Romulus și Remus 

(n. 771 î.Hr.¹ - 5 iulie 717 î.Hr., Romulus; n. 771 î.Hr. - d. 21 aprilie 753

î.Hr., Remus), fondatorii tradiționali ai Romei, au apărut în mitologia romană drept cei doi fii
ai preotesei Rhea Silvia, avându-l ca tată pe zeul războiului, Marte.
Conform legendei consemnate de Plutarh și Livius, Romulus a fost primul rege al Romei.

Lupoaica hrănind copiii gemeni Romulus și Remus.

Romulus l-ar fi ucis pe Remus într-o dispută asupra locului viitorului lor oraș, pe care
Romulus avea să-l numească după numele său, Roma. După fondarea orașului, Romulus
nu doar că a creat legiunile romane și Senatul roman, dar a și adus cetățeni în noul său oraș
prin răpirea femeilor triburilor Sabine vecine, acțiune din care a rezultat amestecarea
sabinelor și romanilor într-un singur popor. Romulus avea să devină un mare cuceritor
pentru Roma antică, adăugând mari teritorii și popoare sub dominația Romei. După moartea
sa, a fost zeificat ca zeul Quirinus, personaj divin al poporului roman. În zilele noastre,
referirile asupra sa îl reprezintă ca fiind o figură legendară.
Înainte de nașterea lor, bunicul lui Romulus și Remus, Numitor și fratele său mai
mic Amulius, au primit tronul din Alba Longa la moartea tatălui lor. Numitor a primit puterile
suverane ca drept al nașterii sale, în timp ce Amulius a primit trezoreria regală, inclusiv aurul
adus de Eneas din Troia. Însă din pricina faptului că Amulius deținea averea, având astfel
mai multă putere decât fratele său, îl detronează pe Numitor. Speriat că fiica lui
Numitor, Rhea Silvia, ar naște copii care într-o zi l-ar putea detrona ca rege, o forțează pe
Rhea sa devina o vestală, preoteasă a zeiței Vesta care era obligată să jure că va rămâne
virgină.
Însă, într-o seară, Marte, zeul războiului, vine la Rhea în templul zeiței Vesta și aceasta îi
naște mai târziu doi băieți gemeni de mărime și frumusețe remarcabile, numiți mai apoi
Romulus și Remus. Amulius devine furios și o întemnițează pe Rhea, ordonând și moartea
gemenilor prin înec. Însă servitorul căruia i-a fost încredințat ordinul de a ucide gemenii nu a
putut face asta. I-a pus pe cei doi într-un coș și l-a eliberat pe malurile fluviului Tibru. Râul,
care era în inundație, s-a ridicat și a purtat ușor coșul în care erau gemenii în aval.
Romulus și Remus sunt salvați de către zeul râurilor, Tiberinus, care îi plasează pe Dealul
Palatin. Acolo, sunt îngrijiți de către o lupoaică și hrăniți de o ciocănitoare sub un smochin,
două animale sacre pentru Marte. Romulus și Remus sunt apoi descoperiți de
către Faustulus, un păstor al lui Amulius, care duce copiii la casa sa. Faustulus și soția
sa, Acca Larentia, cresc băieții ca și cum ar fi ai lor.
Pe măsură ce creșteau, nașterea nobilă se arăta în mărimea și frumusețea lor încă de copii.
Când au ajuns la vârsta bărbăției erau de un curaj și o îndrăzneală invincibile. Romulus,
însă, era considerat mai înțelept și mai abil în politică dintre cei doi, iar discuțiile sale cu
vecinii despre păscut și vânătoare le-a oferit oportunități de-a remarca dispoziția sa pentru
comandă, și nu pentru supunere. În măsura acestor calități, erau iubiți de confrații lor și de
săraci, însă ei îi urau pe ofițerii și aprozii regelui. Și-au trăit viețile și au urmat scopurile
oamenilor născuți nobili, fără a pune valoare pe lene și trândăvie, dar exersând și vânând,
apărând pământul împotriva tâlharilor și răzbunându-i pe cei care suferiseră fără să
greșească. Și astfel au devenit cunoscuți în întregul Latium.
Într-o zi, pe când gemenii aveau optsprezece ani, o ceartă a izbucnit între păstorii lui
Numitor și cei ai lui Amulius. Unii dintre cei ai primului au speriat multe dintre vitele lui
Amulius, cauzând enervarea păstorilor acestora. Romulus și Remus au adunat păstorii la un
loc, i-au găsit și ucis pe cei ai lui Numitor și au recuperat vitele rătăcite. Spre nemulțumirea
lui Numitor, Romulus și Remus au adunat mulți oameni nevoiași și sclavi ai lui Numitor,
etalându-și cutezanța și temperamentul.
În timp ce Romulus era angrenat în unele sacrificii, pentru că era iubitor față de sacrificii și
zei, unii dintre păstorii lui Numitor îl atacă pe Remus și alți prieteni ai acestuia. Astfel
izbucnește o luptă. După ce ambele părți au înregistrat răni grave, păstorii lui Numitor
triumfă și îl iau pe Remus ca prizonier, ducându-l la Numitor pentru pedepsire. Numitor nu îl
