GAIUS IULIUS CAESAR

Viata timpurie

Gaius Iulius Cezar a fost un lider politic si militar roman si una dintre cele mai influente
si mai controversate personalitati din istorie. Rolul sau a fost esential in instaurarea
dictaturii la Roma, lichidarea democratiei Republicii si instaurarea Imperiului Roman.
Cucerirea Galiei, planuita de Cezar, a inclus sub dominatia romana teritorii pana la
Oceanul Atlantic. In anul 55 i.n Hr. Cezar a lansat prima invazie romana in Marea
Britanie. A iesit invingator intr-un razboi civil, devenind dictator al lumii romane, si a
initiat o vasta actiune de reformare a societatii romane si a guvernarii acesteia. S-a
proclamat dictator pe viata si a centralizat puternic guvernarea statului slabit tot de
Cezar.

Cezar s-a nascut la Roma, intr-o binecunoscuta familie de patricieni. A crescut intr-o
locuinta modesta in Suburba, cartier al clasei mijlocii a Romei. Desi familia lui Cezar
avea descendenta patriciena (deci aristocrata), nu era instarita. Astfel niciun membru al
familiei nu s-a facut remarcat in societate in timpul copilariei lui Cezar. Matusa acestuia
s-a casatorit cu Gaius Marius, un general al armatei romane, care a devenit unul dintre
cei mai bogati locuitori ai Romei, influenta sa politica contribuind si la imbunatatirea
situatiei materiale a familiei lui Cezar.
Dupa ce tatal lui Cezar si Marius Gaius au murit, Cezar (la varsta de 15 ani) a devenit
mostenitorul majoritatii proprietatilor si averilor detinute de acestia.
La varsta de 20 de ani, Cezar se afla intr-o situatie dificila. Fiind obligat sa divorteze de
sotia sa, Cornelia, acesta a refuzat si a plecat prudent din Roma pentru a se ascunde.
Intr-un final acesta a fost gratiat si i-a fost permis sa se intoarca in Roma. Se spune ca
in momentul in care Cezar s-a intors la Roma, dictatorul ar fi spus: “El, a carui viata o
doresti atat de mult, va deveni, intr-o zi, cel care va rasturna partea de nobili a caror
cauza o sustii alaturi de mine; caci in acest singur Cezar vei gasi multi precum Marius”.

In ciuda gratierii, Cezar nu a ramas in Roma si a plecat in Asia si Cilicia pentru

