreaza cu ajutorul formulei „realismului complex” transformarea vietii rurale
de-a lungul unui sfert de secol, romanul ilustrand una dintre supratemele creatiei lui Preda: confruntarea
inegala dintre individ si istorie ce se reflecta in destramarea unei familii si declinul satului traditonal.
Roman al unei familii, dupa cum sugereaza titlul, Morometii este in acelasi timp monografia unei
colectivitatii satesti ale carei temelii sunt grav amenintate de evenimente istorice. In ceea ce priveste
viziunea asupra taranului, Marin Preda se distanteaza de cea a lui Rebreanu, prin dezvaluirea complicatilor
necunoscute ale sufletului taranesc, evidentiind firea contemplativa, bucuria si libertatea spiritului rural care
nu mai este devorat de patima pamantului. Aceasta viziune se contureaza in cele 2 volume ale romanului, cu
ritm narativ diferit si valorificand tehnici narative distincte. Primul volume reconstituie imaginea unui sat
din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti, plasand actiunea cu trei ani inainte celui de-al doilea Razboi Mondial,
de la inceputul verii pana toamna tarziu. Aceste repere spatio-temporale sunt fixate in maniera realista si
incipitul romanului care sublinieaza si iluzia „unui timp care pare ca avea cu oamenii nesfarsita rabdare”.
Finalul primului volum se afla in relatie de simetrie cu incipitul realizata prin reluarea aceluiasi motiv, cel al
timpului, asupra carua perceptia este insa modificata caci se contureaza imaginea unui timp care „nu mai
avea rabdare”. Primul volum cuprinde trei parti care dezvalui un ritm narativ ce se precipita treptat. Ritmul
lent al primei parti care se dilata neobisnuit cu o durata relativ mica, de sambata seara cand Morometii se
intorc de la camp pana duminica noaptea cand Polina, fata lui Tudor Balosu fuge de acasa, este inlocuit in
partea a doua cu un ritm din ce in ce mai alert. Aici sunt alaturate scene diverse din viata catorva familii si a
satului, in centrul atentiei ramanand insa, familia lui Moromete. Cea de-a treia parte se concentreaza in jurul
a doua mari episoade, secerisul si fuga baietilor lui Moromete la Bucuresti. Astfel structurata, actiunea
primului volum evolueaza pe mai multe planuri narative. Planul principal surprinde existenta unui taran
mijlociu, Ilie Moromete, care traieste cu iluzia ca familia lui este unita si nimic nu poate ameninta aceasta
unitate atat timp cat pastreaza cele 14 pogoane primite prin improprietarie de el si de Catrina, Tei baieti
proveniti dintr-o prima casatorie (Paraschiv, Achim, Nila), doua fete (Tita, Ilinca) si inca un baiat, Niculae,
formeaza insa un mediu familial permanent agitat de tensiuni si intrigi. Acestea sunt motivate de teama
Catrinei de a fi alungata din casa dupa moartea sotului si de nemultumirile baietilor mai mari alimentate in
permanenta de sora mai mare a lui Moromete, Maria, poreclita Guica, care nu iarta fratelui sau cea de-a
doua casatorie. Desi tatal incearca sa le faca pe plac fiilor, vanzand cerealele la munte, totusi acestia se
inversuneaza mai tare, planuind sa fuga la Bucuresti cu caii si oile familiei. Planurile secundare completeaza
actiunea primului volum: boala lui Botoghina, revolta lui Tugurlan, familia lui Tudor Balosu, dragostea
dintre Polina si Birica, rolul insitutiilor si autoritatilor in satul interbelic.
Ca tehnica narativa prin intermediul careia se constituie viziunea despre lumea rurala si despre
existenta satenilor, primul volum valorifica tehnica decupajului care consta in surprinderea unor scene
semnificative, simbolice.
