Sunteți pe pagina 1din 6

Romantismul este al doilea mare curent si are o arie de extindere mult mai larga, el cuprinzand pe langa

Europa si America si Asia. Asemenea clasicismului are influente si in muzica si pictura. Romantismul
cunoaste o perioada pregatitoare, numita preromantism, in Anglia in secolul XVIII si este exprimarea unei
profunde nelinisti, indoieli, dezamagiri, cautari, incertitudini in raport cu siguranta, rationalismul, detasarea
clasicilor. Asadar se contureaza o reactie de respingere a clasicilor. Preromantismul a cunoscut o
concentrare in literatura engleza datorita unui grup de poeti. Ca stare de spirit este nostalgia, visarea,
nelinistea etc. ei cultivand anumite teme sau motive vechi, dar transpuse intr-o atmosfera si un spatiu cat
mai modern : viata este shimbatoare, fortuna labilis, vanites vanitatum, totul e desertaciune. Atmosfera
este de mister, neliniste propice fantomelor, spiritelor, atmosfera este una rece , de luna rece numita
atmosfera osianica ; Osian era pseudonimul poetului J. MacPherson. Din romantismul englez se extind
ecouri in literatura franceza la sfarsitul secolului XVIII. Se vor implica si in peisajul literar al Frantei, de
exemplu Volney istoric si poet francez care l-a insotit pe Napoleon in timpul campaniei in Egipt. Acesta
contempland imaginea piramidelor, Volney ajunge la o stare de pesimism a zadarniciei ca toate civilizatiile
au fost supuse trecerii timpului, de aici motivul ruinelor si al mormintelor dezvoltat in lucrarea sa Meditatii
asupra ruinurilor imperiilor.
Dar programul romantismului va fi concentrat in Franta prin contributia lui
Victor Hugo care fixeaza liniile esentiale ale noului curent in prefata dramei sale istorice Cromwell
aparuta in 1827. Dintre teoreticienii romantici se retin fratii Schlegel in Germania, M. De Stael din Franta
exilat de Napoleon, astfel cristalizandu-se noul curent.
Romantismul a fost un curent complex, depasind cu mult limitele stramte ale clasicismului si s-a manifestat
in doua mari directii : romantismului pesimist a nelinisrii existentei, al meditatiei grave, trecerii universale,
zadarniciei, dramei, conditiei umane, marcata de necunoastere in raport cu dorinta de cunoastere, de aici
un refugiu cu problematica religioasa, in natura exotica, in iubire, in sine, mai reprezentant in romantismul
apusean, dar sunt si elemente distinctive si in cadrul romantismului roman Gr. Alexandrescu, V. Carlova, M.
Eminescu si romantismul revolutionist, dinamic, extravertit care a favorizat, insotit si reflectat marile
transformari revolutionare moderne. Reprezentant de frunte este Victor Hugo, cel mai mare poet al Frantei.
Romantismul revolutionist a fost dominant in tarile aflate sub asuprire nationala, respectiv si in tarile
romane unde expresia dominanta a acestui curent era militantismului si mesianismul, increderea in viitor,
aceasta fiind trasatura dominanta a pasoptistilor romani.
In acelasi timp cunoastem mai multe etape, prelungindu-se pana in a doua jumatate a secolului XIX, pentru
ca el este corelat cu formarea spiritului modern in viata sociala, politica, publica, filozofica, libertatea sociala
si nationala, formarea natiunilor, program de unitate nationala, aparitia statului modern, conceptul de
republica, abolirea monarhiei, de afirmare a individului si a valorii umane indiferent de originea sociala.
Apare ca o reactie total impotriva clasicismului, a prejudecatilor feudale, ce urmau fixitatea pentru ca
romantismul exprima spiritul maselor, poporului, al aventurilor acestora deschise spre progres, emancipare
asa se si motiveaza interesul deosebit al romantismului pentru literatura populara, demonstrand prin
aceasta vechimea, valorile artei si superioritatea clasica populara fata de aceea a clasicilor reprezentanti ai
nobilimii.
Estetica

Curentul romantic realizeaza o innoire spectaculoasa aproape radicala a esteticii literare, o imbogatire si
diversificare a perspectivei estetice. Aceste trasaturi se regasesc in toate, in universul tematica si in
personaje.
