Varianta 1 Romantismul este miscarea artistica de la inceputul secolului al XIX-lea ce introduce noi categorii estetice (uratul, grotescul, macabrul,

fantasticul) si noi specii literare (elegia, meditatia, poemul filosofic). Trasaturile acestuia sunt exprimarea unor idei sau sentimente puternice, personajele exceptionale, cultivarea specificului national, valorificarea istoriei, a folclorului, a frumusetilor naturii, modalitatea stilistica specifica fiind antiteza. Poezia ultimului deceniu al secolului al XiX-lea este profund marcata de creatia lui Mihai Eminescu. Luceafarul este expresia desavarsita a geniului eminescian, aparand ca o sinteza a gandirii sale poetice, iar legenda Luceafarului este mai mult decat alegoria propriei existente de poet a lui Eminescu, este totodata simbolul unei istorii, pe care el o reconstituie poetic in poezia mitului romanesc, pentru a-I da astfel prestigiul unui destin. Dupa marturisirea autorului insusi, poemul are ca sursa principala de inspiratie, basmul popular romanesc Fata in gradina de aur, cules de germanul Richard Kunisch, in calatoria sa prin Tarile Romane si publicat la Berlin in 1861 intr-un memorial de calatorie. Problema geniului este privita de poet din perspectiva filozofiei lui Schopenhauer, potrivit careia cunoasterea lumii este accesibila numai omului de geniu, care este capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, inaltandu-se in sfera obiectivului. Poemul romantic, construit pe tema destinului omului de geniu intr-o lume marginita si meschina, incapabila de a-l intelege si ostila, Luceafarul este, in acelasi timp, un poem desavarsit al iubirii ideale, pe care poetul a cautat-o cu sete nespusa toata viata, inaltandu-se inspre ea necontenit ca o vapaie din propria-i mistuire. Din punctul de vedere al speciei literare, Luceafarul este un poem filozofic, in care pastelul, idila, elegia si meditatia reliefeaza, in formule artistice variate, adancimea simtirii si a cugetarii poetice. Semnificatia alegoriei este ca pamanteanul aspira spre absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitatii. Forma introductiva este aceea traditionala a basmului popular. Urmatoarele strofe infatiseaza iubirea ce se infiripa intre reprezentantii celor doua lumi diametral opuse: -O, dulce-al noptii mele domn, / De ce nu vii tu? Vina!. Atractia indragostitilor unul catre celalalt, este sugerata mai intai de o chemare, menita sa le scoata in relief dorul si puterea sentimentului. Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se intrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui Neptun, ca un tanar voievod, totodata un mort frumos cu ochii vii. In aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumusete construita dupa canoanele romantice : par de aur moale, umerele goale, umbra fetei stravezii. In contrast cu paloarea fetei sunt ochii, care ilustreaza prin scanteiere viata interioara. Fiintele superioare au posibilitatea de a-si depasi conditia, de a se metamorfoza. Intocmai ca in basm, Luceafarul se arunca in mare si prefacut intr-un tanar palid cu parul de aur si ochii scanteietori, purtand un giulgiu vanat pe umerii goi si un toiag incununat cu trestii, patrunde in camera fetei. Mediul fizic al luceafarului, sfera mea, este unul ideal, situat in afara timpului si spatiului, deschis spre necuprins, supus miscarii de coborare si de inaltare, asemenea nazuintei fetei de imparat catre idealul erotic, dar si prin atractia Luceafarului spre lumea terestra. In antiteza cu imaginea angelica a primei intrupari, cea de-a doua metamorfoza este circumscrisa demonicului, dupa cum o percepe fata : O, esti frumos, cum numa-n vis / Un demon se arata. Imaginea se inscrie tot in canoanele romantismului: parul negru, marmoreele brate, ochii mari si minunati. Luceafarul apartine unui mediu fizic si moral inalt. Eu sunt luceafarul de sus, unde epitetul locutional de sus nu trebuie sa fie interpretat in sens strict fizic, ci in inteles moral. El nu precizeaza doar pozitia spatiala, ca astru, a lui Hyperion fata de pamant si fata de pamanteni, cat mai degraba sugereaza constiinta de sine a geniului, orgoliul sau. Omul de rand este incapabil sa-si depaseasca

propria conditie. Fata ii cere Luceafarului supremul sacrificiu, iar hotararea de jertfa suprema luata de Luceafar este exemplara pentru ipostaza de erou-titan, care traverseaza etape dramatice, specifice patimei spre absolut. Partea a doua a poemului, cu idila dintre Catalina si pajul Catalin, simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala intre exponentii lumii inferioare. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Diferit sub toate aspectele de Luceafar, Catalin devine intruchiparea mediocritatii. Portretul lui Catalin este realizat in stilul vorbirii populare, in antiteza cu portretul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice erau desprinse din mit, abstracte, exprimand nemarginirea, infinitul, eternitatea. Partea a treia a poemului proiecteaza calatoria Luceafarului in Cosmos, prin sferele ceresti si convorbirea cu Demiurgul, forta suprema a universului. Calatoria Luceafarului in spatiul cosmic dezvaluie extraordinara capacitate a lui Eminescu de a materializa abstractiile.Trasaturile lumii lui Hyperion sunt infinitul si eternitatea, ca expresie a setei geniului de nemarginire, de absolut. Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva, pe linia timpului, in cursul careia el traieste in sens istoria creatiunii. Este descrisa imaginea spatiului celest si a drumului catre Demiurg sugerand ideea ca Hyperion este mai presus de spatiu si timp. Predicatul porni urmat de subiectul Luceafarul dinamizeaza tabloul, dandu-i dintr-o data amploare. Inversiunea topica : a lui aripe, imperfectul verbelor : cresteau, treceau, alaturi de determinarile adverbiale si substantivele : in cer, cai de mii de ani sugereaza maretia eroului si nemarginirea spatiului sau. Hotararea Luceafarului de a renunta la nemurire de dragul fecioarei pamantene, concretizeaza conceptia poetului despre iubire, privita ca un ideal superior, ca o inalta aspiratie care nu poate fi atinsa decat prin credinta, devotament si sacrificiu. Insa cererea lui Hyperion de a deveni un om muritor e ininteligibila pentru Demiurg, intrucat Hyperion participa la fiinta lui ca o parte a unui tot si a-i intrerupe existenta ar insemna sa se anihileze pe el insusi. Mai departe, Demiurgul ii propune lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: a cuvantului, a verbului creator: Cere-mi cuvantul meu de-ntai/ Sa-ti dau intelepciune?; a geniului militar : Iti dau catarg, / Ostiri spre a strabate / Pamantu-n lung si marea-n larg. Moartea este pentru Demiurg un sacrificiu absurd. Hyperion ramane in inaltul cerului, patrunzand cu detasare izbavirea. Poem romantic prin tema si motive, Luceafarul dezvaluie tipul eroului de exceptie, al titanului si al geniului absolut. Luceafarul este un mit liric romantic prin valorificarea motivului din basmul popular, acela al zburatorului si prin insusi ceremonialul erotic, desfasurat intr-o natura feerica. Tesatura textului poetic este sprijinita de antiteza, potentandu-se astfel incompatibilitatea dintre cele doua lumi. Din punct de vedere stilistic, Eminescu a obtinut prin simplificare si concentrare, o expresie de maxima precizie. Versurile, grupate in catrene cu perioade iambice de 8-7 silabe inrudite cu ritmul baladelor germane, cuceresc prin eufonie si muzicalitate. Cu o extraordinara capacitate de a invesmanta cugetarea in cuvantul ce exprima adevarul, cel mai mare creator de limba poetica romaneasca creeaza expresivitate prin asocieri lexicosintactice inedite. Substanta stilului este metaforica. Categoriile gramaticale(substantivul si verbul, mai ales) primesc virtuti poetice deosebite. Astfel, desprindem mai intai, in concordanta cu afirmatia lui Eugen Simion in Prefata la volumul lui Mihai Eminescu, Opere, I, trasaturile directe, integrate in alcatuirea departarii, si apoi pe cele derivate. Aceasta categorie poetica este plina cu forme si structuri vizuale, fie de-a dreptul intuite, fie doar reprezentate. Vizualitatea este cel dintai liant de intreguri sau de ansambluri structurale, implicit si al acelora pe care le ofera departarea. La Eminescu, ea se dirijeaza nu numai in

ordinea spatiului, alcatuire care se adreseaza direct ochiului, ci si a timpului istoric, geologic cosmologic, pe calea intuitiilor sale originare. Observam centrarea lui Eminescu, ca natura, in zona categoriala a departarii unde isi stabileste focarul intregii sale radiatii. Aceasta s-ar cuprinde si ea, deopotriva in intregul univers, in vastul volum interior al poetului. Putem spune ca Eminescu priveste lucrurile nu numai de foarte de sus si de foarte departe, ci si de foarte din adanc spiritual. Prin categoria departelui, Eminescu a imbogatit romantismul european, iar prin muzicalitatea fascinanta a prefigurat simbolismul. Varianta 2 Romantismul este un curent literar care a aprut la nceputul secolului al XIX lea n Anglia, Germania i Frana i apoi s-a rspndit n ntreaga Europ, el reprezentnd o reacie mpotriva clasicismului care punea accentul pe raiune i viziune generic. Romantismul cultiv subiectivitatea i individualul, personajele sale fiind excepionale surprinse n mprejurri excepionale. Creatorul romantic face elogiul fanteziei creatoare, este atras de absolut, de infinitul spaial i temporal, realiznd ample viziuni poetice asupra naturii, cosmosului i istoriei omenirii. Eul romantic se sufoc n atmosfera mediocr a realitii i evadeaz n imaginare lumi exotice sau n trecut sau n folclor. Mijlocul compoziional fundamental n romantism este antiteza. De asemenea, se observ amestecul genurilor i speciilor literare , precum i un limbaj poetic expresiv, retoric, baroc. n literatura romn, romantismul a ptruns graie generaiei paoptiste, n operele creia coexist adesea cu elemente clasice i realiste, ceea ce reprezint o trstur original a culturii noastre.Articolul program al paoptismului Introducie la Dacia literar scris de Mihail Koglniceanu n 1840 militeaz pentru o literatur original i naional, iar temele propuse pentru a realiza o astfel de literatur sunt natura patriei, folclorul i istoria patriei care sunt teme romantice. Dac la nceput romantismul romnesc apare n cadrul literaturii paoptiste, fiind asociat cu idealurile naionale, prin creaia lui Mihai Eminescu sunt recuperate marile teme i motive literare romantice: condiia omului de geniu, istoria, iubirea, timpul, natura, acest poet dezvoltnd caracteristicile romantismului nalt, operele sale fiind comparabile cu cele ale lui Byron sau Victor Hugo, adevrai titani ai acestui curent.. Pentru a demonstra caracterul romantic al unei creaii poetice eminesciene, m voi referi la poemul Luceafrul care apare n aprilie 1883, n Almanahul Societii Academice Social Literare Romnia Jun din Viena, fiind apoi reprodus n revista Convorbiri literare i inclus de Titu Maiorescu, n decembrie 1883, n singurul volum antumn al poetului. Un prim argument de ncadrare a poemului n romantism este reprezentat de sursele de inspiraie folclorice. Punctul de plecare al poemului l-a constituit un basm romnesc cules din Muntenia de cltorul german Richard Kunisch i cuprins ntr-un memorial de cltorie Bukarest und Stambul. n perioada studiilor berlineze(1870-1872) , Eminescu versific acest basm n poemul Fata n grdina de aur. De asemenea rdcinile folclorice ale Luceafrului trebuie cutate i n mitul Zburtorului, considerat de George Clinescu mitul erotic fundamental al culturii noastre. n geneza poemului se pot identifica i surse filozofice din Platon, Schopenhauer, dar i surse de inspiraie romantice , precum poemele Demonul de Lermontov, Cerul i pmntul de Byron. Eminescu versific basmul folcloric i realizeaz o sintez romantic n care se pot decela mitul erotic, mitul oniric,mitul ntoarcerii la elemente, trsturi fundamentale pe care Eugen Simion le atribuie poeziei eminesciene. Un alt argument este reprezentat de amestecul genurilor i speciilor literare, deoarece acest poem filozofic pe tema condiiei omului de geniu prezint att elemente epice, ct i elemente lirice i elemente epice. Trsturile epice rezid n cadrul de basm, n incipitul specific acestei specii

A fost odat ca-n poveti/ A fost ca niciodat, precum i n structura narativ pe care se ese povestea alegoric. n plus, se observ mbinarea tuturor speciilor lirice abordate de Eminescu n creaia sa: elegia (strofele 58- 62, unde fata de mprat evoc lui Ctlin nostalgia amorului ei intangibil), meditaia filosofic (strofele 75-81 n care Demiurgul definete antirteza dintre efemeritatea condiiei umane i eternitatea condiiei omului de geniu), idila (strofele 89-94), pastelul terestru (strofele 87, 88,93) i pastelul cosmic (strofele 66-68). Pe de alt parte, apar i elemente dramatice care rezult din folosirea dialogului i din construcia n patru tablouri, n care exist un dialog care focalizeaz atenia: n primul tablou, dialogul dintre fata de mprat i Luceafr,n al doilea tablou, dialogul dintre Ctlin i Ctlina, n al treilea tablou dialogul dintre Demiug i Hyperion , n al patrulea tablou exist schimbul de replici dintre Ctlin i Ctlina i aopi cel dintre Ctlina i Hyperion, din finalul poemului. Un al treilea argument n favoarea demonstrrii caracterului romantic al poemului este tema condiiei omului de geniu. ntr-o poveste alegoric pe tema iubirii imposibile dintre o fat de mprat i o stea, Eminescu red condiia omului de geniu, cum nsui afirma ntr-un manuscris: n descrierea unui voiaj n rile Romne, germanul Richard Kunisch povestete legenda Luceafrului. Aceasta este povestea, iar nelesul alegoric ce i-am dat este c dac geniul nu cunoate nici moarte i numele lui scap de noaptea uirii, pe de alt parte aici pe pmnt nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."Pe lng tema aceasta se mai disting i alte teme romantice precum iubirea, natura, condiia uman, dar i motive literare romantice precum visul, ngerul , demonul , steaua, marea, soarele, zborul uranic, cosmogonia. La Eminescu , condiia omului de geniu este tragic, deoarece aceasta este dual. Prin intermediul liricii mtilor, poemul red alegoric diferite trsturi ale omului de geniu. Protagonitii sunt mti ale unor trsturi contradictorii: fata de mprat prezint omul de geniu ca fiin care aspir la absolut, Hyperion i Demiurgul sugereaz accesul la eternitate i transcendentul din condiia omului de geniu,Ctlin surprinde latenele senzuale, iar Ctlina trsturile mundane. Astfel omul de geniu este o fiin dual, avnd att atribute umane, ct i divine. El aspir la a-i mplini condiia efemer de muritor prin iubire, ns i se refuz de Demiurg accesul la moarte pentru c ar fi generat dispariia ontologic a universului. Poemul apare astfel ca o alegorie a cunoaterii propriei condiii de ctre geniu. Drama cunoaterii presupune identificarea soluiei ataraxiei din final. Descoperind imposibilitatea totalitii i a accesului la iubire, geniul se abstrage din lumea contingent, trind doar n lumea contemplrii apolinice. Geniul este un inadaptat, condamnat la o etern singurtate. Pe de alt parte, poemul poate fi neles ca o ampl dezvoltare a temei iubirii care pune alturi fiine incompatibile: geniul i omul de rnd. n relevarea semnificaiilor alegorice ale poemului, iubirea are o contribuie hotrtoare. Sentimentul ca atare nu numai c reprezint punctul generator al lirismului ntregului poem, dar el propulseaz ntregul mecanism al operei, determin hotrri cruciale, modific atitudini, schimb direciile coordonatelor principale ale evoluiei afective a eroilor. ntr-un cuvnt, viziunea despre lume pe care autorul o asociaz temei iubirii este aceea c ea reprezint cheia de de bolt a ntregii arhitecturi a poemului. Poemul poate fi abordat, astfel, dintr-o dubl perspectiv: din punctul de vedere al fetei de mprat este un poem oniric, o iubire visat, un vis de iubire ce exprim o aspiraie a unei sublime fiine pmntene la o dragoste absolut, iar din punctul de vedere al Luceafrului este un poem despre condiia geniului cruia i se refuz accesul la un sentiment uman: iubirea. Un al patrulea argument n favoarea ncadrrii textului n romantism este prezena antitezei ca mijloc compoziional. Poemul este alctuit pe dou planuri, universal cosmic i uman

terestru, care sunt paralele i antitetice sugernd opoziia dintre transcendent i contingent, dintre eternitatea geniului i efemeritatea condiiei umane. De asemenea, poemul este alctuit din 98 de catrene dispuse n patru tablouri : tabloul nti, strofele 1-43, tabloul al doilea, strofele 44-64,tabloul al treilea,strofele 65-85, tabloul al patrulea, strofele 86-98.Primul i al patrulea tablou sunt simetrice deoarece se refer la planurile cosmic i teluric, pe cnd tabloul al doilea se refer doar la planul teluric, iar al treilea doar la planul cosmic. Primul tablou este alctuit din urmtoarele secvene poetice: incipitul de basm, portretul fetei de mprat, secvena ndrgostirii, dialogul oniric dintre Luceafr i fata de mprat, ntruprile angelic i demonic ale Luceafrului. Incipitul introduce n atmosfera feeric a povetii de iubire i justific i portretul excepional al fetei de mprat. Aceasta are trsturi romantice, deoarece este excepional n serie uman, avnd i atribute divine care o fac apt de comunicare cu Luceafrul i era una la prini/ i mndr-n toate cele / Cum e Fecioara ntre sfini / i luna ntre stele. Punerea eroinei sub regim selenar, prin compararea cu luna, faciliteaz aspiraia erotic, reveria romantic i visul. Fata de mprat se ndrgostete de astrul ceresc, iar acesta i mprtete iubirea. Strofa l vede azi, l vede mni/astfel dorina-i gata/el iar privind de sptmni/i cade drag fata surprinde prin antitez opoziia dintre lumea efemer a fetei de mprat i lumea etern a Luceafrului, de asemenea se observ c prin iubire fiina pmntean aspir la absolut, iar spiritul superior simte nevoia compensatorie a materialitii. Comunicarea dintre cei doi se desfoar n vis deoarece fiind fiine incompatibile, doar n spaiul oniric i prin reflectarea n oglind se pot ntlni. Fata l invoc pe Luceafr, iar acesta se ntrupeaz nti ntr-o imagine angelic a unui tnr voievod i apoi ntr-un zeu demonic, un mort frumos cu ochii vii. Cele dou ipostaze sunt plasate ntr-o relaie de opoziie i surprind dimensiunea paradoxal a omului de geniu. Epitetele fa de fecioar, mort frumos au menirea de a spori impresia de straniu, iar comparaia Dar ochii mari i minunai/lucesc adnc, himeric/ca dou patimi fr sa/ i pline dentuneric are sensuri metafizice. Incompatibilitatea ontologic dintre fata de mprat i stea este sugerat i de incompatibilitatea de limbaje, dei au acelai sistem de semne, nu au i acelai sistem de semnificaii: Dei vorbeti pe neles/eu nu te pot pricepe. Odat cu fiecare ntrupare fata de mprat evideniaz incompatibilitatea dintre ea i Luceafr, iar rezolvarea acesteia este identificat n coborrea n moarte, n condiia de muritor a Luceafrului. Luceafrul formuleaz diferena care -i separ eu sunt nemuritor/iar tu eti muritoare, dar, din iubire i din dorina de cunoatere absolut, accept sacrificiul suprem. Viziunea despre lume a poetului raportat la tema iubirii realizeaz n acest prim tabnlou elanurile unei mari iubiri ale crei valuri i poart pe cei doi ndrgostii unul lng altul, lsndu-i nc desprii de un zioddespre care inocena fetei i demonismul Luceafrului cred c poate fi nlturat.A fost povestea unei idile ce s-ar fi putut mplini n decorul fastuos al unor palate acvatice de margean sau pe firmamentul mpodobit cu stele, o idil rmas virtual ns. Al doilea tablou surprinde doar planul teluric i anume ntlnirea dintre Ctlin i Ctlina i invitaia la iubire a vicleanului copil de cas.ca i n prima parte a poemului, este prezent un discur al seduciei, mult mai insistent i mai explicit ns, o lecie de ars amandi expus pe uin ton galnic i grav totodat. Apartenena la planul mundan este dat i de registrul stilistic colocvial pe care-l folosete Ctlin i de construirea secvenei ars amandi prin corelare cu un ceremonial cinegetic. Totodat se observ o alt trstur romantic n ideea c barierele sociale pot fi depite prin iubire. Cei doi formeaz un cuplu norocos i fericit. Chiar dac accept iubirea pmntean, Ctlina aspir la iubirea ideal pentru Luceafr. Ea sugereaz astfel aspiraia uman spre absolut .