O prima scena care pune in lumina viziunea despre lume si evidentiaza tema romanului, este cea a
cinei de sambata seara din tinda casei Morometiilor cu toata familia adunata in jurul unei mese joase, dand
impresia unui ceremonial stravechi. Aceasta scena cu valoare expozitiva contureaza imaginea familiei,
relatiile dintre membrii acesteia si anticipeaza conflictele romanului. Imaginea celor trei fii mai mai care
stateau spre „partea din afara tindei: ca si cum ar fi fost gata de plecare prefigureaza conflictul central care
va duce la destramarea familiei. Fetele stau inspre partea Catrinei ilustrand astfel conditia femeii in satul
traditional care trebuie sa asigure hrana familiei. Niculae, mezinul, nu are loc la masa ceea ce evidentiaza
statutul incert in familie. Locul privilegiat ii revine lui Ilie Moromete care stand pe pragul celei de-a doua
odai domina prin voce si atitudine, manifestandu-se ca un tata autoritar: „Moromete statea parca deasupra
tuturor”. Scena evidentiaza si un cod al existentei taranesti, membrii familiei fiind asezati in jurul unei mese
joase, devenita prea mica din cauza ca numarul copiilor crescuse, dar pe care Moromete refuza sa o schimbe
fapt care evidentiaza spiritul lui conservator.
O alta secveta cu valoare simbolica si anticipativa este cea a taierii salcamului. Copacul pare o fiinta
magica, martor al unei lumi stravechi si ax al lumii, facand parte atat din viata familiei Moromete cat si din
viata satului. Considerat de Eugen Simion, „dublul vegetal” al lui Moromete, salcamul anticipeaza prin
caderea lui criza protagonistului si declinul unei lumi. In mod simbolic, taierea salcamului are loc duminica
in zori si este proiectata pe fundalul auditiv al bocetelor ce se aud din cimitir, detalii ce sugereaza tragismul
mometului si valoarea sa anticipativa.
Inscriindu-se in formula prozei obiective, romanul se caracterizeaza prin perspectiva omniscienta si
prin naratiunea la persoana a III-a. Aceasta perspectiva a naratorului se completeaza insa cu cea a
personajelor reflector (Ilie Moromete – primul volum, Niculae Moromete – al doilea) si prin cea a
personajelor informator, martori ai evenimentelor pe care le relateaza ulterior altora, efectul fiind diminuarea
omniscientei. Scena relevanta pentru modul in care protagonistul primului volum is asuma vocea naratorului
este scena meditatiei pe piatra alba de hotar. Asezat cu capul in maini si contempland imensitatea campului,
Moromete cugeta la viclenia unei lumi care i-a instrainat copiii, cautand raspunsuri, Succesiunea de
interogatii retorice din monologul personajului evidentiaza zbuciumul interior, framantarea sufleteasca a
personajului care isi va intelege drama, ceea ce face din el un individ superior.
Caracterizarea unui personaj
Un element important pentru construirea viziunii despre lume este personajul principal, Ilie
Moromete. Protagonist al romanului, acesta ilustreaza o noua viziune asupra taranului, diferita de cea din
romanul lui Rebreanu, reprezentand tipul taranului patriarhal.
Ca statut social, Ilie Moromete este un taran mijlociu, din Silistea-Gumesti, cu o familie numeroasa
dar traind in limita normalitatii: are gospodarie, pamant, care le asigura traiul, oi si cai. Personajul se
individualizeaza si de ceilalti prin complexitatea sufleteasca, gandire superioara si spirit contemplativ, ironic
si placerea vorbei. Ilie Moromete poate fi considerat de asemenea un personaj exceptional al carui destin
ilustreaza moartea unei lumi. Numit de Nicolae Manolescu, „cel din urma taran” Moromete reprezinta
conceptia traditonala fata de pamant si fata de familie.
Caracterizarea directa a personajului este realizata prin vocea naratorului in debutul capitolului X din
primul volum: „Era cu zece ani mai mare decat Catrina si acum avea varsta intre tinerete si vatranete, cand
numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva”. Ca si aceasta prezentare a personajului,
portretul fizic desprins din descrierea „chipului de guma” facuta de Vasilescu la fieraria lui Iocan contine
elemente care anticipeaza drama pe care o va trai personajul: „Era capul unui om care se uita parca in jos.
Fata ii era putin trasa. Nasul se prelungea din fruntea boltata in jos, spre barbie, drept si scurt.”.
Caracterizarea indirecta contribuie la portretizarea personajlui surprins in miscare si prin acumulare
de detalii in prezentarea comportamentului, a vorbelor, a gesticii si mimicii precum si in surprinderea
gandurilor lui Moromete.