satisfacerea serviciului militar. In timpul asedierii Miletului in anul 80 i.Hr., Cezar a fost
decorat cu distinctia corona civica( coroana de ghinda), pentru salvarea vietilor
legionarilor,unul dintre cele mai inalte onoruri acordate unui militar fara rang de
comandant si purtata in public chiar si in prezenta senatorilor Romei; toata lumea era
obligata sa se opreasca si sa aplaude prezenta purtatorului acestei coroane.
La Roma, in 78 i.Hr., dupa moartea lui Sulla, Cezar isi face debutul politic in Forul din
Roma ca avocat, recunoscut fiind pentru calitatea de orator si pentru atitudinea
neinduplecata in procesele impotriva fostilor guvernatori deferiti justitiei pentru
inselaciune si coruptie. Marele orator Cicero comenta: „Exista cineva care are calitatea
de a vorbi mai buna decat Cezar?“ Tintind catre perfectiune in retorica, Cezar a plecat
in 75 i.Hr. pentru studii de filosofie si oratorie in Rodos, unde l-a avut dascal pe celebrul
Apollonius Molo.
In drumul spre insula, Cezar a fost rapit in Marea Mediterana de pirati cilicieni. Cand
acestia au cerut o rascumparare de douazeci de talanti, Cezar le-a ras in nas, spunand
ca nu au habar pe cine au capturat. Cezar le-a ordonat sa ceara cincizeci. Acestia au
acceptat si Cezar si-a trimis discipolii in diverse orase pentru a strange banii de
rascumparare. In total, a fost retinut treizeci si sase de zile, timp in care i-a amenintat
deseori, pe un ton ironic, ca ii va crucifica. Tinandu-se de cuvant, imediat dupa ce a fost
rascumparat si pus in libertate, Cezar a organizat o forta navala care a reusit sa prinda
piratii si sa cucereasca fortareata din insula acestora. Cezar a dispus omorarea piratilor
prin rastignire, ca avertisment dat tuturor piratilor. Dar, intrucat piratii il tratasera bine pe
durata rapirii, Cezar a ordonat ca, inainte de crucificare, acestora sa le fie fracturate
picioarele, pentru a le reduce suferinta in timpul supliciului.
Dupa intoarcerea la Roma in 73 i.Hr., Cezar a fost ales membru al Colegiului Pontifilor.
Revenirea lui Cezar la Roma a avut loc in toiul rascoalei sclavilor condusi de fostul
gladiator Spartacus. Senatul trimisese legiuni dupa legiuni pentru infrangerea revoltei,
dar fortele lui Spartacus au iesit invingatoare de fiecare data. In 72 i.Hr., Adunarile
romane l-au ales pe Cezar in functia de tribun militar, aceasta fiind primul sau pas in
viata politica. In anul 71 i.Hr., Marcus Crassus a devenit coordonatorul actiunilor
intreprinse pentru zdrobirea rasculatilor condusi de Spartacus. Cezar a fost unul dintre
putinii sustinatori ai lui Crassus in incercarea de a restabili ordinea in stat. Senatul l-a
desemnat pe Crassus pentru aceasta cauza, iar Crassus a format sase legiuni noi,
recrutandu-l si pe tanarul Cezar pentru a servi ca tribun cu atributii de avocatura. Dupa
cateva infrangeri, forta lui Crassus l-a invins pe Spartacus in 71 i.Hr.. In timpul petrecut
impreuna, Cezar si Crassus s-au imprietenit, ceea ce a contribuit ulterior la carierele
amandurora. Insa triumful lui Cezar avea sa se transforme curand in dezastru.
In 69 i.Hr., Cezar a ramas vaduv, dupa moartea Corneliei in incercarea de a aduce pe
lume un copil, mort si el. In acelasi an o pierde si pe matusa sa, Iulia, de care era foarte
atasat. Aceste doua decese l-au lasat pe Cezar in postura de a creste singur o fiica inca
minora, Iulia Cezaris. Nu exista traditia ca femeile romane sa aiba parte de funeralii
publice fastuoase, insa Cezar s-a abatut de la traditie in aceasta privinta. In timpul
funeraliilor, Cezar a trimis elogii din Rostra. Funeraliile matusei Iulia au fost incarcate de
conotatii politice, Cezar insistand ca masca mortuara sa aiba fizionomia lui Marius. Desi
Cezar era foarte apropiat de ambele femei (potrivit scrierilor lui Suetonius), aceste
cuvantari au fost interpretate de oponentii sai politici ca propaganda vizand alegerea sa
in postul de chestor.

