Odă în metru antic

Pentru prima dată romantismul a apărut în Germania şi în Anglia, ţări în care

tradiţia clasică era mai puţin puternică, şi s-a extins apoi treptat în Franţa şi în restul
Europei, precum şi dincolo de ocean.

Privind în ansamblu, romantismul se constituie ca o reacţie împotriva excesului de

încredere în raţiune, promovat de clasicism, acţionând în numele creaţiei şi a
imaginaţiei. Dacă scriitorii clasici tindeau spre obiectivitate, prin conturarea unor tipuri
umane precum avarul, mincinosul, ipocritul etc., romanticii nu acceptau decât
individualitatea.

Izvoarele noi de inspirație cum ar fi istoria, natura, folclorul; temele inspiraționale

precum timpul, iubirea proiectată în natură, cosmicul; motivele inedite printre care se
pot enumera: luna, stelele, ,,Fortuna labiris”, ,,Fugit irreparabile tempus”, ,,Vanitas
vanitatum ”; subiectivitatea; hipersensibilitatea; abordarea speciilor eterogene;
cultivarea antitezei; limbajul expresiv; sunt principalele caracteristici ale
romantismului.

Fiind contemporan cu Ion Creangă, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale, Mihai
Eminescu a surprins prin originalitate și sensibilitate. Acesta a dăruit României unele
dintre cele mai frumoase scrieri ce au devenit cunoscute la nivel mondial precum:
„ Luceafărul”, „Scrisoarea I”, „Mortua est”, „Odă în metrul antic” etc.

Complexitatea gândirii eminesciene a abordat multiple genuri literare. Suntem

obișnuiți să atribuim Luceafărului României, scrierea lirică însă este esențial să
cunoaștem faptul că geniul a creat și opere epice precum schițe (La aniversare),
nuvele (Sărmanul Dionis), un roman (Geniu pustiu) și un basm cult intitulat ,,Făt-
Frumos din lacrimă”. De asemenea a construit fragmente și proiecte dramatice:
„Ciclul Musatinilor”, „Decebal” și „Avram Iancu”.

Romantismul este cel mai adesea evocat în creațiile lirice deoarece sentimentele
se transmit mult mai ușor prin subiectivitatea eului liric. Opera lirică reunește
totalitatea creațiilor literare în care eul creator își exprimă în mod direct sentimentele
sau reacția față de fenomenele lumii înconjurătoare.

,,Odă în metrul antic” este o scriere originală ce îmbină într-un mod unic mai multe
stiluri: elegie erotică, meditație și rugă. Fără o formă bine definită dar cu aripi ce
zboară dincolo de cunoscut, această poezie surprinde prin ambiguitatea
sentimentelor ce trec prin foaie, înotând spre sufletul cititorului.

Discursul liric creează o puternică notă afectivă. Deși aparent opera este o
confesiune cu adânci urme de regret, aceasta invocă trăirile erotice ale eului liric și
căderea omului de geniu dintr-un Olimp în ,,Grădina desfătărilor umane”.
 Confesiunea din prima strofă aduce în atenția lectorilor portretul geniului marcat de
urmările faptelor lumești pentru care a aspirat doar o clipă: „Nu credeam să-nvăț a
muri vreodată”; eul liric făcând referire la moarte pentru creație.

A doua strofă ilustrează apariția femeii în viața cugetătorului: „Când deodată tu

răsăriși în cale-mi”. Oximoronele ,,dureros de dulce” și „voluptatea morții” proiectează
trăirea durerii, a sfârșitului spiritualității sale dar totodată cele două noțiuni sunt legate
și de trăirea intensă a iubirii.

Următoarea secvență lirică descrie prin comparații două planuri întruchipate de

Nesus și Heracles:„Ca Nesus/ ori ca Heracle”, pentru ambele fiind prezentă dorința
de iubire, aceasta fiind cauza prăbușirii celor două creaturi mitice.

În cel de-al patrulea catren eul liric își asumă destinul, fapt sugerat de utilizarea
formelor pronominale „De-al meu propriu”, astfel creându-se un spațiu interior ce
amplifică sentimentele.

Ultima strofă arată dorința geniului de a se detașa de poftele carnale „Piară-mi

ochii tulburători din cale”. Astfel gânditorul își vrea înapoi starea superioară generată
de solititudine, idealuri mărețe și jertfă pentru creație.

Viziunea romantică este evidențiată prin utilizarea unor motive specifice precum
singurătatea, suferința, nepăsarea, visul care induc o atmosferă contemplativă.

Procedeele romantice utilizate în poezie sunt: prezentarea condiției de geniu,

motivele specifice, antiteza etc.

Originalitatea gândirii poetice este susținută de limbajul expresiv. Figurile de stil

dominante sunt: epitete (visători, ne-ndurătoare, chinuit etc.), comparații („Ca
Nessus/ ori ca Hercul”), personificare („…tu răsăriși în cale-mi/ Suferință tu”),
oximorone („dureros de dulce”, „voluptatea morții”) etc.

În concluzie, prin viziune, temă, procedee și figuri de stil, poezia intitulată ,,Odă în
metru antic” este de factură lirică romantică după cum am demonstrat mai sus.