Rela?

ia incipit-final in Morometii
Prin romanul Morometii, Marin Preda s-a înscris în traditia literara a vremi
i sale (alaturi de Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Zaharia Stancu), însa a propu
s în acelasi timp si o noua viziune asupra lumii satului si asupra taranului. Ca s
criitor preocupat de umanitate, el a cerut literaturii sa surprinda soarta fiecar
ui om în parte, în marele curs al istoriei plecând de la structuri reale. Marin Preda a
intuit relatia dintre arta si istorie si a pledat pentru o arta implicata în prob
lematica istorica, sociala si politica a vremii. Aceasta implicare a asigurat to
todata autenticitatea operei.
Aparitia Morometilor (volumul I, 1955) a atras atentia asupra dimensiuni
lor talentului sau si a noutatii pe care o reprezinta formula sa epica. Cel de-a
l doilea volum (1967) prezinta aceeasi tipologie, însa dintr-un unghi diferit si t
otodata cu alta metoda epica. Însa cele doua parti formeaza o unitate, se sustin s
i se lumineaza reciproc.
Romanul contine, în aproape o mie de pagini, povestea unei familii de tara
ni din Câmpia Dunarii, care cunoaste, de-a lungul unui sfert de secol, o adânca si s
imbolica destramare.
Primul volum este concentrat în jurul lui Ilie Moromete, personajul princi
pal, si al familiei sale. Personajele sunt construite într-o asa maniera încât au timp
sa gândeasca si sa se exprime, gesturile lor sunt libere, iar existenta nu-i tero
rizeaza. De pe stanoaga podistei sale, Ilie Moromete priveste cu un ochi netulbura
t oamenii care trec pe drum; în adunarea din poiana lui Iocan, el citeste si judec
a evenimentele politice contemporane. Spatiul este întins, viata nu e tulburata si
îsi pastreaza acelasi ritm vechi si calm.
Al doilea volum îsi schimba ritmul epic. În plan social, este surprins proce
sul colectivizarii, existenta este mai concentrata, oamenii apar invadati de întâmpl
ari si evenimente pline de viclenie , angrenati în mersul istoriei. Satul asezat pe t
ipare arhaice cunoaste un proces de destramare. Sub puterea istoriei, personajel
e apar micsorate, nu mai au spontaneitatea din primul roman. Moromete se retrage
de pe podisca în locuri mai obscure, sfera sa de observatie se micsoreaza. În cadrul
epicului, autoritatea si importanta sa scad. Din romanul unui destin, Morometii
devine romanul unei colectivitati (satul) si-al unei civilizatii sanctionate de
istorie.
Tipologia este, ca la Slavici si Rebreanu, taraneasca, însa toate aceste p
articularitati structurale îi confera romanului, în ansamblu, originalitate si profu
nzime. Marin Preda face din taranii sai indivizi cu o viata psihologica normala,
apai prin aceasta a deveni eroi de proza moderna.
Relatiile dintre personaje sunt complexe, în familia numeroasa a Morometil
or (tatal- Ilie Moromete, mama-Catrina, fiii lui Moromete-Paraschiv, Achim, Nila
, copiii lui si ai Catrinei-Tita, Ilinca si Niculae) mocnind nemultumirile. Un p
rim conflict este cel dintre Moromete si cei trei fii ai sai, izbucnit din dorin
ta baietilor de a face bani si, îndemnati de Guica, sora lui Moromete, din cauza fug
ii lor cu oile si caii familiei. Fara sa stie, cei trei actioneaza în spiritul vre
mii, în concordanta cu noile relatii de productie. Însa pentru Moromete pamântul înseamn
a conditia etica a individului, îi asigura independenta în mijlocul lumii si al form
elor ei înselatoare. Iar conflictul este cu atât mai adânc din cauza celor doua mental
itati, cele doua moduri de a întelege existenta care se înfrunta ireconciliabil.
Un alt conflict izbucneste între Moromete ?si Catrina, când Moromete vinde u
n pogon din cele opt apartinând sotiei sale, cu promisiunea ca va trece casa pe nu
mele ei, promisiune pe care nu o mai respecta. Neîntelegerile dintre cei doi se vo
r adânci mai ales pe parcursul volumul doi al romanului: Catrina îl paraseste la bat
rânete, mutându-se în vale , la Alboaica, fata ei din prima casatorie, refuzând sa-i mai v
rbeasca.