Magistratura
Adunarea Poporului l-a ales in 69 i.Hr. pe Cezar, la varsta de treizeci de ani, in functia
de chestor. Stagiul sau de demnitar administrativ si financiar in Hispania a fost in
general lipsit de evenimente; in acea perioada avut loc faimoasa intalnire cu o statuie a
lui Alexandru cel Mare. Se spune ca s-ar fi oprit si ar fi plans la templul lui Hercule din
Gades. Fiind intrebat de ce a avut o astfel de reactie, a raspuns simplu: „Crezi ca sunt
lipsit de motive pentru a plange, cand cred ca la varsta mea Alexandru cucerise atat de
multe natiuni, iar eu nu am realizat nimic memorabil in tot acest timp?“.
Cezar a fost eliberat curand din functia de chestor si i s-a permis reintoarcerea la
Roma. In ciuda durerii de a-si fi pierdut sotia, despre care toate relatarile sugereaza ca
ar fi iubit-o foarte mult, Cezar s-a recasatorit in 67 i.Hr., din interes politic. Insa, de
aceasta data, a ales o unire ciudata. Noua lui sotie, Pompeia, era nepoata lui Sulla si
fiica lui Quintus Pompei.
Cezar a a servit drept curator al Drumului Appian. Intretinerea acestui drum, ce se
intindea de la Roma la Cumae si trecea dincolo de calcaiul "cizmei" peninsulei Italia,
avea importanta majora, iar postul de curator era o demnitate inalta. Desi pe plan
personal necesita costuri enorme, pozitia oferea mare prestigiu unui senator tanar.
Sprijinul acordat de Crassus a facut intreaga sarcina realizabila pentru Caesar In acest
timp, Caesar si-a continuat cariera judiciara pana in clipa alegerii sale, in 65 i.Hr., ca
edil, alaturi de Bibulus, un tanar rival, membru al factiunii optimatilor.
Pozitia de magistrat a fost urmatorul pas in cursus honorum, ea dovedindu-se o
mare oportunitate pentru maestrul publicului roman. Edilii erau responsabili de astfel de
indatoriri publice precum construirea si ingrijirea templelor, cladirilor publice, traficului si
alte aspecte ale vietii cotidiene din Roma; poate ca mai presus de toate, edilii se
ingrijeau de organizarea jocurilor publice cu ocazia sarbatorilor statului si de
administrarea Circului Maximus. Caesar s-a tot imprumutat, in acea perioada, pana in
prag de faliment, insa si-a marit ireversibil popularitatea printre oamenii de rand.
Jocurile organizate de el erau spectaculoase si proiectele de constructie propuse de el
ambitioase. Intr-un spectacol organizat in onoarea tatalui sau, Caesar a infatisat 320 de
perechi de gladiatori in armuri de argint, ceea ce a costat enorm de mult.
Caesar si-a impins agenda mai departe prin ridicarea unor statui ale lui Marius.
Senatul s-a simtit ultragiat, dar popularitatea lui Caesar il facea aproape intangibil.
Senatorii puteau incerca sa-i blocheze traseul politic prin alte mijloace. Caesar ar fi
putut fi nominalizat sa preia conducerea pentru reprimarea unei rascoale in Egipt, dar
nu a putut sa aiba destul sprijin pentru a obtine acel post. Caesar si-a incheiat anul ca
edil in glorie, insa dand faliment. Datoriile sale atingeau mai multe sute de talanti de aur
(suma echivalenta cu cateva milioane de euro la cursul valutar actual), amenintandu-i
viitorul carierei. Coedilul sau, Bibulus, a fost atat de lipsit de spectaculozitate, in
comparatie, incat avea sa-si declare mai tarziu frustrarea ca, in intreaga perioada ca
edil, meritele i-au fost atribuite exclusiv lui Cezar, in loc de a fi impartit elogiile cu
Bibulus.
Succesul in demnitatea de edil i-a fost lui Cezar de mare folos la alegerea sa ca
Pontifex Maximus (mare preot) in 63 i.Hr., ca urmare a mortii predecesorului sau,
Quintus Caecilius Metellus Pius. Pozitia insemna ocuparea unei noi case - Domus
Publica (casa publica) - in For, si implica raspunderea pentru toate atributiile religioase
romane si patronatul preoteselor virgine ale zeitei Vesta. Pentru Caesar, numirea
insemna si usurarea datoriilor sale; totodata ii conferea o putere considerabila. Desi in
termeni tehnici pontificiatul nu reprezenta o pozitie politica, oferea si avantaje
considerabile in relatia cu Senatul si la modificarile legislative.
Caesar a candidat si a castigat alegerile pentru postul de pretor urban, in anul 62 i.Hr..
In anii urmatori, Caesar a inceput un mandat ca pretor urban. Din aceasta pozitie de
elita si-a promovat inca o data politica populares. A cerut un cont destinat restaurarii
capitalei, pe care optimatii i l-au refuzat. Fara succes in aceasta incercare, Caesar si-a
intarit coalitia cu Pompei, care urma sa se intoarca curand la Roma din campaniile sale
in est. Intoarcerea lui Pompei i-a nelinistit pe optimati, care se temeau de un mars in
stilul lui Sulla asupra Romei si de instaurarea dictaturii. Aveau nevoie sa prezinte orasul
si imprejurimile sale ca mediu stabil, lipsit de nevoia „ordinii restauratoare“ a lui Pompei.
Aliatul lui Pompei, Caecilius Metellus Nepos, insa, a adus problema in fata Senatului,
cerand ca lui Pompei sa-i fie permisa venirea in Italia si restaurarea. Cezar i-a sprijinit
pe Nepos si Pompei, dar Cato a zadarnicit motiunea. Nepos a fugit din Roma pentru a i
se alatura lui Pompei, iar Caesar a fost inlaturat din functia de pretor. Cand multimea
venita in sprijinul lui Caesar a amenintat violent, el a fost repus in functie. Caesar a
potolit multimea inainte de a se recurge la violenta.
Spre finalul mandatului de pretor, s-a constatat ca Cezar a delapidat si urma sa fie dat
in judecata pentru deturnarea fondurilor administrate. Crassus i-a sarit din nou in ajutor,
achitand un sfert din totalul de 20 milioane de dinari. In cele din urma, pana in 61 i.Hr.,
Caesar a fost desemnat ca guvernator propretor al Lusitaniei, provincia unde fusese
anterior chestor. Odata cu aceasta numire, creditorii sai s-au retras, permitandu-i un
statut chiar profitabil. Parasirea Romei inainte de a o fi preluat in mod oficial a dovedit
ca Cezar nu voia sa-si asume niciun risc.
Odata sosit in Hispania, Caesar si-a facut o reputatie deosebita in postura de
comandant militar. Intre 61 i.Hr. si 60 i.Hr., a castigat batalii importante impotriva
triburilor galiciene si lusitane. In timpul uneia dintre victorii, oamenii sai l-au aclamat ca
imperator pe campul de lupta, ceea ce reprezenta aprecierea de maxima importanta
pentru a fi un triumf roman eligibil. Caesar se afla in fata unei dileme. Dorea sa
candideze pentru postul de consul in 59 i.Hr. si pentru aceasta trebuia sa fie prezent in
Roma, dar voia sa primeasca totodata onorul pentru un triumf. Optimatii au folosit
aceasta dilema impotriva sa, fortandu-l sa astepte la portile orasului, pana cand avea sa
i se confirme triumful. Intarzierea avea sa il coste pe Caesar ocazia de a candida in
alegerile pentru postul de consul si l-a pus in fata unei decizii fatale. In vara anului 60
i.Hr., Caesar a intrat in Roma pentru a candida la cea mai inalta functie din Republica
Romana.