Al treilea tablou este construit n antitez cu cel de-al doilea i red zborul uranic al Luceafrului spre Demiurg pentru a fi dezlegat de nemurire. Acest tablou este construit prin nlnuirea urmtoarelor secvene poetice: zborul uranic, cosmogonia, dialogul gnomic cu Demiurgul, refuzul acestuia. Prezena cosmogoniei este un alt element romantic. ntr-un discurs ncifrat i gnomic, Demiurgul refuz accesul lui Hyperion la moarte i prezint n antitez condiia muritorilor i cea a oamenilor de geniu. Ei doar au stele cu noroc/i prigoniri de soarte/Noi nu avem nici timp, nici loc/i nu cunoatem moarte. Al patrulea tablou prezint idila dintre Ctlin i Ctlina ntr-un cadru romantic, creat prin prezena naturii feerice. Cuplul de ndrgostii este plasat ntr-un cadru natural specific imaginarului poetic eminescian: Cci este sara-n asfinit/i noaptea o s-nceap;/Rsare luna linitit /i tremurnd din ap. Luna este astrul tutelar care guverneaz fericirea perechii de ndrgostii ce se armonizeaz cu ritmurile eterne ale naturii. Tabloul reprezint o eglog n care iubirea se mplinete n cadrul natural securizant. Profunzimea pasiunii i unicitatea iubirii l scot pe Ctlin din ipostaza mundan, l spiritualizeaz, el alctuind alturi de iubita sa perfeciunea cuplului androginic.Simirea lui Ctlin este acum nnobilat de iubire i discursul su prezint cea mai frumoas declaraie de dragoste din poezia eminescian. Cu farmecul luminii reci/Gndirile strbate-mi/Revars linite de veci/Pe noaptea mea de patemi// i de asupra mea rmi/Durerea mea de-o curm/Cci eti iubirea mea denti/i visul meu din urm. Fata de mprat l cheam din nou pe Luceafr pentru a-i binecuvnta norocul, ns acesta refuz comunicarea. Semnificaia finalului surprinde interiorizarea omului de geniu, trecerea n planul contemplrii apolinice, n lumea ataraxiei stoice. Antitezele cercul lumea, vostru-mea distaneaz geniul de lumea muritorilor conferindu-i trista aureol din manuscrisul eminescian : El n-are moarte, dar n-are nici noroc. Astfel, poemul red soarta tragic a omului de geniu care nu poate avea acces la iubire i este condamnat la o etern singurtate, la o nepsare trist. n opinia mea, acest poem surprinde dualitatea fiinei superioare care nu se poate ncadra n eternitate deoarece aspir la un element efemer i anume iubirea, dar nu se poate ncadra nici n efemeritate deoarece are atributele unei eterniti Noi nu avem nici timp, nici loc/ i nu cunoatem moartea. Luceafrul este mitul eminescian al singurtii geniului. Dorina de a iei din ea prin iubire Reia-mi al nemurii nimb/i focul din privire/ i pentru toate d-mi n schimb/O or de iubire face din Hyperion cel consubstanial divinului un demon(n sensul de rzvrtit).Ca mai toi demonii eminescieni, el sfrete prin renunare i resemnare. Aceast succesiune de elanuri i resemnri, de nlri i cderi determin nu numai micarea general a poemului, ci i dinamica fiecrei strofe a lui, fcut din alternana de versuri iambice de opt i apte silabe. Avnd n vedere trsturile identificate n acest eseu, rezult c poemul Luceafrul de Mihai Eminescu dezvolt o multitudine de elemente romantice prin care devine emblematic pentru manifestarea acestui curent literar n literatura romn. Luceafrul este un poem despre iubire, despre iubirea care nal umanul spre cer sau pn la zei, despre iubirea care mic soarele i alte stele(...) o iubire care transcede limita dintre uman i suprauman. O iubire absolut i sublim, care nu se poate mplini ns, pentru c limita nu poate fi trecut din nicio parte. (George Gan Melancolia lui Eminescu) Varianta 3 Poemul Luceafarul a aparut n 1883, n Almanahul Societatii Academice Social-Literar e Romnia Juna din Viena, fiind apoi reprodus n revista Convorbiri literare.

Poemul este inspirat din basmul romnesc Fata n gradina de aur, cules de austriacul Richard Kunisch. Basmul cuprindea povestea unei frumoase fete de mparat izolata de tatal ei ntr-un castel, de care se ndragosteste un zmeu. Fata nsa se sperie de n emurirea zmeului si-1 respinge. Zmeul merge la Demiurg, doreste sa fie dezlegat d e nemurire, dar este refuzat, ntors pe pamnt, zmeul o vede pe fata, care ntre timp se ndragostise de un pamntean, un fecior de mparat, cu care fugise n lume. Furios, zmeul se razbuna pe ei si i desparte prin viclesug. Peste fata el pravaleste o stnc a, iar pe feciorul de mparat l lasa sa moara n Valea Amintirii. Eminescu valorifica initial acest basm n perioada studiilor berlineze, ntr-un poem intitulat tot Fata n gradina de aur, dar modifica finalul. Razbunarea nu i se pa re potrivita cu superioritatea fiintei nemuritoare, asa ca zmeul din poemul lui E minescu rosteste cu amaraciune catre cei doi pamnteni; Fiti fericiti cu glasu-i sti ns a spus -/ Att de fericiti, ct viata toata/ Un chin s-aveti de-a nu muri deodata. 1". ntre 1880 si 1883, poemul este prelucrat n cinci variante succesive, schema epica devenind pretextul alegoric al meditatiei romantice. Alaturi de sursele folclorice ale poemului (basmele prelucrate; Fata-n gradina g radina de aur, Miron si frumoasa fara corp si mitul zburatorului), poetul valori fica surse mitologice si izvoare filozofice (antinomiile dintre geniu si omul co mun, din filozofia lui Arthur Schopenhauer). IPOTEZA Poemul romantic Luceafarul de Mihai Eminescu este o alegorie pe tema geniului, d ar si o meditat asupra conditiei umane duale (omul supus unui destir pe care tin de sa l depaseasca). ARGUMENTARE Cea mai veche interpretare a poemului i apar- f tine lui Eminescu nsusi, care nota pe marginea unui manuscris: n descrierea unui voiaj n Tarile romane, germanul K. ( Kunisch) povesteste legenda Luceafarului. Aceasta este povestea. Iar ntelesul ale goric ce i-am dat este ca, daca geniul nu cunoaste nici moarte si numele J lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte aia pe] pamnt nici e capabil de a fer ici pe cineva, nici capabil de a fi. fericit. El n-are moarte, dar n-are nici no roc". Din acest punct de vedere, Luceafarul poate fi i considerat o alegorie pe tema r omantica a locuk geniului n lume, ceea ce nseamna ca povestea,! personajele, relat iile dintre ele sunt transpuse ntr-o suita de metafore, personificari si simbolur i. Poemul reprezinta o meditatie asupra destinului geniului n J lume, vazut ca o fiinta solitara si nefericita, opusa] omului comun. O alta interpretare (Tudor Vianu) socoteste per-! sonajele" poemului drept voci" a le poetului, mastile lui, n sensul ca eul poetic se proiecteaza n diverse ipostaze lirice, corespunzatoare propriilor contradictii, Privind astfel lucrurile, se p oate spune ca poetul s-a proiectat nu numai sub chipul lui Hyperion - geniul, ci si sub chipul lui Catalin, reprezentnd aspectul teluric al barbatului, sau al De miurgului, exprimnd aspiratia spre impersonalitatea universala, si chiar1 sub chi pul Catalinei, muritoarea care tnjeste spre absolut. Poemul e de substanta lirica cu schema epica, tesute n structura dramatica, ce ac

