Personalitati Romane

Romulus si Remus
Iulius Cezar
Caligula
Augustus
Traian
 Romulus si Remus
Romulus și Remus (771 î.Hr.- 5 iulie 717 î.Hr. Romulus) (771 î.Hr.- 21 aprilie 753 î.Hr.
Remus), fondatorii tradiționali ai Romei, au apărut în mitologia romană drept cei doi fii ai
preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte. Conform legendei
înregistrate de către Plutarh și Livius, Romulus a servit ca primul Rege al Romei.
Romulus l-ar fi ucis pe Remus într-o dispută asupra locației viitorului lor oraș, pe care
Romulus avea să-l numească după numele său, Roma. După fondarea orașului, Romulus nu
doar că a creat Legiuni romane și Senatul roman, dar a și adus cetățeni în noul său oraș prin
răpirea femeilor triburilor Sabine vecine, acțiune din care a rezultat mixtura sabinelor și
romanilor într-un singur popor. Romulus avea să devină cel mai mare cuceritor al Romei
antice, adăugând mari teritorii și popoare sub dominația Romei. După moartea sa, a fost
zeificat ca zeul Quirinus, personaj divin al poporului roman. În zilele noastre, referirile asupra
sa îl reprezintă ca fiind o figură legendară.
Înainte de nașterea lor, bunicul lui Romulus și Remus, Numitor și fratele său Amulius au
primit tronul lui Alba Longa la moartea tatălui lor. Numitor a primit puterile suverane ca drept
al nașterii sale, în timp ce Amulius a primit trezoreria regală, inclusiv aurul adus de Eneas din
Troia. Însă din pricina faptului că Amulius deținea averea, având astfel mai multă putere decât
fratele său, îl detronează pe Numitor. Speriat că fiica lui Numitor, Rhea Silvia, ar naște copii
care într-o zi l-ar putea detrona ca rege, o forțează pe Rhea sa devina o virgină a lui Vesta,
preoteasă jurată la celibat.
 Însă, într-o seară, Marte, zeul războiului, vine la Rhea în templul lui Vesta și aceasta îi
naște doi băieți gemeni de mărime și frumusețe remarcabile, numiți mai apoi Romulus și
Remus. Amulius devine furios și o întemnițează pe Rhea, ordonând și moartea gemenilor
prin înec. Însă servitorul căruia i-a fost încredințat ordinul de a ucide gemenii nu a putut
face asta. I-a plasat pe cei doi într-un leagăn și l-a eliberat pe malurile fluviului Tibru. Râul,
care era în inundație, s-a ridicat și a purtat ușor leagănul în care erau gemenii în aval.
Romulus și Remus sunt salvați de către zeul râurilor, Tiberinus, care îi plasează pe
Dealul Palatin. Acolo, sunt îngrijiți de către o lupoaică și hrăniți de o ciocănitoare sub un
smochin, două animale sacre pentru Marte. Romulus și Remus sunt apoi descoperiți de
către Faustulus, un păstor al lui Amulius, care duce copiii la casa sa. Faustulus și soția sa,
Acca Larentia, cresc băieții ca și cum ar fi ai lor.
Pe măsură ce creșteau, nașterea nobilă se arăta în mărimea și frumusețea lor încă
de copii. Când au ajuns la vârsta bărbăției erau de un curaj și o îndrăzneală invincibile.
Romulus, însă, era considerat mai înțelept și mai abil în politică dintre cei doi, iar discuțiile
sale cu vecinii despre păscut și vânătoare le-a oferit oportunități de-a remarca dispoziția
sa pentru comandă, și nu pentru supunere. În măsura acestor calități, erau iubiți de
confrații lor și de săraci, însă ei îi urau pe ofițerii și aprozii regelui. Și-au trăit viețile și au
urmat scopurile oamenilor născuți nobili, fără a pune valoare pe lene și trândăvie, dar
exersând și vânând, apărând pământul împotriva tâlharilor și răzbunându-i pe cei care
suferiseră fără să greșească. Și astfel au devenit cunoscuți în întregul Latium.
