Sunteți pe pagina 1din 1

Zburatorul

1844 (balada) 1. Poezia este o balada, asadar un text epic, inspirat dintr-un mit romanesc. 2. Iubirea este asociata cu un personaj inrobitor, magic si malefic. 3. Balada este structurata in trei secvente: confesiunea Floricai, lasarea serii si coborarea Zburatorului in lume. TemaTema este generata de mitul romanesc conform caruia iubirea poate sa ia forme instapanitoare, sa-i confere individului un sentiment de instrainare de sine, de pierdere a identitatii, situatie comparabila cu cea a intrarii sub incidenta unui spirit rau: un zburator. Subiectul intr-un sat romanesc, o fata (Florica), se plange mamei sale de o stare de disconfort general: este cuprinsa de visare, se simte privita de ochi nevazuti, este bantuita de teama si de-o emotie nemotivata. Florica cere leacuri, ajutor vrajitoresc ori sfaturi materne, dar mama ei ofteaza neputincioasa si cade pe ganduri. Se lasa seara, oamenii se intorc de la munca, satul se anima, apoi, treptat, se asterne linistea. La miezul noptii, coboara peste sat un balaur de lumina, care se strecoara pe hornul casei in care locuieste Florica. Niste femei il vad si stiu ca este un zburator, o entitate care se metamorfozeaza intr-un tanar fermecator si inrobeste sufletele fetelor. El este de neinvins. Comentariul Motivul iubirii demonice a unor zmei sau a zburatorilor pentru fiinte pamantesti apare adeseori in legendele apocrife si in basmele romanesti . Amenintare dramatica, aparitia unui duh seducator constituie o proba si o ispitire si de aceea este asociata cu o boala, iar, in multe legende despre zburator, experienta este devastatoare pentru fiinta omeneasca. Mitul care explica aparitia sentimentelor de iubire a fost prelucrat in numeroase opere din literatura noastra culta, printre care si in poemele eminesciene Calin (File din poveste) si Luceafarul. Balada lui Heliade Radulescu infatiseaza povestea unei stari omenesti: starea de indragostit. Florica, personajul din aceasta balada, este cuprinsa de un dor nespus, cade intr-o stare de visare si pierde sensul realitatii. Confesiunea ei, cuprinsa intr-un discurs persuasiv, exprima presentimentul ca sufletul si mintea ii sunt invadate de un spirit straniu si amagitor: In arsita caldurei, cand vantulet adie, / Candpleopul a sa frunza o tremula usor / Si-n tot crangul o soapta s-ardica si-l invie, / Eu parca-mi auz scrisul pe sus cu vantu-n zbor; /Si cand imi misca topul, cosita se ridica, /Ma sperii, dar imi place -prin vine un fior / imi fulgera si-mi zice: Desteapta-te, Florica, /Sunt eu, viu sa te mangai..." Dar e un vant usor! Exista in aceasta marturisire un amestec de teama si euforie ca expresii generice ale conditiei de indragostit. Pregatita sa-si astepte perechea destinata (scrisul), Florica spera intr-o intalnire fericita si se cutremura la gandul oricarei tulburari a intimitatii ei, caci orice aparitie reconfigureaza viata celui care accepta un nou-venit. De aceea, discursul personajului este fixat intre speranta unei intalniri fericite si teroarea iesirii spre lume si este cladit pe afirmatii contradictorii, dar transante: ma sperii, dar imi place. Iluzia comunicarii, receptarea fantasmatica a unui spirit strain sunt intemeiate pe miscarea generala a lumii; vantul, frunzele, materia toata iau parte la aceasta emotie inopinata. Este interesant ca aceasta lamentatie a personajului cuprinde si elemente de pastel, care anunta prin expresivitate fragmentele plastice din cea de-a doua secventa a baladei. Aici, viziunea Floricai este plasata in spatiul morganatic al unei zile de vara, cand arsita este parca tulburata de orice adiere usoara. Imaginea crangului infiorat de vant apare subtil asociata cu o desteptare temporara la viata: Si-n tot crangul o soapta sardica si-l invie. Detaliile peisagistice subliniaza starea Floricai si impresia unei intalniri fantastice. intreaga experienta isi are originea intr-o dorinta de nestavilit, pe cat de dureroasa, pe atat de binefacatoare: Un dor nespus m-apuca, si plang, maicuta, plang. Prin valentele defulatorii, plansul are aici rol terapeutic, alina si diminueaza dorintele. Insa conditia generala a fetei evoca o stare maladiva pentru care nu exista leac. Invocarea preotului, a vrajitorului si a descantatoarelor dove.deste ca, dincolo de emotia binefacatoare, se instaleaza groaza si presentimentul unui pericol iminent. Si tacerea mamei devine semnificativa in acest context; Florica cere sprijin de la toate instantele si nu exclude nici posibilitatea unei intruziuni demonice: Oar ce sa fie asta? intreaba pe bunica:/ O sti vrun leac ea doara. ..ofi vrun zburator! / Or aide l-alde baba Comana, or Sorica, / Or du-te la mos popa, or mergi la vrajitor.Temerile ei sunt alimentate de starea fiziologica, si ea bulversata: trupul ei pare supus la munci grele si asediat de boli. in contradictie totala cu acest discurs, secventa urmatoare din