In ipostaza initiala, personajul se manifesta ca un conducator autoritar si intrasigent al familiei.
Cunoscuta scena a cinei cu care se deschide romanul, ilustreaza aceasta imagine a personajului care ocupa la
masa locul privilegiat pe pragul celei de-a doua odai si de unde ii stapaneste pe ceilalti prin glasul ferm si
atitudinea autoritara. De asemenea. Scensa evidentiaza spiritul conservator al personajului care refuza sa
schimba o masa devenita prea mica deoarece numarul membrilor familiei crescuse si care concepe familia
ca un tot unitar si solidar in cadrul careia fiecare are un rol bine stabilit.
Ca mentalitate, Ilie Moromete are o viziune in spirit traditional ilustrand astfel tipul taranului
patriarhal. Scoala nu isi gaseste locul in sistemul lui de valori si de aceea cu greu va accepta sa il dea pe
Niculae la invatatura. In ceea ce priveste banii, acesteia nu constituie o valoare in sine ci doar un mijloc
temporar de a rezolva niste probleme. Lui Moromete nu-i place negustoria, iar in bani vede adversarii iluziei
ca poate pastra modul traditional de viata. Fata de pamant atiudinea este, de asemenea specifica mentalitatii
rurale caic alesta ii da posibilitatea de a fi independent de a se gandi si la altceva decat la ziua de maine.
Pamantul este facut sa dea produse, iar produsele sa hraneasca familia si sa acopere cheltuielile casei.
Disimularea este una dintre trasaturile esentiala ale lui Moromete. Semnificativa in acest sens este
comedia pe care o joaca in fata agenitilor fiscali veniti sa incaseze foncirea. Intrand in curte, Moromete trece
pe langa cei doi agenti ca si cum acestia ar fi invizibili, striga la Catrina, despre care stie ca se afla la biserica
si la un Paraschiv absent. Le spune apoi agentilor ca nu are bani, le cere o tigara, pastarandu-se calm, linistit
si numai dupa ce agenti sunt gata sa-i ridice lucrurile din casa, Moromete se hotaraste sa scoata banii, platind
insa doar o mie de lei din suma datorata.
Ironia, puterea de a face haz de necaz completeaza profilul moral al personajului, exemple in acest
sens fiind numeroase scene din roman. Lui Niculae care intarzie sa vina la masa i se adreseaza ironic: „Te
dusesi in gradina sa te odihnesti, ca pana acum statusi”, iar lui Nila ii raspunde la fel de sarcastic atunci cand
acesta il intreaba de ce taie salcamul: „Ca sa se mire prostii”.
Spirit contemplativ, inteligent, Moromete priveste existenta ca detasare, ca pe un spectacol si, in
intamplarile cele mai simple el descopera ceva deosebit. Semnificativ este episodul in care, calatorind la
munte ca sa vand cereale, Moromete povesteste la intoarcere niste fapte extraordinare. Insotindu-l insa mai
taziu pe tata sau intr-o calatorie asemanatoare, Niculae va ramane dezamagit caci intamplarile sunt banale,
iar oamenii lipsiti de farmec: „Tatal avea ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scapau”.
Asadar, protagonistul romanului reprezinta un tip aparte de taran in literatura romana, cu o serie de
calitati care il individualizeaza si il fac un personaj memorabil. Avand un destin simbolic pentru lumea pe
care o reprezinta personajul are dimensiune tragica, ilustrand conditia individului confruntat cu istoria si cu
timpul nerabdator.
Relatia dintre doua personaje
Cele doua volume ale romanului pot fi numite „Cartea tatalui” si „Cartea fiului” deoarece Ilie si
Niculae Moromete sunt 2 personaje ce ilustreaza doua generatii, dar si doua destine diferite conditionate de
schimbarile istorice si de drama lipsei de comunicare din familie. Tatal are o viziune despre viata
fundamentata pe credinta in valorile traditionale ale existentei rurale: munca, familia, independenta
materiala si de gandire. Fiul este in cautarea propriului drum in viata, intr-un mediu familial framantat de
conflicte si tensiuni si potrivnic preocuparilor sale pentru invatatura.
