Baltagul

Mihail Sadoveanu

In literatura romana, “aventura” romanului , cea mai complexa

structura narativa in proza, a inceput tarziu, in a doua jumatate a veacului al
XIX-lea. In perioada interbelica, insa, romanul romanesc s-a sincronizat
spectaculos cu proza moderna europeana. Alaturi de romanul modern,
(numit “roman de analiza” de catre G. Ibraileanu si “ionic” de
Manolescu), “romanul traditional… isi atinge apogeul abia in deceniul
al treilea al sec. XX (N.Manolescu). Un asemenea roman de creatie care
„prefera psihologiei, fapta iar analizei, epicul” este romanul Baltagul,
publicat de Mihail Sadoveanu in 1930
Baltagul- roman antropologic si politist (G. Calinescu) roman mitic
baladesc si realism etnografic (Perpessicius), reconstituire a Mioritei
(E.Lovinescu), roman demitizant (Ion Negoitescu) roman realist-obiectiv
(N.Manolescu) roman initiatic, de dragoste si o anti-Miorita (Al. Palologu).
Cea mai cunoscuta creatie sadoveniana, inspirata din mitul existential
romanesc (motto ul din Miorita), ori din mitul egiptean al lui Isis si Osiris
(Al. Paleologu ) ilustreaza perfect formula traditionala a romanului realist de
observatie sociala si de problematica morala.
Tema vietii si a mortii si cea a cautarii adevarului se intemeiaza epic
pe motivul ordonator al calatoriei explorative si initiatice ( ca in eposul
popular) avand ca scop cunoasterea, initierea restabilirea justitiei si a
pierdutului echilibru cosmic.
Titlul pune intregul univers al cartii sub simbolul dualitatii: baltagul,
e in acelasi timp si unealta, si arma, figurand simbolic viata si moartea.
Cautarea constituie axul romanului si se asociaza cu motivul labirintului,
avand diferite semnificatii.
Un prim argument pt incadrarea romanului Baltagul in
paradigma traditionala este constructia epica, specifica romanului
traditional: naratiune heterodiegetica (la persoana a3a), narator
omniscient, focalizare 0, compozitie inchisa. Vocea care relateaza este a
unui „narator supraindividual”(N.Manolescu) omniscient, demiurgic.
Modul principal de expunere este naratiunea, in care sunt inserate si
secvente descriptive, scene dialogate sau monologuri.
 Arhitectura compozitionala este caracterizata prin echilibru perfect,
prin „epic, logic, continuitate”(N.Man).Principiile compozitionale si
tehnicile narative sunt clasice:cronologie, tehnica inlantuirii, cu insertia unor
episoade retrospective.
Ca in toate romanele traditionale, structura narativa este perfect
echilibrata , cu planuri clar delimitate, dinamizate de conflicte puternice.
Viziunea artistica e structurata pe 3 planuri: prim-planul –acela al
existentei individuale si familiale, urmarind calatoria explorativa a
Vitoriei ,dinamizat de un conflict exterior de interese care a dus la moartea
lui Nechifor. Planul existentei comunitatii de oieri-plan monografic,
surprinzand existenta unei lumi arhaice, ce se confrunta cu noi forme de
viata sociala., si dezvolta un conflict moral. Existenta muntenilor este
integrata cosmic intr-un plan mitic si simbolic.
Un alt argument care confirma modelul romanului traditional e
faptul ca Baltagul isi focalizeaza interesul asupra actiunii, ilustrand afirmatia
lui Jean Ricardou:”romanul clasic e povestirea unei aventuri, in vreme ce
romanul modern este aventura povestirii.” Actiunea romanului sadovenian
este lineara, cu episoade narative inlantuite logic si cronologic.
Ca orice roman traditional, si Baltagul este orientat spre o lume
obiectiva, surprinsa in existenta ei social-istorica. Asadar, eroii sadovenieni
sunt si ei surprinsi intr-un spatiu real- de la Magura Tarcaului pana in
tinutul Dornelor – si intr-o durata reala, care acopera aproximativ o
jumatate de an(din toamna pana primavara). Spatiul real si timpul obiectiv
sunt dublate de spatiul simbolic si de timpul mitic.
Subiectul insumeaza intamplari si situatii semnificative din existenta
eroilor, in succesiunea celor cinci momente. Incipitul de tip clasic rezuma o
legenda cosmologica, avand functii multiple. Ea integreaza cosmic existenta
muntenilor, schiteaza un portret al personajului colectiv, -ciobanii si
introduce personajul absent al cartii: Nechifor Lipan.
In expozitiunea dezvoltata, se surprinde existenta satului de munte,
Magura Tarcaului si a familiei Lipan. Nechifor Lipan, capul familiei, plecase
la targul de la Dorna sa vanda si sa cumpere oi.Intarzierea lui o nelinisteste
pe Vitoria, sotia lui, care isi cheama fiul, pe Gheorghita, de la stana.
Semnele rele si visul prevestitor ii sporesc femeii teama. Hotararea Vitoriei
de a pleca cu Gheorghita in cautarea lui Nechifor constituie intriga.
Desfasurarea actiunii nareaza pregatirile pentru drum, care incep cu o
calatorie la Piatra, pentru a anunta autoritatilor disparitia lui Lipan, si la
manastirea Bistrita, unde Vitoria se inchina icoanei Sfintei Ana, face danie si
se spovedeste. Pregatirile gospodaresti sunt dublate de cele spirituale.
Calatoria explorativa si initiatica pe urmele lui Nechifor incepe sub „zodia