 Într-o zi, pe când gemenii aveau optsprezece ani, o ceartă a izbucnit între păstorii lui
Numitor și cei ai lui Amulius. Unii dintre cei ai primului au speriat multe dintre vitele lui
Amulius, cauzând enervarea păstorilor acestora. Romulus și Remus au adunat păstorii la
un loc, i-au găsit și ucis pe cei ai lui Numitor și au recuperat vitele rătăcite. Spre
nemulțumirea lui Numitor, Romulus și Remus au adunat mulți oameni nevoiași și sclavi ai
lui Numitor, etalându-și cutezanța și temperamentul.
În timp ce Romulus era angrenat în unele sacrificii, pentru că era iubitor față de
sacrificii și zei, unii dintre păstorii lui Numitor îl atacă pe Remus și alți prieteni ai acestuia.
Astfel izbucnește o luptă. După ce ambele părți au înregistrat răni grave, păstorii lui
Numitor triumfă și îl iau pe Remus ca prizonier, ducându-l la Numitor pentru pedepsire.
Numitor nu îl pedepsește pe Remus, pentru că se temea de Amulius, însă a mers la acesta
și a cerut dreptate, din moment ce era fratele său și fusese insultat de către servitorii
regali. Și oamenii din Alba Longa înțelegeau motivele lui Numitor și considerau că a fost
victima unui jaf nemeritat. Astfel, Amulius a decis să-l lase pe Remus pe mâna lui Numitor,
iar acesta să-l pedepsească cum dorește.
Când Numitor îl duce pe Remus acasă la el pentru pedeapsă, este surprins de
completa superioritate a tânărului în statura și puterea corpului său. După ce a auzit
despre faptele și virtuțile sale nobile, Numitor îl întreabă pe Remus despre nașterea și
identitatea sa. Când Remus i-a spus că a fost găsit și îngrijit de către o lupoaică pe malurile
râului Tibru și intuindu-i vârsta după înfățișarea sa, Numitor pleacă să discute cu fiica sa,
Rhea, în această privință.
 La întoarcerea de la sacrificii, Faustulus îi spune lui Romulus că fratele său fusese
capturat și-l trimite în ajutorul acestuia. Romulus pleacă pentru a găsi armată ca să
lupte împotriva lui Numitor la Alba Longa. Faustulus aleargă repede spre Alba
Longa, însă este oprit la porțile orașului de către paznici. Din fericire, unul dintre
aceștia era servitorul care dusese copiii la râu. Recunoscând turma și chipul lui
Faustulus, îl duce în grabă către Amulius. Păstorul recunoaște că băieții sunt în
viață, însă spune că ei trăiesc departe de Alba Longa ca ciobani. De frică și furie,
Amulius trimite de îndată un prieten al lui Numitor să vadă dacă există vreo
atestare în privința vieții gemenilor. În momentul în care omul intră în casa lui
Numitor, îi găsește pe cei doi, Numitor și Remus îmbrățișându-se, confirmându-i
astfel că Remus era nepotul lui Numitor. Omul îi sfătuiește apoi să se grăbească,
pentru că Romulus mărșăluiește către oraș cu o armată formată din cei care îl urau
și se temeau de Amulius. Armata lui Romulus era formată din 200 de bărbați
maniples. Remus incită cetățenii din interiorul orașului să se revolte și în același
timp Romulus atacă din afară. Amulius, fără a face vreun pas pentru siguranța sa,
din confuzie totală, este capturat și ucis.
 Iulius Cezar
Gaius Iulius Cezar (limba latină: IMP•C•IVLIVS•CAESAR•DIVVS1; n. 13 iulie, ca. 100 î.Hr. – d. 15
martie, 44 î.Hr.) a fost un lider politic și militar roman și una dintre cele mai influente și mai
controversate personalități din istorie. Rolul său a fost esențial în instaurarea dictaturii la Roma,
lichidarea democrației Republicii și instaurareaImperiului Roman. A provocat războaie de
cucerire fără acceptul senatului roman. Cucerirea Galiei, plănuită de Cezar, a inclus sub
dominația romană teritorii până laOceanul Atlantic. În anul 55 î.Hr. Cezar a lansat prima invazie
romană în Marea Britanie.
