LUCEAFARUL

Mihai Eminescu

Romantismul este curentul literar-artistic aparut in Europa la

sfarșitul secolului al XIII-lea. În literatura română acesta apare cu
întârziere in al treilea deceniu al secolului XIX și este reprezentat de
creația eminesciană, autorul fiind supranumit și ultimul romantic
universal.
Principalele trăsături promovate de romantici sunt manifestarea
plenară a sentimentelor și fanteziei,profunzimea meditației asupra
universului,identificarea a noi surse de inspirație precum istoria
,folclorul sau frumusețile naturii,utilizarea procedeului artistic al
antitezei,ironizarea prezentului și glorificarea trecutului si libertatea
absolută în alegerea speciilor literare, folosindu-se chiar îmbinarea
acestora.
Luceafarul de Mihai Eminescu a fost publicat prima data in anul
1883 in Almanacul Societatii Academice Literare Romania Juna
Luceafărul constituie sinteza gândirii eminesciene și este o
capodoperă a marelui poet care impresionează prin originalitate și
prin îmbinarea celor trei genuri literare.Este un poem filozofic în care
tema condiției omului de geniu capătă o strălucire
desăvârșită.Problema geniului e ilustrata de poet prin prisma filozofiei
lui Arthur Schopenhauer,potrivit căreia cunoașterea lumii e accesibilă
numai omului superior,singurul capabil să depășească sfera
subiectivității, înălțându-se în scena obiectivului.
Principala sursă de inspirație este basmul popular românesc
Fata in grădina de aur , cules de germanul Richard Kunisch. .Opera
este specifica basmelor populare prin planurile relatarii,mastile lirice
si impartirea in tablouri.
Poemul are 392 de versuri in 98 de catrene,fiind dominate de
existenta a doua planuri,unul cosmic-universal si altul uman-
terestru,care converg si se interfereaza in cele patru tablouri.
Primul tablou ilustreaza povestea a doua fiinte ce apartin unor lumi
diferite ,manifestandu-se tema iubirii imposibile.Unicitatea fetei de
imparat in acest tablou se realizeaza prin accentuarea trasaturilor cum
e fecioara intre sfinti si luna intre stele. Intalnirea celor doua instante
se realizeaza in oglinda si la nivel oniric. Chemarea Luceafarului de
catre fata e incarcata de dorinta si forta magica Cobori in jos
Luceafar bland,alunecand pe o raza,Patrunde n casa si in gand si
viata mi lumineaza! Luceafarul i se intrupeaza mai intai sub
infatisarea angelica a unui tanar,fiu al cerurilor si al marii,iar apoi
apare in ipostaza demonica ,nascut din soare si din noapte. Cele doua
ipostaze concentreaza mitul Zburatorului din mitologia populara
autohtona.
Luceafarul, orbit de iubirea pentru fata de imparat, accepta ideea
pacatului originar si dezlegarea de legile vesniciei pentru aflarea
tainei fericirii si iubirii umane.
In consecinta, Luceafarul pleaca spre Demiurg pentru a-i cere
dezlegarea de nemurire.
Cel de-al doilea tablou reda idila pastorala dintre doua fiinte ce
apartin de acceasi lume.Fata de imparat isi pierde unicitatea,
individualizandu-se sub numele de Catalina,alaturi de tanarul
Catalin.Intre cei doi are loc jocul iubirii ca ritual,ilustrat prin gesturi
tandre si mangaietoare.Spre deosebire de primul tablou,unde ritualul
erotic este posibil numai la nivel oniric,in visele erotice ale fetei,in
acest tablou se folosesc toate simturile umane,facand compatibilitatea
posibila pentru intelesul Catalinei.Catalin devine un vindecator al
fetei si o face sa scape de efuziunile sale luciferice.
Al treilea tablou este dominat de planul universal ,motivul
calatoriei fiind fata,ca simbol al iubirii ideale.Calatoria lui Hyperion
face referire la geneza Universului,momentul initial de haos.
Demiurgul refuza dorinta lui Hyperion de a deveni om,deoarece
muritorul nu-si poate determina propriul destin,fiind o fiinta destinata
mortii iminente. Caci toti se nasc spre a muri si mor spre a se
naste.
Ultimul tablou imbina cele doua planuri oferind poemului o simetrie
perfecta. Geniul redevine astru,iar fata isi pierde unicitatatea,numele
si frumusetea, devenind un simplu chip de lut .
Luceafarul din neant priveste spre pamant si urmareste ritualul
dragostei,in timp ce chemarea fetei isi pierde magia,devenind o banala
adresare ce accentueaza ideea ca omul este supus sortii.
Finalul poemului este un final sentinta,semnificand esenta
conflictului dintre etern si efemer,atitudinea Luceafarului devenind
rece,detasata si rationala,specifica omului superior.
Setea de cunoastere absoluta a geniului il absoarbe determinandu-l
sa se dezlege de nemurire pentru iubirea pamanteasca.Demiurgul este
cel care isi arata dispretul fata de lumea muritoare,o lume meschina si
superficiala care nu merita sacrificiul suprem.
Catalina ajunge si ea intr-un moment al existentei in care intelege
superioritatea astrului si incompatibilitatea dintre cei doi,accenptand
iubirea umana dintre ea si Catalin .
Muzicalitatea poemului e realizata prin efecte eufonice ale
cuvintelor,respectiv aliteratia si prin prozodia inedita, catrene cu
versuri a cate 7-8 silabe,ritm iambic impletit cu cel
amfibrahic,observandu- se si alternanta dintre rima feminina si cea
masculina
Asadar , Luceafarul este si va ramane sinteza liricii eminesciene
,in care cunoasterea lumii este posibila si accesibila numai omului
superior,fiind de asemenea si cea mai reprezentativa creatie a
perioadei romantice in literatura romana.