Largirea universului tematic exprima esenta temporal-artistica a romantismului care exprima stare de
reverie, imaginatie, fecunda inepuizabila, tentatia absolutului, aspiratia spre ideal spre o lume desavarsita,
spre mit, setea de cunoastere tot mai impinsa spre totalitate, aceasta stare deliranta de a patrunde in
necunoscut sub semnul faustismului, un motiv medieval germanic pus in circulatia culta de romantism si
neoclasicism, de Goethe in opera sa Faust , in care este prezentata capacitatea sacrificiului deliberat de
sine in scopul cunoasterii, pactul omului cu diavolul in scopul cunoasterii.
Romanticii compun un conflict puternic si mai complex dintre eu cun sine, lumea, societatea imperfecta,
reprosandu-i divinitatii imperfectiunile umane. Asadar romantismul redescopera mitul si redau o
interpretare moderna sub semnul acestui conflict. Un bun exemplu este opera Cain de Byron in care apare
motivul biblic mitul lui Cain, din care reiese principiul satanismului, dar romantic, conform caruia nu Cain
este vinovat, ci Dumnezeu l-a creat astfel, a sadit in sufletul sau sentimentul vinovatiei si a pedepsei si
atunci obsedat de aceasta a provocat moartea pentru a cunoaste acest sentiment. Romantismul cultiva
evadarea din lumea reala in cea mitica intru-un spatiu si timp abstract, de aici rezultand specificul unor
teme. Tema istoriei
Evadarea intr-un timp istoric national sau universal ce era de foarte multe ori idealizat, intrucat din trecut se
desprind modele comportamentale si idealuri : libertatea, sacrificiul de sine, puterea exemplului inaintasilor
fata de contemporan.
Starea dominanta este aceea a zadarniciei inutilitatii, a trecerii universale, a dezvoltarii ciclice si irepetabile
si eul impartaseste aceasta soarta, de aici motivul ruinelor, zidurilor vechi. Tema naturii
Tema naturii este un cadru propice de meditatie, de melancolie, de interiorizare, de traire superlativa, unica
si de contemplatie. Romantismul manifesta preferinta pentru un peisaj exotic foarte montat, floral, viu,
pitoresc. Proiectia a fost impusa in literatura de B. De Saint Piere in lucrarea Paul si Virginia. Moment
predilect al starii de vraja in natura este acela al noptii, astfel romantismul contureaza o multitudine de
motive favorizante relatiilor totale dintre eu si natura, de aici reiese motivul noptii. Clasicismul este un
curent al solarului in raport cu romantismul care este un curent al nocturnului.
Scriitori preromantici sunt: in Anglia, Joung, in Franta A. De Musset creatorul cilului liric Noptile, iar in
Germania Novalis cel mai mare poet al nocturnului.
Sub semnul nocturnului se definesc si alte motive, precum cele cosmice, luminoase cu preponderent
motivului luminii, motivului nocturn si selenar, steaua si luceafarul ca un punct de referinta a trecerii
macrocosmicului. Mai apar si motive vegetale: floarea albastra, flori de tei, flori de nufar, motive acvatice:
izvorul, lacul, marea.
Tema iubirii
Profund asociata cu aceea a naturii intrucat implinirea visului de iubire este raportata la un peisaj natural,
feeric, intim, uneori deschis spre misterul cosmic, din natura poetul isi gaseste un punct de referinta pentru
interiorizarea trairii sale intime. In lirica romantica sentimentul dominant este al iubirii pentru ca aceasta era

privita ca o cale specific umana de implinire, deci de cunoastere a misterului existentei. Nostalgia spre
altceva absolut sau ideal era frecvent substituita de nostalgia spre o iubire ideala sau pierduta, de aici si
natura speciilor : meditatie intima, pastelul.
Motivul dominant al iubirii, dar cu extintie si in alte motive, este cel al visului, acestuia i se coordoneaza
motivul dorului din literatura romana, norocului ce exprima o fericire trecatoare, intrucat si iubirea este
supusa trecerii de aici rezulta motivul trecerii in care femeia apare ca inger cu ochi albastri si parul blond in
opozitie cu barbatul care apare ca un demon cu ochi negri.
Romanticii au redescoperit bogatia, originalitatea artei literaturii populare si au pus-o in prim plan in
opozitie cu literatura clasica, vrand sa demonstreze vechimea si fumusetea genului artistic popular.
