”Scrisoarea I”

de Mihai Eminescu

Comentare

Mihai Eminescu este, în timp, ultimul mare poet romantic european, comparabil ca
anvergură, viziune și grad de influență asupra generațiilor următoare cu Victor Hugo și Gottfried
August Bürger, cu Mihail Lermontov și Edgar Allan Poe. Apariția sa târzie în romantism, într-un
moment în care ultimele ecouri ale acestui curent se stinseseră în Europa culturală de mai bine de
două decenii și apăruseră deja semnele marcante ale unui nou curent liric – parnasianismul, se
datorează atât unui anacronism deja specific literaturii noastre, care a receptat întotdeauna cu
întârziere inovațiile exterioare, cât și lipsei unei tradiții exclusiv romantice până la Eminescu.
Chiar și liderii generației pașoptiste (Dimitrie Bolintineanu, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-
Rădulescu, Vasile Alecsandri) nu reușiseră să creeze o istorie a romantismului românesc,
înscriindu-se în acest curent într-o manieră mai mult instinctuală, mimetică, departe de
programatismul operei lui Eminescu: ”Nu mă-ncântați nici cu clasici,/Nici cu stil curat și
antic/Toate-mi sunt de o potrivă,/Eu rămân ce-am fost: - romantic” (”Eu nu cred nici în Iehova”).
Romantismul se definește ca fiind un curent literar care atinge apogeul în literatura
română în cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Primele manifestări apar în Anglia,
secolul al XVIII-lea, ca o reacție împotriva concepțiilor clasice și principiilor iluministe.
Romantismul românesc a asimilat principiile estetice ale celui European, cristalizându-se
ca o largă mișcare de redeșteptare națională.
Temele predilecte sunt iubirea, moartea, viața, libertatea, condiția omului de geniu,
singurătatea. Acest curent literar a reprezentat pentru scriitori momentul în care au dat frâu liber
imaginației, fiind cunoscut în literatura universală ca un promotor al manifestării fanteziei și
exprimării sentimentelor, al originalității și sincerității emoționale. Libertaea de expresie este
unul din factorii cheie al acestei mișcări literar-artistice.
Poezia ”Scrisoarea I” ne prezintă poziția vitregă a omului de geniu într-o societate
mărginită și este alcătuită, din 5 părți.
În prima parte apar două motive romantice, dragi poetului. Primul motiv este cel al
timpului, timpul individual și cel universal. Al doilea motiv este motivul lunii: ” Ea din noaptea
amintirii o vecie-ntreagă scoate”. Poetul redă mai înâi o imagine globală a spațiului terestru de la
pustiuri la codrii, de la mări și izvoare la țărmuri, și apoi imaginea se restrânge; ” Și în câte mii
de case lin pătruns-ai prin ferești,/ Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești!”.
În partea a doua, partea în care este inclus fragmentul dat, poetul nuanțează motivul lunii,
ca un astru tutelar al faptelor meschine sau nobile ale oamenilor.
 Luna pare stăpâna universului și martoră, atât a destinului universului, cât și al celui
individual (”Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci/ Și gândirilor dând viață, suferințele
întuneci”). În acest tablou larg dimensionat sunt sugerate spații întinse, care insinuează meditația
eului liric asupra scurgerii ireversibile a timpului (”Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta
fecioară,/ Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!/ Peste câte mii de valuri stăpânirea
ta străbate,/ Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate!”).
Poetul se adresează lunii personificate pe care o numește ”stăpâna mării”. Razele selenare
pătrund în casele omenești și dezvăluie atât destinele regilor cât și a muritorilor de rând.
Prin personificare , luna devine asociată cu o metaforă a absolutului: ”Lună tu, stăpână-a
mării pe a lumii boltă luneci”.
Epitetul cu o topică neașteptată conotează puritatea luminii lunii: ” Mii pustiuri
scânteiază sub lumina ta fecioară”.
Luna asistă la ceea ce se petrece în lume, iar imaginile prezentate se găsesc în antiteză. Ea
vede mai întâi un ”rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac,/ Când la ziua cea de mâine
abia cuget-un sărac...”. Aici putem observa că unul este preocupat de extinderea regatului său, în
timp ce altul dorește doar să apuce ziua de mâine. Acest lucru ne arată cât de diferit pot gândi
două persoane în funcție de nivelul lor de trai.