personajului-narator, care, povestind intamplarile la persoana |, se autodefineste. De fapt, in roman exista un plan narativ objectiv indiferent c& faptele apartin prezentului sau trectului, in care sunt incluse aspecte ale existentei concrete, relatate de Stefan Gheorgidiu, personajul-narator, la persoana I, tot o caracte- risticé a romanului subiectiv. Aspectele planului obiectiv sunt apoi trans/atate in planul subiectiv, intrucat, fiind protagonist al intamplarilor sau martor al acestora, personajul isi largeste universul de cunoastere si este preocupat de o verificare si o identificare a propriului eu, a echilibrului sufletesc prin cunoas- terea monstruozitatilor razboiului si prin rememorarea faptelor trecutului. Dovada a caracterului subiectiv al romanului este si preponderentaiconflice teloninterioareycare se aldtura celor exterioare. Pe plamexterionexistd un con- flict intre membrii familiei care lupta pentru mostenire, intre cei doi membri ai cuplului sau intre imaginea reala si cea idealizaté a razboiului. Mai puternice sunt insa confilictelelinterioarecare sunt declansate de cele exterioare, intrucat eroul traieste sub tirania constiintei absolute, a obsesiei autoanalizei care devine devoratoare. E! judeca totul, pe sine si pe ceilalti, in raport cu perceptia lui interioara. Astfel, intregul roman este constituit din totalitatea trairilor inte- rioare ale personajului principal, datorité memoriei involuntare specifice romanului subiectiv, declansate de stimuli externi. Un rol important in cadrul romanului subiectiv il are si relatia dintre perso- najele reprezentative ale acestuia, in cazul de fata Ela si Stefan Gheorghidiu. De pilda, orice vorba, orice gest, orice comportare a Elei declanseaza in imaginatia si in sufletul sotului ei o serie de supozitii, de suspiciuni, de autoamagiri - care-I bulverseaza, il arunca in bratele deznadejdii sau ale sperantei —, toate traite intens si dramatic. Totodata, romanul isi dovedeste caracterul subiectiv si in privintastehniciina- qati¥é prin faptul cd se bazeazd pe jurnalul de campanie la sublocotenentului Stefan Gheorghidiu. Aici, in roman, pe baza timpului obiectiv, sunt aduse in prezent, intr-un timp subiectiv, evenimente desfdsurate in trecut. Aldturi de ajulznaratorftare inlocuieste naratorul omniscient, apar si alte tipuri de personaje, cum este ge/iconfesoF(Sublocotenentul Orisan), personajul tipic ne- maifiind prezent. Concluzionand asupra celor relatate putem observa cd romanul lui Camil Petrescu este un roman modern de tip subiectiv, prin contorsionarea subiectu- lui si a discursului narativ, prin imprevizibilitatea reactiilor personajelor, prin diversitatea procedeelor de analiza si de tehnicd narativa. Viziunea subiectiva presupune patrunderea in lumea interioara a personajului, analiza impactului evenimentelor asupra constiintei lui, descrierea dorintelor, a convingerilor, a sperantelor, a decepfiilor si a bucuriilor sale, surprinzandu-i gAndurile in mis- care, caci el se afla in perpetua cautare de sine si de autoanalizé, fiind un inte- lectual insetat de ideea de absolut. Privind acest roman in intregul sau, putem observa concordanfa deplina intre trasaturile romanului subiectiv si elementele de continut si de forma ale roma- nului lui Camil Petrescu.cuplului in lumea mondené si relatia lor cu Gregoriade, totul desfasurandu-se pe o perioada de aproximativ doi ani si jumatate. Odata cu capitolul al saselea intitulat Ultima noapte de dragoste”, ultimul al ,,CArfii intai”, actiunea reviney i ent’si aflam cd in urma insistentelor pe lang comandant, protagonistul primeste permisia dorita si ajunge la Campulung. insa aici, intal- nirea cu sotia, pretentia acesteia de a trece o suma de bani pe numele ei si pre- zenta lui Gregoriade in oras fi adancesc banuielile si fi sporesc gelozia. La aceasta contribuie si destainuirile pe care le face colonelul, un cunoscut al lui Gregoriade, jn timpul drumului de intoarcere catre fortificatiile de pe Valea Prahovei. Toate celelalte sapte capitole ale ,,Cartii a doua” relateaza evenimente care aparfin tot planului narativ prezent, primele sase dintre acestea referindu-se la tema razboiului iar ultimul revenind la finalul povestii de dragoste a protago- nistului. Ranit pe front, spitalizat si intors la