Clasic Romantic

Normal Anormal
Sanatos Maladiv
Viril Feminin
Senin Agitat
Inteligibil Bizar
Obiectiv Subiectiv
Sociabil Singuratic
Exemplar Metafizic
Solar Nocturn
Civilizat Barbar
Cultiva universalul Cultiva particularul
Cultiva teme unice Cultiva ineditul
Imita modelele Inventeaza
Didactic Patetic
Epic Liric
Tragic Dramatic
Conventional Anticonventional
Rational Antirational
Respecta zeii Ateu sau mistic

Romantism (<fr. Romantisme, <cf. Romantique, = [la inceput] “scris in limba romantica populara, nu n latina”,
[mai tarziu] “romanesc’, “sentimental”, “senzational”)
1. In sens larg, Romanantism inseamna inclinatia spiritului uman spre sensibilitate si imaginatie. Se poate vorbi
despre un romantism etern, opus clasicismului etern, prezent in oric literatura, in orice perioada istorica.
2. In sens istoric, Romantismul este un curent literar-artistic aparut la inceputul secolului al XIX-lea, in
Europa(Germania, Franta, Anglia), cu reactie la clasicism. Aceasta se caracterizeaza printr-o respingere a
normelor fixe de creatie, constrangatoare pentru libertatea inspiratiei. “(…)Poetul(…) nu are de primit sfaturi
decat de la natura, de la adevar si de la inspiratie, care este si ea natura si adevar “(Victor Hugo).
Normele estetice ale Romantismului sunt formulate de Victor Hugo in Prefata la drama Cromwell.
Revolutia franceza de la sfarsitul secolului al XVIII-lea marcheaza inceputul unei noi etape in istoria si cultura
universala. Prima jumatatea al secolului al XIX-lea, e marcata de razboaie napoliniene, de intetirea miscarilor de eliberare
nationala. Dupa infrangerea lui Napoleon, monarhiile europene incearca sa restabileasca starea de lucruri de pana la
revolutia franceza. Congresul de la Viena din 1815 ia masuri de stavilire a valului de revolutii burgheze ce au culminat cu
cele din anii 1848-1849. Problemele economice, sociale si politice li se adauga cele nationale: un sir de natiuni( italiana,
germana, poloneza, romana) luptau pentru eliberarea de sub stapanirea straina sau pentru realizarea unitatii statale.
Inregistreaza progrese remarcabile stiintele si filosofia
Aparitia romantismului a fost determinata de un sir de premise de ordin social-politic, filozofic si estetic.
Revolutia franceza din anii 1789-1794 a dat o lovitura decisiva vechii oranduiri feudale si a deschis calea pentru
dezvoltarea noii societati burgheze, dar idealurile iluministe de libertate, egalitate si fraternitate nu puteau fi realizate in
cadrul acestei noi societati. Burghezia a ajuns la putere, insa tranformarile radicale la care visau iluministii nu s-au produs.
Noua stare de lucruri nu se deosebea cu mult de cea veche, iar viitorul parea incert. Se contureaza, altfel, o reactie
negativa fata de rezultatele revolutiei franceze, nu insa si fata de idealurile ei, care ramaneau ca un deziderat nerealizat, ce
putea genera stari de disperare si dezamagire sau de revolta si incredere intr-o posibila realizare in viitor. Cultul ratiunii
promovat de clasicisti, si filosofia rationala a iluministilor nu s-au dovedit valabile pentru transformarea societatii si a
omului. Inca sentimentalistii au inceput sa opuna ratiunii abstracta sentimentele si pasiunile unui om concret, care
cunoaste lumea si pe sine, bazandu-se pe propria sensibilitate.