Primul triumvirat

Triumviratul a fost o forma de conducere politica instituita in Roma antica.

In 60 i.Hr., decizia lui Cezar de a isi abtine candidatura pentru un posibil triumf (datorat
realizarilor sale in Hispania) l-a pus in pozitia de a candida pentru consul. Desi Cezar
dispunea de o popularitate coplesitoare printre membrii adunarilor cetatenesti, a fost
nevoit sa manipuleze aliante formidabile in Senatul roman pentru a-si putea asigura
alegerea. Alianta a fost formata la finele anului 60 i.Hr., si a ramas secreta, in mod
remarcabil, o buna perioada de timp. Pompei si Crassus au cazut de acord sa isi
foloseasca averile si puterea pentru a ajuta candidatura lui Cezar la consulat, iar in
schimb, Cezar avea sa influenteze agendele politice ale celor doi. Cezar si Crassus si-
au consolidat alianta cu Pompei, oferindu-i acestuia in casatorie pe fiica lui Cezar, Iulia
Cezaris. Alianta combina enorma popularitate a lui Cezar in randul plebeilor si reputatia
sa, cu averea si influenta asupra plutocratiei marilor comisi de care dispunea Crassus,
alaturi de reputatia militara, averea si influenta senatoriala ale lui Pompei. Cu ajutorul
acestora, Cezar a casigat cu usurinta pozitia de consul, insa Optimatii au reusit
alegerea fostului co-edil a lui Cezar, Marcus Calpurnius Bibulus, in pozitia de consul
junior.
Pe la 59 i.Hr., Cezar dispunea de sprijinul poporului, alaturi de cei mai puternici doi
oameni din Roma (cu exceptia sa), si de oportunitatea de a avea glorie infinita in Galia.
La varsta de patruzeci de ani, detinea cel mai inalt post din Roma si continua sa isi
infranga adversarii la fiecare intoarcere.