In primul volum al romanului, Ilie Moromete este personajul principal ce reprezinta tipul taranului
patriarhal avand ca trasaturi ce il individualizeaza spiritul contemplativ, inteligent si ironic. Al doilea volum
il aduce in prim plan pe Niculae, fiul cel mai mic din a doua casatorie a lui Moromete. Pasionat fiind de
invatatura, Niculae ilustreaza tipul taranului dornic de a-si depasi statutul social si de a-si gasi propriul drum
in viata. Niculae Moromete se incadreaza astfel in tipologia celor care cauta sensul existentei in mijlocul
evenimentelor istorice care influenteaza destine individuale. Intre cele doua personaje, relatia nu e propriu-
zis conflictuala, ci influentata de schimbare. Tatal traieste in orizontul unei lumi arhaice, traditionale,
refuzand schimbarea in timp ce Niculae traieste in mijlocul acesteia incercand sa se integreze.
Relatia celor doua personaje se construieste prin intermediul unei succesiuni de scene semnificative.
Scena cinei cu care se deschide romanul este semnificativa deoarece situeaza personajele in cadrul
relatiilor intrafamiliale. Niculae nu are loc la masa ceea ce evidentiaza statutul lui incert in familie si faptul
ca se afla intr-o permanenta cautare a propriului drum in viata. Fiind de partea mamei, Niculae atrage
implicit dusmania fratilor mai mare care considera ca plata scolii pentru mezin este o forma de atingere a
propriilor interese materiale. In ceea ce-l priveste pe Ilie, acesta ocupa pozitia unui tata autoritar, care isi
domina familia chiar si prin locul ocupat la masa, manifestandu-se uneori cu agresivitate si cu ironie fata de
Nicluae si dorinta sa de a merge la scoala.
Relatia afectiva dintre tata si fiu se defineste in scena serbarii scoale, cand copilul lesina pe scena din
cauza bolii sale. Niculae este asa cum reiese din aceasta scena copilul neglijat al familiei care in ciuda
rezultatelor bune, nu e apreciat de nimeni. Reflectia tatalui atunci cand isi vede fiul bolnav de friguri la
servare curpinde mai mult complasiune decat admiratie: „prapaditul de el, cand l-am vazut pe scena aia, mi-
a secat inima”. Firav si bolnav, Niculae este neinteles de familie si deseori ironizat, caci dorinta sa de a erge
la scoala nu e o prioritate pentru acesta. Mai mult chiar, destinul sau este un element de negociat in
conflictele dintre tata si fii mai mari, dintre Catrina si Ilie. Astfel dupa fuga lui Paraschiv si Nila la
Bucuresti, Ilie hotaraste sa il dea pe Niculae la scoala, dar viitorul financiar al familie ramane incert. Pentru
a-i convinge pe fiii cei mair sa se intoarca de la Bucuresti, Moromete promite ca nu-l va mai da pe Niculae
la scoala pentru a reface unitatea familiei:”Am mari sperante, daca nu-l mai dau pe Niculae la scoala, sa
refac totul complet”.
Asadar, Ilie si Niculae Moromete sunt 2 personaje a caror imagine se construieste prin subtile
complementaritati, in ciuda diferentelor care ii singularizeaza. In timp ce tatal are placerea vorbei si bucureai
contemplarii lumii, Niculae este un insingurat aflat intr-o permanenta cautarea a sinelui. Reflexivitatea si
profunda credinta in libertatea de gandire, dorinta de independenta sunt insa trasaturile care stabilesc o
legatura intre cele doua personaje.

Concluzia
Asadar, autorul ofera romanului “Morometii” o viziune noua asupra vietii rurale ilustrand procesul
pierderii valorilor traditionale. “Cel din urma taran” cum a fost numit, asista neputincios la destramarea
rolului sau, a satului patriarhal, fiind incapabil sa opreasca instrainarea propriilor copii si destramarea
familie. Atat actiunea cat si constructia personajului evidentiaza conceptia scriitoruli, interesat in contextul
social si politic in care a trait, de relatia dintre individ si istorie.
In concluzie, opera este ilustrativa pentru viziunea realista, obiectiva, asupra lumii rurale din
perioada interbelica si prezinta particularitati care justifica incadrarea romanului in formula realismului
complex.