Cezar a ieșit învingător într-un război civil, devenind dictator al lumii romane, și a inițiat o
vastă acțiune de reformare a societății romane și a guvernării acesteia. El s-a proclamat dictator
pe viață și a centralizat puternic guvernarea statului slăbit din cauza războiului civil pornit tot de
Cezar. Prietenul lui Cezar, Marcus Brutus, complotează pentru a îl asasina, în speranța de a salva
republica. Dramatica asasinare din Idele lui Martie a fost catalizatorul unui al doilea război civil,
între cezari (Octavian, Marc Antoniu, Lepidus) și republicani (între alții, Brutus, Cassius și Cicero).
Conflictul s-a încheiat cu victoria cezarilor în Bătălia de la Philippi și stabilirea formală a unui al
Doilea Triumvirat, în care Octavian, Antoniu și Lepidus au preluat împreună controlul asupra
Romei. Tensiunile iscate între Octavian și Antoniu au condus la un nou război civil, culminând cu
înfrângerea lui Antoniu în Bătălia de la Actium. Octavian a ajuns liderul absolut al lumii romane.
Perioada de războaie civile a transformat Republica Romană în Imperiul Roman, cu nepotul
de bunic, în același timp și fiu adoptiv al lui Cezar, Octavian, cunoscut mai târziu ca Cezar August,
instalându-se ca primul împărat.
 i us C e za r
Iu l
 Caligula
Caligula (latină: Caius Iulius Caesar Augustus Germanicus, 31 august 12 d.Hr. - 24
ianuarie 41 d. Hr.), de asemenea, cunoscut sub numele de Gaius, a fost Împărat Roman intre
anii 37-41. Caligula a fost un membru al casei conducătoare convenționale cunoscută sub
numele de dinastia Iulio-Claudiana. Germanicus a fost tatăl lui Caligula, nepotul și fiul adoptat
al împăratului Tiberius, a fost un general de succes și unul dintre cele mai iubite figuri publice
din Roma. Tânărul Gaius a primit porecla de Caligula (însemnând "cizma", diminutivul de
Caliga, sandală purtată de soldații romani) de la soldații tatălui său în timp ce i-a însoțit în
timpul campaniilor sale din Germania. Când Germanicus a murit la Antiohia, în 19 d.Hr., soția
sa Agrippina, s-a întors la Roma, împreună cu cei șase copii, unde au fost prinși într-un
conflict amar cu Tiberius. Acest conflict a dus la distrugerea familiei sale, cu Caligula ca
singurul supraviețuitor. Neatins de intrigile mortale, Caligula a acceptat invitația de a locui la
curtea împăratului pe insula Capri, în 31 d.Hr., unde Tiberius se retrăsese cinci ani. La
moartea lui Tiberius în 37 d.Hr., Caligula l-a succedat pe bunicul și stră-unchiul său adoptiv.
Există câteva surse de supraviețuitori de pe timpul domniei lui Caligula, deși el este descris ca
un conducător nobil și moderat în primele șase luni ale domniei sale. După aceasta, sursele
se concentreze asupra cruzimii lui, extravaganței și perversiunii sexuale, prezentându-l ca un
tiran nebun. În timp ce fiabilitatea acestor surse a fost tot mai mult pusă sub semnul
întrebării, este cunoscut faptul că în timpul domniei sale scurte,
 Caligula a lucrat pentru a crește puterea sa personala de împărat fără restricții. El a inițiat
o mare parte din proiectele de construcții ambițioase și locuințe notorii de lux pentru el.
Cu toate acestea, el a inițiat și construirea a două noi apeducte din Roma: Claudia Aqua și
Anio Novus. În timpul domniei sale, imperiul a anexat Regatului Mauritania și a făcut-o
provincie. La începutul anului 41 d.Hr., Caligula a fost primul împărat roman asasinat,
rezultatul unei conspirații care implică ofițeri din garda pretoriană, precum și membri ai
Senatului roman și a curții imperiale. Scopul conspiratorilor a fost "să folosească ocazia de
a restabili Republica Romană", dar planul a fost zădărnicit : în aceeași zi, garda pretoriană
l-a declarat pe unchiul lui Caligula , Claudius, împărat în locul lui.
 Augustus
Augustus Octavian Caesar (n. 23 septembrie 63 î.Hr., Roma — d. 19 august 14 d.Hr.,
Nola), cunoscut anterior drept Octavian, a fost primul Împărat Roman. Deși a păstrat
înfățișarea Republicii Romane, a condus ca un dictator pentru mai mult de 40 de ani. A
încheiat un secol de războaie civile și a adus o eră de pace, prosperitate și măreție imperială.
