Luceafarul

de Mihai Eminescu
-Tema si viziunea-
Romantismul este un curent liber-artistic aparut in Europa la sfarsitul secolului XVIII si
inceputul secolului XIX ; el se manifesta mai intai in Anglia , se extinde apoi in Germania si Franta si
cuprinde intreaga Europa si se naste ca o reactie inpotriva rigorilor clasice si rationalismului iluminist.
Principalul dizederat al naului curent este manifestarea naingradita a fanteziei , originalitatii
sisinceritatii sufletesti.
In literatura romana, romantismul apare cu o relativa intarziere , incepand cu al treilea deceniu
al secolului XIX putand fi identificate trei perioade ale manifestarii sale : preromantism (o faza
incipienta, evidenta in lirica pasoptista), romantismul propriu-zis (reprezentat de lirica lui Mihai
Eminescu) si postromantismul (etapa aflata la confluenta curentelor literare reprezentata de poeti
precum Alexandru Macedonski, Octavian Goga, George Cosbuc, Stefan Octavian Iosif).
Dragostea lui Mihai Eminescu pentru folclorul national a fost profundă şi constantă, poetul
simtindu-si radacinile spiritale adanc infipte în sufletul neamului românesc, find fascinat de creațiile
populare, culegând doine, legende şi basme care l-au inspirat și i-au influențat întreaga creatie.
Basmele culese au fost prelucrate și versificate, uneori modificate atât în continut, cât şi in
semnificatii, adaptandu-le crezului său artistic.
Poemmal „Luceafărul" are ca sursă principală de inspirație basmul popular românese „Fata în
grădina de aur", cules de germanul Richard Kunsch intr-o peregrinare a sa prin Oltenia. Eminescu îl
versifică şi il imbogateste cu profunde idei filozofice, mărturisind fascinația pentru problematica
geniului nefericit, capabil să depăşească limita cunoaşterii perceptibile şi să se înalțe în sferele
superioare ale metafizicii: „In descrierea unui voiaj în țările române, germanul Künisch povesteşte
legenda Luceafărului. Aceasta este povestea [...] , iar înțelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul
nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapa de noaptea uitării, pe de altă parte, aici, pe pământ nici e
capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc."
Lectura poemului Luceafărul" s-a făcut la Junimea", înainte de apariția lui în Almanahul
Societății Academice Social-Literare România Juna" din Viena, în aprilie 1883. În luna august a
aceluiaşi an, poemula fost reprodus în revista Convorbiri literare" şi în revista Familia", iar la sfärşitul
anului a apărut în prima şi singura ediție antumă de „Poezii" erminesciene, îngrijità de Titu Maiorescu.
O altă interpretare a poemului Luceafărul" aparține lui Tudor Vianu, care consideră că toate
personajele sunt „măşti lirice” ale poetului, adică eul liric s-a imaginat pe sine în mai multe ipostaze:
aceea de geniu intruchipat de Luceafăr şi Hyperion-, de bărbat îndrăgostit - simbolizat de Catalin-, de
forță universală - în ipostaza impersonală a Demiurgului.
Poemul Luceafarul" are 392 de versuri, structurate in 98 de catrene find dominat de existenta a
doua planuri unul universal-cosmic şi altul uman-terestru, care converg unul câtre celalalt și se
interfereaza uneori in cele patru tablouri, gândite ca entități distincte. Pe parcursul intregului poem
sunt evidentiate ipostazele omului de geniu în raport cu ipostazele ideii de femeie.
Compozitia poemului este simetrica, tablourile intai și patru imbina planul universal-cosmic şi
cel uman-terestru, tabloul al doilea este dominat de planul uman-terestru, iar al treilea de planul
universal-cosmic.
In ceea ce priveşte ipostazele („măştile") geniului, in tabloul intai etal superior este simbolizat
de Luceafăr, ca astru aparținând planului come, în al doilea este numai aspirație spirituală pentru
Cătălina, in al treilea este întruchipat de Hyperion, iar în ultimul este omul superior sugerat de
Luceafăr/ Hyperion, ca simbol al lumii superioare, detaşat de pragmatismul şi efemeritatea oamenilor
obişnuiţi, muritori. Ipostazele feminine sunt ilustrate de unicitatea fetei de împărat, în tabloul intâi, de
Catalina, femeia pământeană, care are identitate și nume, în cel de al doilea, in tabloul al treilea ideea
de femeie este simbolizată de aspirația geniului către iubirea ideală, iar în ultimul ea devine o
muritoare oarecare, o anonima, un,,chip de lut".
Tabloul întâi este o poveste fantastică de dragoste, deoarece se manifestă între două ființe
aparținând unor lumi diferite, cea terestră şi ces cosmică şi tocmai de aceea este o iubire imposibilă.
Incipitul este o formula inițială de basm, atestând astfel filonul folcloric al poemului: ..A fost odată ca-
n povesti/ A fost ca niciodată/ Din rude mari împărăteşti /O prea frumoasă fată." Epitetul care
defineşte frumusețea neasemuită a fetei, ce provenea din rude mari împărăteşti", este un, fiind
cunoscut faptul că Eminescu avea o grijă deosebită în alegerea cuvintelor cu mare forță de expresie, de
aceea, până să se hotarască asupra acestuia, el a încercat mai multe metafore: ghiocel, vlastarel,
grangure, pasăre, giuvaer, cânăraş, dalie... de fată
Unicitatea fetei de împărat este accentuată prin superlatival popular, „prea frumoasă" și prin
comparațiile care o apropie de spiritualitatea superioară a geniului. Şi era una la părinți/ Si mândră-n
toate cele/ Cum e Fecioara între sfinți/ Şi luna intre stele.
Fereastra, ca spațiu de comunicare între planul terestru şi cel cosmic, este o metafora ce
sugerează cele două lumi, a fetei şi a luceafărului: „Din umbra falnicelor bolti/ Ea pasul şi-l îndreaptă/
Lâng fereastră, unde-n colt/Luceafărul aşteapta." Intre cei doi se aprinde flacăra iubirii, intâlnirea
având loc în oglindă (ca spatiu de reflexie) şi prin mediul visului Fa priven cu un sus/El tremura-n
oglind/C wwe dine in vis/ De suflet sa se prind"

Chemeres Locesfartha de oltre fata este patetică, încârcats de doring şi de fort magic, strofa
fiind construită ca o formula cu puteri naturale Cobori in jos, foceafar bland/ Alunecând pe-o raza
Patrunde-n casă și în gând și vista-mi lumineaza!" Luceniul se intrupeaza mai intai sub chipul angelic
al unui tinir

voievod", ce for al cerului şi al metrii Jar cerul este tatal meu Si mum-mes Intrul o cheama pe
fata in lumea lui, oferindu-i statutul de stipini a intinderilor de ape: O, vin'! odorul meu nespus/ Şi
lumea to las/ Eu sunt luceafărul de sus/ lar tu să-mi fii mireasă". Fata il refuză simtindu-l strain la
vorbi şi la port", aparținând unei lumi necunoscute ei de care se teme Ochiul tău ma-ngheaţă".
Antitezele demonstrează idees all cei doi îndrăgostiți aparțin unor entități diametral opuse, una fiind
venicia şi cealalta, iminenta morții Căci eu sunt vie, tu eşti mort". Fats İşi mărturiseşte neputinţa de a
accede spre cunoaştere, sesizand imposibilitaten formării cuplului: „Dară pe calea ce-ai deschis/ N-oi
merge niciodat

Ce in basmele populare, după trei zile şi trei nopți, fata işi aminteşte de Luceafăr în somn
(mitul oniric) şi îi adresează aceeaşi chemare încărcată de dorințe. Astrul vine în odaia fetei sub
înfăţişare demonica, un mandru chip", născut din soare şi din noapte şi-i oferă lumea lui, cosmosul, pe
cerurile căruia ea va fi cea mai strălucitoare stea Fata Il refuză şi de această dată, deși frumusețea lui o
impresionează puternic:-0, eşti frumos, cum numa-n vis/ Un demon se arată/ Dară pe calea ce-ai
deschis/ N-oi merge niciodată". Metamorfozele Luceafărului in cele două întrupări, de înger şi demon,
ilustrează mitul Zburătorului", preluat de Eminescu din mitologia popularà autohtona
 Ideea apartenenţei geniului la nemurire ca şi statutul de muritoare al fetei sunt exprimate prin
antiteza dintre eternitate şi efemeritate: -Dar cum ai vrea să mă cobor?/ Au nu-nțelegi tu oare/Cum că
eu sunt nemuritor/ Şi tu eşti muritoare?". Fata însă nu-i înțelege aspirațile Deşi vorbeşti pe înțeles/ Eu
nu te pot pricepe"-, de aceea i cere să devină el muritor, să coboare în lumea ei: „Tu te coboar pe
pámánt/Fii muritor ca mine."

Puterea de sacrificiu în numele împlinirii iubirii ideale este proprie exclusiv geniului, viziune
romantică exprimată prin intensitatea sentimentului de iubire, prin renuntarea la nemurire: Da, må voi
naşte din pácat/ Primind o alta lege/Cu vecinicia sunt legat,/ Ci voi så må dezlege Superlativul popular
absolut folosit în versul „Cât te iubesc de tare