POVESTEA LUI HARAP-ALB (autor canonic, basm cult)

de Ion Creangă
Ion Creangă, unul dintre scriitorii care s-au impus în literatura română prin originalitatea
stilului, a lăsat posterităţii o operă variată, aducând în literatura cultă farmecul şi spontaneitatea
literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb, considerată „sinteză a basmului românesc”, se dezvoltă pe
un tipar narativ tradiţional, particularizat prin intervenţiile autorului cult, care supune materialul epic unui
proces de transformare în funcţie de propriile structuri mentale şi de propriile concepţii.
Povestea lui Harap-Alb, apărută în 1877, în revista „Convorbiri literare” este un basm cult.
Basmul cult este o specie narativă amplă, cu numeroase personaje purtătoare ale unor valori
simbolice, acțiunea implicând fabulosul. Conflictul bine – rău aduce triumful binelui. Personajele
îndeplinesc prin raportarea la erou funcțiile de antagonist, ajutor sau donator. Rapoartele spa țio-
temporale sunt vagi. Dintre particularitățile speciei se disting lupta dintre bine și rău, motivele specifice:
superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, demascarea răufăcătorului, pedeapsa,
căsătoria. Maturizarea eroului conferă operei lui Ion Creangă, caracter de Bildungsroman (roman al
formării).
Acțiunea se desfășoară linear, cronologic, prin înlănțuirea secvențelor narative și respectarea
modelului structural stereotipic și ciclic al basmului: o situație inițială de echilibru (un crai avea trei
feciori), tulburarea echilibrului (primirea scrisorii), parcurgerea unui drum cu trecerea probelor,
refacerea echilibrului și răsplătirea eroului. Acțiunea urmărește modul în care personajul eponim
parcurge un drum al inițierii, la finalul căruia devine împărat, trece într-un plan superior al existen ței,
capătă un nou statut spiritual și social.
Timpul și spațiul sunt specificate în incipit, dar sunt foarte vagi, nederminate. Ac țiunea se
petrece „într-o țară” și începe la „o margine a pământului”, continându-se la cealaltă. Simetria se
realizează prin clișee compoziționale, convenții care marchează intrarea și ie șirea din fabulos.
Naratorul inovează formula inițială, punând povestea pe seama spuselor altcuiva: „Amu cică era
odată”. Formula finală include o comparație între cele două lumi – a fabulosului și a realului.
O scenă semnificativă a basmului este supunerea prin vicleșug. În episodul coborârii în
fântână, naivitatea tânărului face posibilă supunerea prin vicleșug. Antagonistul îl închide pe tânăr într-
o fântână și îi cere, pentru a-l lăsa în viață, să facă schimb de identitate și să i se supună. Spânul îi dă
fiului de crai numele de Harap-Alb (oximoron). Se subliniază astfel condi ția duală a eroului: rob, slugă
(Harap) de origine nobilă (Alb). Din fiu de crai devine slugă, o condi ție necesară pentru a ajunge un
împărat luminat.
O altă scenă este cea a demascării răufăcătorului. La întoarcerea – după cea de-a treia probă,
pețitul fetei, la palatul lui Verde-Împărat, fata Împratului Roș, o farmazoană, îl demască pe Spân, care
crede însă că Harap-Alb a divulgat secretul și îi taie capul. Răutatea Spânului îl dezleagă pe erou de
jurământ, semn că inițierea este încheiată. Eroul este înviat de fată cu ajutorul obiectelor magice și
devine împărat.
Personajul principal – Harap-Alb – nu mai este învestit cu calităţi excepţionale, ca în basmul
popular, nu mai are puteri neobişnuite, capacitatea de a se metamorfoza şi are un caracter complex,
reunind calităţi şi defecte. De aici, autenticitatea umană pe care o dobândeşte eroul şi care îi conferă
un caracter aparte. Deşi aparţine tipologiei voinicului din poveste, căruia îi este caracteristic atributul
invincibilităţii necondiţionate, asigurată de miraculoasa lui putere, Harap-Alb este departe de tiparele
convenţionale. Autorul îl construieşte accentuându-i latura umană – este şovăitor în faţa deciziilor sau
gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a asumat. Se distinge printr-o
calitate excepţională, care îl impune ca erou exemplar: bunătatea.
Așadar, opera literară ”Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă, con ține multe dintre reperele
basmului popular, dar este un basm cult prin reflectarea concepției despre lume a autorului,
umanizarea fabulosului, individualizarea personajelor, umor și specificul limbajului. Fără îndoială,
basmul e „o oglindire... a vieții în moduri fabuloase”.