Ciclopii (sau Cyclopes) au fost în mitologia greacă ființe fabuloase, reprezentate ca niște uriași cu un singur ochi în frunte.

Ciclopii se aseamănă cu oamenii dar diferă prin mărime, fiind gigantici. Inițial erau doar trei: Brontes, Steropes și Arges. Au rezultat din uniunea dintre Gaea (Mama Natura) și Uranus (Cerul). Ciclopii au fost primii fierari. Se crede că vulcanii sunt rezultatul muncii lor. Ei erau de mai multe categorii:
  

Ciclopi uranieni (Arges, Brontes și Steropes), născuți din Uranus și Gaia Ciclopi păstori (populau coastele Siciliei) Ciclopi făurari, ajutoarele lui Hephaistos; aceștia lucrau în muntele Aetna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni și pentru zei.

Cronus i-a închis pe ciclopi în Tartarus. Ei au fost eliberați de Zeus și au luptat alaturi de el împotriva titanilor. Ca rasplată, ciclopii i-au oferit lui Zeus ca arme fulgerul și tunetul. Ei au rămas muncitorii săi lucrând pe muntele Olimp. Polifem (fiul lui Poseidon) este cel mai cunoscut ciclop. A rămas orb după lupta cu Odysseus. Se spune că Apollo i-a omorat pe ciclopi pentru a răzbuna moartea fiului său, Aesculapius, omorât de Zeus. Iele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeități dacice. Locul și chipul revelărilor-Ielele se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veștmânt de zale, sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.Numărul în care Ielele își fac apariția e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon și numindu-le: Catarina, Zalina și Marina.Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munți, prin păduri sau anumiți copaci ca paltinul și nucul (preferați și pentru horele lor), rareori la răspântii. Natura lor-De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul și cu vîrtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Unele descântece le portretizează așa: „ Voi Ielelor Măiastrelor dușmane oamenilor stăpânele vîntului doamnele pământului ce prin văzduh zburați pe iarbă lunecați și pe valuri călcați vă duceți în locuri depărtate în baltă, trestie, pustietate unde popă nu toacă

Sandălina. Păscuța. mai târziu cu coadă de pește. Ruja. îl pocesc”. pot fi văzute noaptea. prin cântecele ei. la persoana a treia. Măiestre. folclorul înregistrează totuși unele nume individuale: Ana. ajungeau săși sfărâme corăbiile de stânci. Împărătesele Văzduhului. Dânsele. numele lor. Albe. din mitologia greacă. Vă duceți în gura vîntului să vă loviți de toarta pământului” Adesea „Ielele beau apă de prin fântâni și oricine va bea după dânsele. Dimitrie Cantemir le numea cu unul dintre epitete. feminin ele (sinonim în alte regiuni cu Dânsele). Ulise ar fi pățit la fel. nouă mări și nouă țări). Vântoase. Foiofia. pot zbura și prin levitație. pentru a le auzi cât mai de-aproape. iar tovarășii lui și-au astupat urechile cu ceară pentru a nu mai auzi cântecul sirenelor. ea fiind variabilă de la o zonă folclorică la alta. Roșia. cu aspect de femeie. care. s-a legat de catargul corăbiei. Irodițe. este în Odiseea lui Homer.[4] Sirena este o ființă fabuloasă. Vâlve (Vâlva Băii. Etimologie Mitul Ielelor este de origine incertă. Oana. real tainic și inaccesibil. Todosia. voluptoase și seducătoare. [1] Prima mențiune documentară privind existența unor ființe jumătate pește jumătate om. Mușate. în 2 categorii:   epitete imparțiale: Iele. atrăgeau marinarii. Aveau voci minunate și prin cântecul lor. Nu se poate stabili totuși o tipologie fermă. Lemnica. Șoimane. Miluite. Ielele sunt nemuritoare. Vâlva Pădurii etc). Liodiana. Bugiana. dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc. Magdalina. acorporale. simplificându-le funcția mitologică la domeniul erotic și considerându-le deci niște „Nimfe ale aerului. deși adesea cu aripi. cu mari riscuri pentru observator. epitete flatante sau propițiatoare: Domnițe. întrucât Iele nu este un nume. Tiranda. Dumernica. își poartă despletit părul lung și se îmbracă în veșminte vaporoase de mătase ori in. jumătate păsări (sau pești). povățuit de vrăjitoarea Circe. dar. Ogrișteana. Rudeana. Sirenele erau de obicei trei la număr. ci pronumele personal. Trandafira. cu viteze teribile (într-o noapte. Fetele Codrului (câmpului). invizibile ziua. . care. Frumoasele. unde aceștia își găseau moartea. Etimologiile speculate de mulți folcloriști sunt oarecum fanteziste.[2] După caracteristicile globale mai frecvente. Nagode. Lacargia. este înlocuit cu simboluri atributive clasificate. numite sirene. astfel. de obicei. cu picioare și aripi de pasăre. ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase. excelente dansatoare și cântărețe corale. Drăgaice.unde fată nu joacă. Evitând cunoașterea numelui categorial. îndrăgostite cel mai des de tinerii frumoși”[3] Nume. jumătate femei. Rusalii. al Ielelor. de obicei translucide sau chiar străvezii. Frumoase. plural. Simioana. Ruxanda. de tagmă. frumoase.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful