Ciclopii (sau Cyclopes) au fost în mitologia greacă ființe fabuloase, reprezentate ca niște uriași cu un singur ochi în frunte.

Ciclopii se aseamănă cu oamenii dar diferă prin mărime, fiind gigantici. Inițial erau doar trei: Brontes, Steropes și Arges. Au rezultat din uniunea dintre Gaea (Mama Natura) și Uranus (Cerul). Ciclopii au fost primii fierari. Se crede că vulcanii sunt rezultatul muncii lor. Ei erau de mai multe categorii:
  

Ciclopi uranieni (Arges, Brontes și Steropes), născuți din Uranus și Gaia Ciclopi păstori (populau coastele Siciliei) Ciclopi făurari, ajutoarele lui Hephaistos; aceștia lucrau în muntele Aetna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni și pentru zei.

Cronus i-a închis pe ciclopi în Tartarus. Ei au fost eliberați de Zeus și au luptat alaturi de el împotriva titanilor. Ca rasplată, ciclopii i-au oferit lui Zeus ca arme fulgerul și tunetul. Ei au rămas muncitorii săi lucrând pe muntele Olimp. Polifem (fiul lui Poseidon) este cel mai cunoscut ciclop. A rămas orb după lupta cu Odysseus. Se spune că Apollo i-a omorat pe ciclopi pentru a răzbuna moartea fiului său, Aesculapius, omorât de Zeus. Iele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeități dacice. Locul și chipul revelărilor-Ielele se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veștmânt de zale, sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.Numărul în care Ielele își fac apariția e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon și numindu-le: Catarina, Zalina și Marina.Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munți, prin păduri sau anumiți copaci ca paltinul și nucul (preferați și pentru horele lor), rareori la răspântii. Natura lor-De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul și cu vîrtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Unele descântece le portretizează așa: „ Voi Ielelor Măiastrelor dușmane oamenilor stăpânele vîntului doamnele pământului ce prin văzduh zburați pe iarbă lunecați și pe valuri călcați vă duceți în locuri depărtate în baltă, trestie, pustietate unde popă nu toacă

pentru a le auzi cât mai de-aproape. Dimitrie Cantemir le numea cu unul dintre epitete. ci pronumele personal. numite sirene. întrucât Iele nu este un nume. cu aspect de femeie. ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase. de obicei translucide sau chiar străvezii. excelente dansatoare și cântărețe corale.[4] Sirena este o ființă fabuloasă. Împărătesele Văzduhului. deși adesea cu aripi. Oana. cu mari riscuri pentru observator. povățuit de vrăjitoarea Circe. frumoase. Todosia. Măiestre. acorporale. Ruxanda. jumătate păsări (sau pești). Aveau voci minunate și prin cântecul lor. Dumernica. feminin ele (sinonim în alte regiuni cu Dânsele). simplificându-le funcția mitologică la domeniul erotic și considerându-le deci niște „Nimfe ale aerului. nouă mări și nouă țări). Frumoase. voluptoase și seducătoare. Liodiana. pot fi văzute noaptea. Trandafira. este înlocuit cu simboluri atributive clasificate. Mușate. cu picioare și aripi de pasăre. Simioana. Albe. Lemnica. Nagode.[2] După caracteristicile globale mai frecvente. care. Magdalina. s-a legat de catargul corăbiei. plural. Vântoase. dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc. numele lor. Roșia. Nu se poate stabili totuși o tipologie fermă. îndrăgostite cel mai des de tinerii frumoși”[3] Nume. unde aceștia își găseau moartea. de tagmă. Sandălina. își poartă despletit părul lung și se îmbracă în veșminte vaporoase de mătase ori in.unde fată nu joacă. Ulise ar fi pățit la fel. în 2 categorii:   epitete imparțiale: Iele. real tainic și inaccesibil. Șoimane. la persoana a treia. Evitând cunoașterea numelui categorial. Fetele Codrului (câmpului). Vâlva Pădurii etc). îl pocesc”. Păscuța. atrăgeau marinarii. Tiranda. astfel. Vă duceți în gura vîntului să vă loviți de toarta pământului” Adesea „Ielele beau apă de prin fântâni și oricine va bea după dânsele. folclorul înregistrează totuși unele nume individuale: Ana. Rudeana. epitete flatante sau propițiatoare: Domnițe. al Ielelor. . Lacargia. dar. Etimologie Mitul Ielelor este de origine incertă. care. mai târziu cu coadă de pește. Miluite. ajungeau săși sfărâme corăbiile de stânci. Vâlve (Vâlva Băii. Drăgaice. este în Odiseea lui Homer. Irodițe. Ogrișteana. pot zbura și prin levitație. din mitologia greacă. Etimologiile speculate de mulți folcloriști sunt oarecum fanteziste. [1] Prima mențiune documentară privind existența unor ființe jumătate pește jumătate om. Sirenele erau de obicei trei la număr. Ielele sunt nemuritoare. Rusalii. Dânsele. Frumoasele. Foiofia. jumătate femei. iar tovarășii lui și-au astupat urechile cu ceară pentru a nu mai auzi cântecul sirenelor. de obicei. cu viteze teribile (într-o noapte. prin cântecele ei. ea fiind variabilă de la o zonă folclorică la alta. invizibile ziua. Bugiana. Ruja.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful