Preromantismul
românesc
 

Obiectivele lecţiei:
• Să definim fenomenul
preromantismul în contextul epocii
de tranziţie;
• Să stabilim fondul comun european
al fenomenului;
• Să relevăm particularităţile
definitorii ale poeziei preromantice
româneşti;
• Să comentăm valenţele motivelor
preromantice în creaţia scriitorilor
români;
 

sec.
Rădăcinile
XVIII-înc. sec. XIX)
preromantismului Raporturile preromantism-clasicism
D. Popovici: două curente opuse” .
“

reprezintă un curent de Faguet: “sunt doi fraţi duşmani, care

tranziţie de la clasicism domină secolul atît succesiv cît şi
la romantism. simultan”.
• Rădăcinile G.Călinescu afirma: “Clasicismul şi
Romantismul sunt două tipuri ideale,
preromantismului se inexistente practic în stare genuină”.
găsesc în iluminismul Raporturile preromantism-romantism
european. Cea mai sunt de inrudire: preromanticul e un
fertilă în impulsuri romantic “adolescent”, care nu
şi-a radicalizat încă stările, atitudinile.
 înnoitoare este varianta Preromantismul se înfăţişează, prin
engleză (gîndirea urmare, ca un amestec de răzvrătire
 împotriva clasicismului şi de anticipări
filozofică a lui John ale romantismului; ceea ce îi conferă o
Locke), care relativă autonomie e faptul că el nu mai
e clasicism şi nu e încă romantism.
fundamentează
orientarea senzualistă, Secolul al XVIII-lea are o unitate
organică:
dar filozofia stării de Trebuie să se ţină seama de
natur ă a lui J.J. sensibilitatea lui Voltaire, la fel ca de
Rousseau.  raţionalismul lui Rousseau.
 Preromant smu
 

european
• Preromantismul englez este situat între 1770 şi
1798:, „Şcoala Cimitirului”: Ruinele lui Gray,
Cugetări nocturne de   Young, Poemele lui Ossian.
• Preromantismul german este identificat cu
mişcarea Sturm und Drang, care se prelungeşte
pînă în 1794: Herder, Goethe .
• Preromantismul francez este intercalat între
1750 şi aproximativ 1820, delimitarea
fenomenului faţă de clasicism fiind mai greu de
făcut. Volney, Musset, Vigny.
• În Italia, manifestările preromantice, marchează
a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, dar poartă
o amprentă neoclasică. Poemul mormintelor al lui
Foscolo.
• În ţările din sud-estul Europei, unde clasicismul
se manifesta aproape peste un secol, când forţa
curentului se diminuase, preromantismul coexistă
cu neoclasicismul.
 

preromantică, or,
lipsesc acele  
Unitate în diversitate.
elemente concrete Unitatea preromantismului
de individualizare, ci european, determinată de
mai degrabă de un sensibilitatea specifică a
cadru, de o sfârşitului de veac şi de
atmosferă circulaţia motivelor.
preromantică,
atmosferă care se Poezia preromantică
compune, indirect, în Anglia, Franţa, Germania,
din reflexe ale Italia şi Spania. Antologie
sentimentelor, din poliglotă, traduceri, cuvînt
stări de spirit, chiar  înainte, prezentări şi note de
din perplexităţi şi Teodor Boşca. Ediţie realizată
incertitudini. de Laszlo Alexandru.
• Sentimentalismul –
componenta
 

• Peisaj dominat de ruine, ceţuri, cimitire şi morminte.

• Ruinele nu sunt doar monumente sumbre ce stîrnesc
melancolia, ci verigi care asigură legătura dintre generaţii.
• Cadrul nocturn cu funcţie de decor, atmosferă şi stare
sufletească.
• Atmosferă densă, apăsătoare, impregnată de melancolie.
•Predispozia
•   pentru viaţa simplă în armonie cu natura,
pentru contemplare şi meditaţie.
•Meditaţia asupra morţii, destinului uman este punctată de
interogaţii retorice.
• Apetitul pentru folclor, mitologia nordului, fantomele
trecutului.
• Personajul preromantic schiţează primele caracteristici ale
romanticului maladiv.
 

Manifestări preromantice în literatura română

• În literatura română nu se înregistrează o etapă
preromantică.
• Se observă doar elemente generate de circulaţia
motivelor preromantice: ruinele, mormintele,
fantomele, nocturnul etc. (similitudini cu
preromantismul european), dar şi afinităţi elective
(stări de spririt asemănătoare, specifice pentru
sfârşitul de veac: melanolie, însingurare, dispoziţia
meditativă).
• Îmbină sensibilitate preromantică cu tendinţele
iluministe, cu energia şi echilibrul clasic al formei –
un clasicism de structură (al folclorului, de exemplu,
sau datorat influenţei clasiciste târzii) – şi, apoi, cu
romantismul. Nota caracteristică este coexistenţa
curentelor.
• Se manifestă pe fondul unui patriotism revoluţionar.
 

