Caracterizare Vitoria

De Mihail Sadoveanu

Creația sadoveniană, care cuprinde peste o sută de volume, traversează o jumătate de secol de
literatură română, epocă atât a marelui roman realist, cât și a celui modern. Apărut în etapa deplinei
maturități artistice a autorului, romanul ”Baltagul”(1930) este considerat roman tradiționalist din
punctul de vedere al invenției narative, caracterizat de obiectivitate, concizie și armonie
compozițională.

Personajul este instanta a comunicarii narative intratextuale prin intermediul careia sunt transmise
indirect ganduri, idei, sentimente. Acesta reprezinta o individualitate infatisata dupa realitate sau
rod al fictiunii, putand fi definite printr-o multitudine de perspective: morala, sociala, ontica,
filozofica sau estetica.

Vitoria este un personaj principal, rotund, dinamic, puternic individualizat, reprezentand tipul femeii
justitiare care pleaca impreuna cu fiul ei in cautarea lui Nechifor, plecat sa cumpere oi la Dorna.

Din punct de vedere social, protagonista este sotia unui cioban instarit. In absenta lui Nechifor, ea
organizeaza singura gospodaria, impunand o buna randuiala atat pentru copiii ei, Gheorghita si
Minodora, cat si pentru argatul Mitrea. Dupa moartea lui sotului si implinirea traditiior prin
parastasul de pomenire a celui mort, Vitoria se intoarce la Magura „sa reia totul de unde a lasat”,
rolul lui Nechifor fiind preluat de catre fiu.

Statutul moral este marcat de spiritul justitiar, urmarind restabilirea dreptatii. Vitoria Lipan participa
la interogarea unde sunt chemati Calistrat Bogza si Ilie Cutui, ii iscodeste, ii provoaca sa se
inversuneze unul pe celalalt si sa se dezvaluie ca faptasi ai omorarii lui Nechifor.

Din punct de vedere psihologic, este curajoasa, autoritara si inteligenta. Vitoria cunoaste bine
sufletul uman si semnele naturii, dand dovada totodata de un caracter puternic. Puterea sa se
evidentiaza in deznodamantul romanului cand reuseste sa treaca peste moartea sotului ei. Pe tot
parcursul drumului, disimuleaza neajutorarea fata de straini si se dovedeste a fi discreta.

 Munteanca este o femeie hotărâta, curajoasa şi lucida. O trasatura definitorie o reprezinta spiritul

justitiar.

O prima scena semnificativa este scena descoperirii lui Nechifor. Printr-o pauza descriptiva sunt
conturate, mai intai, vibratiile naturii in timpul primaverii ”Padurea fasaia lin de cetini si rasufla
aburi”, puse in relatie cu starea femeii „trupul ei ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca”. Firea atenta
si de fin observator a protagonistei o ajuta sa inteleaga ca ceva e in neregula cu Lupu, cainele lui
Lipan, si il indeamna pe Gheorghita sa-l urmeze in rapa. Ritmul naratiunii se precipita pe masura ce
Vitoria se apropie de fundul prapastiei. Propozitiile devin scurte, cu multe verbe la perfect-simplu
( „observa”, „se sui”, „isi aduna”, „razbi”) care puncteaza actiuni derulate rapide. Linistea mortii este
strapunsa si potentata auditiv de strigatul- bocet al Vitoriei care isi cheama sotul cu numele lui de
taina „Gheorghita!”.

O alta scena elocventa este cea finala, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima
și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică,
stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți
participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe
Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare
neștiută cu acesta. În punctul culminant, povestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea
actului justițiar. Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine
ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”. Lumea are o
coerenta pe care martea lui Lipan n-a distrus-o.

Elementele de compozitie, structura si limbaj sunt specifice pentru orice opera.

Conflictul interior este sugerat inca din primele pagini ale romanului. Intarzierea lui Nechifor Lipan,
nefiresc de lunga, provoaca nelinisti sotiei sale si, la scurta vreme, dupa ce strange o serie de semne
rau prevestitoare, femeia are certitudinea mortii barbatului sau. Zbuciumul ei se intensifica, caci il
stie pierit miseleste, pravalit in vreo rapa, fara lumanare si fara slujba de ingropare. Zbaterea
launtrica ia sfarsit odata cu implinirea misiunii sale sacre de a orandui cele de cuviinta pentru odihna
sufletului celui disparut.

Conflictul exterior ocupa un spatiu mai redus, fiind plasat spre sfarsitul actiunii. Infruntarea de catre
Gheorghita a ucigasului tatalui sau e pregatita minutios de catre vaduva care stie ca „va gasi un
mijloc ca mintea ei sa ajute si bratul sa lucreze”. Lovitura data de baiat lui Bogza nu mai este decat
replica fizica a aceleiasi pedepse aplicate moral, anterior in timpul praznicului. Intai, gospodarul de la
Doi Meri sufera tortura psihologica a banuielilor muntencei si a reconstituirii crimei, facuta public
descumpanitor de minutios. Apoi el se pravaleste sub lovitura lui Gheorghita si sub furia cainelui
Lupu.

Caracterizarea Vitoriei este realizata atat direct, cat si indirect. Din caracterizarea directa, facuta de
narator, alte personaje si autocaracterizare, se desprinde portretul fizic: desi are o varsta inaintata,
tineretea sufletului se reflecta in ochii „caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a
parului”.Fiul sau o urmareste ca pe un ideal de putere psihica si inteligenta, ramanand surprins cand
aceasta il anunta ca a trecut vremea jocurilor „mama asta e fermecatoare, cunoaste gandul omului”.
Vitoria se autocaracterizeaza ca fiind necunoscatoare si-si ascunde cu pricepere viclenia „desi-s
femeie proasta, am numarat pe degete zilele”.

Din caracterizarea indirecta reiese hotararea ei, dar si inclinatia spre traditie si credinta. Ea
reprezinta suport moral pentru Gheorghita, incurajandu-l pe tot parcursul calatoriei si oranduieste
toate lucrurile „mama lui hotari plecarile si intoarcerile”. Vitoria da dovada de o dualitate spirituala,
deoarece, inainte de a pleca la drum, se sfatuieste atat cu preotul, cat si cu baba Maranda,
vrajitoarea satului.

    In concluzie, munteanca Vitoria Lipan este un model de conturare a personajului feminin in

literatura noastra. Intr-o lume rurala, aceasta îşi îndeplinește misiunea ce si-o atribuie singura. Ea da
dovada de tarie de caracter, de inteligenta si tact, manipuland fiecare situatie in favoarea ei, pentru
a-si indeplini datoria crestineasca.