Eseu Argumentativ

“Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga

Genial prin arta povestirii, prin farmec si spontaneitate, Ion Creanga se remarca si prin
personajele basmului pe care le-a creat in “Povestea lui Harap-Alb”. Acestea sunt cele intalnite
in mod obisnuit in aceste tipuri de scriere : au trasaturi umane pe langa cele supranaturale, Ion
Creanga particularizandu-le prin comportamentul taranesc si vorbirea moldoveneasca.
Protagonistul nu are puteri neobisnuite, nu se metamorfozeaza si are un caracter complex, cu
calitati si defecte. Intre acesta si Span, personajul oponent, se naste conflictul principal al operei.

Protagonistul basmului este un fecior de Crai, fara o identitate anume, corespondentul lui Fat-
Frumos din basmul popular. Asupra acestuia are loc modificarea statutului social, generata de
neascultarea tatalui si acceptarea tovarasiei Spanului sa iasa din labirint. Prin urmare, proba
fantanii constituie dezvoltarea unui statut social inferior, acela de rob al Spanului, ideea fiind
sustinuta de numele simbolic pe care il primeste (harap = sluga).

Din punct de vedere moral, eroul reprezinta o suma de calitati si defecte. Cel mai reprezentativ
defect ar putea fi neglijarea, dar si naivitatea, intrucat ambele il conduc la pierderea nepretuitei
sale identitati. Eroul ezita la fiecare pas in alegerile sale si prefera sa se lase indrumat de
persoanele de care tatal sau ii spune sa se fereasca. Totusi, acesta nu o face cu rea intentie, ci din
pura lipsa de experienta. Bunatatea sa este dovedita si ea pe tot parcursul textului, protagonistul
dand dovada de milostenie chiar si cu biete fiinte carora altii nu le-ar acorda importanta (Sfanta
Duminica, albinele, furnicile). In plus, Harap-Alb dovedeste loialitate fata de stapan si respecta
cuvantul dat. In ciuda propunerilor tentante ale celor din jur, Harap-Alb nu isi tradeaza stapanul,
desi acesta il umileste in nenumarate randuri. Astfel, el ar avea oricand posibilitatea de a-si
dezvalui identitatea in fata rudelor sale, dar ramane fidel juramantului facut pe ascutisul
palosului, cand vicleanul Span i-a cerut acest lucru, profitand de lipsa lui de experienta,

Spre deosebire de statutul social, cel psihologic se imbunatateste, eroul maturizandu-se si

consolidandu-si comportamentul demn de a mosteni o imparatie. Se poate observa cu usurinta
trecerea de la “boboc in felul sau” la tanarul pregatit sa conduca o imparatie. Fiecare din probele
la care este supus ii testeaza curajul, rabdarea, fiind o treapta imperios (necesara) pentru
desavarsirea lui. Maturizarea din final presupune asumare si responsabilitate, astfel incat
personajele adjuvante se retrag de pe “scena”. + INITIAL USOR DE MANIPULAT

Spanul este un personaj constant din punct de vedere moral si psihologic, fiind un caracter
puternic, manipulator, negativ prin excelenta. Sfatul tatalui de a se feri de acesta reprezinta un
avertisment ,inclusiv pentru cititor, ca este un personaj negativ. Este un agent al raului, toate
actiunile sale urmarind eliminarea eroului. Viclenia procedurala ii faciliteaza schimbarea
statutului social, asumandu-si o pseudoidentitate.

Psihologic vorbind, Spanul este un manipulator desavarsit, care intuieste cu destula usurinta
lipsa de experienta a eroului, actionand in consecinta. Desi Spanul este un personaj opozant,
punctul luminos in relatia lui cu Harap-Alb este acela ca, fara sa-si dea seama, devine pedagogul
protagonistului pe care il conduce pe drumul initierii spre maturizare. De exemplu, el este acela
care garanteaza in fata Imparatului Verde vrednicia lui Harap-Alb de a-i aduce salata din gradina
ursului, pietre nestemate si mai ales pe fata Imparatului Ros.

Una din secventele ce ilustreaza conflictul este determinat de nerespectarea sfaturilor

parintesti, eroul fiind nevoit sa refaca experienta tatalui, pe care calul il purtase in tinerete.
Intalnirea cu Spanul este deci o reluare a vesnicului conflict dintre cele doua forte, simboluri ale
Binelui si ale Raului : Spanul, impostorul, il supune pe Harap-Alb la diferite incercari din dorinta
de a deveni el insusi imparat. In ciuda greselii capitale pe care o face, de a nu respecta sfatul
tatalui sau, scuzabila prin lipsa de experienta, Harap-Alb este inteligent, gasind de fiecare data
solutia salvatoare.

Un alt conflict este reprezentat de recunoasterea si transfigurarea eroului, dar si de pedeapsa

raufacatorului. Fata Imparatului Ros, o “farmazoana” , il demasca pe Span, care crede ca Harap-
Alb i-a dezvaluit secretul si ii taie capul. De fapt, “rautatea” Spanului il dezleaga pe erou de
juramantul supunerii, semn ca initierea este incheiata, iar rolul pedagogului sau reprezentat de
Span, ia sfarsit. Decapitarea eroului de catre Span este ultima etapa si finalul initierii. Calul este
acela care distruge intruchiparea raului, aruncandu-l din inaltul cerului.

Titlul se constituie din substantivul “povestea” si din numele propriu “Harap-Alb”, construit
oximoronic pe baza antitezei dintre semnificatia cuvantului “Harap” – om cu pielea si parul
negru si adjectivul “alb”. Cuvantul “poveste” are sensul de nascocire si chiar minciuna, basmul
urmand sa prezinte pataniile protagonistului. Devenind sluga Spanului el isi asuma si numele de
Harap-Alb, dovedind loialitate fata de stapanul sau neincalcandu-si juramantul facut pe palos si
respectand cuvantul dat. Asadar, Spanul ii schimba nu numai statutul, ci si individualizarea prin
nume.

Conflictul are loc intre cele doua tabere bine cunoscute, Bine si Rau. Binele il are de partea sa
pe Harap-Alb, dar care fara personajele adjuvante nu reusea sa treaca nicio proba. Un alt conflict
este cel interior, al protagonistului cu el insusi, care traverseaza in mod tensionat fiecare proba,
dar si faptul ca se indragosteste de fata imparatului il da peste cap, pentru ca nu ii poate spune
adevarul despre identitatea sa.

Fiind o parabola a maturizarii unui tanar, o creatie originala ce uimeste prin gigantismul
viziunii si umorului, “Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult, “o bucata rupta din viata
poporului moldovenesc” (Garabet Ibraileanu).