Referat Războiul civil – Caesar și Pompei

Iulius Caesar este unul din cei mai faimoși generali ai istoriei. De asemenea activitatea sa
politico-militară a schimbat istoria imperiului roman. Chiar dacă el nu a fost niciodată
încoronat împărat, tipul său de dictatură a deschis calea monarhiei romane. Până la Caesar
Roma era o Republică ce avea în frunte doi consuli. După Caesar, fiul său Augustus a devenit
primul împărat. Așadar, Iulius Caesar a marcat un punct cheie în istoria celui mai celebru
imperiu din istorie.
Gaius Iulius Caesar s-a născut în luna iulie, în anul 100 î. Hr în Roma. Fiind născut în acest
oraș, era cât de roman se poate. Familia sa nu era exagerat de bogată, dar era nobilă, ceea ce îl
făcea eligibil pentru funcții înalte. Așa cum era obiceiul în acele vremuri, a studiat acasă cu
profesori particulari. Printre materii putem aminti istoria, filosofia și muzica. Părinții lui și-ar
fi dorit ca fiul lor să devină preot al zeului Jupiter, însă lucrurile nu s-au aranjat după planurile
lor. Caesar își dorea să devină politician. Pentru aceasta avea nevoie să fie un bun orator, așa
că din toate materiile ce le studia depunea efort în plus pentru a deveni maestru al vorbitului
în public.
După ce tatăl său a murit, a ajuns la putere generalul Sulla, un om nemilos care a întocmit o
listă neagră pe care erau trecuți toți dușmanii săi. Caesar nu era încă trecut pe această listă, dar
urma. Într-o noapte l-a convocat pe tânăr la el. I-a spus că îl vede ca pe un dușman, dar vrea să
îi dea o șansă. Caesar era căsătorit cu fata unui din dușmanii lui Sulla. Pentru a-i dovedi
loialitatea i-a cerut să divorțeze și să ia în căsătorie pe fata generalului. Dacă nu o va face, va
fi trecut pe lista neagră și va porunci să fie ucis.
Iulius Caesar a spus că nu poate face așa ceva, așa că a fugit din oraș. În fiecare noapte
petrecea în alt loc pentru a nu fi prins. În sfârșit, într-o seară a primit o veste bună de la mama
sa: a fost grațiat. S-a întors pentru un scurt timp la Roma, însă nu avea încredere în Sulla, așa
că a acceptat să lucreze pentru guvernatorul roman din Asia. Pentru că avea origini nobile, în
război participa ca om de frunte. A fost trimis cu o flotă de corăbii unde armata romană a
prins în capcană niște rebeli. În timpul luptelor corp la corp a salvat viața unui soldat care era
cât pe ce să fie rănit de un dușman. Iulius Caesar l-a străpuns pe rebel în abdomen și a salvat
viața romanului. Pentru acest act a fost decorat cu frunze de stejar, unul din cele mai înalte
distincții la acea vreme.
După ce generalul Sulla a murit, Caesar s-a întors la Roma, unde era hotărât să-și urmeze
visul din tinerețe: să devină politician. În cei doi ani care au urmat a fost avocat. Această
meserie i-a permis să-și perfecționeze abilitățile oratorice și mai mult. Nu câștiga întotdeauna,
dar oamenilor le plăcea stilul lui. În scurt timp și-a făcut reputație de orator excepțional. Însă
el își dorea să fie cel mai bun, așa că a mers pe insula Rodos pentru a studia cu Apollonius
Molon, cel mai celebru orator din lume la acea vreme.
Însă, înainte să ajungă la orator, corabia pe care călătorea a fost capturată de pirați. De aici ne-
a rămas o anecdotă. Istoricul Plutarh spune că pirații ar fi cerut douăzeci de talanți drept
răscumpărare pentru Caesar. Acesta a pufnit în râs când a auzit și le-a spus că valoează cel
puțin cincizeci. Pirații au spus că „ar fi bine să valoreze atât”. Atunci Caesar cu un aer
superior ar fi spus că după ce va fi eliberat îi va prinde pe pirați (ceea ce s-a și întâmplat). Însă
cât timp îl aveau captiv nu l-au luat în serios. De asemenea cât timp a stat în captivitate se
comporta cu paznicii lui de parcă îi erau servitori. Primul lucru pe care l-a făcut după
eliberare a fost să angajeze o flotă și să îi atace pe pirați. Le-a luat prada și i-a executat pe
toți, așa cum le promisese.
Întors în Roma a aplicat pentru un post în guvern. Spera să obțină un loc la trezorerie, însă a
fost numit asistent al guvernatorului din Spania. Nu îi plăcea deloc această numire, pentru că
însemna să fie departe de Roma, dar nu avea de ales.
După un an a reușit să se întoarcă în Roma, însă avea datorii pe care nu știa cum să le acopere.
Mita, viața opulentă pe care rangul îl forța să o ducă îl ducea la faliment dacă nu făcea repede
ceva. A avut noroc cu Crassus, un om foarte bogat și influent. Îi plăcea de Caesar, îl vedea
băiat descurcăreț și îi vedea potențialul, așa că s-a hotărât să-l ajute. I-a plătit datoriile și l-a
ajutat să obțină postul de „Curule Aedile”, adică responsabil pe clădirile publice. Era cea mai
bună cale de a ajunge la inimile oamenilor. Poetul Juvenal în Satira X nu zicea degeaba: „dă-
le pâine și circ și nu se vor revolta niciodată”. Caesar a început imediat să organizeze
festivaluri spectaculoase și lupte cu gladiatori. În scurt timp a devenit cel mai popular om din
oraș.
Mai departe a ocupat pentru scurte mandate posturile de Pontifex Maximus (adică de preot
șef) și de guvernator al Spaniei, timp în care s-a dovedit a fi un general excepțional. Sub
conducerea sa Roma s-a extins. Din prada de război a reușit să-și plătească toate datoriile ce
le avea. Războiul mergea atât de bine încât reușea să păstreze pentru el sume mari, să-și
plătească soldații bine și să trimită bani și la trezoreria Romei.
Aceste succese l-au ajutat enorm să câștige opinia publică de partea sa. Când s-a eliberat
postul de consul, a câștigat alegerile cu ușurință. Consulul era la acea vreme cea mai înaltă
funcție din stat. Întreg teritoriul Romei era condus de doi consuli, care aveau mandate de un
an.
Pentru a-și întări poziția, s-a împrietenit cu generalul Pompei, care era, la acea vreme cel mai
puternic om din Roma. Avea soldați loiali și bine antrenați alături de care și-a asigurat
nenumărate victorii. A format o alianță cu Crassus și Pompei. Astfel, cei mai puternici trei
oameni din Roma și-au unit forțele în ceea ce este cunoscut astăzi drept triumvirat.
După un an, mandatul de consul a expirat. Și-a ales să guverneze provinciile Gallia și
Illyricum. În timpul acestor mandate a devenit unul din cei mai faimoși generali ai Romei.
Înregistra victorii după victorii, a fost primul general care a invadat Germania și Britania și
pentru că dădea dovadă că îi pasă de soldații săi, și ei la rândul lor demonstrau că îi sunt loiali
până la moarte. Însă strălucirea lui Caesar îl făcea invidios pe Pompei, care se credea și se
voia a fi cel mai bun general al timpului.
În timp ce două grupări se certau pentru putere, în timpul revoltelor oamenii au ars din temelii
clădirea senatului. Pompei a fost numit de urgență consul și a decretat stare de necesitate
pentru a reinstaura ordinea. În caz de urgență se accepta să există doar un singur consul, chiar
dacă de regulă trebuiau să fie doi. Însă Pompei a profitat de această putere de dictator și l-a
chemat pe Caesar la Roma pentru a-l omorî. Era invidios de gloria de care se bucura.