centueaza lirismul. Schema epica a poemului este reprezentata de elementul narativ preluat din basm si care e pretext! pentru reflectia filosofica. Caracterul dramatic este conferit de succesiunea de scene ale structurii, unde d ialogul predomina. Intensitatea trairilor sufletesti tine tot de caracterul dram atic al poemului. Substanta lirica provine din faptul ca poemul proiecteaza problematica geniului n raport cu societatea, iubirea si cunoasterea. n esenta, poemul este un monolog liric, dialogul accentund naltimea ideilor care-i confera caracterul filozofic. Viziunea romantica e data de structura, de tema, de relatia geniu-societate, de cosmogonii, de alternarea planului terestru cu planul cosmic, de motivul luceafa rului, de amestecul speciilor (elegie, meditatie, idila, pastel), de metamorfoze le lui Hyperion. Elementele clasice sunt: echilibrul compozitional, simetria, armonia si caracter ul gnomic. Tema poemului este romantica: problematica geniului n raport cu lumea, iubirea si cunoasterea. Compozitional, Luceafarul este structurat n patru parti. n prima si n ultima parte, cele doua planuri, terestru si cosmic, interfereaza, pe cnd n partile a doua si a treia, ele se separa net, partea a doua fiind consacrata planului terestru, Cat alinei ce accepta iubirea lui Catalin, iar partea a treia planului cosmic, unde Demiurgul i dezvaluie lui Hyperion motivele pentru care nu poate da curs rugamint ii de a-1 transforma n muritor. nceputul poemului se afla sub semnul basmului. Timpul este anistoric, mitic (illo tempore): A fost odata ca-n povesti/ A fost ca niciodata". Cadrul abstract este umanizat. Portretul fetei de mparat, realizat prin superlativul absolut de factur a populara o prea frumoasa fata, scoate n evidenta o autentica unicitate terestra. Fata de mparat reprezinta pamntul nsusi, iar comparatiile: Cum e Fecioara ntre sfint i/ Si luna ntre stele" propun o posibila dualitate: puritate si predispozitie spre naltimile astrale. Primele sapte strofe constituie uvertura poemului, partea nti fiind o splendida po veste de iubire, unde atmosfera este n concordanta cu mitologia romna, iar imagina rul poetic e de factura romantica. Fata de mparat e vazuta n miscare abia percepti bila, pentru ca totul se petrece n planul visului. Fata contempla Luceafarul de l a fereastra dinspre mare a castelului. La rndu-i, Luceafarul, privind spre umbra n egrului casteV, o ndrageste pe fata si se lasa coplesit de dor. Semnificatia alegoriei este ca fata pamnteana aspira spre absolut, iar spiritul s uperior simte nevoia com- j pensatorie a materialitatii. Pe de alta parte, iubir ea fetei are un accent de cotidian, conferit de constructia simetrica l vede azi, l vede mni/ Astfel dorinta-i gata". n antiteza, iubirea Luceafarului are nevoie de un lung proces de cristalizare", cum ar spune Stendhai: El iar privind de saptamni/ i cade draga fatd. Cadrul este ntunecat, nocturn, specific romantic, favorabil vis ului. Motivul serii si al castelului accentueaza romantismul conferit de prezent a Luceafarului: Si cai de viu s-aprinde el/ n orisicare sara,/ Spre umbra negrului

castel/ Cnd ea o sa-i apara". Miscarile sunt de mare finete si au loc n plan onir ic, dezvaluind suavitatea sentimentului de iubire exprimat prin motivul zburator ului: Si pas cu pas n urma ei/ Aluneca-n odaie". Planul terestru alterneaza cu cel cosmic: Si cnd n pat se-ntinde drept/ Copila sa se culce,/ l-atinge minile pe piept ,/ I-nchide geana dulce". Motivul zburatorului apare alaturi de simbolul oglinzi i. Ca si n Floare albastra sau n Dorinta, atractia ndragostitilor unul pentru celalalt este sugerata mai nti de o chemare, menita sa scoata n evidenta dorul si puterea s entimentului. La chemarea fetei: O, dulce-al noptii mele domn,/ De ce nu vii tu? Vina!", Luceafarul se smulge din sfera sa, spre a se ntrupa prima oara din cer si mare, asemenea lui Neptun (n conceptia lui Platon), ca un tnar voievod, totodata un mort frumos cu ochii vi?. n aceasta ipostaza angelica, Luceafarul are o frumuset e construita dupa canoanele romantice: par de aur moale", umerele goale", umbra fet ei stravezii. n contrast cu paloarea fetei sunt ochii, care ilustreaza prin scnteie re viata interioara. Stralucirea lor este interpretata de fata ca semn al mortii : Lucesti fara de viata [...]/ Si ochiul tau ma-ngheata". Ea ntelege incandescenta din ochii Luceafarului ca semn al glacialitatii si refuza sa-1 urmeze. Luceafaru l, n schimb, vrea sa-i eternizeze iubirea: Colo-n palate de margean/ Te-oi duce ve acuri multe,/ Si toata lumea-n ocean/ De tine o s-asculte." Urmnd repetatei chemari-descntec: Cobori in jos, luceafar blnd,/ Alunecnd pe-o raza", cea de-a doua ntrupare va fi din soare si noapte. Cosmogonia este redata n tonali tate majora: Iar ceru-ncepe a roti/ n locul unde piere". n antiteza cu imaginea ang elica a primei ntrupari, aceasta este circumscrisa demonicului, dupa cum o percep e fata: O, esti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arata". Imaginea se nscrie tot n canoanele romantismului: parul negru, marmoreele brate", ochii mari si minunati. Pentru a doua oara, paloarea fetei si lucirea ochilor, semne ale dorintei de ab solut, sunt ntelese de fata ca atribute ale mortii: Privirea ta ma arde". Desi uni ca ntre pamnteni, fata refuza din nou sa-1 urmeze: Dara pe calea ce-ai deschis/ N-o i merge niciodata!", recunoscnd ca nu poate raspunde cu aceeasi intensitate pasiu nii lui: Privirea ta ma arde" si ca nu-1 poate ntelege: Desi vorbesti pe nteles/ Eu nu te pot pricepe". Dragostea lor semnifica atractia contrariilor. Luceafarul fo rmuleaza sintetizator diferenta care-i separa: eu sunt nemuritor,/ Si tu esti mur itoare", dar, din iubire, accepta supremul sacrificiu cerut de fata, prin aceast a afirmndu-si superioritatea fata de ea. Daca fata/ omul comun nu se poate nalta l a conditia nemuritoare, Luceafarul/ geniul este capabil, din iubire si din dorin ta de cunoastere absoluta, sa coboare la conditia de muritor: Da, ma voi naste di n pacat/ Primind o alta lege;/ Cu vecinicia sunt legat,/ Ci voi sa ma dezlege". Partea a doua, idila dintre fata de mparat, numita acum Catalina si pajul Catalin , simbolizeaza repeziciunea cu care se stabileste legatura sentimentala ntre expo nentii lumii terestre. Este o alta ipostaza a iubirii, opusa celei ideale. Asema narea numelor sugereaza apartenenta la aceeasi categorie: a omului comun. Catalin a recunoaste asemanarea, dincolo de statutul social: nca de mic/ Te cunosteam pe t ine,/ Si guraliv si de nimic,/ Te-aipotrivi cu mine...". Portretul lui Catalin este realizat n stilul vorbirii populare, n antiteza cu port retul Luceafarului, pentru care motivele si simbolurile romantice erau desprinse

