Romantismul

Romantismul este un curent literar, care s-a manifestat in prima jumatate a sec.al
XIX-lea in literatura europeana ,ca o reactie la regulile stricte ale clasicismului si ale
rationalismului din perioada iluminista .

Ca alternativa, romanticii propun incurajarea fanteziei,a imaginatiei,plonjarea in vis

si exprimarea exacerbata a emotiilor si a sentimentelor.

Spiritul romantic se manifesta antagonic, prin trecerea de la extaz la agonie, atat

entuziasmul cat si amaraciunea romantica, fiind alimentate de atmosfera
revolutionara din Europa acelei vremi.

Din punct de vedere tematic, poetii romantici canta, in momentele lor senine,
natura ca spatiu protector, ca spatiu matca si ca o cutie de rezonanta pentru trairile
omenesti,cadre naturale cu deschidere cosmica, cu vegetatie luxurianta, cu o vechime
ancestrala si de o maretie strivitoare ca si garant al eternitatii ideilor absolute, canta
iubirea ca sansa de autocunoastere si de vindecare de nefericirile lumesti, proiecteaza
aventuri in vis(onirice) si calatorii in dimensiuni fantastice ori fabuloase, interactiuni
cu figuri mitice, legendare sau din basme (demiurgi, luceferi, zane,craiese,
zmei,voievozi,calugari,ermiti, sultani, c,strigoi etc); sau evoca mediul rural prin
peisaje idilice cu o atmosfera rustica, reconfortanta.

In momentele lui intunecate, pesimiste, poetul romantic evoca istoria, mediteaza

pe marginea trecerii timpului, deplange deziluzia in iubire si superficialitatea celui
indragostit, descrie nasterea si stingerea universului(Cosmogonie/apocatastaza);
deplange conditia nefericita a omului de geniu , sau se revolta la adresa nedreptatii
sociale.

Ca sentimente si stari ori atitudini degajate frecvent de poezia romantica

amintim: melancolia,nostalgia,refugierea in trecut,considerat net superior prezentului
(atitudine paseista), dorinta pentru o iubire salvatoare, resemnarea in iubire,j alea,
dorul, detasarea fata de fericirile materiale (bogatie,succes,faima,celebritate),atractia
fata de vise, fascinatia pentru planul divin, setea de cunoastere absoluta, inadaptarea
si izolarea omului de geniu, revolta la adresa injustitiei sociale,ironia, autoironia,
satira si sarcasmul la adresa decaderii fiintei umane.

Cat priveste figurile de stil si trasaturile de forma ale unei poezii romantice
vom spune ca aceasta a fost perceputa drept cea mai retorica poezie scrisa vreodata,
ceea ce presupune ca utilizeaza frecvent interogatiile retorice, invocatiile si
exclamatiile retorice, chiar tonul de blestem sau de imprecatie. La aceste figuri de stil
se adauga antiteza, comparatia ampla si ironia.

La nivelul lexicului se remarca exploatarea resurselor expresive ale limbajului

popular, expresii populare, regionalisme, arhaisme, forme populare ale unor timpuri
verbale ca rezultat al folosirii de catre romantici al folclorului (mituri, basme,
legende, doine, balade) ca sursa de inspiratie.

O alta dominanta a liricii romantice o reprezinta incurajarea impletirii genurilor

si speciilor literare in limitele aceluiasi text.

La nivelul versificatiei este stiut faptul ca poezia romantica este ultima care va
respecta regulile clasice de prozodie (ritm, rima , masura), cu simbolistii incepand
experimentele din ce in ce mai indraznete in aceasta privinta.

Teoreticianul acestui curent ramane considerat in Europa Victor Hugo, cu

prefata la drama “Cromwell” ,semnata in 1827, iar in literatura romana va fi
considerat programul estetic al romantismului articolul “Introductie” din Revista
“Dacia literara” ,scris in 1840.

Cei mai cunoscuti reprezentanti ai romantismului literar sunt Goethe, Novalis,

Byron, Puskin, Lamartine, Musset, Victor Hugo, in timp ce in literatura romana
romantismul s-a manifestat cu o intarziere mare, in sensul ca atunci cand Eminescu
isi definitiva opera, in Europa romantismul era un curent literar considerat stins ,
prin devansarea lui de catre realism si simbolism.