CURENTE LITERARE

Criterii de analiză CLASICISMUL ROMANTISMUL REALISMUL

şi de comparare (francez)
1.Manifestare/apariţie − curent literar şi artistic din secolul al − orientare ideologică, artistică şi literară − curent literar-artistic manifestat pe
XVII-lea şi începutul celui de al XVIII- din prima jumătate a secolului al XIX-lea plan european, la mijlocul secolului al
lea (apărut în Franţa) (aprox. 1790-1850), apărută în spaţiul XIX-lea (aprox.1830-1880)
european
Context istoric − monarhia absolută (domnia lui − revoluţiile burghezo-democratice, lupta − revoluţia industrială; consolidarea
Ludovic al XIV-lea) pentru independenţă şi libertate naţională burgheziei; dezvoltarea presei
Context filosofic − raţionalismul lui Descartes − filosofia idealistă germană (Shelling, − pozitivismul (A. Comte);
Fichte, Hegel, Schopenhauer) dezvoltarea ştiinţelor naturii (Ch.
Darwin)

Manifest literar − Nicolas Boileau, Arta poetică (1674): − Victor Hugo, Prefaţa la drama − Balzac, Prefaţa la Comedia umană
arta este expresia raţiunii, iar scopul Cromwell (1827): „nu există reguli, nici (1842): „literatura e o oglindă
artei este să placă şi să moralizeze modele. [...] Conceptul artei de frumos completă a moravurilor sociale”;
include şi urâtul şi grotescul” Champfleury, Realismul (1857)
2. Trăsături/ principii − curent raţionalist − imaginaţia − principiul fundamental de − reflectarea veridică, obiectivă a
estetice creaţie; primatul sentimentului şi al realităţii/ a societăţii contemporane
 fanteziei creatoare
− obiectivitatea − subiectivitatea; expansiunea eului − impersonalitatea
individual
− respectarea normelor de compoziţie/ a − respingerea regulilor impuse de − respinge imaginea artificială a
regulilor (celor trei unităţi: de loc, de clasicism; libertatea de creaţie romantismului în folosul observaţiei
timp, de acţiune) directe
− interesul pentru natura umană (tipuri − fascinaţia misterului şi a − determinarea socială, valoarea
eterne) excepţionalului; antiteza; culoarea locală; documentară; analiza psihologică
interesul pentru mituri, folclor, simboluri,
trecut istoric, natură şi spaţii exotice
− cultivarea emoţiei şi a sentimentului;
− idealul îmbinării frumosului cu binele intensitatea trăirilor (pasiunea); antiteza − lipsa de idealizare; mimesis
şi adevărul, a utilului cu plăcutul − afirmarea individualităţii, a
− ordine, echilibru, armonie, rigoare originalităţii, a spontaneităţii

− puritatea genurilor, sobrietatea stilului − amestecul genurilor şi al stilurilor − sobrietate, obiectivitate

− scopul: didactic, moralizator − reflectare critică a societăţii epocii
3. Surse de inspiraţie − antichitatea greco-romană, mitologia − folclorul local, miturile, fantasticul, − lupta între grupuri, clase sociale
antică fabulosul (banul, zestrea, moştenirea,
− istoria medievală (idealul cavaleresc) − trecutul istoric (Evul Mediu) parvenirea)
− natura locală sau spaţiile exotice
− excepţionalul (situaţii, personaje)

2
4. Raportul cu timpul − atemporalitatea, perenitatea, valorile − evadarea din realitate în fantezie, vis, − aspecte ale societăţii contemporane
general-umane trecut istoric, spaţiu natal sau spaţii − veridicitate, verosimilitate
exotice
− antiteza trecut-prezent
5. Personajul literar − „caracterele” (personaje cu o singură − personaje excepţionale în împrejurări − personaje tipice (pentru o categorie
trăsătură psihologică sau excepţionale socială) în situaţii tipice
comportamentală; de ex. avarul, − antiteza (înger-demon); titanul − analiza psihologică
ipocritul, orgoliosul); interes pentru − personaje alcătuite din lumini şi umbre
tipurile eterne
− consecvenţa
− în tragedie: idealul canonic (model − personaje din toate mediile sociale − „specii sociale”
social conform normelor bunului gust şi
bunului simţ; personajul provine din
aristocraţie)
− victoria raţiunii asupra pasiunii − victoria pasiunii − complexitatea umană
− omul abstract, exemplar − drama omului
− universalul − particularul/ excepţionalul − personaj exponenţial (învinşi sau
învingători); exponent al generalului
(tipicul)
6. Stilul − stilul înalt − stilul metaforic („ornare verbis”) − stil impersonal, obiectiv
− puritatea: refuzul amestecului de − fuziunea genurilor şi a speciilor − precizie, sobrietate
stiluri, genuri sau specii − limbajul − mijloc de individualizare

3
 − claritate, precizie, concizie −lărgirea şi îmbogăţirea limbii literare: a personajelor
− sobrietate, armonie, echilibru limbaj popular, arhaic etc. (valoare − notarea amănuntului semnificativ;
artistică) tehnica detaliului; descrieri minuţioase
7. Reprezentanţi în P. Corneille, J. Racine, Moliere, La V. Hugo, Puşkin, Lamartine, Byron, Cehov, Tolstoi, Dostoievski, Balzac,
literatura universală Fontaine Novalis, E. A. Poe Stendhal, Flaubert
şi în literatura română Gh. Asachi, C. Negruzzi, Gr. C. Negruzzi, Mihai Eminescu I.L. Caragiale, I. Slavici, L. Rebreanu,
Alexandrescu G. Călinescu