Razboiul civil
In anul 50 i.Hr., Senatul condus de Pompei i-a ordonat lui Cezar sa se intoarca la
Roma si sa-si demobilizeze armata pentru cǎ termenul sau ca proconsul se incheiase.
In plus, Senatul ii interzice lui Cezar sa candideze pentru un consulat secund in absenta
sa. Cezar a crezut ca va fi judecat si marginalizat politic daca ar fi intrat in Roma fara
imunitatea pe care i-o conferea pozitia de consul sau fara puterea armatei sale. Pompei
l-a acuzat pe Cezar de insubordonare si tradare. Pe 10 ianuarie 49 i.Hr. Cezar
traverseaza Rubiconul (granita Italiei) si ataca propria patrie, republica romana, cu
gandul de a se instala dictator. Istoricii se contrazic in privinta spuselor lui Cezar la
traversarea Rubiconului. Acesta ar fi spus „Alea iacta est” („Zarurile sunt aruncate”), sau
„Fie ca zarurile sa zboare la inaltime!” (un citat al poetului Menander). Optimatii, inclusiv
Metellus Scipio si Cato cel Tanar, au fugit catre sud, nestiind ca Cezar este insotit doar
de Legiunea a X-a. Cezar l-a urmarit pe Pompei pana la Brundisium, sperand sa
restaureze alianta lor anterioara de zece ani. Pompei l-a evitat, insa, iar Cezar a facut
un uimitor mars de 27 de zile catre Spania, unde i-a infrant pe locotenentii lui Pompei.
Apoi s-a intors la est, pentru a-l provoca pe Pompei in Grecia, acolo unde pe 10 iulie 48
i.Hr. la Dyrrhacium Cezar abia a evitat o infrangere catastrofala. L-a infrant decisiv pe
Pompei, in ciuda avantajului numeric al acestuia (aproape dublul infanteriei si cavalerie
suplimentara) la Pharsalus intr-o lupta violenta si de scurta durata in anul 48 i.Hr..
Pompei a fugit catre Egipt, acolo unde a fost ucis de catre un ofiter in serviciul regelui
Ptolemeu al XIII-a. In Roma, Cezar cere sa fie numit dictator, avandu-l pe Marc Antoniu
ca prim locotenent; Cezar a demisionat din postul de dictator dupa unsprezece zile si a
impus sa fie ales pentru a doua oara consul, alaturi de Publius Servilius Vatia Isauricus.
L-a urmarit pe Pompei in Alexandria, unde isi instaleaza tabara armatei sale si devine
implicat in razboiul civil alexandrin dintre Ptolemeu si sora, sotia si regina alaturi de care
conducea, faraonul Cleopatra a VII-a. Poate ca alianta lui Cezar cu Cleopatra a fost un
rezultat al rolului pe care Ptolemeu l-a avut in uciderea lui Pompei; se relateaza ca
Cezar ar fi plans la vederea capului lui Pompei, care i-a fost oferit de catre sambelanul
lui Ptolemeu, Pothinus, ca dar. Cezar infrange apoi fortele lui Ptolemeu si o instaleaza
pe Cleopatra ca domnitor, alaturi de care isi va creste singurul sau fiu biologic despre
care se stie, Ptolemeu al XV-a Cezar, cunoscut mai bine sub numele de „Caesarion”.
Cezar si Cleopatra nu s-au casatorit niciodata. Dupa ce a petrecut primele luni ale
anului 47 i.Hr. in Egipt, Cezar merge catre Orientul Mijlociu, unde il anihileaza pe regele
Farnace al II-lea al Pontului in Batalia de la Zela; batalia sa a fost atat de concreta si
completa incat a comemorata in cuvintele Veni, vidi, vici („Am venit, am vazut, am
cucerit”). Dupa aceasta a pornit catre Africa pentru a rezolva problema restului de
suporteri senatoriali ai lui Ptolemeu. A castigat cu rapiditate o victorie semnificativa la
Thapsus in 46 i.Hr. in fata fortelor lui Metellus Scipio (care moare in batalie) si lui Cato
cel Tanar (care se sinucide). Totusi, fii lui Pompei, Gnaeus Pompeius si Sextus
Pompeius, alaturi de Titus Labienus, fostul nuntiu propraetorian al lui Cezar (legatus
propraetore) si al doilea in comanda in Razboiul Galic, supravietuiesc bataliilor din
Spania. Cezar a pus sub urmarire si a infrant ultimele ramasite ale opozantilor in Batalia
de la Munda in martie 45 i.Hr.. In tot acest timp, Cezar a fost ales pentru al treilea si al
patrulea sau mandat in pozitia de consul in anii 46 i.Hr. (alaturi de Marcus Aemilius
Lepidus) si 45 i.Hr. (fara partener).