Când Caesar a văzut că i se ordonă să-și desființeze armata și să se întoarcă singur la Roma și-
a dat seama imediat că este o capcană. Însă dacă ar fi ascultat, ajungea declarat trădăto r și
executat, dar dacă venea cu oastea sa la Roma era o declarație de război. Situația era dificilă.
A ales să nu se lase prins în capcană. A pornit cu armata sa. Atunci când a ajuns la Râul
Rubicon, care marca granița, a rostit celebrele cuvinte „Zarurile au fost aruncate”, adică
traseul pe care l-a ales va duce la niște evenimente care nu vor mai putea fi oprite.
Pe măsură ce înainta, i se alăturau tot mai mulți soldați și oamenii de rând ieșeau să-l
ovaționeze. Când Pompei a văzut că opinia publică nu îi este favorabilă, a fugit cu senatorii
săi în Grecia.
Caesar s-a declarat dictator în Roma și a continuat să lupte cu armata lui Pompei. După multe
lupte crâncene, Pompei a ajuns încolțit. A fugit în Alexandria Egiptului pentru a se refugia.
Mare greșeală, pentru că regele Ptolemeu îl susținea pe Caesar. A poruncit ca Pompei să fie
prins și să i se taie capul. Când Iulius a ajuns în Alexandria, regele Egiptului i-a arătat fapta ce
o făcuse. De acum Caesar era singur conducător al lumii romane.
În Egipt s-a îndrăgostit de Cleopatra, sora regelui Ptolemeu. Aceasta era legitimă să conducă
imperiul, dacă Ptolemeu nu mai era. Pentru că Caesar o iubea și pentru că era mai bine pentru
imaginea lui publică să se alieze cu dușmanul celui care l-a ucis pe celebrul general roman
Pompei, a pornit război împotriva lui Ptolemeu. A câștigat și l-a ucis.
Pentru că a supus Romei un ținut atât de grandios ca Egiptul, opinia publică a lui Caesar a
atins noi culmi. Ca dictator își plătea bine soldații, a ordonat să fie reconstruit forumul distrus
în timpul revoltei, a dat legi pentru a curma șomajul și legi care înlesnesc locuitorilor din
provinciile îndepărtate să devină cetățeni romani. L-a rugat pe Sosigene din Alexandria să
facă un nou calendar, pentru că cel aflat atunci în uz era foarte desincronizat cu anotimpurile.
Noul calendar, care a ajuns să fie cunoscut drept calendarul iulian, a fost folosit de umanitate
timp de mai bine de o mie de ani.
Cu toate că guverna bine, mulți senatori erau de părere că avea mult prea multă putere. A fost
declarat dictator pe viață. Așa ceva nu s-a mai văzut niciodată în istoria Romei. Se temeau că
vrea să se încoroneze rege și să răstoarne sistemul politic de Republică de până atunci.
În dimineața zilei de 15 martie, ce poartă în calendarul roman numele de Idele lui Marte,
Caesar a fost avertizat de Spurinna, un bătrân zdrențuit să nu se ducă la forum, pentru că avea
să i se întâmple ceva rău. La fel și soția sa avea presimțiri proaste. Chiar și el a visat urât.
Nu a dat crezare semnelor rele. A mers la senat și acolo, senatorii săi, înarmați cu pumnale
ascunse în haină l-au înjunghiat. Așa s-a sfârșit viața celui care a devenit cel mai puternic
conducător al lumii antice.
La scurt timp după moartea lui Caesar, Roma era în război civil. Senatorii s-au bătut pentru
putere timp de 11 ani. În cele din urmă, nepotul lui Caesar, Octavian a ieșit victorios și a
devenit primul împărat roman. Republica a dispărut pentru totdeauna și datorită lui Caesar s-a
născut Imperiul Roman.

Surse:
Rachel Firth, Iulius Cezar, Editura Pandora, București, 2016.
https://www.livius.org/sources/content/plutarch/plutarchs-caesar/caesar-and-the-pirates/
Juvenal, The Satires, trad. A.S. Kline, 2011
p.75 https://web.ics.purdue.edu/~rauhn/Hist_416/hist420/JuvenalSatirespdf.pdf