din mit, abstracte, exprimnd nemarginirea, infinitul, eternitatea. Asadar Catali n devine ntruchiparea teluricului, a mediocritatii pamntene: viclean copil de casa", Baiat din flori si de pripas,/ Dar ndraznet cu ochii, cu obrajei ca doi bujori. Ca mod de expunere predominant este dialogul. Idila se desfasoara sub forma unui j oc. Pentru a o seduce pe Catalina, Catalin urmeaza o tehnica asemanatoare cu ace ea a vnarii pasarilor n evul mediu, timpul predilect al romanticilor. Cei doi formeaza un cuplu norocos si fericit, supus legilor pamntene, deosebite d e legea dupa care traieste Luceafarul. Chiar daca accepta iubirea pamnteana, Catalina aspira nca la iubirea ideala pentru Luceafar: O, de luceafarul din cer/ M-a prins un dor de moarte". Acest dor de moa rte" ilustreaza dualitatea fiintei pamntene, aspiratia specific umana spre absolu t, dar si atractia catre fiinta inaccesibila. Pasiunea ei este generata si de ob stacolul impus de apartenenta la conditii diferite, de dorinta specific romantic a de a transforma imposibilul n posibil: Dar se nalta tot mai sus,/ Ca sa nu-l pot ajunge.// Patrunde trist cu raze reci/ Din lumea ce-l desparte.../ In veci l voi iubi si-n veci/ Va ramnea departe...". Puterea de sacrificiu a omului de geniu n numele mplinirii idealului absolut este ilustrata de intensitatea sentimentului de iubire, care duce la renuntarea la nemu rire. Partea a treia ilustreaza planul cosmic si constituie cheia de bolta a poemului. Aceasta parte poate fi divizata la rndul ei n trei secvente poetice: zborul cosmi c, rugaciunea, convorbirea cu Demiurgul si liberarea. Spatiul parcurs de Luceafar este o calatorie regresiva temporal, n cursul careia el traieste n sens invers istoria creatiunii: Si din a chaosului vai,/ Jur mprejur de sine,/ Vedea, ca-n ziua cea de-nti,/ Cum izvorau lumine". Zborul cosmic potent eaza intensitatea sentimentelor, lirismul, setea de iubire ca act al cunoasterii absolute. Amplificarea acestui zbor culmineaza cu imaginea Luceafarului ca fulge r (Parea un fulger ne-ntrerupt/ Ratacitor prin ele"), amintind dinamismul luminii, pura energie surprinsa n curgerea ei prin timp si spatiu. Punctul n care el ajung e este spatiul demiurgic, atemporal, momentul dinaintea nasterii lumilor: Caci un de-ajunge nu-i hotar,/ Nici ochi spre a cunoaste,/ Si vremea-ncearca n zadar/ Din goluri a se naste". n dialogul cu Demiurgul, Luceafarul nsetat de repaos: Si din repaos m-am nascut,/ M i-e sete de repaos", adica de viata finita, de stingere, este numit Hyperion (nu me de sugestie mitologica, gr. cel care merge pe^easupra). Dupa Hesiod, Hyperion , divinitate simbolica, era fiul Cerului, tatal Soarelui si al Lunii, un titan u cis din invidie de alti titani. Dupa Homer, Hyperion este Soarele nsusi. De remar cat ca Demiurgul este cel care rosteste pentru ntia oara numele lui Hyperion; Demi urgul este cel care afirma si cunoaste cu adevarat identitatea Luceafarului, ide e ce accentueaza subordonarea acestuia din urma fata de Demiurg. Hyperion i cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire pentru a descifra taina iubi rii absolute, n numele careia este gata de sacrificiu: Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire,/ Si pentru toate da-mi n schimb/ O ora de iubire...". Demiu rgul refuza cererea lui Hyperion. Constantin Noica observa ca Hyperion cere sa d evina altceva, dar ca sa fie altceva trebuie sa se nasca din nou. Luceafarul nsa

se nascuse o data cu lumea. Aspiratia lui este imposibila, caci el face parte din ordinea primordiala a cosmosului, iar ruperea sa ar duce din nou la haos. Demiu rgul nu-i poate oferi moartea pentru ca astfel ar produce moartea lumii, ceea ce ar coincide cu negarea de sine. Demiurgul i explica Luceafarului absurditatea dor intei lui, prilej cu care este pusa n antiteza lumea nemuritorilor si aceea a mur itorilor. Astfel, muritorii nu-si pot determina propriul destin, se bazeaza numa i pe noroc si sunt supusi vointei oarbe de a trai (influenta filozofiei lui Scho penhauer). Omul de geniu, n schimb, este capabil de a mplini idealuri nalte, se afl a dincolo de timp si de spatiu, dincolo de ordinea firesca a lumii: Ei doar au st ele cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ Noi nu avem nici timp, nici loc,/ Si nu c unoastem moarte".Omul se afla sub puterea unui destin implacabil caruia nu i se poate sustrage, ceea ce-i da imposibilitatea de a trece din lumea materiala n cea spirituala: Parnd pe veci a rasari,/ Din urma moartea-l paste,/ Caci toti se nasc spre a muri/ Si mor spre a se naste". n schimb, Demiurgul i propune lui Hyperion diferite ipostaze ale geniului: a verbu lui, a cuvntului creator: Cere-mi - cuvntul meu de-nti,/ Sa-ti dau ntelepciune?, ipos taza orfica: Vrei sa dau glas acelei guri,/ Ca dup-a ei cntare/ Sa se ia muntii cu paduri/ Si insulele-n mare?, ipostaza mparatului: Ti-as da pamntul n bucati/ Sa-l f aci mparatie", a geniului militar/ a cezarului: Iti dau catarg langa catarg,/ Osti ri spre a strabate/ Pamantu-n lung si marea-n larg". Demiurgul pastreaza pentru final argumentul zdrobitor, dovedindu-i nca o data Luc eafarului superioritatea sa, chiar si n iubire, fata de muritoarea Catalina: Si pe ntru cine vrei sa mori?/ ntoarce-te, te-ndreapta/ Spre-acel pamnt ratacitor/ Si ve zi ce te asteapta". Partea a patra este construita simetric fata de prima, prin interferenta celor d oua planuri: terestru si cosmic. Idila Catalin Catalina are loc ntr-un cadru romantic, creat prin prezenta simbolu rilor specifice, Peisajul este umanizat, specific eminescian, scenele de iubire se petrec departe de lume, sub crengile de tei nflorite, n singuratate si liniste, n pacea codrului, sub lumina blnda a lunii. Declaratia de dragoste a lui Catalin, patimasa lui sete de iubire exprimata prin metaforele: noaptea mea de patimi, durerea med, iubirea mea de-ntf, visul meu din ur ma", l proiecteaza pe acesta ntr-o alta lumina dect aceea din partea a doua a poemu lui. Profunzimea pasiunii si unicitatea iubirii, constituirea cuplului adamic, l scot pe Catalin din ipostaza terestra: Miroase florile-argintii/ Si cad, o dulce ploaie,/ Pe crestetele-a doi copii/ Cuplete lungi, balaie". mbatata de amor", Catalina are nca nostalgia astrului iubirii si-i adreseaza pentru a treia oara chemarea, de data aceasta modificata, Luceafarul semnificnd acum stea ua norocului: Cobori n jos, luceafar blnd,/ Alunecnd pe-o raza,/ Patrunde-n codru si n gnd,/ Norocu-mi lumineaza!". Luceafarul exprima dramatismul propriei conditii, care se naste din constatarea ca relatia om-geniu este incompatibila. Atitudinea geniului este una de interiori zare a sinelui, de asumare a eternitatii si o data cu ea a indiferentei, a atara xiei stoice. Omul comun este incapabil sa-si depaseasca limitele, iar geniul man ifesta un profund dispret fata de aceasta incapacitate: Ce-ti pasa tie, chip de lu

