Curentul literar romantism

Romantism-mişcare artistică şi literară ce se desfăşoară la finele sec. XVIII şi în prima

jumătate a sec. XIX în Europa, o reacţie la normele rigide ale clasicismului, este cea mai
importantă şi mai amplă mişcare de idei.

Aspecte:

1. Exuberanţa vieţii şi obsesia morţii;

2. Armonie şi haos (armonia omului cu universul, haosul interior, ruptura cu Dumnezeu,
neîmpăcarea cu condiţia omului.);
3. Supranaturalul, misteriosul (spaţiul familial, privat, intim);
4. Fascinat de antichitate, trecut, istorie;
5. Atmosfera se caracterizează prin melancolie, nostalgie, obsesie, solitudine.

Etapele de evoluţie ale curentului romantic: preromantismul; romantismul propriu-zis

(eminescian sau romantism înalt); romantismul posteminescian.

Trăsături

 Expansiunea eului individual;

 Personalitatea umană în complexitatea sa;
 Evaziunea în trecut, istorie, tradiţie, vis
 Contemplarea naturii, culoarea locală;
 Interesul pentru folclor;
 Personaje din toate mediile sociale;
 Erou excepţional, împrejurări excepţionale;
 Libertatea totală în creaţie;

Reprezentanţi: Gr. Alexandrescu, C.Negruzzi, Al. Russo, D.Bolintineanu, B.P.Hașdeu,

M.Eminescu.

1
Marile teme şi motive ale creaţiei lirice eminesciene

1. Timpul

2. Cosmicul (infinitul, cerul, stele, luceferi, haosul,geneza,extincţia etc.)

3. Iubirea (visul dragostei,dezamăgirea, femeia înger – femeia demon, misoginismul )

4. Natura (codrul, izvoare,salcâmul, teiul, lacul)

5. Istoria

Lirica erotică / poezia de dragoste.

Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct gândurile, ideile și
sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și
transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici audive si asociative, creând un univers de
mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. 

Specii ale genului liric: elegie, odă, imn, meditaţie, idilă, pastel, pamfelt, sonet, rondel,
gazel, glossă, romanţă. Idila este o specie a liricii peisagiste și erotice, din sfera poeziei
bucolice, care prezintă în chip optimist și idealizat iubirea, într-un cadru rustic, sentimentul
de dragoste fiind ilustrat prin imagini artistice și figuri de stil, cu tablouri din natură și
puternice trăiri interioare.

Elegia este specia genului liric caracterizată prin exprimarea unui sentiment de tristete, de
regret, de melancolie.

La romantici tema iubirii apare în corelaţie cu tema naturii, pentru că natura vibrează la
stările sufleteşti ale eului. Floare albastră aparţine acestei teme şi constituie aspiraţia spre
iubirea ideală, spre perfecţiune. Titlul poeziei este format dintr-un substaniv nearticulat
“floare”, ce simbolizează fiinţa care păstrează dorinţele, pe care le dezvăluie cu vrajă, şi un
adjectiv “albastră”, care simbolizează infinitul (depărtările sunt albastre), formând o imagine
de mare sensibilitate.