Bucuresti, eroul se elibereaza de gelozie, dar si renungé la iubirea pentru Ela. pitolgintitulat semnificativ ,,Comunicat apocrif” (cu posibila referire la comunicatele de pe front sau la scrisoarea anonima pe care Gheorghidiu o primeste la intoarcerea din razboi si care-i dezvdluie faptul ca sofia sa il insala) constituie deznodamantulifomanului. Inainte de a ajunge in Bucuresti, eroul fusese ranit pe front si spitalizat, dar la reintalnirea cu Ela este indiferent si ho- taraste s4 se desparta fara a mai cerceta veridicitatea scrisorii. Astfel, renuntand la trecut, el se vindecd de gelozie si renunf la iubirea sa pentru Ela. Chiar dac& $tefan Gheorghidiu ia aceasta hotarare, finalul romanului este unul deschis, deoarece eroul se afla la Bucuresti doar intr-o permisie, putand reveni oricand pe front, iar contactul cu atrocitatile razboiului i-ar putea marca din nou existenta si evolutia ei. Dupa cum se poate constata din confinutul si structura romanului, 4ntresingi- pitulisisfinalulildiexistarorrelatieldirectaiMai intai se observa o similitudine intre ele, prin faptul cé ambele apartin planului narativ prezent, incipitul marcdnd cu exactitate cadrul spatio-temporal: ,,in preajma anului 1916... la fortificarea vaii Prahovei dintre Busteni si Predeal”, ca si finalul: ,,Plecarea mea la Bucuresti este inevitabila”. insa ele apar si intr-o relafie de opozifie prin faptul ca in incipit eroul apare preocupat pana la obsesie de ideea ca sotia il insala, dar in final este indiferent in fata aceleiasi supozitii devenite, intr-un fel, certitudine prin prezenta scrisorii anonime. Dintr-un om bantuit de incertitudini si gelozie, Gheorghidiu devine un personaj maturizat de experienta razboiului. intre incipit si final se desfasoara toate celelalte evenimente, fie cd apartin planului narativ trecut, fie celui prezent, dar toate sunt prezentate intr-o per- spectiva narativa subiectiva, deoarece personajul-narator isi exprima trairile apeland la autoanaliza, la introspectie, la memoria involuntara sau la monologul interior i la stilul indirect liber. Totodata, intre aceste dou limite se manifesta si zbuciumul personajului-narator, care este macinat de gelozie si se confruntd cu monstruozitatile razboiului. O alta trasatura specificé romanului subiectiv, viziunea subiectiva insasi, se observa din faptul ca, desi distincte, cele doua parti structurate in 13 capi- tole ale romanului sunt unificate prin prezenta unei singure constiinfe, cea aAtat trasdturile generale ale romanului subiectiv, cat si diverse considerente teoretice formulate de Camil Petrescu isi gasesc materializarea si in romanul sau intitulat ,,Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” Acesta porneste de la ideea de a scrie un grup de nuvele despre razboi, la baza romanului stand atat experienta personala, cat si ficfiunea, dupa cum marturi- sea insusi autorul: ,,...dacd partea intaia a acestui roman e o fabulatie, e adicd nascocita (...), si deci eroul Stefan Gheorghidiu cu sofia lui sunt puré fictiune, in schimb se poate afirma ci partea a doua a cArfii, aceea care incepe cu intdia Nnoapte de rzboi, este construiti dup memorialul de campanie al autorului, imprumutat cu amanunte cu tot eroului.” Intreaga viziune a autorului asupra lumii inftisate in acest roman este una subiectiva, evenimentele fiind privite dintr-o asemenea perspectiva. Acest ro- man subiectiy, care atinge o latura filozoficd (iubirea este priviti ca o problema de cunoastere si de autocunoastere, ca 0 modalitate de a atinge absolutul, per- fectiunea) si o accentueaza pe cea psihologica (analiz& a geloziei si a spaimei), . sugereaza chiar prin titlu cele douad experienfe umane esentiale pe care le trdieste eroul - cea erotica si cea a razboiului -, ambele profund interiorizate si rasfrante in propria constiinta. Viziunea subiectiva este reflectaté prin tema, prin actiunea romanului $i prin modul de prezentare a evenimentelor de catre personajul-narator. este si ea una psihologica, tipic subiectiva, si anume drama intelectualui insetat de absolut manifestatd pe plan afectiv, erotic. Deoarece aceast8 dram se consuma pe fundalul altei drame mai puternice, mai trauma- tizante - cea a razboiului -, unde eroul se afla intr-o permanenta confruntare cu moartea, putem vorbi de fapt