 De obicei, romantismul este definit ca o reactie fata de revolutia franceza. Noua societate burgheza nu a
indreptatit asteptarilor romanticilor care si-au pus mari sperante in idealurile ei. Realitatea din jur nu ii satisfacea, pentru
ca, in aceste conditii, omul nu-si putea realiza idealurile si aspiratiile firesti. Imposibilitatea realizarii plenare a acestor
aspiratii in cadrul realitatii obiective in care le-a fost dat sa traiasca le impune romanticilor cautarea altor posibilitati de
afirmare , prin depasirea realitatii concrete, prin evadarea intr-o alta lume. Astfel, apare conceptia romantica despre doua
universuri, despre doua lummi: una reala, concreta, pe care romanticii nu o accepta si o resping, si alta ideala, inchipuita,
spre care ei aspira. Romanticii sesizeaza discordanta profunda dintre aceste doua lumi. Fata de prima au o atitudine critica,
considerand-o antiumana, trecatoare, inferioara si prestrimta pentru ca omul sa se poata realiza in ea plenar. Lumea ideala
este o lume infinita, superioara, in care romanticul crede ca omul isi poate realiza toate visele, toate sperantele, insa
aceasta lume dorita inaccesibila – exista numai in imaginatie, in noi, in arta. Aceste doua lumi sunt mereu comparate,
corelate, contrapuse. Dupa epoca Renasterii, romantismul reabiliteaza personalitatea umana in toata complexitatea. Spre
deosebire de clasicism, preocupat de om, in general, de un om ideal, romantismul pune accentul pe o deosebita importanta
sentimentelor, trairilor sufletesti ale omului, explorarii universului sau interior. Conceptia romantica despre doua lumi
face ca, pe d eo parte, scriitorul sa dezvaluie acest univers interior, irepetabil si individual al eroului ca pe o intruchipare al
idealului, opus realitatii concrete, pe de alta parte, el trebuie sa-l situeze pe erou in realitatea concreta, insa in conditii in
care eroul sa se manifeste cat mai plenar. Prin urmare, artei romantice ii este caracteristica prezentarea unor caractere
exceptionale in imprejurari exceptionale. Indepartandu-se de conceptia iluministilor, deoarece ratiunea nu poate explica
esenta omului, si de cea a sentimentalistilor, pentru ca sentimentele, asa cumm apar in viata de toate zilele, nu explica nici
ele adevarata esenta a umana, romanticii considera ca omul se manifesta firesc doar cand sufletul ii e suprins de o mare
dorinta, de o pasiune arzatoare. Aceasta poate fi libertatea.
Caracteristicile acestui curent literar sunt:
- expansiunea eului individual, a subiectivismului, de unde rezulta primatul sentimentului, al pasiunii, al fanteziei, al
imaginatiei.
- Natura - simplu decor la clasici – devine la romantici stare de suflet. Visul, gustul pentru exotic, pentru evaziune,
istoria nationala, valorile folclorului devin elemente de baza ale registrului tematic al romanticilor
- Personajul provine din toate mediile sociale, e construit antitetic, zbatandu-se intre stari interioare antagonice; are un
caracter exceptional, care se manifesta in imprejurari exceptionale; sufera mutatii spectaculoase, iar aparenta fizic, adesea,
contravine esentei morale. Personajele romantice se grupeaza in diferite tipologiii:
a) Inadaptati activi: titanul, demonul, geniul.
b) Inadaptati pasiv
c) Alte tipuri: Visatorul, Mesianicul, Binefacatorul, Sadicul
- Antiteza este un procedeu frecvent utilizat in construirea personajelor, dar functioneaza si ca figura de stil in poezie.
- Proclamand principiul libertatii de creatie, romanticii vor inlatura barierele dintre genuri si specii, vor permite
amestecul acestora. Dintre speciile noi cultivate de romantici amintim; meditatia, elegia, poemul filosofic, nuvela istorica,
drama. Limba literara este imbogatita prin includerea limbii populare, ale provincialismelor si arhaismelor.
Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si
sinceritatii emotionale, sprijinind promovarea libertatii de expresie. Astfel spus, romantismul a pledat pentru explorarea
universului interior al omului.
Caracteristile romantismului:

• Introducere unor noi categorii estetice: uratul, grotescul, fantasticul, macabrul, pitorescul, feericul precum si a
unor specii literare inedite: meditatia, elegia, idila, poemul filosofic, nuvela istorica, drama romantica;
• Cultiva sensibilitatea, imaginatia si fantezia creatoare, minimizand ratiunea si luciditatea;
• Preponderenta sentimmentului asupra ratiunii ( prin opozitia fata de rigorile clasiciste);
• Promoveaza inspiratia din traditie, folclor si trecutul istoric, pe care il considera opus realitatii contemporane,
dezamagiti de prezentul decazut, fiind preocupati de reflectarea in opere a specificului national(culoarea locala);
 • Evadarea din lumea reala se realizeaza prin vis sau somn (mitul oniric), intr-un cadru natural nocturn;
descoperirea infinitului spatial;
• Contemplare naturii se concretizeaza prin descrierea personajelor sau a succesiunii anotimpurilor ca sugestie a
curgerii ireversibile si implacabile a timpului, prin reflectia asupra gravelor probleme ale universului in elegii,
meditatii si poeme filosofice;
• Acorda importanta deosebita sentimentelor, cu predilectie iubirii, trairilor interioare intense, fiind armonizate cu
peisajul naturii ocrotitoare sau participative;
• In gennul liric se manifesta inovatii prozodice si suprematia subiectivismului, a pasiunii inflacarate, a
sentimentelor excesive, a fanteziei debordante;
• In creatii epice, existenta eroilor exceptionali, actioneaza in imprejurari iesite din comun, precum si portretizarea
omului de geniu si conditia de fericire a acestuia in lume; personajele romantice nu sunt dominate de ratiune, ci
de imaginatie si sentimente;
• Preocupare pentru definirea timpului infinit si a spatiului nemarginit, ca proiectie subiectiva a spiritului uman,
conceptie preluata din lucrarile filozofilor idealisti;
• Imbogatirea limbii literare prin registre stilistece variate, prin includerea cuvintelor si expresiilor populare, a
arhaismelor, a regionalismelor, specifice oralitatii;
• Utilizarea de procedee artistice diversificate, printre care antiteza ocupa locul principal atat in structura poeziei,
cat si in construirea personajelor, situatiilor, ideilor sau atitudinilor exprimate. Se remarca bogatia figurilor de stil
si expresivitatea, sugestia si ambiguitatea ca trasaturi ale limbajului poetic in textul liric;
• Ironia romantica dobandeste, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic in specia literara cu
nume sugestiv, satira, cat si in poeme filosofice, asa cum se manifesta in “Scrisoarea I” de Mihai Eminescu.
In studiul “Principii de estetica”, George Calinescu defineste romantismul in antiteza cu clasicismul, evidentiind
pregnant si convingator deosebirile dintre cele doua curente litereare care s-au manifestat predilect in literatura. “Clasicul
este un om ca toti oamenii”, pe cand romanticul este cu totul iesit din comun, “un monstru de frumusete sau de uratenie,
de bunatate ori de rautate”, reliefand astfel caracterul cu totul exceptional al celui din urma. Pe cand clasicul este
“inteligibil” in exprimarea ideilor sau construirea situatiilor, romanticul este “bizar” si deloc moralist, asa cum este cel
dintai. Total dezinteresat de natura clasicului, ii lipsesc sentimentele pentru frumusetile acesteia, pe cand romanticul este
coplesit de natura ocrtotitoare si participativa la toate starile lui.
O pasiune romantica e dragostea, la fel in diferite sensuri – de la dragostea de tara pana la dragostea fata de
femeia iubita. Una dintre cele mai importante pasiuni ale eroului romantic este inspiratia. A trai inspirat inseamna totul
pentru un romantic. Dar nu numai in sensul inspiratia poetice, cum ar fi cazul scriitorilor, ci de inspiratie in orice activitate
umana. Ca alte cuvinte, omul se manifesta plenar doar in conditii exceptionale, cand comportamentul ii este dictat de
impulsurile individuale, ce ii vin din adancul sufletului, si nu din principiile si regulile tipice ale societatii. Conceptia
romantice dintre doua lumi determina conflictul principal al operei romantice – conflictul dintre vis si realitate, antinomia
regasindu-se, intr-o forma sau alta, in toate trasaturile romantismului. Intr-o adevarata opera romantica, idealul nu se
realizeaza niciodata, pentru ca, daca s-ar realiza, nu ar mai fi vorba de romantism. Eroul romantic, prin insusi structura sa
sufleteasca, se vor afla in conflict cu lumea din jur, fiind, de cele mai multe ori, un revoltat. In literatura romantica
intalnim o varietate de eroi romantici: persecutatul, ostracizatul, banditul generos, damnatul, exaltatul, altruistul. Eroul
romantic desprins din legatura armonioasa cu lumea, se revolta in numele reintegrarii sale in armonia universala, ideea
ramanand, insa, adeseori, o utopie.
Cautarea altei lumi, a altui univers, in care ar putea fi posibila realizarea idealului romantic, e insotita de aspiratia
spre infinit si absolut, timpul si spatiul nemaiavand limite pentru scriitorul romantic, a carui convigere este ca esenta
omului se implineste in nemarginire, iar aceasta nu se reduce la macrounivers. Pentru romantici macrouniversul este in
fiecare dintre noi, de aceea, o importanta deosebita capata in creatia lor cunoasterea si zugravirea lumii interioare, a
propriului eu. Romanticii se angajeaza in reinterpretarea – din punctul lor de vedere – a universului si a omului, ceeea ce
explica inclinatia romanticilor pentru meditatie filosofica. Spre deosebire de clasicisti, pentru care lumea era armonioasa,
stabila, supusa legilor naturii, romanticii percep realitatea ca pe una conflictuala, dinamica si evolutiva.
In romantism se recurge pe larg la antiteze, contraste, opozitii, antinomii, pentru a se defeni situatii, idei, atitudini
sau personaje. Romanticii sunt atrasi de original, extravagant, ciudat.