Baltagul

construcția personajului

În textele epice, personajele sunt purtătoarele de semnificație ale mesajului transmis prin discursul
narativ. Ele sunt rotițele care pun în mișcare mecanismul universului ficțional. Proza realistă, în care
intenționalitatea artistului este aceea de a realiza o literatură mimetică, mizează pe construcția de personaje
tipologice, reprezentative pentru societatea înfățișată în universul ficțional.
Creația literară ,,Baltagul" de Mihail Sadoveanu, operă publicată în anul 1930, este un roman realist cu
substrat mitic, în care personajul Vitoria Lipan devine reprezentativ pentru viziunea despre lume a autorului.

Ilustrarea a două elemente de structură și de compoziție ale textului narativ studiat, semnificative pentru
construcția personajului

În primul rând, discursul epic abordează tema condiției ființei umane, nevoită să trăiască la confluența
dintre tradiție și modernitate, două mentalități pe care, nemaiputând să le separe, și le asimilează. În acest sens,
drumul parcurs de eroină alături de fiul său, Gheorghiță, în ținutul Dornelor, în căutarea soțului dispărut, își
dezvăluie semnificațiile unui traseu inițiatic, în sensul în care Vitoria se va iniția în moarte, iar băiatul va face
trecerea spre viața de adult.
În al doilea rând, în viziunea lui Mihail Sadoveanu, tradiția și modernitatea nu reprezintă două moduri
diferite de raportare a ființei la lume, ci devin forme complementare care ajută omul să descifreze tainele
universului. De aceea, conflictul central al romanului nu constă în ciocnirea dintre cele două mentalități.
Tensiunile apar atunci când noua lume capitalistă generează excese, îndepărtându-se de la valorile morale după
care funcționează lumea tradițională. Este vorba despre Ilie Cuțui și Calistrat Bogza, cele două personaje care
au încercat să se îmbogățească prin mijloace necinstite. Aici se relevă și rolul Vitoriei. Aceasta trebuie să
restabilească, prin actul justițiar, ordinea unei lumi ce era pe cale să se transforme în haos.
În aceeași ordine de idei, fiind o proză realistă, perspectiva narativă a romanului ,,Baltagul" este una
obiectivă, cu o viziune ,,dindărăt", aparținându-i unui narator omniscient, omniprezent și extradiegetic, ce
narează la persoana a treia. Naratorul ocupă o poziție de extrateritorialitate în raport cu universul ficțional creat,
astfel încât nu idealizează personajele, nu intervine destinele lor, lăsându-le să evolueze spre deznodământ după
năzuințe și slăbiciuni. În plus, în vederea obținerii efectului de verosimilitate, în finalul discursului epic vocea
naratorială îi este împrumutată protagonistei, Vitoria Lipan fiind cea care, la scena parastasului, prezintă în
detaliu evenimentele care au avut ca finalitate moartea soțului ei.
Nu în ultimul rând, modalitățile de caracterizare a protagonistei romanului sunt cele consacrate de
textul epic: directe și indirecte. În primele cinci capitole, Vitoria Lipan este caracterizată preponderent indirect,
comportamentul său fiind unul specific oricărei muntence. Tot în partea expozitivă a textului, naratorul
omniscient recurge la caracterizare directă în vederea portretizarii personajului feminin. Elementul central
asupra căruia se oprește este privirea, ca oglindă a sufletului. În acest fel, naratorul dezvăluie atât frumusețea
interioară a eroinei ("deși nu mai era tânără, avea o frumuseță neobișnuită în privire"), cât și îngrijorarea
acesteia ("ochii îi străluceau ca într-un fel de ceață, în dosul genelor lungi, răsfrânte în niște cârligașe"). Astfel,
portretul fizic pune în evidenţã o frumuseţe sobrã, austerã şi spiritualizatã.

Prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la
conflictul/conflictele romanului studiat
 Din punct de vedere social, personajul feminin întruchipează tipologia muntencei. Familia Lipan este
una de tip patriarhal, în care bărbatul este cel care face legea, iar femeia veghează la respectarea ei. Absența lui
Nechifor Lipan este resimțită de Vitoria ca un dezechilibru, ca o reală amenințare pentru omogenitatea și
coerența microuniversului familial. În acest scop, femeia încearcă să-l conștientizeze și pe Gheorghiță de
importanța călătoriei, de faptul că el urmează să devină capul familiei. Această mentalitate patriarhală se
evidențiază în relația pe care mama o are cu cei doi copii ai săi: dacă față de Minodora este mai restrictivă, în
raport cu Gheorghiță este mai permisivă.
Psihologic, Vitoria Lipan se încadrează, fără doar și poate, în categoria ,,sufletelor tari" ale literaturii
române. Deși sufletul său plânge de durere, femeia dă dovadă de stăpânire de sine. Caracter puternic, ea
reușește să-și ducă la îndeplinire scopul, și anume acela de a afla adevărul despre moartea soțului. Personajul
feminin are o inteligență nativă, astfel încât reușește să se adapteze cu ușurință la legile noii lumi cu care intră în
contact. Intuiește ce se află în sufletele oamenilor, îi descoase, pentru a obține informațiile de care are nevoie.
Această intuiție a femeii îl uimește pe naivul Gheorghiță care spune despre ea că: ,,Mama asta trebuie să fie
vreo fermecătoare, pentru că poate citi gândurile omului". De fapt, ea însăși își evidențiază această capacitate, în
momentul în care i se adresează fiului: ,,Eu te pot ceti pe tine, măcar că nu știu carte". Așadar, Vitoria Lipan se
constituie într-un adevărat model pentru tânărul neinițiat.
Viziunea despre lume a autorului se reflectă mai ales la nivelul statutului moral al personajului.
Întregul comportament al Vitoriei îi reflectă verticalitatea. Aceasta respectă tradițiile și nu își poate găsi liniștea
până în momentul în care realizează ritualul înmormântării, prin care sufletul soțului său va fi legat de lanțurile
eternității. Chiar dacă pătrunde într-o lume nouă, Vitoria Lipan nu renunță la tradiție, astfel încât cinstește după
datină cumetria de la Borca și nunta de la Cruci. În aceeași lege a tradiției încearcă să își educe și copiii,
revoltându-se atunci când fiica ei, Minodora, pare deschisă spre nou. Inclusiv gestul final, când îl îndeamnă pe
Gheorghiță să-l lovească cu baltagul pe Calistrat Bogza trebuie interpretat ca fiind unul moral. ,,A răzbuna"
înseamnă, pentru Vitoria, restabilirea binelui, a ordinii. Eroina își concentreză energia în forma morală a
datoriei de a elucida ce i s-a întâmplat soțului ei; în acest sens, ea poate fi comparată cu eroinele tragice ale lui
Sofocle și Euripide. În lumea în care “Dumnezeu a pus rânduialã şi semn”, Vitoria apãrã cu strãşnicie
rânduielile vechi dupã care se conduce întreaga comunitate arhaicã a oierilor şi “citeşte” semnele naturii şi pe
cele trimise ei din plan divin, spre a-i lumina calea spre adevãr. Vitoria este călăuzită de vise cu un caracter
simbolic, o proiecție a sufletului celui mort, venit, la fel ca în “Hamlet”, să-i îndrume pașii pe calea dreptății.

Relevarea principalei trăsături a personajului ales, ilustrează prin două episoade/secvențe

narative/situații semnificative

O primă secvență, menită a reliefa trăsăturile de caracter ale protagonistei, o reprezintă dialogul pe
care Vitoria îl poartă cu Gheorghiță înainte de plecarea la drum. Acest schimb de replici se constituie într-o
reală formă de caracterizare indirectă, ce relevă inteligența și, totodată, determinarea actantei. Deși
Gheorghiță este încă inocent, mama adoptă o atitudine convingătoare, prin care să-l conștientizeze pe tânăr de
faptul că, pentru el, începe o nouă etapă a vieții: ,,Înțelege că jucăriile au stat. De acum, trebuie să te arăți
bărbat. Eu alt sprijin pe lume nu mai am și îmi trebuie brațul tău".
Momentul în care sunt descoperite osemintele lui Nichifor Lipan, în râpa dintre Suha și Sabasa, se
constituie într-un alt episod narativ care pune în relief trăsăturile Vitoriei. Aceasta își păstrează stăpânirea de
sine. Atentă la păstrarea tradiției, femeia își jelește soțul și îi aprinde o lumânare, dar, în același timp,
colaborează cu autoritățile. Acceptă să vorbească ,,prin sârmă" cu prefectul de la Piatra, căruia îi va cere
permisiunea să o lase să își îngroape bărbatul în ,,țintirim". În urma răzbunării ce restabilește echilibrul,
protagonista reușește, de fapt, o dublă performanță: determină maturizarea lui Gheorghiță, noul cap al familiei,
și conștientizează faptul că noua organizare socială- cea burgheză- nu are de ce să o mai sperie din moment ce
reprezintă o prelungire firească a vechii orânduiri.
 În concluzie, Vitoria Lipan rămâne un personaj reprezentativ pentru viziunea despre lume a unui autor
care a optat pentru o scriere hibridă, roman realist cu substrat mitic, ca să evidențieze faptul că tradiția și
modernitatea nu reprezintă două forme opozitive, ci complementare, prin care ființa umană se poate raporta la
lumea în care trăiește. Eroina refuză încadrarea în seria personajelor arhetipale sadoveniene și câștigă accesul la
aceea, deloc vastă în literatura română, a personajelor feminine capabile să schimbe mentalitatea epocii care le-
a produs. Nu întâmplător, Nicolae Manolescu își intitulează capitolul din Arca lui Noe, dedicat romanului
“Baltagul”, O femeie în țara bărbaților.