despre doua teme — iubirea si razboiul. Dupa cum se observa din titlul si din tema romanului, acesta are doua parti: prima parte (,ultima noapte de dragoste”) sta sub semnul unei pasiuni, al ge- loziei, iar a doua parte (,intaia noapte de razboi”) st4 sub semnul contactului nemijlocit cu moartea pe front. Ca orice roman subiectiv, aceasta scrieré confine o aglomerare de detalii, as- pectele psihologice detin suprematia, iar celesdowaiplanuritnarative’s€ imple- tesc, fara a respecta o anumita cronologie. Asttel, incipita romanului este constituit de primul capitol al ,,Cargii intai", in- titulat ,,La Piatra Craiului in munte”, care apartine planuluimaratiwprezentyunde facem cunostinta cu $tefan Gheorghidiu, proaspat sublocotenent rezervist con- centrat pentru prima data in primavara anului 1916, cand participa la amena- jarea fortificatiilor de pe Valea Prahovei, intre Busteni si Predeal. O discutie contradictorie, la popota, referitoare la achitarea unui barbat care-si ucisese sofia adulterina, il determina pe Stefan Gheorghidiu, gelos si banuitor, sa cear& © permisie pentru a merge la Campulung pentru a-si revedea sotia pe care o banuie de infidelitate. Discutia de la popota declanseazi mecanismele memoriei involuntare si eroul, in postura de personaj-narator, isi aminteste, incepand cu al doilea capitol si terminand cu al cincilea, evenimentele apartinand planuluismarativetrecut: apii studentiei, logodna si cdsdtoria sa cu Ela, mostenirea neasteptata, prezenta* * ‘Romaniileste o specie a genului epic in prozd de mare intindere, preponde- rent narativa, cu o actiune complexd ce se desfésoara pe mai multe planuri na- rative, cu conflicte puternice si cu numeroase personaje, totul oferind o imagine ampla si profunda asupra viefii. In cadrul acestei specii, doud sunt tipurile cele mai semnificative: romanul obiectiv si romanul subiectiv. , denumit si roman modern de tip subiectiv, are numeroase trasaturi specifice in ceea ce priveste constructia subiectului, perspectiva, tehni- cile narative, pesonajele si stilul. Construcfia subiectului si discursul narativ nu mai sunt liniare, ci contorsionate, iar evenimentele si reactiile personajului sunt imprevizibile si nu evidentiazd o evolutie care se lasd ghicit’. Nu mai apare naratorul omniscient si de aceea naratiunea nu se mai face la persoana a Ill-a, ci la persoana |..Naratorul este un Personaj care traieste o serie de experiente si, aldturi de el, este introdus per- sonajul reflector, personajul tipic nemaifiind prezent. Asadar, perspectiva nara- tiva este una subiectiva. Spatiul si timpul narativ nu mai sunt exact reprezentate, au loc rasturnari tem- porale, iar planurile narative se imbind haotic. Se accentueaza individualitatea fiecdruia dintre personaje, intocmindu-lise adevarate dosare ale existentei. Personajele sunt inclinate spre analiza, contemplatie si introspectie, iar autorul apeleazé la memoria involuntard, la jurnal, la tehnica detaliului sufletesc si a colajului. Sub aspect stilistic, subiectivitatea presupune exprimarea directa a trairilor prin folosirea monologului interior si a stilului indirect liber. Acest tip de roman a fost cultivat in literatura romana in perioada interbelica de scriitori ca Hortensia Papadat-Bengescu, Anton Holban, Mircea Eliade, Camil Petrescu $.a. Acesta din urma a abordat si in plan teoretic problema si pledeaza pentru tipul de roman subiectiv in studiul intitulat ,,Noua structura si opera lui Marcel Proust” (1935). in'studiul respectiv, Camil Petrescu sustine ca este nece- sara o unitate de perspectiva, bazaté pe ,o privire induntru”, care are ca urmare ,,o curgere de stari interioare, de imagini, de reflectii etc’. Punctul de sprijin in roman trebuie mutat in constiin$a (,,rasfrangandu-se in noi insine”), iar scriitura trebuie sa se faca la persoana |, cdci metoda principala este, in noua _ orientare, 54 nu descriu decat ceea ce vad, ceea ce aud, ceea ce inregistreaza sim. a turile mele, ceea ce gandesc eu.” Autorul sustine ca tehnicd folosirea memoriei | involuntare, chiar daca trecerea de la o amintire la alta duce, implicit, la paranteze, la digresiuni; el respinge totodata calofilia (stilul frumos) deoarece este opus artei si poate duce la mimetism: ,,Far8 ortografie, fard stil si chiar fad caligrafie.”.