poezie introduce intr-o atmosfera bucolica. Pastelul inserarii este alcatuit din imagini care surprind viata satului romanesc intr-un moment de maxima rumoare: intoarcerea de la muncile campului. Peisajul se individualizeaza printr-o secventa care transfigureaza atmosfera in ceea ce are ea esential: aerul vibreaza de murmurul cirezilor de vite. De asemenea, fixarea momentului, realizata in amanunte edificatoare, atrage atentia prin constructia narativa, care promite o poveste: Era in murgul serei si soarele sfintise. Imaginile auditive creeaza impresia de derulare temporala, fiind urmarite treptat cresterea si apoi stingerea zgomotelor lumii; mugetele, scartaitul cumpenelor se estompeaza evanescent, dupa cum o sugereaza alte doua imagini auditive, dar care contin sensuri restrictive: a laptelui fantana /incepe sa s-auza ca soapta in susur silatratorii numai s-aud necontenit. Semne certe ale linistii, zgomotele distincte anunta intrarea in noaptea deplina. Spatiul nocturn are rolul de a anticipa aparitia zburatorului, imaginile continand de aceea sugestii hierofanice. Instalarea noptii este asociata cu un gest hipnotic si vrajit. Personificarea nu are de data aceasta functii umanizatoare, ci inoculeaza impresii magice: E noapte nalta, nalta; din mijlocul tariei / Vesmantul sau cel negru, de stele semanat,/ Destins coprinde lumea, ce-n bratele somniei / Viseaza cate-aie-vea desteapta n-a visat./ Tacere este totul si nemiscare plina:/ Incantec sau descantec pe lume s-a lasat;/ Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina,/ Si apele dorm duse, si morele au stat. incremenirea generala sub imperiul noptii este asociata cu un somn fermecat: somnia. Cuvantul nu desemneaza somnul odihnitor, ci o stare intermediara in care visul este dominator. Mai tarziu, Eminescu investeste lexemul somnie cu aceste valente, traducand prin el starea poetica, lumea revelatiilor majore situata adeseori, la granita cu moartea. Heliade Radulescu il asociaza unei stari de vraja, sugerand atat seductia cat si ritualul pe care il implica: Incantec sau descantec pe lume s-a lasat. Relatia alternativa in care se afla cele doua cuvinte, pe langa eufonie - si ea enigmatica -, impune sensul unei intamplari stranii. Celelalte personificari intretin impresia generala si completeaza imaginea unei nopti care cuprinde tot pamantul; astfel, vantul nici nu suspina, apele dorm duse. Ca o pecete a noptii magice, luna rasare tarziu, iar stelele cazatoare anunta catastrofa: Si, cobe, cateodata tot cade cate-o stea. Aceasta lume prinsa parca in menghina noptii, Viseaza cate-aievea desteapta n-a visat. Versul sugereaza subtil ca imaginea zburatorului nu este decat o efigie a visului colectiv. Este adevarat ca evenimentul apare transpus din perspectiva celor doua surate, dar aparitia lui halucinanta se situeaza in sfera fabulosului de vis si de basm. La miezul noptii, cand lumea pare incremenita de vraja, zburatorul apare ca un balaur de lumina si patrunde pe horn in casa Floricai. Este infatisat ca aparitie luminoasa in noapte si este numit balaur si zmeu: Balaur de lumina cu coada-nfla-carata,/ Si pietre nestemate lucea pe el ca foc. Lumina este apanajul entitatilor astrale, iar aici subliniaza forta de neinvins, caci este olumina iute ca fulger trecatoare si vine din miazanoapte, loc al duhurilor necurate in basmul popular. De altfel, zburatorul este prezentat aici conform traditiei folclorice, ca spirit capabil sa ia forma omeneasca; el se transforma mflacaiandru blond si seducator, in iluzie instapanitoare, fara a fi capabil sa prinda viata: dar slabele lui vine /N-au nici un pic de sange. Originea lui se afla insa in visul omenesc. Pentru fiinta visatoare exista pericolul cert al prizonieratului in lumea visului. Dorinta staruitoare poate prinde contur, pentru a deveni himera obsesiva (lipitura) si poate sa capete forta de a inrobi sufletul evadat din realitate: incepe de viseaza, si visu-n lipitura /Incepe-a se preface, si lipitura-n zmeu. Exista in balada lui Heliade Radulescu sugestia unui deznodamant nefericit, pentru ca, asa cum avertizeaza cele doua personaje, martore ale magicei aparitii, impotriva zburatorului nu exista leac: nici descantatura, / Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeul in legendele romanesti despre zburator, aproape intotdeauna finalul este dramatic. Din visul de iubire nu exista cale de intoarcere, ca in cazul oricarei evadari din realitate, de altfel. Heliade pastreaza sensul credintei, dar lasa posibilitati de interpretare divers; la urma urmei, spatiul magic al noptii creeaza sugestia unei aparitii cosmaresti. Chiar si dialogul celor doua surate se inglobeaza in acest vis al intregului sat. De altfel, imaginea zburatorului se reveleaza doar in detaliile oferite de aceste personaje, ceea ce restrange arhetipul seductiei doar la imaginea generica: balaur de lumina in noaptea nalta, nalta.