Ciclopii (sau Cyclopes) au fost în mitologia greacă ființe fabuloase, reprezentate ca niște uriași cu un singur ochi în frunte.

Ciclopii se aseamănă cu oamenii dar diferă prin mărime, fiind gigantici. Inițial erau doar trei: Brontes, Steropes și Arges. Au rezultat din uniunea dintre Gaea (Mama Natura) și Uranus (Cerul). Ciclopii au fost primii fierari. Se crede că vulcanii sunt rezultatul muncii lor. Ei erau de mai multe categorii:
  

Ciclopi uranieni (Arges, Brontes și Steropes), născuți din Uranus și Gaia Ciclopi păstori (populau coastele Siciliei) Ciclopi făurari, ajutoarele lui Hephaistos; aceștia lucrau în muntele Aetna, alături de zeul făurar, arme pentru oameni și pentru zei.

Cronus i-a închis pe ciclopi în Tartarus. Ei au fost eliberați de Zeus și au luptat alaturi de el împotriva titanilor. Ca rasplată, ciclopii i-au oferit lui Zeus ca arme fulgerul și tunetul. Ei au rămas muncitorii săi lucrând pe muntele Olimp. Polifem (fiul lui Poseidon) este cel mai cunoscut ciclop. A rămas orb după lupta cu Odysseus. Se spune că Apollo i-a omorat pe ciclopi pentru a răzbuna moartea fiului său, Aesculapius, omorât de Zeus. Iele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva și a Sirenelor. Se sugerează ca ar fi posibil ca in trecut sa fi fost preotesele unei zeități dacice. Locul și chipul revelărilor-Ielele se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, silvestre, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veștmânt de zale, sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele.Numărul în care Ielele își fac apariția e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon și numindu-le: Catarina, Zalina și Marina.Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munți, prin păduri sau anumiți copaci ca paltinul și nucul (preferați și pentru horele lor), rareori la răspântii. Natura lor-De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul și cu vîrtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Unele descântece le portretizează așa: „ Voi Ielelor Măiastrelor dușmane oamenilor stăpânele vîntului doamnele pământului ce prin văzduh zburați pe iarbă lunecați și pe valuri călcați vă duceți în locuri depărtate în baltă, trestie, pustietate unde popă nu toacă

întrucât Iele nu este un nume. care. astfel. ademenea pe corăbieri în locuri primejdioase. prin cântecele ei. la persoana a treia. voluptoase și seducătoare. Rusalii. nouă mări și nouă țări). invizibile ziua. Ruxanda. Sandălina. Mușate. numite sirene. ajungeau săși sfărâme corăbiile de stânci. în 2 categorii:   epitete imparțiale: Iele. își poartă despletit părul lung și se îmbracă în veșminte vaporoase de mătase ori in. feminin ele (sinonim în alte regiuni cu Dânsele). Șoimane. s-a legat de catargul corăbiei. cu viteze teribile (într-o noapte. Tiranda. excelente dansatoare și cântărețe corale. Frumoase. de obicei translucide sau chiar străvezii. Dânsele. Liodiana. Sirenele erau de obicei trei la număr. dar. Fetele Codrului (câmpului). ci pronumele personal. Păscuța.[2] După caracteristicile globale mai frecvente. jumătate păsări (sau pești). Ielele sunt nemuritoare. plural. este înlocuit cu simboluri atributive clasificate. al Ielelor. Irodițe. de obicei. Dumernica. povățuit de vrăjitoarea Circe. Todosia. Vă duceți în gura vîntului să vă loviți de toarta pământului” Adesea „Ielele beau apă de prin fântâni și oricine va bea după dânsele. Rudeana. numele lor. Aveau voci minunate și prin cântecul lor. Etimologie Mitul Ielelor este de origine incertă. Oana. din mitologia greacă. folclorul înregistrează totuși unele nume individuale: Ana. . Frumoasele. jumătate femei. Magdalina. frumoase. Ulise ar fi pățit la fel. atrăgeau marinarii. Măiestre. simplificându-le funcția mitologică la domeniul erotic și considerându-le deci niște „Nimfe ale aerului. este în Odiseea lui Homer. Nu se poate stabili totuși o tipologie fermă. ea fiind variabilă de la o zonă folclorică la alta. care. Vâlve (Vâlva Băii. pot zbura și prin levitație. real tainic și inaccesibil. Vâlva Pădurii etc). Miluite. îl pocesc”. pentru a le auzi cât mai de-aproape. Evitând cunoașterea numelui categorial. dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc. mai târziu cu coadă de pește. Lacargia. Etimologiile speculate de mulți folcloriști sunt oarecum fanteziste. Roșia. deși adesea cu aripi. Ogrișteana. cu picioare și aripi de pasăre. epitete flatante sau propițiatoare: Domnițe. pot fi văzute noaptea. acorporale. Simioana. Dimitrie Cantemir le numea cu unul dintre epitete. cu mari riscuri pentru observator. Foiofia. Nagode. iar tovarășii lui și-au astupat urechile cu ceară pentru a nu mai auzi cântecul sirenelor. Împărătesele Văzduhului. Bugiana. de tagmă. Drăgaice. Albe. Lemnica. unde aceștia își găseau moartea. cu aspect de femeie.[4] Sirena este o ființă fabuloasă. Trandafira. [1] Prima mențiune documentară privind existența unor ființe jumătate pește jumătate om.unde fată nu joacă. Ruja. îndrăgostite cel mai des de tinerii frumoși”[3] Nume. Vântoase.