Texte reprezentative
• Vasile Cârlova. Ruinurile
Târgoviştii, Înserare; Păstorul 
întristat .
• Gheorghe Asachi - Elegie scrisă 
 pe ţ interimul unui sat.
• Grigore Alexandrescu. Umbra lui 
Mircea. La Cozia; Adio. La
Târgovişte; Cimitirul;
Mormintele. La Drăgăşani.
• I.Heliade Radulescu. O noapte
 pe ruinele Târgoviştei.
 

Poezia ruinelor. Modelul Gray

şi Volney
Ruinurile Târgoviştii de Vasile Cârlova
O, ziduri întristate! O, monument slăvit ! / În ce mărime
nalt ă și voi ași strălucit , /.../ 
Dar în sfârșit Saturn, cum i s-a dat de sus, / În negura uitării
îndat ă v-a supus. /.../ 
Mă văz lângă mormânt al slavei strămoşeşti / Şi sim ţ  o
tânguire de lucruri omeneşti;

O noapte pe ruinele Târgoviştei de I.Heliade

Rădulescu
P-a dealului sprânceană, pe fruntea-i cea râpoasă, / O
cet ăţ uie veche, lăcas religios, / 
Păstreaz ă suvenirea d-o noapte sângeroasă / Ce mult s-
asemaneaz ă cu sânu-mi cel noptos.
Eu cânt în miezul nop ţ ii a voastre biruin ţ e, / Eu pe
mormântul vostru laure îm letesc
 

Semnificaţia motivului
• Ruinele sunt un simbol al trecutului, expresie a
perisabilităţii şi scurgerii implacabile a timpului, dar
şi o mărturie a gloriei unui neam: Locasurile
sfinte,/Mare ţ e suvenire din vremi ce-au încetat (Gr.
 Alexandrescu).
• La poe ţ ii europeni, meditaţia pe ruine are un puternic
caracter existenţial (asociat motivelor fortuna labilis,
 panta rhei) sau unul social, (principiile bine-rău,
valoare-nonvaloare, vanitate-cumsecădenie etc.).
• La poeţii români, motivul este asociat, cel mai
frecvent, sentimentului nostalgic pentru gloria de
altădată (moment reluat de paşoptişti), dar și
sentimentului, mai profund, mai poetic, al trecutului
pentru trecut.
• Ruinele comportă şi implicaţii existenţiale. Cârlova
actualizează motivul fortuna labilis şi  exprimă un
 

Poezia mormintelor: între
tristeţe şi seninătate melancolică
Thomas Gray. Elegie Gheorghe Asachi - Elegie
scrisă într-un cimitir  scrisă pe ţ interimul unui 
de la ţar ă sat 
Lung dangăt plînge după  Al aramei sunetoare aud tristul
 ziua moartă, semn și sânt 
Cirezi mugind curg molcom Menind soarelui repaos în a lui
 pe cîmpie;  zilnic mormânt;
Pas trudnic pe plugar spre Obosit acum săteanul lucrul
casă-l poartă, câmpului său curmă. 
Şi lumea le-o dă umbrelor  Fluierând păstorul vine la cotun
şi mie. cu a sa turmă.

... Şi tot ce-i mîndru şi-n ... Dacă fapte de virtute, care
averi străluce, legea ni învașă,
La fel aşteaptă ora N-or meni și după moarte celui
hărăzită: drept o alt ă viață?

Grigore Alexandrescu.
Cimitirul.
Pestera-ntunecat ă, azil al
 pocăin ţ ei,
Unde omeneşti fumuri ca
fumurile pier,
Dacă bol ţ ile tale, ce nu pot fi
 pătrunse
De omeneşti suspinuri, de-al
 patimilor vânt  sunt deşertăciune.
Iat ă cumplita spaimă, ce în
sînu-mi aprinse
Urîcioasa privire a foştilor  speranţe şi deziluzii. În
 părinti ,
Şi altarul de piatr ă, pe care
stau întinse
Mădulare de sfinti.
• Corespondenţa dintre
motivul peşterii şi al
mormântului.
• Expesia ideii creştine
despre viaţa de apoi şi
ispăşirea păcatelor.
• Vanitas vanitatum . Toate
• Drama poetului e cea a
interogaţiilor fără răspuns,
căutarea certitudinilor
(religioase), care implică
sens larg, căutarea
sensurilor existenţiale.
• Calea de salvare, de
mântuire este credinţa.
Actualizarea sintagmei
 

