Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

- Lucian Blaga
(modernism,1919, Poemele luminii)

Poezia ‘’Eu nu stivesc corola de minuni a lumii’’ apare în volumul

‘’Poemele luminii’’ ăn anul 1919. Poezia aparține direcției moderniste în primul
rând pentru că interesul autorului în arta poetică este deplasat de la tehnica
peotică la relațiile poet-lume și poet-creație. În această artă poetică există o
identitateîntre planul autorului și cel al eului liric, deoarece discursul liric redă
aspecte ale filozofiei lui Blaga și atitudinea de sporire a misterului univerului
sau opțiunea pentru cunoaștere luciferică. Caracterul modern a poeziei este
evidențiat și prin ținuta versificației, poetul cultivând o metrică variabilă între
două și treisprezece silabe, precum și prezența ingambamentului ‘’Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/și nu ucid/cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc’’
Poezia aparține modernismului și prin propozițiile și frazele care sunt construite
pentru a reda cât mai concentrat totul ‘’dar eu/eu cu lumina mea.../așa
îmbogățesc și eu.../și tot ce-i neînțeles...’’. Deși este o poezie modernă,
neologismele utilizate de Blaga sunt doar două, ‘’corola’’ și mister dintr-un
număr total de șaptezeci și șase de silabe.
În ceea ce privește tema poeziei, aceasta este o temă filozofică,
cunoașterea, descriind prin metafore revelatorii ‘’lumina mea’’ și ‘’lumita
altora’’, cele două tipuri de cunoaștere specifice sistemului filozofic Blagian.
Prima secvență poetică, adică primele cinci versuri, exprimă, cu ajutorul
verbelor la forma negativă, ‘’eu nu strivesc’’, ‘’nu ucid’’, atitudinea poetică față
de tainele lumii prin refuzul cunoașterii logice raționale. Verbele se asociază
metaforei ‘’Calea mea’’ prin care se evidențiază destinul poetic asumat și care
implică acceptarea tainei și potențarea ei. Universul armonios este identificat de
metafora plasticizantă ‘’Corola de minuni a lumii’’ și este o sumă permanentă
de taine care evidențiază eul liric intr-o enumerare metaforică, flori, ochi, buze,
morminte. Cele patru elemente pot fi grupate simbolic, flori-morminte ca limite
temporale ale ființei, și ochi-buze ca două modalități de cunoaștere și
verbalizare. A doua secvență poetică se construiește pe baza unor relații de
opoziție, și se folosește antiteza și comparația amplă. Raportul ‘’eu-alții’’ se
face sub incidența luminii, metaforă a cunoașterii ‘’lumina altora/ sugrumă vraja
nepătrunsului ascuns/.../dar eu,/eu cu lumina mea sporesc a lumii taină.’’
Dublarea luminii este redată prin opoziția dintre metafore ‘’lumina altora’’, care
reprezintă cunoașterea paradiziacă, și ‘’lumina mea’’, care reprezintă
cunoașterea luciferică. Sintagmele poetice se asociază cu serii verbale simetric
antitetice, lumina altora sugrumă vraja, adică strivește, ucide, pe când lumina
mea sporește a lumii taină, mărește, îmbogățește. Ampla comparație așezată
între linii de pauză funcționează ca o construcție explicativă a ideii exprimate
concentrat în versul median. Astfel iluminarea, cunoașterea pe care poetul o
aduce în lume prin creația sa este asemănătoare cu lumina lunii care în loc să
lămurească misterele, le sporește, ‘’și-ntocmai cu razele ei albe luna/nu
micșorează/ ci tremurătoare/ mărește și mai tare taina nopții/.../și tot ce-I
neînțeles/ se schimbă-n neînțelesuri și mai mari.’’
Titlul este o metaforă revelatorie care semnifică ideea cunoașterii
luciferice. Plasarea pronumelui personal ‘’eu’’ în fruntea primei poezii din
volum poate corespunde influențelor expresioniste, dar mai ales exprimă
atitudinea poetului filozof de exprimare a misterelor lumii. Verbul la forma
negativă ‘’nu strivesc’’ exprimă refuzul cunoașterii de tip rațional și opțiunea
pentru cunoașterea luciferică. Metafora revelatorie ‘’corola de minuni a lumii’’,
imagine a perfecțiunii, semnifică prin ideea de cerc că poetul este contemplarea
și adâncirea tainei. Discursul liric se organizează în jurul unor motive poetice,
precum ‘’misterul’’ și motivul ‘’luminii’’ care totodată implică și motivul
‘’întunericului’’. Motivul misterului este surprins de numeroase metafore,
precum ‘’corola de minuni a lumii’’, ‘’adâncimi de întuneric’’, ‘’întunecata
zare’’, ‘’a lumii taină’’. Iar motivul central este lumina, ce sugerează
cunoașterea, dar și iubirea pentru tainele lumii.
Poezia ‘’Eu nu strivesc corola de minuni a lumii’’ este o formă de
cunoaștere și de trăire a misterului, potrivit viziunii blagiene, prin evidențierea
misterului cu ajutorul luminii și întunericului, astfel înscriindu-se în lirica
modernistă.