Este cunoscut de istorici cu titlul de Augustus, pe care l-a luat în 27 î.Hr.
Realizari militare
Nu a fost un mare lider militar, dar a avut modestia s-o recunoască. S-a bazat pe Marcus
Agrippa, care a comandat flota la Actium. Augustus a mai preluat comandă într-o singură
campanie, în războiul cantabric din Spania. Domnia sa e presărată cu victorii notabile, cea
mai importantă fiind cucerirea Egiptului, care a ajuns grânarul Romei. Grânele, importate
gratuit , erau de o importantă crucială pentru populația imperiului. A repurtat o victorie
diplomatică în 20 i.e.n., când a recuperat steagurile legiunilor romane, capturate de părți
în timpul dezastruoasei bătălii de la Carrhae din 53 i.e.n. S-a preocupat de întărirea
forntierelor.
La est, deșertul sirian și fluviul Eufrat formau o granița naturală. La nord, unde în
urmă războaielor lui Caesar, se stabilise o granița naturală de-a lungul Rinului. Augustus a
împins frontieră balcanică până la Dunăre, în urmă campaniilor de cucerire a triburilor din
Alpi și pacificând nordul Balcanilor. L-a așezat pe fiul sau vitreg, Drusus, în fruntea
legiunilor de la Rin, poruncindu-i să avanseze până la Elba. După moartea lui Drusus,
comanda a fost transferată lui Tiberius, continuând până în anul 4, însă când plănuia să
cucerească Boemia și Moravia în anul 6, a fost chemat în Balcani că să înăbușe o revoltă.
În anul 9, a avut loc înfrângerea catastrofală din pădurea Teutoburg. Quintilius Varus,
comandantul legiunilor de peste Rin, a petrecut vara anului 9 pe malul răului Wser.
 Considerând că era liniște în Germania, n-a luat măsuri de precauție când se îndrepta
înapoi spre tabăra de iarnă de la Rin. În luna septembrie, a fost atacat prin surprindere de
cherusci în pădurea Teutoburgica de lângă Osnabruck, iar cele trei legiuni ale sale au fost
anihilate. Tiberius s-a deplasat la frontieră Rinului, ca să împiedice invazia germană a Galiei,
dar Augustus era puternic șocat, ținând doliu timp de câteva luni, lăsându-și barbă și părul să
crească, lovindu-se cu capul de ușa și strigând: "Quintilius Varus, dă-mi legiunile înapoi!".
Cucerirea Germaniei a fost abandonată, iar Augustus a devenit tot mai prudent,
lăsându-i lui Tiberius un document scris de propria mâna, în care îl sfătuia să păstreze
frontierele din acel moment ale imperiului. Strategia generală era să păstreze numărul
formațiunilor militare la minimul necesar pentru asigurarea păcii în interiorul imperiului și
pentru păzirea granițelor. A redus numărul legiunilor la 28, majoritatea fiind încartiruite la
frontierele imperiului. După dezastrul provocat de Varus, opt dintre cele 25 de legiuni rămase
au fost mutate de-a lungul Rinului, șapte de-a lungul Dunării și patru în Siria. Controlul
legiunilor era esențial pentru Augustus. Lui, în calitatea de imperator, îi jurau soldații credință,
nu senatului, nici statului. A introdus durata stagiului militar și solda, a înființat garda
pretoriană,nouă cohorte de elită, fiecare a câte 500 de oameni, stabilindu-le în apropierea
Romei, că să-l protejeze pe împărat.
 Traian
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 53, Italica Santiponce, d. 9 august 117
Selinus Cilicia), Împărat Roman între 98-117 a fost al doilea dintre cei așa-ziși cinci
împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți
ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.
Titlul său complet era IMPERATOR • CAESAR • DIVI • NERVAE • FILIVS • MARCVS •
VLPIVS • NERVA • TRAIANVS • OPTIMVS • AVGVSTVS • FORTISSIMVS • PRINCEPS •
GERMANICVS • DACICVS • PARTHICVS • MAXIMVS.