Poezia amurgului şi a nopţii. Modelul

Gray,Young
Atmosfera amurgului – propice meditaţiei
Lung dangăt plînge după ziua moartă /Cirezi
, mugind curg
molcom pe cîmpie; / Pasc trudnic pe plugar spre casă-l
 poartă /Şi
, lumea le-o dă umbrelor şi mie. (Gray).
Atmosfera bucolică
Dacă vreun zvon de nai sau vreun cînt rustic / Ţi-alintă-
auzul blînd, o, Seară castă, / Cum face, grav, pîrîul / Şi
boarea ta ce moare; ( Collins.Odă Serii   )
Topos sacru. Noaptea eternă care înghite
efemerul 
O, maiestoasă Noapte! / Strămoş naturii!  /Soră mare-a
 zilei, / Ce vei trăi cind soarele muri-va, / Nemuritori şi
muritori te-adoră! /.../ Ca o cortină neagră, înstelată, / 
Căz înd este-al meu chin, pui capăt piesei. (Young.
Laud ă nopţ ii ).
Relaţ ia vis – reverie- vedenii 
 

V. Cârlova. Înserare, O noapte pe ruinele

Târgoviştii 
• În Înserare momentul  •
privilegiat pentru  plângere 
 În Ruinurile
este ora: cînd abia se vede Târgoviştii  timpul
a soarelui lumină /... Când meditaţiei este tot al
 zgomotul de ziuă înceat ă  înserări: liniştitul
 peste tot . minut, care desparte
• Echilibrul precar zi-noapte, ziua de noapte:
corespunde unui armistiţiu Soarele după dealuri
interior fragil: acela dintre mai str ăluceşte
plăcere şi suferinţă, dintre încă,/Razele-i
nădejde şi jale. rubinoase vestesc al
• În poem, limbile lui apus.
ceasornicului se mişcă mai
•
 încet, stăruie în acea  Întunericul devine
 plăcută vreme, în astă trist ă stimulator. Cu cât
vale, între zi şi noapte, timp obiectele îşi pierd
de trecere şi petrecere, de contururile reale şi
lon ează într-un
 

 
Târgoviştii de Heliade- Umbra lui Mircea. La Cozia.
Rădulescu Grigore Alexandrescu
• Semnalăm o întunecare Dintr-o peşter ă, din râpă, noaptea
progresivă, corespunzând iese, mă-mpresoar ă.
accelerării reflecţiei. • Se pune accent pe cadrul
• Seara... cu-ncet şi-ntinde romantic al evocării, o
umbra ( stare de atmosferă tenebroasă în care
contemplare ) - Soarele-acum se produce transgresia
sfin ţ eşte şi noaptea- fantastică.
naintează ( admiraţie: Ochii- • Este un moment crepuscular, o
mi în mărmurire se uit ă la oră a nălucirei, ce asigură
vecie) - Natura toat ă doarme proiecţia întregii evocări în
( veneraţie: Eu cânt în miezul spaţiul oniric/fantastic. Este aici
nop ţ ii a voastre biruin ţ e). un joc subtil între etern şi
Cadrul nocturn creat de femer.
Heliade sugerează • Sugereaza o temporalitate ce
intensitatea trăirilor  se supune mecanismelor
sufleteşti, simţul cosmic, evocarii, scoţî nd din adîncurile
misticismul: Sufletu-mi s- trecutului figura monumentala
aripează şi zboar ă în a voievodului (Un mormânt se
tarie,/Se scaldă în lumina desvaleşte), iar apoi redând-o
eterului ceresc. lumii umrelor (umbra intr ă în
 

Poezia fantomelor. Influenţa

lui Ossian
• Poemele lui Ossian conturau o mitologie a
nordului dominată de ceţuri, stânci golaşe, pietre 
acoperite de muşchi şi fantome ale trecutului.
• Fantomele, umbrele erau invocate pentru a-i
 îmbărbăta pe eroi la Ossian.
• Literatura română nu putea împrumuta direct
imaginea ceţurilor, a goliciunii peisajului, ci
folosea o serie de elemente ce se mulau perfect
realităţii poporului roman.
• Prezintă figurile marcante ale istoriei în peisaje
deopotrivă sălbatice şi grandioase în care stâncile
golaşe şi pietrele acoperite de muşchi formează
un tablou de nemărginită frumuseţe.
• La scriitorii români, fantomele, umbrele
reprezintă o pildă prezentului.
 