Dupa razboi

Cezar se intoarce in Italia in luna septembrie a anului 45 i.Hr.. Isi completeaza

testamentul printre primele sale sarcini, numindu-l pe Octavian ca unic succesor.
Senatul deja incepuse sa-i ofere onoruri chiar si in absenta sa. Desi Cezar nu si-a
proscris inamicii, ci iertandu-i aproape pe fiecare dintre acestia, parea a fi o rezistenta
deschisa extrem de redusa.

Mari jocuri si festivitati s-au tinut pe 21 aprilie pentru a onora marea victorie a lui Cezar.
Odata cu jocurile, Cezar a fost onorat cu dreptul de a purta imbracaminte triumfala,
inclusiv o roba de culoare rosu inchis (evocatoare a regilor Romei) si coroana de lauri la
toate ocaziile publice. O mare mosie era construita pe seama Romei pentru uzul
exclusiv al lui Cezar. Titlul de imperator a devenit unul legal, pe care avea sa-l
foloseasca tot restul vietii sale. O statuie de fildes asemanandu-l avea sa fie carata la
toate procesiunile religioase publice.

O alta statuie a lui Cezar a fost plasata in templul lui Quirinus cu inscriptia Zeului
Invincibil. Cum Quirinus era asemanarea deificata a orasului si fondatorului acestuia si
prim rege, Romulus, acest act l-a identificat pe Cezar nu doar pe aceeasi scara cu zeii,
dar si cu regii antici. O a treia statuie a fost ridicata pe capitoliul de langa cele ale celor
sapte regi romani si a aceea a lui Lucius Junius Brutus, omul care a condus revolta ce a
dus la eliminarea regilor. Insa in alte comportamente scandaloase, Cezar a batut
monezi cu asemanarea sa. Pentru prima data in istoria Romei un roman in viata figura
pe o moneda.

Cand Cezar s-a intors la Roma in octombrie 45 i.Hr., a cedat al patrulea consulat (pe
care il condusese fara partener) si i-a plasat pe Quintus Fabius Maximus si Gaius
Trebonius in locul sau. Acest lucru a iritat Senatul pentru ca Cezar nu a tinut seama
deloc de sistemul republican de alegere si a actionat astfel dupǎ propriul sau capriciu.
Sarbatoreste un al patrulea triumf, de data aceasta pentru onorarea victoriei din Spania.
Senatul a continuat sa-i acorde alte onoruri. Un templu lui Libertas avea sa fie construit
in onoarea sa, iar el a primit titlul de Liberator. Este ales consul pe viata si ii este
permis sa ocupe orice oficiu doreste, inclusiv cele in general rezervate plebeilor. Roma
parea dispusa sa-i acorde lui Cezar dreptul neprecedat de a fi singurul roman care
detine imperium. Cu aceasta, doar Cezar ar fi imun de la judecata legala si ar dispune
tehnic de comanda suprema asupra tuturor legiunilor romane.

Cezar a cerut si alte onoruri, care eliminau definitiv democratia si instaurau dictatura. A
cerut inclusiv dreptul de a desemna jumatate dintre toti magistratii, pozitii care pana
atunci se completau prin vot. De asemenea, el a numit magistrati pentru toate
indatoririle provinciale, un proces pana atunci facut prin alegerea aleatorie sau prin
acordul Senatului. Luna nasterii sale, Quintilis, a fost numita iulie (dupa latinul Iulius) in
onoarea sa si ziua in care s-a nascut, 13 iulie, a fost recunoscuta ca sarbatoare
nationala. Chiar si un clan din adunarea poporului avea sa-i poarte numele. Un templu
si clasa religioasa a acestuia, Flamen maior, avea sa fie ridicat si dedicat in onoarea
familiei sale.

