Romulus și Remus

Romulus și Remus, fondatorii tradiționali ai Romei, au apărut în mitologia

romană drept cei doi fii ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul
războiului, Marte.
Conform legendei consemnate de Plutarh și Livius, Romulus a fost primul rege
al Romei.
Romulus l-ar fi ucis pe Remus într-o dispută asupra locului viitorului lor oraș,
pe care Romulus avea să-l numească după numele său, Roma. După fondarea
orașului, Romulus nu doar că a creat legiunile romane și Senatul roman, dar a
și adus cetățeni în noul său oraș prin răpirea femeilor triburilor Sabine vecine,
acțiune din care a rezultat amestecarea sabinelor și romanilor într-un singur
popor. Romulus avea să devină un mare cuceritor pentru Roma antică,
adăugând mari teritorii și popoare sub dominația Romei. După moartea sa, a
fost zeificat ca zeul Quirinus, personaj divin al poporului roman. În zilele
noastre, referirile asupra sa îl reprezintă ca fiind o figură legendară.
Înainte de nașterea lor, bunicul lui Romulus și Remus, Numitor și fratele său
mai mic Amulius, au primit tronul din Alba Longa la moartea tatălui lor.
Numitor a primit puterile suverane ca drept al nașterii sale, în timp ce Amulius
a primit trezoreria regală, inclusiv aurul adus de Eneas din Troia. Însă din
pricina faptului că Amulius deținea averea, având astfel mai multă putere decât
fratele său, îl detronează pe Numitor. Speriat că fiica lui Numitor, Rhea Silvia,
ar naște copii care într-o zi l-ar putea detrona ca rege, o forțează pe Rhea sa
devina o vestală, preoteasă a zeiței Vesta.
Însă, într-o seară, Marte, zeul războiului, vine la Rhea în templul zeiței Vesta
și aceasta îi naște mai târziu doi băieți gemeni de mărime și frumusețe
remarcabile, numiți mai apoi Romulus și Remus. Amulius devine furios și o
întemnițează pe Rhea, ordonând și moartea gemenilor prin înec. Însă servitorul
căruia i-a fost încredințat ordinul de a ucide gemenii nu a putut face asta. I-a
pus pe cei doi într-un coș și l-a eliberat pe malurile fluviului Tibru. Râul, care
era în inundație, s-a ridicat și a purtat ușor coșul în care erau gemenii în aval.
Romulus și Remus sunt salvați de către zeul râurilor, Tiberinus, care îi
plasează pe Dealul Palatin. Acolo, sunt îngrijiți de către o lupoaică și hrăniți de
o ciocănitoare sub un smochin, două animale sacre pentru Marte. Romulus și
Remus sunt apoi descoperiți de către Faustulus, un păstor al lui Amulius, care
duce copiii la casa sa. Faustulus și soția sa, Acca Larentia, cresc băieții ca și cum
ar fi ai lor.
Pe măsură ce creșteau, nașterea nobilă se arăta în mărimea și frumusețea lor
încă de copii. Când au ajuns la vârsta bărbăției erau de un curaj și o îndrăzneală
invincibile. Romulus, însă, era considerat mai înțelept și mai abil în politică
dintre cei doi, iar discuțiile sale cu vecinii despre păscut și vânătoare le-a oferit
oportunități de-a remarca dispoziția sa pentru comandă, și nu pentru
supunere. În măsura acestor calități, erau iubiți de confrații lor și de săraci, însă
ei îi urau pe ofițerii și aprozii regelui. Și-au trăit viețile și au urmat scopurile
oamenilor născuți nobili, fără a pune valoare pe lene și trândăvie, dar exersând
și vânând, apărând pământul împotriva tâlharilor și răzbunându-i pe cei care
suferiseră fără să greșească. Și astfel au devenit cunoscuți în întregul Latium.
Într-o zi, pe când gemenii aveau optsprezece ani, o ceartă a izbucnit între
păstorii lui Numitor și cei ai lui Amulius. Unii dintre cei ai primului au speriat
multe dintre vitele lui Amulius, cauzând enervarea păstorilor acestora.
Romulus și Remus au adunat păstorii la un loc, i-au găsit și ucis pe cei ai lui
Numitor și au recuperat vitele rătăcite. Spre nemulțumirea lui Numitor,
Romulus și Remus au adunat mulți oameni nevoiași și sclavi ai lui Numitor,
etalându-și cutezanța și temperamentul.
În timp ce Romulus era angrenat în unele sacrificii, pentru că era iubitor față
de sacrificii și zei, unii dintre păstorii lui Numitor îl atacă pe Remus și alți
prieteni ai acestuia. Astfel izbucnește o luptă. După ce ambele părți au
înregistrat răni grave, păstorii lui Numitor triumfă și îl iau pe Remus ca
prizonier, ducându-l la Numitor pentru pedepsire. Numitor nu îl pedepsește pe
Remus, pentru că se temea de Amulius, însă a mers la acesta și a cerut
dreptate, din moment ce era fratele său și fusese insultat de către servitorii
regali. Și oamenii din Alba Longa înțelegeau motivele lui Numitor și considerau
că a fost victima unui jaf nemeritat. Astfel, Amulius a decis să-l lase pe Remus
pe mâna lui Numitor, iar acesta să-l pedepsească cum dorește.