Exemple relevante
O noapte pe ruinele
Umbra lui Mircea. La Târgoviştii  de Heliade-
Cozia de Grigore Rădulescu
Alexandrescu
Pustiul se însuflă d-un duh
De pe muche, de pe stâncă, încânt ător. / Tot 
chipuri negre se este viu în preajma-mi: frunza
cobor / Muşchiul zidului se  pe zid sopteste... .
mişcă... Pântre Poeţii conturează acea
iarba se strecoar ă / O suflare mitologie specifică
care trece ca dominată de pustietate, pietre
 prin vine un fior. acoperite
de muşchi, care formează
cadrul apariţiei
Totul e în neclintire ...
fantomelor / umbrelor
trecutului.
Un mormânt se desv ăleşte/  ... La locul lor stau toate, ca
O fantomă moartea neclintite...
ncoronat ă din el iese... O
 z ăresc.. ... Zidul ca o fantomă dasupra-
 

Poezia pastorală. Păstorul întristat  

de Cârlova
I. Un păstor tănăr, frumos
la fa ţă • I. Introduce în literatura română
Plin de mâhnire, cu glas sentimentul romantic al naturii.
duios • Evocă, pe un ton elegiac, o atmosfera
Cânta din fluier jos pă  bucolică, conturată în linii de pastel. Un
verdeat ă peisaj securizant în care toate elementele
participă la o simfonie a dulcelui şi a
Subt umbra deasă de tristeţii.
 pom stufos.
• II. Absenţa fiinţei dragi transformă spaţiul
 într-un loc de durere. Căutarea se
II. De lângă mine ea când termină cu o plângere eliberatoare –
lipseşte, dimensiune orfică.
... Fac să r ăsune fluierul • III.  Liricizarea cadrului natural. 
meu Elementele naturii se armonizează sub
Lăsând şi turma în semnul melancoliei produse de
nă pustire, sentimentul erotic. Acesta
V ărsând şi lacrimi din metamorfozează întreaga natură într-un
ochi mereu. spaţiu de aşteptare.
III De prea multe versuri • IV. Frumuseţea naturii concordă empatic
spuse cu jale cu starea de spirit a păstorului. Chiar zeii
Uimite toate sta telurici, Echo, participă la aceasta
 

Poezia morţ ii tinerei fete

Versuri la moartea • Costache Conachi, cântaretul
unei fete de adânc îndurerat de moartea Zulniei.
Leonard Adâncirea trăirilor sufleteşti. Lirismul
Ieşise din copilărie; personal, poezia cu biografie.
Rîdea cu nevinovăţie; • Gheorghe Asachi. Poezii din Ciclul
Pe chip Iubirea o avea: Leucaide, inspirate de moartea
Citeva luni sau zile, iubitei Leuca (Bianca Milessi).
poate, Angelizarea ei, o concentrare de
Şi-n pieptul ei fără  înalte virtuţi. Iubita devine o nota
păcate luminoasa în luminosul peisaj italian.
Văpaia dulce izbucnea. • Bolintineanu  O fata tânăr ă pe
Dar cerul farmec, nuri  patul mor ţi  i .
şi vise
La moarte i le osindise. • Eminescu. Mortua est!
La cer ea viaţa şi-a
redat,
Şi lin în somn s-a
cufundat,
-
 

Concluzii
• Preromantismul este un curent de tranziţie de la
clasicism la romantism, fapt ce implică, în unele ţări,
coexistenţa lui cu tendinţele neoclasiciste şi
romantice.
• Nu se poate vorbi despre un univers preromantic,
de o natură preromantică, ci, mai degrabă, de un
cadru, de o atmosferă preromantică, care se
compune din reflexe ale sentimentelor, din stări de
spirit.
• Unitatea preromantismului european este
determinată de circulaţia motivelor şi sensibilitatea
specifică a sfârşitului de veac. 
• Preromantismul românesc se manifestă pe fondul
unui patriotism revoluţionar, glorificând exemplul
măreţ al trecutului, simplitatea şi eroismul
străbunilor. 
 

Bibliografie:
• Paul Cornea, Originile romantismului românesc,
Bucureşti, 1972.
• Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, Tudor Vianu,
Istoria literaturii române moderne, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971.
• G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini
 până în prezent , Editura Minerva, Bucureşti, 1982.
• Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii
române, Editura Paralela 45, 2008;
• Eugen Simion, Diminea ţa poeţ ilor , Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1980.