t,/ Dac-oi fi eu sau altul?". Geniul constata cu durere ca viata cotidiana a omu lui urmeaza o miscare circulara, orientata spre accidental si ntmplator: Traind n ce rcul vostru strmt/ Norocul va petrece,/ Ci eu n lumea mea ma simt/ Nemuritor si re ce". Nivelul fonetic si prozodic: conservarea unui a etimologic, prezent n graiurile moldovenesti si ardelenesti: Cu m ea pe coate-si rzimd; vocala finala neaccentuata e este redata prin a dupa cons oane dure: marmoreele brata"; etimologic, conservat n graiul moldovenesc: Si tainic genele le plec/ Caci mi le mple plnsul"; utilizarea unor fonetisme conservate n gr aiul moldovenesc si ardelenesc confera blndetea sonoritatii; antiteza dintre planu l terestru si cel cosmic este sugerata de alternarea tonului minor cu cel major, realizata prin distributia consoanelor si a vocalelor; muzicalitatea elegiaca, meditativa, este data si de particularitatile prozodice: ritmul iambic, rima ncru cisata, masura versurilor de 7-8 silabe; sunt prezente asonantele si rima interi oara [una ~ luna, zare - rasare, plec - mple). Nivelul morfologic: dativul etic si dativul posesiv sustin tonul de intimitate; interjectii, n dialogul Catalin - Catalina: mar?, ia"; abundenta verbelor la imperativ n strofele ce constituie chemarile fetei, forme verbale ce dau tonul de ndragire si ardoare: cobor, patrunde", lumineaza; formele arhaice ale unor verbe accentueaza atmosfera fabuloasa specifica basmului: Si apa unde-aw fost cazut; verbele la imperfect, n episodul calatoriei Luceafarului n spatiul cosmic, denota miscarea eterna si continua: cresteau", treceau", parea", vedea"; verbele la perfect simplu si la conjunctiv din tabloul al doilea sustin oralitatea stilului, vorbirea populara specifica oamenilor de aceeasi conditie: se facu", sa razi, sa-mi dai. Nivelul stilistic: antiteza structurala; alegoria pe baza careia este construit poemul; epitete ornante: Usor el trece ca pe prag"; prezenta metaforelor, mai ales n primul tablou, n cadrul dialogului dint re Luceafar si fata de mparat, accentueaza ideea iubirii absolute ce se cere eter nizata ntr-un cadru pe masura: palate de margean", cununi de stele"; metafore sinestezice n cadrul primului tablou: Si ochii mari si grei ma dor,/ Priv irea ta ma arde"; - imagini hiperbolice n portretizarea Luceafarului: Veneaplutind n adevar/ Scaldat nfoe de soare"; - metonimii utilizate n pasaje cu sens aforistic, n discursul Demiurgului: ti dau ca targ lnga catarg/ Ostiri spre a strabate"; - comparatii construite prin asocierea unor termeni abstracti, n prezentarea cal atoriei Luceafarului n spatiul cosmic: E un adnc asemenea/ Uitarii celei oarbe";

- antiteza ntre omul de geniu si oamenii comuni, antiteza pe baza careia si constr uieste discursul Demiurgul: Ei doar au stele cu noroc/ Si prigoniri de soarte,/ N oi nu avem nici timp, nici loc,/ Si nu cunoastem moarte"; - oximoronul ce ia un aspect apropiat de antiteza: Tesnd cu recile-i scntei/ O mrea ja de vapaie". CONCLUZIA Pentru ilustrarea conditiei geniului, poemul Luceafarul - sinteza a operei poeti ce eminesciene -armonizeaza att teme, motive, elemente de imaginar poetic, atitud ini romantice, procedee artistice cultivate de scriitor, ct si simbolurile eterni tatii/ mortii si ale temporalitatii/ vietii. Varianta 4 Luceafarul Considerat ultimul mare romantic al literaturii universale, eminescu se remarca prin tematica cratiilor sale, dar mai ales prin limbajul poetic care valorifica toate resursele limbii romane. Luceafarul este fara indoiala capodopera capodoperelor eminesciene, opera literara unica, creatie lirica integrata marilor valori romantice ale intregii lumi. Este un poem filosofic ce asigura o sinteza a categoriiilor lirice mai de seama pe care poezia lui eminescu le-a produs mai inainte(T. Vianu) Romantismul este o miscare artistica si literara aparuta ca o reactie impotriva clasicismului. Innoieste literatura promovand cateva principii estetice definitorii, cultivarea sensibilitatii, a imaginatiei, a fanteziei in defavoarea ratiunii, interesul pentru natura, pentru folclor si istoric, prezentarea unor eroi exceptionali surprinsi in situatii exceptionale, evadarea din realitate in fantezie, preocuparea pt geneza si amestecul genurilor si al stilurilor. Folclor si mituri Poemul Luceafarul este o sinteza de teme si motive romantice, maestria poetica reuseste sa realizeze intr-o creatie unitara o insumare a principiilor estetice ale romantismului. Astfel interesul pt folclor se regaseste in preocuparile poetului, poemul Luceafarul este inspirat din basmul romanesc Fata din gradina de aur cules de Richard Kunisch. Basmul prezinta povestea unei frumoase fete de care se indragosteste un zmeu, fata se teme de nemurirea zmeului, acesta cere demiurgului dezlegarea de nemurire si este refuzat. Reintors zmeul gaseste fata indragostita de un pamantean, fata este ucisa iar feciorul de imparat moare de durere. Eminescu versifica basmul schimbandu-i finalul, zmeul arunca asupra celor doi un blestem de a nu muri deodata. Alaturi de acest basm, poetul valorifica si mitul zburatorului din literatura populara, miturile greciei antice si mitologia crestina. Pornind de la aceste surse, poetul realizeaza poemul, transformand elementele basmului intr-o alegorie pe tema geniului, tema romantica, dar si o meditatie asupra conditiei umane. Interpretarea poemului o da insusi poetul precizand ...daca geniul nu cunoaste moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii, pe de alta parte, aici pe pamant , nu e nici capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de fi fericit. El n-are moarte dar nici noroc. Din perspectiva acestei marturisiri, Luceafarul devine o alegorie pe tema romantica a locului si rostul geniului in lume. O alta interpretare o da Tudor Vianu care vede in pers voci ale poemului, mastile lui, eul poetic si proiecteaza pe sine in diverse ipostaze lirice corespunzatoare contradictiilor fiintei umane. Poemul este de substanta lirica cu o schema epica in care sunt tesute elem dramatice.

Conditia omului de geniu Atras de conceptia filosofica a lui Schopenhauer, Em preia din lucrarile acestuia lumea ca vointa si reprezentare viziunea antitetica dintre omul obisnuit caracterizat prin mediocritate, prin neputinta de a-si depasi numele, prin dorinta de a trai si a fii fericit si geniul caracterizat prin inteligenta profunda mediativa, sete de cunoastere, aspiratie spre absolut, puterea de sacrificiu, capacitatea de a-si depasi limitele conditiei umane. Ipostaza geniului este intruchipata de Luceafarul-Hyperion, care din setea de cunoastere se indragosteste de prea frumoasa fata Catalina, omul comun care are nostalgia absolutului. Personajul eminescian Luceafarul intruneste calitatile geniului, el este capabil de a renunta la statului sau ontologic, fiinta nemuritoare a universului pt o ora de iubire. Apartinand eternitatii astrul are capacitatea de a cunoaste tainele universului, este martor ar genezei universului. Necunoscand limitele spatiului si ale timpului, apartine ordinii primordiale de care este gata sa se desparta, in timp de muritorul Catalina nu-si poate depasi granitele lumii proprii. De conditia geniului tine obiectivitatea asupra realitatii, detasarea orgolioasa, retragerea in propria-i ternitatea asa cum reiese din raspunsul luceafarului in finalul poemului: Ci eu in lumea mea ma simt nemuritor si rece. Incheiere Luceafarul reprezinta geniul capabil sa depaseasca sfera subiectivitatii, sa se depaseasca pe sine, sa se sacrifice in numele unui ideal. Iubirea Iubirea este una dintre temele preferate ale romantismului, tema ilustrata in poemul luceafarul sub 2 aspecte, o iubire fantastica intre 2 fiinte apartinand unor lumi diferite, cea terestra si cea cosmica, o iubire imposibila. Apare in poem si o idila intre 2 fiinte apartinand aceleasi lumi, o iubire posibila, concretizata in cuplul Catalin-Catalina. Iubirea imposibila intre luceafar si Catalina este stranie, comunicarea dintre cei doi realizandu-se in planul visului. Deosebirea dintre protagonisti este evidentiata de modul in care se statorniceste sentimentul, daca pt fiinta muritoare sentimentul apare dupa cateva zile, pt astru iubirea se sedimenteaza intr-o perioada mai lunga Iar el privind de saptamani / Ii cade draga fata. Incompatibilitatea, imposibilitatea de armonizare se concretizeaza in cele doua metafore ale luceafarului intruchipat o data sub forma unui inger :Cerul este tatal meu/ Si muma-mea e marea. Refuzul fetei de-al urma in sfera sa este generat de teama, de incapacitatea omului obisnuit de a-si depasi limitele. Nici ipostaza demonica nu este perceputa ca potrivita Privirea ta ma arde. Fiinta superioara este capabila de sacrificiul suprem acceptand schimbarea statului existential Cu vesnicia sunt legat / Ci voi sa ma dezlege. Esuarea iubirii imposibile, iubirea dintre repr a 2 lumi diferite isi are corespondent in implinirea iubirii dintre 2 pamanteni, cuplul Catalin-Catalina este o alta ipostaza a iubirii opuse iubirii ideale. Cei doi formeaza un cuplu fericit dar supus legilor pamantene. Catalina ramane in suflet cu nostalgia luceafarului. Natura Tema cultivata de romantism apare in poemul Luceafarul sub 2 aspecte, o data intalnim un pastel al naturii terestre ilustrat in prima parte si ultima parte a poemului si un pastel cosmic regasit in partea a3a, drumul Luceafarului spre Demiurg.