primaverii”(10 martie) si urmeaza un traseu labirintic: de la Bicaz la
Calugareni si Farcasa, apoi la Borca si Cruci, la Vatra Dornei si Brosteni, la
Borca, Sabasa si Suha. Intre ultimele doua sate, Vitoria descopera
osemintele lui Lipan in rapa de sub Crucea Talienilor. In vreme ce
Gheorghita privegheaza osemintele parintelui ucis, Vitoria anunta
autoritatile si pregateste inmormantarea si praznicul. Punctul culminant e
de un intens dramatism: in fata celor adunati la praznicul funerar, Vitoria
reconstituie imprejurarile mortii lui Lipan, spre spaima crescanda a lui
Calistrat Bogza si a lui Ilie Cutui, oierii care l-au insotit pe Nechifor de la
Dorna. Deznodamantul fixeaza situatia finala: pedepsirea vinovatilor, care
isi marturisesc vina (Calistrat Bogza moare, raspus de baltag si de cainele lui
Nechifor, iar Cutui este arestat. „Deznodamantul dezvaluie reactiile etice
fundamentale ale sufletului taranesc patriarhal, restabilirea justitiei are
solemnitatea tragica a unui ritual.”(Ov. Crohmalniceanu)
Personajele sadoveniene din acest roman sunt construite pe o
trasatura dominanta de caracter, ilustrand asadaro tipologie general-umana.
Sunt personaje de mare coerenta, in construirea lor fiind accentuat ceea ce
este tipic, definitoriu. Vitoria Lipan si sotul ei, sunt orientati spre lume,
vazuti in relatiile cu ceilalti, cu comunitatea. Evolutia lor epica e previzibila,
bine motivata prin logica interioara a romanului.
Personajul principal, Vitoria- femeia voluntara, un „exponent al
spetei”(G.Calinescu), „in cautarea barbatului, Vitoria pune spirit de
vendetta si aplicatie de detectiv. Vitoria e un Hamlet feminin, care
banuieste cu metoda, cerceteaza cu disimulatie, pune la cale
reprezentatiuni tradatoare, si cand dovada s-a facut, da drum
razbunarii.”-G.Calinescu.
Caracterul arhetipal al eroinei este subliniat prin portretul fizic
esentializat, construit din perspectiva naratorului. Trasaturile fizice ale
femeii de aproape 40 de ani (ochii caprui cu gene lungi, parul castaniu) nu o
individualizeaza . Lumina care izvoraste insa dinlauntru si pune o
„frumusete neobisnuita in privire” ii dezvaluie inteligenta vie si marea ei
forta interioara. Portretul fizic, care pune in evidenta o frumusete sobra,
austera, spiritualizata, aluneca astfel spre trasatura de caracter.
Portretul moral se alcatuieste prin insumarea mai multor ipostaze.
Vitoria e definita prin firea energica, hotarata, harnicia si priceperea cu care
conduce gospodaria si face negot, prin credinta neabatuta in Dumnezeu si in
valorile traditiei. In ipostaza de sotie, Vitoria este un model de iubire si
devotament, de statornicie si sensibilitate. Din iubire adevarata („Abia acum
intelegea ca dragostea ei se pastrase ca-n tinerete) e gata sa-si sacrifice
viata :”Dac-a intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul.”
 Alta ipostaza este cea de mama. Ea vegheaza cu strasnicie ca
Minodora si Gheorghita sa creasca in respect fata de valorile morale si legile
nescrise ale pamantului. Asprimea cu care sanctioneaza orice abatere a fetei
sale de la obiceiurile si practicile stravechi se isca din sentimentul
responsabilitatii materne. Fata de Gheorghita, Vitoria dovedeste grija mamei
care isi ajuta copilul sa se maturizeze, reprezentand un mentor si un model in
calatoria initiatica a fiului.
Ca femeie care se confrunta cu o lume necunoscuta, Vitoria da
dovada de inteligenta nativa bazata pe o logica riguroasa, abilitatea de a intui
psihologia celor din jur, capacitatea de a se adapta imprejurarilor si modului
de a gandi a celui cu care vorbeste.
„personajul cel mai caracteristic al lui Sadoveanu, dominat de
intelepciunea adanca si putin sceptica a omului care confrunta orice
situatie de viata cu o enorma experienta personala, istorica,
ancestrala.”(Al.George.)
Actiunile si comportamentul ei releva tenacitate, diplomatie, abilitate,
capacitatea de disimulare. Modalitati indirecte de construire a
portretului-limbajul, notarea gestului semnificativ, observarea relatiilor
cu celelalte personaje, numele. Insa oricare ar fi izvoarele din care s-a
inspirat scriitorul, Vitoria Lipan ramane un personaj de mare forta artistica,
cu valoare de model.
Eroul absent al romanului este Nechifor Lipan, personaj
reprezentativ pt comunitatea „locuitorilor de sub brad”, caracterizat in
absenta prin rememorare, si retrospectiva.Gheorghita este de asemenea o
prezenta bine conturata, pt care cautarea tatalui este un moment formativ ,ce
ii aduce maturizarea .
Evoluand intr-o lume „omogena, coerenta si plina de sens”
personajele sadoveniene ilustreaza „miturile luptei, vigorii si
cuceririi.”(N.Man), asa cum intregul roman ilustreaza formula traditionala
a prozei romanesti. Chiar daca romanul traditional ca tipar si formula
narativa a pierdut in competitia cu romanul modern, Baltagul impune un
model etic si estetic care, ramane neuitat in memoria cititorului si dupa ce
cartea s-a inchis.