Romulus şi Remus

Legenda întemeierii Romei

În cetatea latinilor, Alba Longa, unul din urmaşi, regele Proca are doi fii
viteji, Numitor şi Amulius, pe care familia împărătească îi îndrăgeşte deopotrivă,
bucurându-se de frumuseţea lor.
După moartea regelui, tronul trebuie să fie luat de către Numitor, primul
născut, însă Amulius îşi alungă fratele de la domnie şi-i ia locul, săvârşind multe
nelegiuiri.
Pe Rhea Silvia, fiica fratelui, a făcut-o vestală (preoteasă) ca să nu mai
poată avea urmaşi. Aceasta însă a născut în secret doi gemeni, Romulus şi
Remus, avându-i ca tată pe zeul războiului, Marte.
Înfuriat, Amulius a pus-o în lanţuri şi a aruncat-o în temniţă. Apoi, a
poruncit unui slujitor ca bebeluşii Romulus şi Remus să fie azvârliţi în Tibru.
Însă acesta, milos, nu i-a ucis, ci i-a lăsat vii la marginea unei bălţi, într-o covată.
O lupoaică a întâlnit micuţii şi i-a alăptat.
Mai apoi, păstorul Faustulus a găsit copiii, i-a crescut şi a bănuit taina
celor doi băieţi alăptaţi de lupoaică.
Crescând printre păstori şi aflând de originea lor regală, Romulus şi
Remus îl ucid pe Amulius şi îl reînscăunează pe bunicul lor, Numitor.
Cei doi fraţi hotărăsc după aceea să întemeieze o nouă cetate. Pentru a
vedea cui îi este soarta mai favorabilă, ei se urcă pe două coline apropiate:
Remus pe Aventinus şi Romulus pe Palatinus. De acolo scrutează zarea: lui
Remus i se înfăţişează şase vulturi, iar lui Romulus doisprezece, fapt care arată
că lui au hotărât zeii să-i încredinţeze soarta noii cetăţi.
În timp ce Romulus trage cu plugul brazda care avea să delimiteze
aşezarea viitoarei cetăţi, Remus îl ia în derâdere. Acest fapt îi atrage moartea.
Rămas singur, Romulus domneşte asupra cetăţii.
Astfel întemeiază, în anul 753 î. Hr., un nou oraş. Acesta a fost botezat
Roma, după numele lui Romulus, care l-a ucis pe Remus.
Peste ani, Roma va deveni un oraş puternic, stăpân al unui imperiu uriaş,
cu oameni războinici şi cutezători, care au dominat Antichitatea Europei.