Ce este romantismul?

Romantismul este un curent

literar și artistic care s-a
manifestat începând cu sfârșitul
secolului al XVIII-lea în Marea
Britanie şi în Germania,
extinzându-se apoi, în prima
jumătate a secolului al XIX-lea, în
Franţa și în întreaga Europă.
Se dezvoltă ca reacţie polemică la
adresa raționalismului promovat
de clasicismul francez, considerat
prea rigid.
Romantismul se caracterizează
prin patosul subiectivității, al
sensibilității și al pasiunii, opus
rațiunii.
 În pictură

Francezul Eugène Delacroix

este considerat a fi pictorul romantic
prin excelenţă. Tabloul său Libertatea
conducând poporul reuneşte vigoarea şi
idealul romantic într-o operă care este
compusă dintr-un vârtej de forme.
Tema este dată de revoluţionarii de la
1830 ghidaţi de spiritul Libertăţii
(întruchipată aici de o femeie purtând
drapelul francez).
Principalii reprezentanţi ai romantismului în muzică:
Robert Schumann
Johannes Brahms
Frédéric Chopin
Hector Berlioz
Carl Maria von Weber
Franz Liszt

Richard Wagner
 Manifestul literar al romantismului este
„Prefaţa” la drama Cromwell (1827) în care autorul, Victor
Hugo,
proclamă libertatea de creaţie, adică dreptul fiecărui
scriitor de a nu accepta alte reguli decât pe cele dictate de
propria sa sensibilitate.
 Mişcarea Sturm und Drang (literal, furtună şi
imbold) este considerată a fi precursoarea
romantismului în Germania.

Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel

mai faimos reprezentant al acesteia.
Goethe publică Suferinţele tânărului Werther,
operă de intensă subiectivitate datorită unei
iubiri imposibile a protagonistului acesteia
(Werther). Cartea a fost sursa a multor
dezbateri și controverse în epocă, mai ales
datorită faptului că un val de sinucideri a fost
atribuit lecturii volumului.
 Romantismul în cultura română
În literatura română, romantismul se face
simţit prin intermediul scriitorilor paşoptişti
(Ion Heliade Rădulescu, Costache Negruzzi,
Vasile Alecsandri, Alecu Russo ş.a. ) şi persistă
mult timp după declinul curentului în
culturile vest-europene, atingând cea mai
înaltă realizare artistică în opera lui Mihai
Eminescu, considerat ultimul mare romantic
european.
Trăsături generale ale
romantismului
 1. Cultul sentimentului şi al
fanteziei creatoare

Romanticii suprimă limitele şi legile

experienţei concrete, oferă conştiinţei şi
imaginaţiei un câmp nemărginit.
„Ecoul sonor al veacului său, poetul trebuie
să fie călăuza acestuia spre ideal.” (V.
Hugo)
2. Scriitorii romantici,
nesatisfăcuţi
de realitatea obiectivă, încearcă
să o depăşească, să evadeze din
ea.

În permanentă căutare a unui ideal,

scriitorul romantic evadează din prezent,
în trecut sau în viitor, din spaţiul său
cunoscut, spre un spaţiu fără contururi
clare.
3. Romantismul pătrunde mai adânc în
tainele sufletului, exprimă
sentimentele profunde ale
scriitorului
„E nemaipomenit că tocmai înăuntrul tău trebuie să
priveşti ce e afară. Profunda şi întunecata oglindă e în
adâncul omului. Acolo e acel clar-obscur
înspăimântător. Ceea ce se oglindeşte în sufletul
oamenilor e mai ameţitor decât în văzul direct [...].
Aplecându-ne spiritul peste acel puţ, întrezărim aici,
undeva în adânc, ca într-o prăpastie, într-un cerc
îngust, întreaga imensitate a lumii” (V. Hugo)
4. Interesul pentru frumuseţea
şi pitorescul naturii, pentru
culoarea locală

Romanticii consideră omul un

microcosmos (univers mic),
în care se oglindeşte şi se rezumă
macrocosmosul (universul mare).
5. Lărgind cadrul de inspiraţie al
artistului, romantismul scoate în
evidenţă şi valoarea artistică a
ceea ce nu este frumos.

Urâtul se prezintă şi el în numeroase

forme şi „fidelitatea” faţă de natură
impune surprinderea extremelor,
ochiul romanticului fiind creat
pentru a descoperi contrastele.
6. Interesul pentru creaţia
populară şi pentru tradiţiile
naţionale

Romantismului i se datorează
redescoperirea bogăţiei fondului
şi formei operelor folclorice.

Tezeu si Minotaurul
7. Personajul romantic provine din
toate mediile sociale, este un erou
excepţional care acţionează în
împrejurări excepţionale.

Autorul romantic realizează personaje

din trăsături antitetice,
din „alb” şi „negru”, cu sentimente
contrastante.
“Ca şi ceilalţi oameni, personajele
trebuie să fie complexe şi nuanţate,
alcătuite, în adâncul lor din
Delacroix : Dante si Virgiliu in Infern
bine şi rău.” (V. Hugo)
 8. Arta romantică, în opoziţie cu arta
clasică, preocupată de unitate, este
caracterizată de amestecul
genurilor, de renunţarea la regulile
unităţilor de timp, spaţiu și acțiune în
numele verosimilului şi al culorii
locale.

Tabloul amplu al vieţii necesită

amestecul genurilor, căci adevărata
poezie se află în armonia contrariilor.
 9. Lărgirea vocabularului prin
pătrunderea arhaismelor,
regionalismelor şi a cuvintelor din
registrul popular. Antiteza este
prezentă în definirea unor situaţii, idei,
atitudini sau în caracterizarea
personajelor.
10. Romanticii recurg la ironie pentru
a spulbera iluziile, pentru a arăta
inconsistenţa
Prin ironia romantică Eminesculor. Romanticul
subliniază diversitatea este un
preocupărilor omenești, de la cele mai frivole si pana la cele
veșnic inadaptat,
mai grave și profunde: neînțeles de
contemporani, care deplânge soarta
„Unul caută-n oglindă să-și bucleze al său păr,
lumii, dar și soarta
Altul caută în lume și în vreme adevăr.”
sa proprie.