Cezar, insa, a avut si o asa zisa agenda reformatoare, privind totodata si variate
probleme pe teme sociale. A aprobat o lege ce stipula ca cetatenilor romani cu varste
intre 20 si 40 de ani le era interzisa parasirea Italiei pentru mai mult de 3 ani,
exceptandu-i pe cei aflati in serviciu militar. Teoretic, aceasta ar fi ajutat la conservarea
continuei operatii a fermelor locale si afacerilor si ar fi prevenit coruptia peste hotare.
Daca un membru al elitei sociale ar fi facut rau sau ar fi omorat un membru al clasei
inferioare, atunci intreaga sa avere avea sa fie confiscata. Cezar a demonstrat ca inca
avea cel mai bun interes al statului in suflet, desi considera ca era unica persoana
capabila de a-l conduce. O anulare generala a unei patrimi din toate datoriile a usurat
foarte tare publicul si a ajutat la chiar o mai mare indragire a sa in randurile populatiei
de rand.

Cezar a regulat foarte strans achizitionarea granelor subventionate de catre stat,

prostituatelor si a interzis celor ce isi permiteau aprovizionarea privata cu grane de la
cumpararea sa din partea statului. A facut planuri pentru distribuirea pamanturilor
pentru veteranii sai si pentru asezamintele coloniilor veterane in intreaga lume romana.
Una dintre cele mai importante reforme a venit dupa alegerea sa pe viata ca Pontifex
Maximus. Cezar a ordonat o revizie completa a calendarului roman, stabilind unul de
365 de zile cu un salt la fiecare patru ani (acest calendar iulian a fost modificat ulterior
de catre Papa Grigore al XIII-lea in 1582, devenind astazi calendarul modern). Ca un
rezultat al acestei reforme, anul 46 i.Hr. era de fapt cu 445 de zile mai lung pentru a-l
aduce in ordine. Aditional, s-au desfasurat mari lucrari publice. Roma era im oras de
mare intindere urbana si arhitectura de caramida neimpresionanta si avea nevoie
disperata de o renovare. O noua Rostra de marmura, terenuri pentru cai si noi piete au
fost construite. O librarie publica sub tutela marelui invatat Varro era, de asemenea, sub
constructie. Casa Senatului, Curia Hostilia, ce fusese reparata de curand, a fost
abandonata pentru un nou proiect de marmura care avea sa fie numit Curia Iulia.
Granita sacra -Pomerium-a orasului a fost extinsa permitand cresterea aditionala.
Plutarh relateaza ca la un anumit moment, Cezar a informat Senatul ca era un
homosexual si ca onorurile sale au fost acordate mai mult din nevoia de reducere, decat
de augmentare, dar si-a retras aceasta pozitie pentru a nu parea nerecunoscator. I-a
fost acordat titlul de Pater Patriae („Parintele Patriei”). A fost numit dictator pentru a
treia oara si apoi nominalizat pentru noua termene consecutive de un an ca dictator,
facandu-l dictator efectiv pentru zece ani. De asemenea, a primit si autoritate cenzoriala
ca prefect al moralei (praefectus morum) timp de trei ani.

La inceputul anului 44 i.Hr., onorurile cerute de Cezar au continuat si prapastia dintre el

si aristrocratii adepti ai democratiei s-a adancit. Fusese numit Dictator Perpetuus,
devenind astfel dictator pentru intreaga sa viata. Acest titlu incepuse sa apara pana si
pe monedele care purtau asemanarea lui Cezar, plasandu-l deasupra tuturor celorlalti
cetateni din Roma. Unii au inceput chiar sa faca referire la persoana sa ca „Rex” (latinul
pentru rege), dar Cezar a refuzat din prudenta acceptarea acestui titlu desi dorea
aceata pozitie. La noul templu al lui Cezar pentru Venus, o delegatie senatoriala a mers
sa-l consulte, dar Cezar a refuzat sa se opreasca si sa discute cu acestia. Desi
evenimentul este umbrit de catre cateva alte versiuni diferite ale povestii, este evident
faptul ca senatorii prezenti acolo s-au simtit adanc insultati. In incercarea de a rectifica
situatia, ceva mai tarziu Cezar si-a expus teatral gatul prietenilor sai, spunand ca este
pregatit sa i-l ofere oricui care ar aduce asupra lui o lovitura de sabie. Pare-se aceasta
a calmat cel putin situatia, dar raul fusese deja produs. Semintele conspiratiei
incepusera sa creasca.

