Traditionalismul este un curent cultural, care asa cum sugereaza si denumirea

apara si promoveaza traditia, perceputa ca o insumare a valorilor arhaice,

patriarhale ale spiritualitatii si expuse pericolului degradarii. Incercarea de
conservare a valorilor traditionale romanesti s-a regasit si in activitatea
poporanismului, samanatorismului si al ganditorismului care s-au manifestat in
prima parte a secolului al XX-lea.
Fidel principiilor traditionaliste, Mihail Sadoveanu ilustreaza in oper sa viata
satului romanesc, intrucat ,,taranul roman a fost principalul meu erou”, dupa cum
marturisea autorul intr-un discurs tinut la Academia Romana.
Apărut în etapa deplinei maturități artistice a autorului, romanul ”Baltagul”,
publicat in anul 1930, este considerat roman tradiționalist din punctul de vedere
al invenției narative, caracterizat de obiectivitate, concizie și armonie
compozițională. Discursul aparține unui narator auctorial, extradiegetic și
omniscient, care relatează faptele la persoana a III-a. De multe ori, asistăm și la o
focalizare internă, căci naratorul urmărește gândurile protagonistei și pătrunde în
adâncul conștiinței.
Personajul central este fără îndoială Vitoria Lipan, al cărei nume reprezintă un
semn al izbândei inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr. Ea este personaj
exponențial, purtătoare a trăsăturilor sufletului aspru și tenace al muntenilor.
Eroină absolută, care polarizează acțiunea în jurul ei, este unul dintre cele mai
bine conturate personaje feminine din literatura noastră.
Din punct de vedere social, personajul feminim intruchipeaza tipologia
muntencei. Familia Lipan este una de tip patriarhal, in care barbatul este cel care
face legea, iar femeia vegheaza la respectarea ei. Absenta lui Nechifor Lipan este
resimtita de Vitoria ca un dezechilibru, ca o reala amenintare pentru
omogenitatea si coerenta microuniversului familial. In acest scop, femeia incearca
sa-l constientizeze si pe Gheorghita de importanta calatoriei, de faptul ca el
urmeaza sa devina capul familiei.
Viziunea despre lume a autorului se reflecta mai ales la nivelul statutului moral al
personajului. Intregul comportament al Vitoriei ii reflecta verticalitatea. Aceasta
respecta traditiile si nu isi poate gasi linistea pana in momentul in care realizeaza
ritualul inmormantarii, prin care sufletul sotului sau va fi legat de lanturile
etenitatii. Chiar daca patrunde intr-o lume noua, Vitoria Lipan nu renunta la
traditie.
Trasatura definitorie a Vitoriei este observatia incisiva evidentiata chiar de catre
fiul ei, Gheorghita: ”Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul
oamenilor… ”
Un episod ilustrativ pentru această trăsătură/ relația între personaje/ este
incipitul romanului. Vitoria este portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în
vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite
ale fetei Minodora. Bună cunoscătoare a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ”
Eu te citesc pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”. În
finalul scenei, leagă întârzierea lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a
semnelor rău- prevestitoare: visul cu Nechifor întors către apus, peste o revărsare
de ape, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a
cerului, înrăutățirea vremii.
O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria,
veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic
dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin
inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți
participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese
aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort
ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant, repovestește
crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Intransigența
aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om-
spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
Conflictul principal al romanului este unul exterior si nu consta, asa cum s-ar
putea crede la o lectura de suprafata a textului, in ciocnirea intre mentalitatea
traditionala si cea moderna, capitalista. Faptul ca Vitoria Lipan s-a adaptat cu
usurinta demonstreaza ideea coexistentei celor doua ,,lumi”. In viziunea lui
M.Sadoveanu, tensiunile apar atunci cand noua oranduire se indeparteaza de la
valorile morale impuse de societatea traditionala, generand excese. Este cazul lui
Calistrat Bogza si Ilie Cutui, care au incercat sa se imbogateasca prin mijloace
necinstite. Rolul Vitoriei este, de aceea, unul justitiar, de restabilire a binelui si a
ordinii unei lumi pe cale sa degenereze in jos.
Titlul este legat de personaj în sens denotativ și conotativ. Vitoria este cea care
atrage atenția prin aluzii asupra armei crimei și care îndeamnă pe Gheorghiță să o
analizeze. Ea deconspiră făptașii printr-o metaforă legată de baltag, și dă putere
printr-un stigăt feciorului să lovească pe criminal cu baltagul. Conotativ,
instrumentul simbolizează dezechilibrul resimțit de personaj în ordinea cosmică a
lumii, și, de asemenea, restabilirea necesară a organicității acesteia. În roman
este vorba despre două astfel de arme: baltagul lui Calistrat Bogza, vechi, care
”știe multe” și pe care ”e scris sânge”, dar și cel nou, făurit pentru Gheorghiță,
rămas nepătat și pe care îl așteaptă datoriile viitorului.
In concluzie, toate aceste trasaturi au facut ca ea sa fie numita ,,un Hamlet
feminim” (G. Calinescu) sau o Antigona a lui Sofocle, sau, mai simplu ,,un suflet
tenace si aspru de munteanca, un caracter aspru de o vointa salbatica, aproape
neomeneasca”.(Perpesisicius)