pedepsește pe Remus, pentru că se temea de Amulius, însă a mers la acesta și a cerut
dreptate, din moment ce era fratele său și fusese insultat de către servitorii regali. Și oamenii
din Alba Longa înțelegeau motivele lui Numitor și considerau că a fost victima unui jaf
nemeritat. Astfel, Amulius a decis să-l lase pe Remus pe mâna lui Numitor, iar acesta să-l
pedepsească cum dorește.
Când Numitor îl duce pe Remus acasă la el pentru pedeapsă, este surprins de completa
superioritate a tânărului în statura și puterea corpului său. După ce a auzit despre faptele și
virtuțile sale nobile, Numitor îl întreabă pe Remus despre nașterea și identitatea sa. Când
Remus i-a spus că a fost găsit și îngrijit de către o lupoaică pe malurile râului Tibru și
intuindu-i vârsta după înfățișarea sa, Numitor pleacă să discute cu fiica sa, Rhea, în această
privință. La întoarcerea de la sacrificii, Faustulus îi spune lui Romulus că fratele său fusese
capturat și-l trimite în ajutorul acestuia. Romulus pleacă pentru a găsi armată ca să lupte
împotriva lui Numitor la Alba Longa. Faustulus aleargă repede spre Alba Longa, însă este
oprit la porțile orașului de către paznici. Din fericire, unul dintre aceștia era servitorul care
dusese copiii la râu. Recunoscând turma și chipul lui Faustulus, îl duce în grabă către
Amulius. Păstorul recunoaște că băieții sunt în viață, însă spune că ei trăiesc departe de
Alba Longa ca ciobani. De frică și furie, Amulius trimite de îndată un prieten al lui Numitor să
vadă dacă există vreo atestare în privința vieții gemenilor. În momentul în care omul intră în
casa lui Numitor, îi găsește pe cei doi, Numitor și Remus îmbrățișându-se, confirmându-i
astfel că Remus era nepotul lui Numitor. Omul îi sfătuiește apoi să se grăbească, pentru că
Romulus mărșăluiește către oraș cu o armată formată din cei care îl urau și se temeau de
Amulius. Armata lui Romulus era formată din 200 de bărbați maniples. Remus incită
cetățenii din interiorul orașului să se revolte și în același timp Romulus atacă din afară.
Amulius, fără a face vreun pas pentru siguranța sa, din confuzie totală, este capturat și ucis.
După ce statul alban a fost dat în stăpânire lui Numitor, pe Romulus și Remus i-a cuprins
dorința de a întemeia un oraș în acele locuri în care fuseseră părăsiți și crescuți, căci
populația albanilor și latinilor era prea numeroasă. Acestei mulțimi i se mai adaugă și
păstorii, care cu toții erau convinși că atât Alba cât și Lavinium vor fi ca niște furnici în fața
orașului pe care-l vor clădi ei. După aceea însă, în mintea acestora li se trezise un păcat
strămoșesc și anume pofta de a rămâne singur la domnie, de aici urmă o ceartă iscată dintr-
o pricină destul de neînsemnată. Fiindcă erau amândoi gemeni și nu se puteau deosebi între
ei ca înfățișare, au hotărât ca zeii sub a căror oblăduire erau locurile acelea, să hotărască
prin semne pe cel care să dea numele cetății noi și cine s-o cârmuiască. Pentru a băga de
seamă zborul păsărilor, Romulus își alege loc de observație Palatinul, iar Remus, Aventinul.
Se spune că s-au arătat mai întâi lui Remus semnele prevestirii, și anume șase vulturi, dar
după ce a adus la cunoștința privitorilor această prevestire, i s-a arătat și lui Romulus un
număr de două ori mai mare. Din această pricină, mulțimea din jurul fiecăruia aclama ca
rege unii pe Remus, alții pe Romulus, cei dintâi pretindeau domnia pentru Remus, bizuindu-
se pe faptul că lui Remus i se arătaseră mai întâi vulturii, iar ceilalți pentru că lui Romulus i
se arătaseră în număr mai mare. Ura îndârjită și dintr-o parte și alta i-a împins la o încăierare
sângeroasă din care Remus rău lovit a fost lăsat fără suflare.
Mai e însă și o altă legendă mai răspândită, anume că Remus ar fi sărit peste noile ziduri
ridicate de Romulus cu gândul de a-și bate joc de fratele său, Romulus s-a mâniat și la ucis,
rostind aceste cuvinte: " așa să piară de aci înainte oricine va sări peste zidurile ridicate de
mine! ". Astfel a ajuns Romulus singurul stăpân pe putere. Cetatea Roma zidită de el a luat
numele întemeietorului ei. Muntele Palatin, unde crescuse, a fost cel dintâi loc pe care
Romulus l-a întărit, slujbele religioase le-a săvârșit pentru ceilalți zei după rânduiala albană,
numai pentru Hercule, după ritul grec, așa cum fusese statornicit de Evandru.