In literatura romana se regasesc teme si motive ale literaturii populare : relatia om natura, motivul
zburatorului, mitul iubirii.
Specii ale literaturii populare realizeaza o spectaculoasa innoire a literaturii culte prin transferul in literatura
culta a literaturii populare si adaptarea aceasta literaturii romantice, astfel ei redescopera miturile care vor
fi inzestrate cu sensuri moderne.
Creatorii basmului cult in literatura germana sunt Fratii Grimm, in literatura franceza O. Perault, in literatura
daneza C. Anderson si in cea romana Eminescu.
Tema filozofica
Un registru problematic deosebit de variat expima insasi complexitatea universului, meditatii asupra
timpului care este suportul existentei, finit si infinit, asupra spatiului, vietii, sensului ei, raportului dintre om
si divinitate, problemele fericirii, mortii, sensul si scopul cunoasterii.
Personajul literar
Si personajele cunosc o imbogatire si diversificare aproape deosebita. Mediul social este diversificat,
atotcuprinzator: de la rege la vagabond. Personajele sunt surprinse in devenire, in formare, trecand prin
diferite varste si medii, ele sunt complexe, uneori chiar contradictorii. Ele de cele mai multe ori se grupeaza
sub semnul unei scheme intre satanic si angelic, dar oricare ar fi ele exprima insusiri exceptionale.
S-au impus anumite tipuri umane cum ar fi regele erou, vagabondul, cersetorul, evadatul, binefacatorul,
orfanul, cupluri regasite etc.
Genuri si specii literare
Romantismum infirma cele trei conceptii clasice si realizeaza o fuziune de genuri si specii literare si o
imbogatire a acestora, astfel creeaza specii noi prin transfer din literatura populara: mitul, basmul, balada,
legenda, doina.
Specii noi ale genului liric sunt pastelul terestru si cosmic, meditatia intima si filozofica si poemul filozofic.
In genul epic: romanul istoric, Walter Scott, Victor Hugo, romanul pasional, romanul misterelor, fantastic,
nuvela istroica, fantastica, pasionala, O alergare de cai de Costache Negruzzi, Mochetiera de la Florenta,
Sarmanul Dionis si Zoe, basmul cult etc.

MITUL ZBURATORULUI
luceafar-18097
Din categoria semidivinitatilor provenite dintr-un alt strat al credintelor, datinilor si traditiilor mitice, care au
luat nastere la strabunii nostrii gentilici din alte nevoi spirituale, fac parte ZINI si Zinele . Aceste fapturi
ciudate sunt concepute si percepute in popor ca fiind malefice, ori benefice, sau, indiferente. Exemple de
semidivinitati sunt : Mosul Codrului, Muma Padurii, Sorbul Apelor, Stima Apelor, Spiritul Comorilor, Valva
Bailor, Dragobetele, Zburatorul, Ielele, Rusaliile, Sanzaienele, Dragaicele acestea nu sunt semidivinitati
unicate ci, se concureaza intre ele, aparent.
George Calinescu afirma ca Zburatorul ar fi un demon, daimon, de o frumusete rapitoare, care, tulbura
mintile si simturile fetelor tinere facandu-le sa tanjeasca iubire. Romulus Vulcanescu, in a sa Mitologie
romina , numeste Zburatorul ca fiind o semidivinitate erotica un daimon arhaic de factura malefica
simbolizeaza toate formele de sexualitate , de la aceea puberala, pana la aceea isterica, a femeilor care
traiesc numai pentru placerile trupesti.
Zburatorul nu trebuie a fi confundat cu Sarpele Inaripat, nici cu Demonul Vazduhului, desi si aceia erau
incarcati cu electricitate. Zburatorul, patrunde prin mijloace oculte in casa si in viata victimei, activitatea sa
erotogenica transpunandu-se in initiere sexuala dar si in incitare, provocare a apetitului , patosului sexual.
Echivalentul feminin al Zburatorului este Zburatoroaica , un daimon urat si extrem de rau, victimele acesteia
fiind tinerii puberi dar si barbatii.