Prima parte contureaza un tablou tipic romantismului in contul caruia se afla marea, element primordial al universului Pe miscatoarele carari corabii negre duce. In partea aIVa regasim imaginea naturii terestre stralucitoare in frumusete, calda si ocrotitoare, un cadru pt iubirea impartasita. Imaginea naturii se realizeaza vizual concentrandu-se injurul unor motive eminesciene: seara, noaptea, luna, codru. Epitetele se impletesc cu personificarile, natura armonizandu-se cu starea sufleteasca a celor 2 indragostiti. Maretia naturii cosmice este suprinsa in imaginea zburatorului intergalactic. Cosmicul este redat in imagini concrete de o exceptionala expresivitate, procesul genezei universale este continuu, idee concretizata vizual Si din a chaosului vai/ Jur imprejur de sine/ Vedea ca-n ziua cea dintai/ Cum izvoarele lumine. Centrul universului, punctul unde salasluieste Demiurgul este lipsit de repere temporale si spatiale Caci unde ajunge nu-i hotar/ ... Si vremea incearca in zadar/ Din goluri a se naste, poetul reusind sa concretizeze obstacolul in imagini sugestive. Elemente de cosmogonie O tema abordata de literatura romantica este cosmogenia, geneza universului sau marile prabusiri cosmice, tema prezenta in poemul Luceafarul in tabloul al 3-lea, numit si drumul cunoasterii, tablou care ilustreaza planul universal cosmic prezentand zborul Luceafarului spre Demiurg.Fragmentul debuteaza cu un pastel cosmic in care natura este fascinanta, poetul facand referire la ideea filosofica a timpului bivalent si la caracteristicile planului universal trimitand si inspre problematica genezei universului prin valorificarea ideilor poetului indicand RegVeda.Calatoria intergalactica a Luceafarului Hyperion (pe deasupra mergatorul) reface drumul invers creatiunii dinspre micro spre macro cosmic ceea ce justifica expresia drum al cunoasterii, secventa contine elemente de meditatie pe tema destinului uman: cu o maiestrie deosebita, Eminescu concretizeaza abstractul in imagini sugestive ca de exemplu timpul bivalent: Si cai de mii de ani trecea in tot atatea clipe.Infinitul cosmic se concretizeaza intr-o imagine sugestiva :Un cerc de stele dedesupt/Deasupra-i cerc de stele. Devenit spirit pur, lumina, Hyperion traverseaza cosmicul intr-un traseu luminos paream fulger neintrerupt ratacitor prin ele.Continuitatea procesului genezei este sugerata prin imagini concrete , lumile noi izvorasc din intunecatele vai ale haosului primordial Si din a chaosului vai/Jur imprejur de sine/Venea ca in ziua cea dintai/Cum izvorau lumine. Determinarile spatiale si temporale dispar, spatiul este fara hotar iar timpul devine vesnicie Caci unde ajunge nu-i hotar si vremea incearca in zadar/Din goluri a se naste . Amestecul genurilor si speciilor este o particularitate a romantismului ilustrata in poemul Luceafarul. Aici se tes cele trei genuri literare intr-un tot armonios. Genul liric se defineste prin exprimarea directa a viziunii, a sentimentelor privind idealul de iubire absoluta si conditia geniului ca simbol al eternitatii. Tu-mi ceri chiar nemurirea mea/In achimb pe-o sarutare/Dar voi sa stii asemenea/Cat te iubesc de tare. Genul epic este ilustrat prin faptul ca opera respecta subiectul narativ al basmului popular pe care Eminescu il imbogateste cu valente filozofice, iar genul dramatic este motivat de existenta mastilor : Catalin, Catalina, Luceafarul, Demiurgul, toate ipostaze ale unui liric complex. In plan formal, dramatismul este accentuat de secventele dialogate : Fata de imparat-Luceafar, HyperionDemiurgul, Catalin-Catalina.De natura dramatica tine si neputinta omului obisnuit de a accede spre valori superioare, dar si drama omului de geniu in aspiratia sa spre absolut. Dintre speciile literare care se regasesc in Luceafarul se remarca idila pastorala, tabloul al 2-lea al poemului, iubirea dintre Catalin si Catalina.Meditatia filozofica este ilustrata in tabloul al 3

lea unde apare antiteza dintre muritor-nemuritor, doua statute ontologice diferite: Ei toti se nasc spre a muri si noi nu avem nici timp nici loc/Si nu cunoastem moarte. Elegia exprima tristetea, nostalgia omului obisnuit in neputinta sa de a atinge absolutul, ilustrata la nivelul personajului feminin: Luceste cu-n amor nespus/Dar se nalta tot mai sus/Ca sa nu-l pot ajunge.De aceeasi factura este si finalul poemului, tristetea Luceafarului neinteles de fiintele efemere Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece/Caci eu in lumea mea ma simt /Nemuritor si rece.Apar elemente de satira ilustrate de sarcasmul eului poetic referitor la superficialitatea societatii umane Ce-ti pasa tie chip de lut/De oi fi eu sau altul. Pastelul ca specie literara se concretizeaza sub doua aspecte, pastelul terestru si pastelul cosmic. Dintre procedeele artistice utilizate de romantism, s-au impus antiteza si comparatia ampla. In poem antiteza se realizeaza la nivelul statutului existential al cuplului fata de imparat Luceafarul, destinul fetei este cel al fiintei muritoare, viata sa sta sub semnul schimbator al norocului, astrul ceresc este nemuritorul legat de vesnicie. Comparatia expresiva este utilizata pentru a contura imaginea cuplului Catalin-Catalina, lectia de iubire presupune armonizarea gesturilor Cum vanatorul-intinde-n crang /La pasarele glasul/Cand ti-oi intinde bratul stang/Sa ma cuprinzi cu bratul. De asemenea, pentru concretizarea imaginii zborului spre Demiurg, poetul recurge la comparatia parea un fulger neintrerupt/Ratacitor prin ele. Poemul Luceafarul este o sinteza a creatiei eminesciene, aici se regasesc principalele teme si motive romantice din celelalte creatii ale poetului, toate insumate intr-o structura unitara cu multiple valente filozofice. Luceafarul este un poem filosofic in care pastelul, idila, elegia si medidatia reliefeaza, in formele artistice variate, adancimea simtirii si cugetarii poetice.