Traian a fost fiul lui Marcus Ulpius Traianus, un proeminent senator și general
dintr-o familie romană faimoasă (Ulpii). Familia s-a stabilit în provincia Baetica, în Spania
de azi, cândva spre sfârșitul celui de-al Doilea Război Punic, iar Traian a fost doar unul
din membrii familiei Ulpii, familie care a continuat și după moartea sa.
S-a născut pe 18 septembrie, 53 în orașul Italica, din provincia romană Hispania.
Tânăr fiind, a urcat în ierarhia armatei romane, luptând în cea mai periculoasă zonă a
Imperiului Roman, în zona Rinului. A luat parte la războaiele lui Domițian împotriva
germanilor și era unul dintre cei mai mari comandanți militari ai imperiului când
Domițian a fost ucis în 96.
Renumele său i-a servit în timpul succesorului lui Domițian, Nerva, care era
nepopular în cadrul armatei și avea nevoie de cineva ca să obțină sprijinul legiunilor.
A obținut acest sprijin prin numirea lui Traian ca fiu adoptiv al său și succesor, în toamna
anului 97 (27 octombrie). Viitorul împărat Hadrian i-a adus vestea lui Traian despre adopție,
obținând astfel bunăvoința lui Traian pentru restul vieții sale. La moartea lui Nerva pe 27
ianuarie 98, Traian i-a succedat fără nici un incident, fiind respectat de supuși. Astfel primul
roman ne-italian a devenit împărat.
 Columna lui Traian
Cel mai impresionant monument triumfal construit în antichitate, Columna lui Traian,
reprezintă o capodoperă realizată de sculptorii romani în perioada în care Imperiul Roman a
atins apogeul extinderii teritoriale sub domnia împăratului Traian. Columna reprezintă un
important izvor arheologic şi istoric, o vitală şi nepreţuită reprezentare a războaielor daco-
romane, întrucât principalele scrieri dedicate războaielor s-au pierdut. Este o sursă prolifică de
studiu pentru istorici, arheologi, artişti şi etnografi oferind posibilitatea studiului
multidisciplinar. De ce este importantă studierea scenelor şi evenimentelor de pe columnă?
Evident, explicaţia nu poate fi singulară.

Principalele opere scrise dedicate războaielor daco-romane au avut neşansa de a nu se păstra

până în zilele noastre. Însuşi împăratul Traian a scris o carte despre războaiele cu dacii (De
bello dacico) ilustrând etapele şi triumful romanilor în aceste războaie de lungă durată.
Medicul Criton, însoţitor în campaniile împăratului Traian a scris o carte intitulată, , Getica”
care s-a pierdut. Dion Chrysostomos, bun cunoscător al realităţilor din Dacia, a scris o carte
intitulată, , Getica” care s-a pierdut. Cărţile despre războaiele dacice ale lui Appian, Arrian,
Ammianus Marcellinus precum şi capitolul despre războaiele daco-romane al lui Dio Cassius
sunt dispărute. Poemul lui Florus dedicat victoriilor împăratului Traian este şi el pierdut.
Suetonius îşi încheie opera cu Domiţian, nemaiajungand să scrie despre domnia lui Traian, iar
Historia Augusta, cronica împăraţilor romani începe cu domnia lui Hadrian. Din aceste motive
Columna reprezintă principalul izvor istoric pentru reconstituirea scenelor, etapelor şi
evenimentelor care au parcurs şirul războaielor..
Columna, înainte de a fi un monument istoric este şi o operă de artă, fiind un izvor de
inspiraţie pentru artişti şi etnografi pentru reconstituirea portretelor, vestimentelor şi
armelor. Totodată importanta topografică şi arhitecturală a zonelor şi fortificaţiilor ne poate
da indicii despre traseul luptelor dintre cele două tabere. De asemenea pe fusul înalt care
urcă în spirală imagini din cele două războaie purtate de Traian, imagini policrome,
înfăţişând 123 de episoade şi 2500 de personaje, imaginea împăratului Traian este reliefata
de 60 de ori, iar chipul demnului sau adversar, Decebal de vreo 8 ori[1]. Columna a
reprezentat şi un model pentru construcţia columnei lui Marcus Aurelius şi Aurelian, dar şi
pentru operele artiştilor plastici precum Michelangelo sau Rafael.