Romulus Vulcanescu descrie descinderea Zbyratorului astfel : Zburatorul ratacea noaptea, intre miezul
noptii si cantatori, dand tircoale ulitelor, gradinilor, livezilor si caselor pentru a tulbura fetele de maritat ,
nevestele parasite si vaduvele patimase dupa aventuri sentimentale . Subtil se metamorfoza deseori chiar in
iubitul celor astfel ademenite si petrecea cu ele pana la cantatori. Pasiunea lui se dezlantuia orgasmica,
noapte de noapte, pana la neurastenizarea victimei, care chiar putea sa moara de freamat oniric. In timpul
zilei fetele chinuite erotic noaptea, se cunosteau ca au fost vizitate de Zburator dupa semnele de oboseala,
paloarea fetei si alte indicii psihice. . Activitatea zburatorului era numai oniric-erotica. Urmele fiziologice
lasate de presupusa lui vizita tinteau la autoflagelarea simturilor, la dereglarea psihotica, de tip neurastenic
si uneori epileptoidica , tipice sindromului hipersexualitatii. Acest sindrom si-l alimentau cu visele prematur
sexuale, cu farmece, vraji, descantece de dragoste , pe care le repetau mereu, schimband subiectul pasiunii
lor. Iata cateva exemple de invocatii ale Zburatorului de catre vrajitoare : sa vie in sat / fara de sfat / sa
vie prin caini/ fara de ciomag / sa vie pe drum lupeste / sa intre in casa porceste / / ca eu il bat si-l
strapung / si il bat intre picioare / sa-i dau gand de-nsuratoare/ sa vie descuiat/ cu sangele intartat / la
noapte sa-l visez / maine aievea sa-l vaz / cu calul furnind / din bice pleznind / la mine venind / nici sa nu
mai saza / nici sa nu mai mince / inima sa-i sara / ochii sa-i plezneasca / sa nu-i dea a sta / caci daca-o mai
sta / l-oi intampina / sangele-o pica de-o fi-n haia tara/ sa vina pana maine seara / de-o fi in asta tara /
sa vina diseara / de-o fi peste munte / ii pun punte / sa treaca prin fete frumoase / prin vaduve grase
Se cunosc si descantece ale vrajitoarelor pentru dezburatorit, adica, dezlegari ale vrajilor, ca exemplu : sa
iasa / sa se mute / sub pamant sa se duca / unde cocosul nu canta / unde securea nu taie / in paduri / pe
sub buturi ? sau sa nu poata veni Zburatorul sau Zburatoroaica / moroiul sau moroaica / .

Pentru descantece de dezburatorire, vrajitoarele foloseau o fiertura din ierburi magice considerate a fi de
leac : leurda, matraguna, leustean, iarba ciuta, muma padurii, singer, iarba zburatorului . Bolnavul de
zburatorire era spalat de catre descantatoare cu acest leac 3 zile la rand si i se descanta astfel : asa sa se
sparga / faptul, lipitura / si Zburatorul / cum se raspandesc raspantiile / asa sa se raspandeasca vrajile / si
Zburatorul /
In Mitoligie Romina Romulus Vulcanescu, concluzioneaza ca : Mitul erotogonic al Luceafarului de Mihai
Eminescu, faptura nemuritoare care iubeste astral o faptura muritoare , printr-o mezalianta neingaduita
ordinii divine , repeta la modul transsimbolic mitul sexogonic al Zburatorului .
i pas cu pas pe urma ei
Alunec-n odaie,
esnd cu recile-i scntei
O mreaj de vpaie.
i cnd n pat se-ntinde drept
Copila s se culce,
I-atinge mnile pe piept,
I-nchide geana dulce;
i din oglind lumini
Pe trupu-i se revars,
Pe ochii mari, btnd nchii
Pe faa ei ntoars.
Ea l privea cu un surs,
El tremura-n oglind,
Cci o urma adnc n vis
De suflet s se prind.
Iubirea este cea mai veche tem literar, tratat sub forme arhaice i arhetipale n toate mitologiile i
religiile lumii.
Mentalitatea arhaic resimte iubirea ca o for att de puternic, nct primul impact al sentimentelor i
este atribuit unei fiine supranaturale i presupune un proces de iniiere configurat ntr-un mit erotic.
Portretul zburtorului este romantic i sugereaz inadaptarea i imposi-bilitatea reconcilierii celor dou lumi,
nct se face apartenena la natura demonic. Ca i n ,,Luceafrul omul de geniu nu se poate cobor la
nivelul mediu, cum nici omul simplu nu poate ajunge la un nivel superior.