Al treilea conflict, mai ascuns, surd, se desfasoara între Moromete si sor
a sa, Maria, poreclita Guica, pentru ca aceasta se simtea nedreptatita de Morome
te de când el s-a recasatorit, în loc sa o lase pe ea sa aiba grija de gospodarie si
, mai mult, i-a cumparat un loc ?si i-a construit un bordei departe de curtea lu
i.
Incipitul, care se defineste ca prima unitate a textului, are drept func
tii epice anuntarea temei si captarea atentiei cititorului, prin trecerea sa din
spatiul real în spatiul fictional al cartii. Tema centrala în Morometii este liber
tatea morala în lupta cu fatalitatile istoriei. Textul primului volum începe în mod pr
ogresiv, deschizându-se cu o descriere programatica: În câmpia Dunarii, cu câtiva ani înai
tea celui de-al Doilea Razboi Mondial, se pare ca timpul avea cu oamenii nesfârsit
a rabdare; viata se scurgea aici fara conflicte mari . Ceea ce urmeaza în roman cont
razice aceasta imagine. Timpul devine chiar un personaj , un laitmotiv, este viclea
n, iar rabdarea nu-i decât o forma de acumulare pentru o noua criza.
Finalul, ce desemneaza ultima unitate a textului, este exprimat când drama
Morometilor este narata si, prin ea, imaginea vietii linistite este spulberata,
prozatorul revenind asupra notatiei despre timp de la început: Trei ani mai târziu,
izbucnea al Doilea Razboi Mondial. Timpul nu mai avea rabdare.
Astfel, în primul volum, relatia dintre incipit si final este simetrica, circulara
, plina de evolutii închise. Aceasta da o idee despre rotatia procesuala a vietii,
iar demersul epic al prozatorului se înscrie în fatalitatea acestei repetitii.
Marin Preda revine în cel de-al doilea volum la simbolurile pe care le-a parasit în
cartea anterioara, proza lui traieste sub puterea unei obsesii a întoarcerii la un
punct originar. Tema centrala a acestui volum este drama lumii taranesti dupa s
talinizare, actiunea având loc în 1949. Însa relatia incipit-final, în a doua carte, nu
mai este atât de bine trasata, nu mai are circularitate, nici simetrie, ideea cen
trala fiind disparitia unei civilizatii stravechi.
Stilul este eseistic, iar personajele au o ipostaza mediocra social: În bine sau în r
au se schimbase Moromete? întreaba retoric naratorul în incipitul celui de-al doilea
volum, punând de fapt în discutie schimbarile întregului univers rural. Calitatile med
itative si ironice ale lui Moromete stau sub semnul unui hotarât tragism, rolul si
autoritatea sa atât în cadrul familiei, cât si în sat, au fost de mult subminate si int
rate în umbra. Ultimele capitole ale cartii relateaza agonia lenta, lipsita de mar
etie, a lui Moromete. Batrân de aproape 80 de ani, tot mai departe de ceea ce se întâm
pla, ratacind pe câmp în nestire, adus de un nepot acasa cu roaba pentru ca nu se ma
i putea tine pe picioare, în cele din urma cade definitiv la pat, având totusi puter
ea sa-i spuna doctorului, într-o zi: Domnule, eu totdeauna am dus o viata independe
nta . Revenit în sat pentru a participa la înmormântarea tatalui sau, Niculaie afla de t
ristetea acestuia, care închisese ochii fara sa aiba niciun fecior alaturi (Nila m
urise în razboi, Paraschiv pierise ucis de o boala de piept). Niculaie este mâhnit s
i nu-si afla linistea pâna când imaginea tatalui nu-i apare în vis, în lumina vesnicei zi
le de vara care scalda batatura si salcâmii de acasa . Finalul acesta, amestec de op
timism vag si de tragism, lasa intacta impresia amara asupra fatalitatii destinu
lui uman supus terorii istoriei (Mircea Eliade)
Romanul Morometii în ansamblu este un roman autentic, inovator, produs al unei ela
borari exemplare.