Când Numitor îl duce pe Remus acasă la el pentru pedeapsă, este surprins de
completa superioritate a tânărului în statura și puterea corpului său. După ce a
auzit despre faptele și virtuțile sale nobile, Numitor îl întreabă pe Remus
despre nașterea și identitatea sa. Când Remus i-a spus că a fost găsit și îngrijit
de către o lupoaică pe malurile râului Tibru și intuindu-i vârsta după înfățișarea
sa, Numitor pleacă să discute cu fiica sa, Rhea, în această privință. La
întoarcerea de la sacrificii, Faustulus îi spune lui Romulus că fratele său fusese
capturat și-l trimite în ajutorul acestuia. Romulus pleacă pentru a găsi armată
ca să lupte împotriva lui Numitor la Alba Longa. Faustulus aleargă repede spre
Alba Longa, însă este oprit la porțile orașului de către paznici. Din fericire, unul
dintre aceștia era servitorul care dusese copiii la râu. Recunoscând turma și
chipul lui Faustulus, îl duce în grabă către Amulius. Păstorul recunoaște că
băieții sunt în viață, însă spune că ei trăiesc departe de Alba Longa ca ciobani.
De frică și furie, Amulius trimite de îndată un prieten al lui Numitor să vadă
dacă există vreo atestare în privința vieții gemenilor. În momentul în care omul
intră în casa lui Numitor, îi găsește pe cei doi, Numitor și Remus îmbrățișându-
se, confirmându-i astfel că Remus era nepotul lui Numitor. Omul îi sfătuiește
apoi să se grăbească, pentru că Romulus mărșăluiește către oraș cu o armată
formată din cei care îl urau și se temeau de Amulius. Armata lui Romulus era
formată din 200 de bărbați maniples. Remus incită cetățenii din interiorul
orașului să se revolte și în același timp Romulus atacă din afară. Amulius, fără a
face vreun pas pentru siguranța sa, din confuzie totală, este capturat și ucis.
După ce statul alban a fost dat în stăpânire lui Numitor, pe Romulus și Remus
i-a cuprins dorința de a întemeia un oraș în acele locuri în care fuseseră părăsiți
și crescuți, căci populația albanilor și latinilor era prea numeroasă. Acestei
mulțimi i se mai adaugă și păstorii, care cu toții erau convinși că atât Alba cât și
Lavinium vor fi ca niște furnici în fața orașului pe care-l vor clădi ei. După aceea
însă, în mintea acestora li se trezise un păcat strămoșesc și anume pofta de a
rămâne singur la domnie, de aici urmă o ceartă iscată dintr-o pricină destul de
neînsemnată. Fiindcă erau amândoi gemeni și nu se puteau deosebi între ei ca
înfățișare, au hotărât ca zeii sub a căror oblăduire erau locurile acelea, să
hotărască prin semne pe cel care să dea numele cetății noi și cine s-o
cârmuiască. Pentru a băga de seamă zborul păsărilor, Romulus își alege loc de
observație Palatinul, iar Remus, Aventinul. Se spune că s-au arătat mai întâi lui
Remus semnele prevestirii, și anume șase vulturi, dar după ce a adus la
cunoștința privitorilor această prevestire, i s-a arătat și lui Romulus un număr
de două ori mai mare. Din această pricină, mulțimea din jurul fiecăruia aclama
ca rege unii pe Remus, alții pe Romulus, cei dintâi pretindeau domnia pentru
Remus, bizuindu-se pe faptul că lui Remus i se arătaseră mai întâi vulturii, iar
ceilalți pentru că lui Romulus i se arătaseră în număr mai mare. Ura îndârjită și
dintr-o parte și alta i-a împins la o încăierare sângeroasă din care Remus rău
lovit a fost lăsat fără suflare.
Mai e însă și o altă legendă mai răspândită, anume că Remus ar fi sărit peste
noile ziduri ridicate de Romulus cu gândul de a-și bate joc de fratele său,
Romulus s-a mâniat și l-a ucis, rostind aceste cuvinte: "așa să piară de aci'
înainte oricine va sări peste zidurile ridicate de mine!". Astfel a ajuns Romulus
singurul stăpân pe putere. Cetatea Roma zidită de el a luat numele
întemeietorului ei. Muntele Palatin, unde crescuse, a fost cel dintâi loc pe care
Romulus l-a întărit, slujbele religioase le-a săvârșit pentru ceilalți zei după
rânduiala albană, numai pentru Hercule, după ritul grec, așa cum fusese
statornicit de Evandru.