Romantismul

Romantismul este un curent artistic al

Europei Occidentale apărut în secolul al
XVIII-lea în Marea Britanie şi în
Germania, apoi în secolul al XIX-lea în
Franţa , în Italia şi în Spania. Se dezvoltă
în Franţa ca reacţie la regulile clasice
considerate prea rigide şi împotriva
raţionalismului filozofic al secolelor
anterioare.
Baudelaire defineşte astfel romantismul :

“CINE SPUNE ROMANTISM, SPUNE ARTĂ MODERNĂ –

ADICĂ INTIMITATE, SPIRITUALITATE, CULOARE,
ASPIRAŢIE SPRE INFINIT, EXPRIMATE PRIN TOATE
MIJLOACELE SPECIFICE ARTEI.”
“PENTRU MINE, ROMANTISMUL ESTE EXPRESIA CEA
MAI RECENTĂ, CEA MAI ACTUALĂ A FRUMOSULUI.”
“ROMANTISMUL SE AFLĂ ÎN MANIERA DE A SIMŢI.”
“TREBUIE, DECI, ÎNAINTE DE TOATE, SĂ CUNOAŞTEM
TOATE ASPECTELE REALITĂŢII ŞI TOATE SITUAŢIILE ÎN
CARE SE AFLĂ OMUL, PE CARE ARTIŞTII TRECUTULUI LE-
AU DISPREŢUIT SAU NU LE-AU CUNOSCUT.”
 Romantismul în România
În literatura română,
romantismul se face simţit prin
intermediul scriitorilor paşoptişti
ca Ion Heliade Rădulescu,
Costache Negruzzi, Vasile
Alecsandri, Alecu Russo,

şi persistă mult timp după

declinul curentului în culturile
vest-europene, atingând punctul
de vârf în opera lui Mihai
Eminescu, care este considerat
ultimul mare romantic
european.
Trăsături generale ale romantismului:

1. Cultul sentimentului şi al fanteziei creatoare

Romanticii suprimă limitele şi legile experienţei

concrete, oferă conştiinţei şi imagineţei un
câmp nemărginit, acordând spiritului
individual libertatea şi capacitatea unui loc
neîngrădit.
2. Evadarea din realitatea obiectivă
In permanentă căutare a unui ideal scriitorul
romantic evadează din prezent în trecut sau viitor,
din spaţiul său cunoscut, spre un spaţiu fără
contururi clare. Limitării clasice i se opune înclinaţia
spre nelimitat, din convingerea că esenţa omului se
împlineşte în nemărginire. Pentru scriitorul
romantic adevărul nu se găseşte ca pentru clasici în
avântul ideii, ci numai în imensitatea infinitului: “In
noi, sau nicăieri, este eternitatea cu lumile ei,
trecutul şi viitorul.” (V. Hugo)
3. Exprimarea sentimentelor profunde ale scriitorului,
pătrunderea mai adâncă în tainele sufletului

Poezia trebuie “să scoată la lumină ceea ce i s-a

revelat poetului” prin “privirile furişate în
sanctuarul sufletului.”
Interesul pentru straturile adânci ale vieţii sufleteşti
aduce şi inclinaţia spre meditaţia filozofică, precum
şi cultivarea visului.
4. Interesul pentru frumuseţea şi pitorescul naturii,
pentru culoarea locală

Romanticii consideră omul un

microcosmos ,
în care se oglindeşte şi se rezumă
macrocosmosul ,
într-o perfectă comuniune
cu natura.
5. Romantismul scoate în evidenţă şi valoarea artistică a ceea ce
nu este frumos

Urâtul se prezintă şi el în
numeroase forme şi “fidelitatea”
faţă de natură impune
surprinderea extremelor naturii:
frumos-urât, ochiul romanticului
fiind creat pentru a descoperi
contrastele.
6. Interesul pentru creaţia populară şi pentru tradiţiile naţionale

Romantismului i
se datorează
redescoperirea
bogăţiei fondului
şi formei operelor
folclorice.
 7. Lărgirea vocabularului
Lărgirea vocabularului prin pătrunderea
arhaismelor, regionalismelor şi a cuvintelor
populare.
8. Antiteza este prezentă în definirea unor
situaţii, idei, atitudini, sau în caracterizarea
personajelor.
9. Ironia
Romanticii recurg la ironie pentru a spulbera
iluziile, pt. a arăta inconsistenţa lor, căci, de
îndată ce se izbesc de realitate , se destramă.
10. ASPIRATIA SPRE ABSOLUT

este o atitudine
specifica
romanticului, un
idealist cautand
iubirea perfecta,
cunoasterea
totala, libertatea
deplina.
 11. Personajul romantic provine din toate mediile sociale, este un erou excepţional care
acţionează în împrejurări excepţionale

Autorul romantic realizează

personaje
din trăsături psihice antitetice,
din alb şi negru, cu sentimente
contrastante.
“Ca şi ceilalţi oameni,
personajele
trebuie să fie complexe şi
nuanţate,
alcătuite, în adâncul lor din
bine şi rău.” (V. Hugo)
 11. Arta romantică, în opoziţie cu arta clasică, preocupată de
unitate, este caracterizată de amestecul genurilor, de
renunţarea la regulile unităţilor de timp şi spaţiu în numele
verosimilului şi al culorii locale.
Tabloul amplu al vieţii
necesită
amestecul genurilor, căci
adevărata poezie se află în
Armonia contrariilor.
12. Folosirea antitezei.
 Teme și motive romantice
• teme: timpul, viata, moartea, geniul, iubirea, natura,
istoria, creatia, societatea, aspiratia spre absolut
• motive
– noaptea, apa, copacul ocrotitor, luna, ( alte elementa
naturale care capata redundanta in opera unui
scriitor)
– visul, reveria, somnul, singuratatea, melancolia,
amintirea, uitarea, oglinda
– iubita moarta, femeia inger, femeia demon,
– iubirea interzisa/imposibila