Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

de Lucian Blaga

Poezia ,, Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga a fost

publicată in anul 1919 în deschiderea volumului de debut „Poemele luminii„ și
face parte din seria artelor poetice moderne interbelice.

Opera „Eu nu strivesc c„orola de minuni a lumii” propune o nouă viziune

asupra poeziei, pe care Blaga o vede ca pe un spațiu al experiențelor esențiale ca
un mijloc de revelare a tainelor.

Poezia se înscrie în modernismul expresionist, curent literar manifestat cu

predilecție în perioada interbelică, care își propune detașarea de valorile
trecutului prin trăsături precum influențele expresioniste, exacerbarea eului
creator, vitalitatea, exuberanța, innoirea tematică, noutatea de viziune,
metaforismul prin metafora revelatorie, intelectualizarea emoțiilor, planul
filosofic al poemului care dublează planul liric și innoirile prozodice, versul
liber, tehnica ingambamentului, ritm interior.

Elementul de noutate adus de viziunea blagiana despre creație este ca arta nu

trebuie înțeleasă doar ca rezultat finit, ca produs estetic, ci ca o cale de
cunoaștere și ca o descărcare spontană de emoții și de energii interioare
rezultând modificarea sensului noțiunii de artă poetică, care nu mai înseamnă
meșteșug în îmbinarea cuvintelor, ci o modalitate fundamentală de situarea a
eului în univers. Această perspectivă, despre conceptul de artă poetică, propune
și o nouă viziune despre actul de creație interesul autorului fiind îndreptat spre
definirea în limbaj metaforic a unei duble relații privite din perspectivă
subiectivă poet lume și poet creație, de aceea identificăm o centrare a
discursului poetic asupra mărcilor eului subiectiv, repetarea pronumelui „eu”,
adjectivului pronominal „mea”, „calea mea”, „ lumina mea”, „ochii mei” și a
formelor verbale de persoana întâi singular „nu strivesc”, „nu ucid”, „sporesc”,
„îmbogățesc”.

Tema poeziei este cunoașterea desemnată de metafore lumina, dar și atitudinea

poetică în fața marilor taine ale universului. Cunoașterea lumii în planul creației
poate fi posibilă numai prin iubire „eu nu strivesc căci eu iubesc și flori și ochi
și buze și morminte”. Fiind artă poetică modernistă care are un substrat ideatic
flozofic, tema acestei opere lirice nu este doar creația și rolul acesteia în
general, ci și tema cunoașterii înțeleasă ca atitudine poetică în fața marilor taine
universale.

În viziunea blagiană, arta nu mai este înțeleasă ca având un rezultat finit, adică
un produs estetic, ci este o exteriorizare a unor energii interioare, a unoe emoții
trăite de artist, chiar în procesul lor de manifestare, de aceea există o identitate
între planul creației poetice și procesul de cunoaștere.

Astfel că artistul apare în ipostaza celui care contribuie la sporirea misterului

universal. Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se realizează prin
atitudinea poetică transmisă în mod direct și la nivelul expresiei prin mărcile
subiectivității, verbe și pronumele la persoana întâi singular „eu iubesc”, „nu
strivesc”, „ nu ucid”, adjectivul posesiv „ calea mea”, „ochii mei”, topica și
pauza fectivă.

O imagine poetică ilustrativă pentru viziunea despre lume și implicit pentru

pentru tema textului, o reprezintă incipitul. Versul incipit reia titlul și
accentuează ideea că eul liric este adeptul cunoașterii luciferice. Pronumele
personal „eu” reluat de cinci ori în poezie, este așezat orgolios în fruntea primei
poezii a volumului de debut a lui Blaga corespunzând influențelor expresioniste,
exacerbarea eului, evidențierea rolului eului liric de centru creator al propriului
univers poetic. Aceasta este de asemenea o marcă a confesiunii, verbul de forma
negativă „nu strivesc” exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea
pentru cunoașterea luciferică. Metaforă revelatorie „corola de minuni a
lumii„ imaginea perfecțiunii a absolutului semnifică prin ideea de cerc, de
întreg, misterele universale.

O altă imagine poetică sugestivă pentru tema textului o reprezintă ultimul vers
al poeziei. Enumerația de metafore revelatorii care evidențiază câteva dintre
temele creației poetice dar ști dintre cele mai frumoase mistere, florile ce
reprezintă natura, viața, frumosul, ochii sunt simbol al sufletului uman, al
spiritualității, buze cu dublă semnificație de sărut, iubire dar și de cuvânt,
rostire poetică și mormintele, care semnifică moartea, însă in operele blagiene
nu este sfarsitul dramatic, ci este marea trecere intr-o lume superioară.

Seria de metafore revelatorii întregește titlul „Eu nu strivesc corola de minuni a

lumii căci eu iubesc și flori și o ochi și buze și morminte”. Titlul, adevărată
declarație poetică, are structura analitică luând forma unei propoziții
enunțiative, care are în centru ca subiect, pronumele personal „eu”, ipostaza
unui spirit creator ce își ssumă o condiție neobișnuită în relație cu datele
exterioare ale universului. Din punct de vedere estetic sintagma „corola de
minuni a lumii” este o sugestie a frumuseții, splendorii și a perfecțiunii iar din
punct de vedere filozofic e o sugestie a ideii că lumea e alcătuită din minuni,
adică din manifestări perceptibile în plan real unei fund absolut, dintr-un plan
mult mai înalt, metafizic, care le umple de taină.

Incipitul acestei poezii este identic cu titlul, însă completează sensul prin faptul
că verbul predicativ „nu strivesc” primește un sinonim contextual printr-un verb
tot cu forma negativă „nu ucid”, ambele având însă sens pozitiv pentru că
sugerează opțiunea poetului pentru un anumit tip de cunoaștere, care nu distruge
misterul. Primul vers al poeziei poate fi raportat la finalul acesteia, astfel se
obține o singură frază care ilustrează un raport de cauzalitate marcat gramatical
prin conjuncția coordonatoare „ căci”, „eu nu strivesc corola de minuni a lumii
căci eu iubesc și flori și ochi și buze și morminte”. În acest context verbul „a
iubi” cunaștere se mențin zare iubirea nu mai înseamnă manifestarea un
sentiment de tip eros, ci o cale de protejare a ministerelor universale în viziunea
blagiană, din aceasta din această iubire izvorăsc atitudini protectivă,
contemplativă și de mirare în fața corului de minute a lumii.

În concluzie, arta poetică „Eu nu strivesc Corola de minuni a lumii” de Lucian

Blaga, devine o emblema a modernismului interbelic, printr-o serie de
particularități de structură și de expresivitate, viziunea asupra lumii,
intelectualizarea emoției, influențe expresioniste, noutatea metaforei, tehnici
poetice innoirile prozodice.