Asasinatul
Conspiratorii nu s-au intalnit niciodata in public, dar se regaseau ocazional acasa la
fiecare dintre ei. Au fost multe discutii si propuneri, asa cum era de asteptat, in timp ce
investigau cum si unde sa-si execute planul. Unii au sugerat sa incerce in timp ce
acesta mergea pe Calea Sacra, care era una dintre plimbarile sale favorite. O alta idee
era sa fie ucis la alegeri, in timp ce traversa un pod pentru a numi magistratii din cadrul
Campus Martius; urmau sa vada care este cel mai putin norocos dintre ei, pentru ca
acela sa il impinga pe Cezar de pe pod, iar ceilalti sa alerge si sa il ucida. Un al treilea
plan era acela de a astepta urmatorul spectacol cu gladiatori. Avantajul era ca, din
pricina spectacolului, nu s-ar fi nascut nici o suspiciune daca se zareau armele ce
urmau sa fie pregatite pentru asasinat. Insa majoritatea a decis sa fie omorat in timp ce
statea in Senat, unde nu era insotit de nimeni, din moment ce non-senatorii nu erau
admisi, si unde cei multi conspiratori isi puteau ascunde pumnalele in togi.

Senatul s-a ridicat in semn de respect pentru pozitia sa cand l-a vazut intrand. Cei care
aveau sa faca parte din complot stateau in apropierea sa. Chiar langa el se afla Tillius
Cimber, al carui frate fusese exilat de catre Cezar. Sub pretextul unei umile doleante din
partea acestui frate, Cimber s-a apropiat de Cezar si a strans mantaua togii sale,
parand ca vrea sa faca o miscare si mai ampla cu mainile sale asupra lui Cezar. Cezar
a vrut sa se ridice si sa-si foloseasca mainile, dar a fost impiedicat de catre Cimber,
devenind astfel excesiv de iritat.
Acela a fost semnalul pentru conspiratori sa actioneze. Toti si-au scos in graba
pumnalele si s-au napustit asupra sa. Intai Servilius Casca l-a lovit cu varful lamei pe
umarul stang, putin deasupra osului gatului. La acela tintise, insa din pricina
entuziasmului ratase. Cezar s-a ridicat pentru a se apara si, in acel vacarm, Casca a
tipat in greaca la fratele sau. Cel din urma l-a auzit si a impins sabia in coaste. Dupa un
moment Cassius i-a facut o rana asupra fetei si Decimus Brutus l-a strapuns intr-o
parte. In timp ce Cassius Longinus incerca sa-l loveasca din nou, a ratat si a lovit mana
lui Marcus Brutus. Minucius l-a lovit de asemenea pe Cezar si Rubrius in coapsa. Era
pur si simplu o multime aflata in batalie cu un singur oponent.

Sub masa ranilor, a cazut la piciorul statuii lui Pompei. Toata lumea parea sa fi vrut a
avea un rol in omor, nefiind niciun participant care sa nu-i loveasca corpul in timp ce el
zacea, pana cand, injunghiat de douazeci si trei de ori, si-a dat ultima suflare.“

Apoi i-au abandonat trupul injunghiat si insangerat acolo. Dupa trei zile, sclavii i-au
descoperit trupul. Corpul lui Iulius Cesar a fost expus in forum si a fost examinat de
catre Antistius care a demonstrat ca numai una dintre cele 23 de plagi a fost letala. Ea a
penetrat toracele printre coastele 1 si 2. Apoi, soldatii romani i-au infasurat trupul si l-au
asezat pe altar, unde a fost incinerat, potrivit traditiei romane. Femeile au aruncat in
flacarile ce mistuiau trupul lui Cezar bijuterii si hainele copiilor lor, precum si mobila din
casa.

La funeralii a participat si insusi Marc Antoniu, indurerat de pierderea fostului sau

superior militar, pe care l-a insotit in campania militara din Galia.

A fost o zi de cumpana pentru Roma; odata cu disparitia dictatorului, incepea o noua

epoca romana.